Miscarea de reinnoire carismatica

[Doriana]

Catalin, ceea ce spun eu tinteste putin mai sus decat rafuielile tale cu np. In esenta este vorba despre efectul ortodoxiei sfintitoare asupra omului obisnuit, nu neaparat a monahului singuratic. Pentru ca noi suntem oameni obisnuiti iar nevoia noastra de mantuire/indumnezeire este una practica si acuta.

[catalin2]

În prealabil postat de Doriana

Catalin, ceea ce spun eu tinteste putin mai sus decat rafuielile tale cu np. In esenta este vorba despre efectul ortodoxiei sfintitoare asupra omului obisnuit, nu neaparat a monahului singuratic. Pentru ca noi suntem oameni obisnuiti iar nevoia noastra de mantuire/indumnezeire este una practica si acuta.

Nu e vorba de vreo rafuiala, imi pare rau ca nu ai inteles ca aceasta e adevarul, nu scriu ortodocsii doar ca au pica pe neoprotestanti. Eu nu am avut nicio rafuiala cu vreun eterodox, doar ca unii au fost deranjati de adevarul celor scrise si s-au suparat pe cel ce cita. Cel ce spune adevarul are purtare de grija pentru neoprotestanti sau altii, nu cel care spune lucruri care plac celui ce asculta, desi il minte (fara sa stie) ca sa nu se mantuiasca. Ti-am mai scris asta. Cauta adevarul, nu ceea ce iti place sa auzi.
Eu am scris despre ortodoxul obisnuit, nu stiu de ce spui ca am scris doar de monahul singuratic. Chiar am uitat sa scriu, bine ca mi-ai amintit. Monahul pustnic este cea mai inalta treapta, nu orice monah poate face asta. De obicei primeste binecuvantare sa fie pustnic dupa mai multi ani de viata in manastire. De multe ori acesta ajunge la o vietuire asemenea celor sfinti din cer si se roaga pentru toti oamenii. Rugaciunea este considerata in ortodoxie cea mai buna fapta, bineinteles ca e de mai mare folos o astfel de rugaciune pentru cineva decat sa il ajute cu ceva.
Si multi preoti sunt oameni deosebiti, dar neoprotestantii nu cred ca inteleg, modelele pentru noi sunt in principal sfintii si cei ce au viata induhovnicita. Un om care face acte de caritate si ni se pare bun nu putem sa-l luam automat de exemplu, poate spune lucruri gresite.

[Doriana]

În prealabil postat de catalin2

Eu am scris despre ortodoxul obisnuit

Ai spus ca ortodocsii primesc har, ca simt har, ca eu voi simti har daca voi fi ortodoxa, etc. Nimic concret. Trecem peste faptul ca eu am fost ortodoxa si stiu cat har se simte fiind doar ortodox. Cum se simte acest har? Care e aplicatia lui practica si cum ajuta omul simplu in calea lui spre indumnezeire? Ce efecte are harul in viata ta personala?

În prealabil postat de nutucutu

Si de unde ati dedus ca mintuirea e posibila numai traind ca un sihastru?

Mi s-a spus ca sfintii pot fi gasiti in sihastrie. Sfintii sunt oameni care au ajuns la indumnezeire, iar indumnezeirea cazuseram odata de acord ca are de-a face cu mantuirea. Eu vreau sa fiu mantuita, dar nu pot fi monah. Dar vreau ca mantuirea mea sa se vada, sa fie o mantuire practica si nu vorbe sau presupuneri. Si ar fi bine sa fie asa si cu dvs.

[nutucutu]

În prealabil postat de Doriana

Mi s-a spus ca sfintii pot fi gasiti in sihastrie. Sfintii sunt oameni care au ajuns la indumnezeire, iar indumnezeirea cazuseram odata de acord ca are de-a face cu mantuirea. Eu vreau sa fiu mantuita, dar nu pot fi monah. Dar vreau ca mantuirea mea sa se vada, sa fie o mantuire practica si nu vorbe sau presupuneri. Si ar fi bine sa fie asa si cu dvs.

Sint foarte multi de "eu" in postarea de mai sus. Tot ceea ce spuneti reprezinta numai si numai vointa dumneavoastra si as spune ca este o atitudine tipic protestanta. EU VEAU ca mintuirea mea sa se vada, EU VREAU o mintuire practica, EU NU VREAU vorbe, EU NU VREAU presupuneri... V-ati intrebat ce vrea Dumnezeu? Cu aceasta abordare mie mi se pare ca ati vrea sa-L invatati pe Domnul nostru ce are de facut si nu sa incercati dumneavoastra sa aflati vointa Domnului in legatura cu viata dumneavoastra.

[iuliu46]

În prealabil postat de nutucutu

Sint foarte multi de "eu" in postarea de mai sus. Tot ceea ce spuneti reprezinta numai si numai vointa dumneavoastra si as spune ca este o atitudine tipic protestanta. EU VEAU ca mintuirea mea sa se vada, EU VREAU o mintuire practica, EU NU VREAU vorbe, EU NU VREAU presupuneri... V-ati intrebat ce vrea Dumnezeu? Cu aceasta abordare mie mi se pare ca ati vrea sa-L invatati pe Domnul nostru ce are de facut si nu sa incercati dumneavoastra sa aflati vointa Domnului in legatura cu viata dumneavoastra.

Cred ca nici nu stiti ce punct mare ati pus pe i cu aceasta postare.

[Doriana]

În prealabil postat de nutucutu

Sint foarte multi de "eu" in postarea de mai sus. Tot ceea ce spuneti reprezinta numai si numai vointa dumneavoastra si as spune ca este o atitudine tipic protestanta. EU VEAU ca mintuirea mea sa se vada, EU VREAU o mintuire practica, EU NU VREAU vorbe, EU NU VREAU presupuneri... V-ati intrebat ce vrea Dumnezeu? .

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

[iuliu46]

În prealabil postat de Doriana

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

Doriana dar nu a fost un atac la persoana ta ci asa cum a spus o constatare a unei atitudini tipic neoprotestante care este aceeasi si in sola scriptura ( eu vreau sa gasesc adevarul scris in Scriptura ) si in trairea personala.
Ori in BO si probabil si in BC inveti ca trebuie sa te cercetezi si sa vezi cat esti de departe de mantuire.Cum zicea Arsenie Papacioc "Oricat ai fi de bun nu esti destul de bun " pentru ca Hristos nu are limite.Deci mereu cauti ceea ce poti imbunatati in viata ta.

[Doriana]

În prealabil postat de iuliu46

Doriana dar nu a fost un atac la persoana ta ci asa cum a spus o constatare a unei atitudini tipic neoprotestante care este aceeasi si in sola scriptura ( eu vreau sa gasesc adevarul scris in Scriptura ) si in trairea personala.
Ori in BO si probabil si in BC inveti ca trebuie sa te cercetezi si sa vezi cat esti de departe de mantuire.Cum zicea Arsenie Papacioc "Oricat ai fi de bun nu esti destul de bun " pentru ca Hristos nu are limite.Deci mereu cauti ceea ce poti imbunatati in viata ta.

Fii inistit, nu l-am luat ca pe un atac la persoana. :) L-am luat insa ca pe o noua divagare de la subiectul intrebarii mele. Incerc sa aduc discutia la un nivel mai practic, pragmatic.
Sa vad mereu cat de departe sunt de mantuire... Nu mi se pare logic. Adica, eu gasesc o cale pe care aflu ca pot fi mantuit, fac tot ce mi se cere cu scopul de a ma mantui, apoi imi dau seama ca tot departe sunt si nu prea voi reusi. Automat ai tendinta sa cauti alta cale mai buna, zic eu...Ca sunt departe de mantuire stiam dinainte, nu era nevoie sa aflu mergand pe calea cea buna pentru mantuire...

[nutucutu]

În prealabil postat de Doriana

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

Cum putem deveni sfinti? Pai e foarte simplu. O sfinta care a murit la 21 ani, doctorita a Bisericii Catolice, ne-a lasat o cale care poate fi urmata de oricine:

"Ceea ce i s-a intimplat Terezei este cazul multora care il cauta pe Dumnezeu. Ajung in impas. Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

[Doriana]

În prealabil postat de nutucutu

Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

Ce spuneti aici este foarte adanc. Intr-adevar, cine se chinuie sa se mantuiasca nu a ajuns inca mantuit. Insa exista pericolul celeilalte extreme, de a nu mai face nimic zicand ca Domnul face totul, iar noi avem doar credinta, riscand sa ne autoamagim.