Rugaciunea necredincioasa

[anna21]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mi se pare că peste noi, ortodocşii, domneşte o stare generală de confuzie în ce priveşte anumite lucruri esenţiale de credinţă. Spre exemplu, felul în care ne rugăm.

Ori de cîte ori cerem ceva trebuie s-o facem cu credinţă puternică. Atunci cînd rostim "miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta" aşteptăm mila Bunului Dumnezeu. Atunci cînd cerem zilnic să ne ierte Domnul, trebuie să credem că El ne şi iartă. Dacă avem dubii că nu sîntem iertaţi deoarece sîntem prea păcătoşi sau că avem păcate prea mari pentru mila Lui, atunci zadarnică este rugăciunea noastră zilnică. Chiar dacă am spune tot timpul rugăciuni necrezînd în ceea ce cerem, ar fi o pierdere de vreme şi o mare înşelare.

Iertarea ne-o da Dumnezeu dupa masura pocaintei.
Daca doar repetam "Doamne, iarta-ma", dar durerea pocaintei nu o avem, nu stiu daca suntem iertati. Poate ca te iarta pentru cate un gand sau un cuvant, dar lucrurile grave se spala cu pocainta.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anna21

Iertarea ne-o da Dumnezeu dupa masura pocaintei.
Daca doar repetam "Doamne, iarta-ma", dar durerea pocaintei nu o avem, nu stiu daca suntem iertati. Poate ca te iarta pentru cate un gand sau un cuvant, dar lucrurile grave se spala cu pocainta.

Da, rugăciunea de iertare trebuie însoţită de părerea de rău şi de hotărîrea de a nu mai face păcatul. Această cerere trebuie făcută însă de îndată ce greşeala e comisă, nu trebuie să pierdem timpul. Şi Dumnezeu ne va ierta dacă avem credinţă şi căinţă.

La spovedanie trebuie spuse toate păcatele, atît cele uşoare cît şi cele mai grave, pentru ca duhovnicul să ia la cunoştinţă despre ele şi să ia măsurile potrivite pentru îndrumare. Acum, dat fiind că sîntem creştini şi nu comitem infracţiuni de genul crime, asupriri, tîlhării, avorturi, oprirea plăţii lucrătorilor, ignoranţa în mila Domnului, erezii, sincretism şamd, cred că păcatele zilnice mai mult sau mai puţin grave ni se iartă şi prin rugăciunea particulară. Cu pocăinţa necesară, evident.

[Marius22]

"Rugaciunea necredincioasa" se numara si ea in cadrul acelor "rugaciuni nepotrivite", despre care gasim sfaturi duhovnicesti ziditoare, in acest articol de pe acest site:

Rugaciuni nepotrivite

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Marius22

"Rugaciunea necredincioasa" se numara si ea in cadrul acelor "rugaciuni nepotrivite", despre care gasim sfaturi duhovnicesti ziditoare, in acest articol de pe acest site:

Rugaciuni nepotrivite

Marius,

Nu la asta m-am referit, ci la faptul că oamenii se roagă fără să creadă că Dumnezeu le va împlini rugămintea.

Spre exemplu, ne aşezăm la masă şi ne rugăm să ne sfinţească Dumnezeu mîncarea. De credem asta, Domnul o va binecuvînta. Dacă nu, bucatele vor rămîne nesfinţite.

Scris este la marcu 11, 24: "Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea."

Evident că este vorba doar despre lucrurile bune.

[teotom]

În prealabil postat de Florin-Ionut

...
Spre exemplu, ne aşezăm la masă şi ne rugăm să ne sfinţească Dumnezeu mîncarea. De credem asta, Domnul o va binecuvînta. Dacă nu, bucatele vor rămîne nesfinţite.

Scris este la marcu 11, 24: "Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea."

Evident că este vorba doar despre lucrurile bune.

Oricît te-ai 'opintii', sau oricît de 'tare' poți să te convingi că ceea ce ceri în rugăciune vei primii, nu-L poți determina pe Dumnezeu să se sesizeze și să se execute sfințind mîncarea de exemplu, sau să ne ierte, să ne vindece pe noi/ pe alții ... etc. Adică altfel formulat, capacitatea noastră de a ne impune să 'credem' nu este factor determinant la Dumnezeu pt a-L determina să facă ceva sau nu.
De ce?
Pentru că aici nu este vorba de credință=opinie/părere, sau credință=(auto)convingere, ci de credință=credincioșie în sensul de 'dăruire a inimii' așa cum soțul / soția sunt credincioși unul altuia, sau cum soldatul depune jurămîntul de credință față de patrie. Adică <b>subordonarea voinței</b>, idealurilor, ființei, vieții noastre întregi: Lui și Voinței Lui (...adică lepădare de sine); de aceea spunem ' ... facă-se Voia Ta...' ca să și trăim după voi Lui. Adică Voia Lui să ne fie criteriul determinat în alegerile/hotărîrile noastre.
Și iar altfel formulat, nu are nevoie Dumnezeu de rugăciunea noastră să voiască a face/sfinții/vindeca/ierta ceva, ci noi avem nevoie să ne rugăm ca să putem primii bunătatea Lui, să săvîrșim lepădarea de sine.
Acum de aici fiecare după măsura lui; să ne silim spre a viețui în Hristos.
p.s.
dacă omul tot ce poate face, este o rugăciune, din vîrful buzelor cu mintea împrăștiată, Îi sfințește Dumnezeu mîncarea (sau ce o cere). Dar asta NU ÎNSEAMNĂ că putem a ne lenevii cu duhul, sau să ne viclenim și să zicem în noi 'bine , bine este și așa' deoarece cum am spus este valabil numai pt cel care a făcut 'tot ce a putut' (adică a făcut maximul puteri lui la acel moment al lui). Să nu fim vicleni, ci să stăm bine, cu frică și luare aminte la noi înșine.
Iertați-mă fraților!