Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

[cristiboss56]

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, şi-ai spus „soţia“, „fiica“, „sora“,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus iubirea, şi căldura, şi frumuseţea fără care
ar fi-un pustiu, şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristete tot sub soare.
Ce gol şi ce singuratate era în cele şase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa diafană.
E-adevarat că prin femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrima sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o şi sărut-o
pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi-ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite şi-ntristate
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie
şi soră şi fetiţa noastră, fiţi fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

[IOLANDA]

Extraordinara poezie..multumim din suflet pentru ca ati postat-o .......impresionanta "evocare" a femeii crestine ....super....nu mai am cuvinte...

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...lor-materiale/

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...ul-la-hristos/


“- Parinte, la ce va referiti cand spuneti: ‘Mainile si picioarele sa le dati la munca, dar inima nu?’

- Vreau sa spun ca nu trebuie sa va dati inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se preocupa cum sa faca bine o treaba, dar nu se gandesc deloc la Dumnezeu. Sa nu ajungem acolo. Sa folositi mainile si picioarele la munca, dar sa nu lasati mintea voastra sa se departeze de Dumnezeu. Sa nu va dati toata fiinta, toata puterea dimpreuna cu inima voastra celor materiale. In felul acesta, omul devine inchinator la idoli. Pe cat puteti, nu va daruiti inima treburilor; mainile si mintea – da. Sa nu va dati inima lucrurilor stricacioase, nefolositoare – fiindca dupa aceea cum va salta inima pentru Hristos? Cand inima e la Hristos, atunci si treburile se sfintesc, exista si o continua odihna sufleteasca launtrica, si un astfel de om simte adevarata bucurie. Sa va puneti inima in valoare; sa n-o risipiti.

Daca inima se va risipi la multe lucruri fara insemnatate duhovniceasca, nu are putere dupa aceea sa se indurereze pentru ceea ce se cuvine sa o doara. Eu imi voi da inima unui bolnav de inima, unui indurerat. Nevointa mea este pentru copiii ce se primejduiesc. Imi fac cruce si rog pe Dumnezeu sa le dea luminare. Iar cand primesc lume luarea mea aminte se indreapta spre durerea celuilalt, spre dragostea de semeni. Durerea mea n-o iau in seama. In acest chip se uita toate: omul se indreapta spre alta directie.

- Parinte, la toate treburile se poate ca omul sa nu isi dea minte si inima?

- Cand treaba este simpla, nu e nevoie ca mintea sa fie absorbita; insa cand munca e complexa, se justifica putina absorbire a mintii – nu insa si a inimii.

- In ce fel poate fi absorbita inima?

- In ce fel? Diavolul o drogheaza cu ‘morfina’!!! El fura inima prin iubirea de sine. Atunci cand inima este daruita lui Dumnezeu, cugetarea va fi si ea la Dumnezeu, iar mintea la treaba.

- In ce fel trebuie sa intelegem expresia ‘fara grija’?

- Atunci cand lucrezi, sa nu-L uiti pe Hristos. Sa-ti faci treaba cu bucurie, iar cugetarea si inima sa-ti fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, si vei putea lucra si cele duhovnicesti”.

În prealabil postat de cristiboss56

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, şi-ai spus „soţia“, „fiica“, „sora“,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus iubirea, şi căldura, şi frumuseţea fără care
ar fi-un pustiu, şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristete tot sub soare.
Ce gol şi ce singuratate era în cele şase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa diafană.
E-adevarat că prin femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrima sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o şi sărut-o
pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi-ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite şi-ntristate
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie
şi soră şi fetiţa noastră, fiţi fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

[lore86]

În prealabil postat de ioan cezar

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

sa fie oare gingasia, puterea de sacrificu la care se alatura dragostea care ii inoblizeaza jerfa?
Sa fie astea oare motivele ptr care exista o poezie dedicata femeii si nu barbatului?
In conceptia mea, poezia reprezinta o manifestare a sensibilului, a delicatului.
Pe cand un barbat il percep ca un simbol, al puterii, al sacrificiului(prin munca, nu prin rabdare), al autoritatii, al stapanirii. :Lipseste tocmai elemntul central, care inobileaza poezia: gingasia.

[lore86]

În prealabil postat de cristiboss56

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, şi-ai spus „soţia“, „fiica“, „sora“,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus iubirea, şi căldura, şi frumuseţea fără care
ar fi-un pustiu, şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristete tot sub soare.
Ce gol şi ce singuratate era în cele şase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa diafană.
E-adevarat că prin femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrima sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o şi sărut-o
pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi-ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite şi-ntristate
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie
şi soră şi fetiţa noastră, fiţi fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

superb!
una din multele minunate poezii ale acestui mare poet crestin!

[delia31]

În prealabil postat de ioan cezar

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

De ce exista mai multe poezii dedicate femeilor comparativ cu cele dedicate barbatilor? Cum de ce?
Pentru ca cei care le scriu sunt barbati. Ei ne scriu noua, in schimb, noi nu prea le dedicam barbatilor poezii.
De ce e asa? De ce barbatii scriu femeilor poezii dar prea putin si invers? Pentru ca femeile pot plange oricand...

Pentru ei insa, scrisul e modul lor de a ascunde (fara succes) ca sunt fragili, sensibili si ca isi doresc la fel de mult ca femeile, sa fie iubiti.

Exista totusi poezii dedicate barbatilor, uneori scrise tot de barbati. Are Grigore Vieru una in care se intreaba in versuri tocmai ce intrebi si tu:
„Tata, eu nu stiu de ce
Nu te-au pus in cantece
Ca pe maiculita mea
Care viata datu-mi-a.”

[cristiboss56]

În prealabil postat de delia31

.

Exista totusi poezii dedicate barbatilor, uneori scrise tot de barbati.

Exista poezii dedicate barbatilor , scrise de femei , si chiar nu sunt putine , dar aici era vorba de Sarbatoarea femeii crestine , o femeie ce o intalnim pretutindeni fara de care lumea asta n-ar exista ! Sa nu uitam draga Ioane ca atunci cand rostesti cuvantul femeie , iti vine in minte cuvantul Mama , Sotie , Fica, Sora , Bunica , dar mai cu seama gandul se indreapta spre Preasfanta Fecioara prezenta mai in toate casele noastre prin Sfintele Icoane .
Si ca sa-l bucur pe prietenul meu Ioan , ii reamintesc ca exista si Sarbatoarea barbatului , dar despre asta poate vom vorbi cu alta ocazie .
Si tot pentru prietenul meu Ioan , reproduc o poezie scrisa de o femeie ( Simina ) pentru barbati :

Sunt indragostita de sufletul tau de barbat!
Fiecare gest al tau izvorat din iubire,
chiar si cea mai obisnuita strangere de mana,
felul in care ma privesti cand sunt obosita
sau cum urci patru etaje incarcat de bagaje,
ma indeamna sa-ti fiu profund recunoscatoare.

Sunt indragostita de sufletul tau de barbat!
Linistea cu care ma cuprinzi cand sunt ravasita de emotii,
tacerea ta ce sparge agitatia mintii mele,
caldura binefacatoare a inimii tale inlaturandu-mi fricile,
lumina ce-ti straluceste in ochi cand eu sunt in ceata ,
toate acestea ma indeamna sa-ti fiu recunoscatoare.

Sunt indragostita de sufletul tau de barbat!
Felul intelegator si cuprinzator in care-mi zambesti,
florile pe care mi le daruiesti fara vreo ocazie speciala,
pasul tau lung pe care-l potrivesti dupa mersul meu mic
si umarul puternic pe care mi-l oferi ca sprijin zilnic
ma indeamna sa-ti fiu profund recunoscatoare.

Sunt indragostita de sufletul tau de barbat!
Iti multumesc pentru toate camasile tale pe care mi-am revarsat
lacrimile rimelate in vreme de furtuna
si lacrimile inrourate de fericirea iubirii de tine.
Iti multumesc pentru ca mi-ai oferit spatiul dintre mainile tale
si pentru campul de flori galbene pe care l-ai inflorit in inima mea!
Pentru toate acestea iti sunt profund recunoscatoare!

[cristiboss56]

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

Frumoase impletiri ale liricii feminine si masculine! Ce delicat si sugestiv scriu poetii adevarati, ce bucurie a sufletului!
As adauga doar, la frumosul amanunt al Deliei, anume ca femeile pot plange oricum, ca totusi poezia este si altceva decat plans: e strigat, e marturisire, e zvacnet al bucuriei etc.
Mult m-au mangaiat ultimele postari de aici! Va multumesc, prieteni, surori si frati, pentru dezvaluirile si comentariile aduse pe marginea poeziei. Si pentru foarte frumoasele poezii.
Domnul fie laudat!