Un preot a fost înjunghiat mortal la Focsani !

[ghriscu]

Omul este fiinta capabila de cele mai bune lucruri, dar si de cele mai rele.
Daca "si-a pierdut busola" ne putem astepta la ce-i mai rau.

Sunt multe lucruri bune in lume, dar le dam importanta doar celor rele: de senzatie, socante, violente.

De unde? Din placerea egoista de a ne subordona propriilor noastre capricii si nu unor idealuri cu adevarat UMANISTE.

Cand un om moare asa, ma consider cumva vinovat si eu. Voi?

[cristiboss56]

În prealabil postat de ghriscu

Cand un om moare asa, ma consider cumva vinovat si eu. Voi?

Cu siguranta ! ! !
Redau cuvintele postate de fratele nostru Ioan Cezar pe threadul vecin de pe acest topic , care nu au nevoie de comentarii :

"Imi e rusine, pentru a cata oara, ca port numele de om.
Blestemata fie rautatea salasluita in pantecele mintii omenesti.

Vai noua, tuturor, vai noua!..............."

[glykys]

Pana si Becali a facut niste afirmatii mai inteligente, de m-am mirat si eu:

"Cei de la Patriarhie trebuie să facă rugăciune, autorităţile trebuie să facă rugăciune, toţi trebuie să facem rugăciune, să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu pentru că lucrurile astea nu putem să le oprim cu bodyguarzi şi pază pentru că Diavolul e mult mai şiret pentru că se spune că are atâta putere că poate distruge chiar pământul, numai că nu-l lasă Dumnezeu", a spus europarlamentarul.

http://www.rtv.net/becali-despre-uci...#ixzz1y5EvfFvO

Frate Ioan Cezar, si pe mine m-a marcat asemanarea cu cazul tunisianului martirizat, la topicul cu cecenul nu am ajuns inca... Traim timpuri de martiriu. Nu e o stire de la ora 5, pentru ca se vede ca ucigasul nu a avut o rafuiala cu persoana preotului, ci cu investitura acestuia, cu Biserica, din care facem parte si noi. Eu ma gandeam ingrozita, cand am auzit, cum ar fi fost, Doamne fereste, sa se fi intamplat la mine in biserica toata treaba asta...


In ceea ce priveste paza, bucurestenii care mai merg la Patriarhie, stiu ce se intampla, cand iese Patriarhul de la slujba.
Sunt ierarhi cu garzile de corp dupa ei, ce-i drept, in civil. Si la procesiuni, la moaste sunt jandarmi si politisti. Am ajuns intr-un an la catedrala Sf. Spiridon, la hram, pe la vreo 10. Lume afara, jandarmi proptiti in usa, nu dadeau voie nici sa se iasa, nici sa se intre, ca tinea predica patriarhul... am plecat la alta biserica.
Dar, totusi, in vechime era paza in biserica. De aia se zice "Usile, usile...", inainte de Crez. Pentru ca niciun credincios sa nu iasa si niciun necredincios sa intre.

În prealabil postat de glykys

Dar, totusi, in vechime era paza in biserica. De aia se zice "Usile, usile...", inainte de Crez. Pentru ca niciun credincios sa nu iasa si niciun necredincios sa intre.

Eu credeam, si mai cred, ca acele usi sunt duhovnicesti, nu din lemn.
Asa cum "Usa milostivirii..."

Iar paza am crezut ca nu e cu sabia (vezi raspunsul Domnului catre Petru in Ghetsimani) din fier, ci precum spunem noi, cu sabia Duhului, cu arma rugaciunii.

Altfel nu mai inteleg nimic...

[glykys]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu credeam, si mai cred, ca acele usi sunt duhovnicesti, nu din lemn.
Asa cum "Usa milostivirii..."

Iar paza am crezut ca nu e cu sabia (vezi raspunsul Domnului catre Petru in Ghetsimani) din fier, ci precum spunem noi, cu sabia Duhului, cu arma rugaciunii.

Altfel nu mai inteleg nimic...

Exclamatia avea atat sens propriu, cat si figurat. gandeste-te ca se zice si acum, la sfarsitul liturghiei catehumenilor: Cei chemati, iesiti, cei chemati, iesiti, ca nimeni din cei chemati sa nu ramana... Acum a ramas doar sensul figurat, din cauza ca au disparut acele realitati, dar iata ca nu au disparut, de fapt, in totalitate.

Uşile istoriei se închid şi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos

Uăile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! rosteşte diaconul introducând rostirea Crezului. Iniţial prima parte (Uşile, uşile!) era un îndemn adresat ipodiaconilor pentru a închide şi păzi uşile bisericii şi a nu lăsa să intre necredincioşii şi catehumenii. Partea a doua (Cu înţelepciune să luăm aminte!) este o provocare a atenţiei credincioşilor asupra Crezului care urmează a fi rostit.

Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra sensurilor duhovniceşti ale acestui îndemn. „Închiderea uşilor bisericii, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, arată trecerea celor pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul de nuntă al lui Hristos; de asemenea, lepădarea desăvârşită a lucrării rătăcite din simţiri”. Sfânta Liturghie este înălţarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă prima parte a Liturghiei, Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, exprimă deschiderea misionară a Bisericii către lume, cea de a doua parte, Liturghia credincioşilor (euharistică) reprezintă separarea Bisericii de lume, ieşirea din timp şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Uşile istoriei se închid şi noi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos. În Biserica primară acest lucru era exprimat de închiderea efectivă a uşilor bisericii după ce au rămas înăuntru numai cei credincioşi care se vor şi împărtăşi. Este un privilegiu înfricoşător să rămâi în biserică la Liturghia credincioşilor, privilegiu pe care îl conştientizăm atât de puţin astăzi. Nu poţi intra la ospăţul de nuntă al lui Hristos fără haină de nuntă pentru că vei fi aruncat afară (Matei 22, 1-14); de aceea, pentru a ne face vrednici trebuie să lepădăm „lucrarea rătăcită din simţiri” adică să ne curăţim de toată pervertirea pe care patimile au lucrat-o în noi. Cu năzuinţa de a înainta astfel de la credinţa simplă, din auzire, la cea desăvârşită, din vedere, să lepădăm toată grija cea lumească, cum ne îndeamnă şi imnul heruvimic, şi să ne îndreptăm toată atenţia spre mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului.
http://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-41.html