Umorul in discursul religios

În prealabil postat de Demetrius

Ce facultate cere această lucrare? De litere, sociologie, teologie?
Subiectul ”Umor”(prea de suprafață, prea deșart) nu mi se pare a avea legătură cu teologia(prea profundă) cu atât mai mult cu cât în Filocalia este o temă(Râsul) care începe astfel:
”Începutul pieirii monahului este râsul şi lipsa fricii.”

Efectul atractiv al unei lucrări(efect retoric) consider că poate creea impresie de simpatie, dar nu de valoare; la fel ca umorul care face bășcălie, dar nu zidește.

Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.

Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''

Sarea duhovniceasca are rolul ei.

Sau parintele Arsenie Papacioc: ,,Tipic, tipic si la inima nimic!''
Interpetate cum trebuie, astfel de citate extrase din predici pot da valoare lucrarii.

[Demetrius]

În prealabil postat de antoniap

Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.

Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''...

Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.

În prealabil postat de orfelina1;

Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect...

La adresa aceasta( http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.


P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.

[orfelina1]

Sunt lucrari despre umorul in discursul teologic (Ex. Umorul la Sfintii Parinti). Umorul nu inseamna ras. Rasul este rezultat al unui umor apreciat, dar umorul fin nu starneste rasul. Din punct de vedere stilistic, acea intelepciune poate fi foarte bine ascociata cu o forma a umorului (teoria umorului este foarte vasta si nu se reduce la o definitie seaca despre gluma). Cat despre ceea ce se spune in Filocalie, am citit, stiam. Nu-mi permite timpul sa fac trimiteri la alte texte in care se vorbeste despre cumpatarea rasului, dar nu excluderea acestuia. Am citit ca spunea un Sfant parinte, imi scapa numele acum, ca veselia inseamna impacarea cu Dumnezeu si expresia unui cuget curat. Repet, a se intelege notiunea de umor!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Demetrius

Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.

La adresa aceasta( http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.


P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.

Demetrius, observatia ta este binevenita.

Un semnal de alarma - o reflectie atenta la ceea ce este de fapt "rasul" - fie ca este fin, fie ca este manifestat in hohote.

Rasul deriva dintr-o forma de bucurie generata in suflet atunci cand mintea sesizeaza o decadere sau o colapsare a calitatilor unui anumit aspect.

Rasul corupe pentru ca mintea gaseste o anumita forma de placere in identificarea unei anumite ipostaze a derizoriului (o lipsa a valorii).

Putem spune ca este o bucurie activata pe o coordonata axiologica negativa.

Aceasta forma de indulcire neutralizeaza - scoate din suflet - bucuria care valideaza valoarea (sens pozitiv axiologic).

De aceea, este o cadere in pacat care antreneaza o raceala specifica, facand loc caderilor mai mari.

Mintea curata se bucura exclusiv in identificarea valorilor.

[orfelina1]

Ma nedumireste refuzul de a intelege ca subiectul a fost tratat de preoti, de literatura de specialitate si pot fi identificate elemente de umor la multi parinti. Demersul meu este fundamentat din toate punctele de vedere si este departe de mine gandul de a comite vreo blasfemie. Ma refer la o jovialitate si un spirit ludic pe care il gasim si la Parintele Cleopa sau la Parintele Porfirie. Le multumesc celor care au venit cu sugestii, participarea mea la discutie se incheie aici. Uneori, sa-mi fie cu iertare, dorim sa fim mai catolici decat Papa, daca-mi este permis. Si a rade, a zambi, nu e nici pe departe lucru diavolesc. Poti sa razi si din moive naturale, sa zicem. Ortodoxia nu presupune extremism!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de orfelina1

Ma nedumireste refuzul de a intelege ca subiectul a fost tratat de preoti, de literatura de specialitate si pot fi identificate elemente de umor la multi parinti. Demersul meu este fundamentat din toate punctele de vedere si este departe de mine gandul de a comite vreo blasfemie. Ma refer la o jovialitate si un spirit ludic pe care il gasim si la Parintele Cleopa sau la Parintele Porfirie. Le multumesc celor care au venit cu sugestii, participarea mea la discutie se incheie aici. Uneori, sa-mi fie cu iertare, dorim sa fim mai catolici decat Papa, daca-mi este permis. Si a rade, a zambi, nu e nici pe departe lucru diavolesc. Poti sa razi si din moive naturale, sa zicem. Ortodoxia nu presupune extremism!

Orfelina, eu iti multumesc si iti sunt recunoscator ca ai adus in discutie acest topic.
M-ai indemnat la reflectie.
Eu sunt unul din cei ce rad cu gura pana la urechi - de mai multe ori pe zi.

Insa este necesar sa identificam corect ce este de fapt rasul.

Incearca sa dai un exemplu de ras virtuos - din viata de zi cu zi - si sa incercam impreuna sa-l analizam.

[glykys]

Orfelina, mult succes in demersul tau!

[Demetrius]

În prealabil postat de florin.oltean75

Demetrius, observatia ta este binevenita.

Un semnal de alarma - o reflectie atenta la ceea ce este de fapt "rasul" - fie ca este fin, fie ca este manifestat in hohote.

Rasul deriva dintr-o forma de bucurie generata in suflet atunci cand mintea sesizeaza o decadere sau o colapsare a calitatilor unui anumit aspect.

Rasul corupe pentru ca mintea gaseste o anumita forma de placere in identificarea unei anumite ipostaze a derizoriului (o lipsa a valorii).

Putem spune ca este o bucurie activata pe o coordonata axiologica negativa.

Aceasta forma de indulcire neutralizeaza - scoate din suflet - bucuria care valideaza valoarea (sens pozitiv axiologic).

De aceea, este o cadere in pacat care antreneaza o raceala specifica, facand loc caderilor mai mari.

Mintea curata se bucura exclusiv in identificarea valorilor.

Exact asta am vrut să spun.
Mărire Ție, Doamne, mărire Ție!

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

Petericele sunt pline de umor stenic, un fel de "haz de necaz" de o mare fineţe duhovnicească:

Un frate a mers la un bătrân şi l-a întrebat, zicând: părinte, ce voi face, că mă supără mândria şi înălţarea? Răspuns-a lui bătrânul: bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul. Aceasta auzind fratele, s-a umilit cu inima şi făcând metanie până la pământ bătrânul a zis: iartă-mă, părinte, că nici una din acestea n-am făcut. Zis-a lui bătrânul: dacă cel ce a făcut cerul şi pământul S-a smerit pentru noi, noi care suntem tină şi ţărână, pentru ce să ne înălţăm? Şi aşa s-a smerit fratele de cuvintele acelui bătrân, şi cu mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se şi umilindu-se în inima lui.

Sau:

Pe când avva Macarie trăia în singurătate într-o colibă de la marginea unui oraş, a fost acuzat de părinţii unei tinere că abuzase de ea. Aceştia l-au legat cu o funie de gât şi l-au târât aşa prin tot oraşul, strigând: "Iată un aşa-zis "pustnic" care ne-a violat fata!". Drept care i-au cerut satisfacţie şi plata unei pensii alimentare pentru copilul ce avea să vie pe lume.
Sfântul nicidecum n-a căutat să se dezvinovăţească. A primit necinstirea din partea lor şi s-a întors în colibă. A început să lucreze de două ori mai mult ca până atunci, împletind rogojini şi coşuri, zicându-şi: "Macarie, acum ai nevastă. Trebuie să munceşti mai mult, ca s-o întreţii.". În fiecare zi se prezenta acasă la tânăra fată, aducând toţi banii câştigaţi astfel. În schimbul lor, primea înjurături şi lovituri. Situaţia a ţinut până în ziua când, muncită de durerile facerii, fata a mărturisit nevinovăţia călugărului, şi cine-i adevăratul tată. Dar atunci Macarie a fugit în pustiu ca să nu fie cinstit ca un sfânt.