Cugetul si vorba omului

[costel]

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

Lupta cu gandurile este o lupta dura. Gandurile pot fi de trei feluri: 1)ganduri proprii, firesti, 2)ganduri inspirate de Dumnezeu si 3)ganduri semanate de diavol. Acestea din urma pot deveni seminte ale patimilor, daca nu luptam cu ele.

De aceea, cu prilejul Spovedaniei, gandurile trebuie marturisite. Despre unele ganduri inspirate de necuratul chiar credem ca sunt ale noastre. Sa le punem in situatia de a se rusina de duhovnic si, daca perseveram, atunci vor disparea.

,,A mai zis: nu ştie Satana ce patimă învinge sufletul. El seamănă, dar nu ştie dacă seceră. Gândurile curviei, ale ponegririi şi la fel celelalte patimi. Şi când vede sufletul înclinându-se spre o patimă, pe aceea o şi hrăneşte.''(Patericul egiptean)

,,A spus avva Theona: din pricina depărtării cugetului de la privirea lui Dumnezeu, suntem înrobiţi de patimile cele trupeşti.''
,,A spus avva Macarie: dacă ţi se face dispreţul ca lauda şi sărăcia ca averea, şi lipsa ca belşugul, nu vei muri. Că e cu neputinţă ca cel care crede bine şi care lucrează cu evlavie să cadă în necurăţia patimilor şi în rătăcirea demonilor.''
,,L-a întrebat avva Anub pe avva Pimen despre gândurile necurate pe care le naşte sufletul omului, şi despre poftele cele deşarte, iar avva Pimen îi spuse: se va slăvi oare securea fără de cel care taie cu ea? (Isaia 10, 15) Nici tu să nu faci loc, şi vor conteni.''

( Patericul Egiptean)

În prealabil postat de costel

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

Cred ca lucrarea pocaintei se face punind accent tocmai pe marturisirea gandurilor, secundar a faptelor. Asa cred, din putina mea practica si din firava lectura din cartile Parintilor.
Cu vremea, incepe sa apara o atentie aparte la atmosfera sufleteasca din jurul faptei pacatoase. Omul incepe sa sesizeze ca un gand si un moment emotional aparte preced fapta, uneori o si urmeaza si o justifica, o indreptateste (sau dimpotriva).
Dezvoltam un anumit muschi analitic sau o vedere aparte a camerei intime, a laboratorului deciziilor noastre. Acolo cred ca e o statie importanta a germinarii pacatului si de aceea cred ca e bine si e musai sa fie spovedite gandurile. Chiar si simtirile, dispozitiile premergatoare gandurilor! Intrucat asa se descopera treptat inima, miezul germinativ al pacatului, focarul de infectie.
Ramane de gasit duhovnicul dispus sa intre in asa travaliu personal. Practica arata ca in general merge treaba bine cu listuta de pacate si pacatele. Asa si traim, crestinei si crestinele...
Dar cred ca nu ne impiedica nimeni, de voim, sa ne spovedim mai complex, ca sa zic asa, mai in adinc. In definitiv, cine ne poate impiedica sa fim, de fapt, sinceri pana la capat?
P.S. Si totusi, din ratiuni care tin de intelepciunea Bisericii, anumite limite se impun si aici. Duhovnicii stiu cel mai bine cum sa facem marturisirea. Cat de adinc se face spovedanie cred ca e, in cele din urma, treaba de intimitate intru Hristos cu duhovnicul. Aici am expus cel mult o opinie generala, o preferinta subiectiva, poate prea subiectiva... Ma iertati!

[Ekaterina]

În prealabil postat de costel

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

In rugaciunile de seara (alcatuite de Sfinti), cerem iertare de la Dumnezeu pentru pacatele savarsite cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul. Am intalnit aceasta la Sfantul Macarie cel Mare in rugaciunea catre Dumnezeu Tatal: Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura, Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi: cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului. Aceeasi cerere o regasim si in rugaciunea Sfantului Antioh: Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi: cu cuvantul, cu gandul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi.

Daca in rugaciunea personala ne rugam pentru iertarea pacatelor cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, cu atat mai mult trebuie sa le marturisim in aceeasi forma si in Taina Spovedaniei.