despre iubire

[anna21]

În prealabil postat de Dobra Daniela

pt aurelia.
citesc foarte mult. si in iubirea dinainte pregateam masa, etc. aveam responsabilitati si acolo. nu de asta ma tem eu. nu sacrificiile, responsabilitatile ori bolile sunt frica mea, ci lipsa de viatza in tot ce traiesc. eu iubesc, zic eu, doar ca nu e acea iubirea spontana, vindecatoare, curata...este mai mult o sfortzare, o respectare a unor reguli, o iubire nu atat de implinitoare. e un fel de singuratate ce o traiesc uneori, cam des. imi plac plimbarile, natura, cartzile, frumosul, calatoriile, ...imi place sa lupt, sa postesc, sa caut, sa aspir la ceva dumnezeiesc...suntem total diferitzi. nu ma simt nici eu foarte iubita. e complicat. nu stiu cum sa fac sa fie bine, ori cum sa fac sa intzeleg daca Dzeu binecuvanteaza cu adevarat aceasta casnicie. nu ma plang de nimic, doar nu as vrea sa fiu caldutza, "caci pe cei caldutzi ii scuip din gura mea" zice iisus undeva. mai degraba vreau sa lupt, in doi, sa daruiesc, sa caut neincetat, sa fac sacrificii pt dzeu, ...ce isi doreste tot crestinul. doar ca el nu vede lucrurile astfel. suntem diferitzi. el e bland si bun, linistit...eu sunt impulsiva, energica...nu stiu. doar as vrea sa traiesc pt dzeu.

As putea sa scriu o carte intreaga cu framantarile, gandurile, dilemele, nelinistile pe care le am avut de cand m-am casatorit. Probabil ca oricine trece prin asa ceva..
In august voi implini 10 ani de casatorie si astfel de ganduri apar imediat, daca le fac loc in minte. Reciteste postarea Ekaterinei.

Cat despre iubire.. stiam ce este la 18-20 ani! Atunci le stiam pe toate fara gres!
Dar pe cat inaintez in varsta se inmultesc intrebarile, incat pana la urma intelegi ca nu trebuie sa cauti raspuns pentru orice, ci doar sa gasesti o singura certitudine care sa dea sens existentei.
Revenind la nedumerirea ta cred ca izvorul iubirii depline este Dumnezeu, la El cautam raspunsul intrebarii ce este iubirea.

La un moment ma plangeam si eu unei femei ca nu ma simt iubita si am primit un raspuns folositor. Mi-a zis ca de cate ori sotul ma neglijeaza, ignora, este preocupat excesiv de lucruri marunte (care lui i se par esentiale), sa-mi amintesc ca si eu fac acelasi lucru atunci cand gandurile mele nu se indreapta spre Hristos, ci Il ignor total, iubind,in schimb, cele trecatoare ale lumii (sau mai rau: iubind pacatul).

Apoi, am mai primit sfat bun de la preotul care ne-a casatorit. Ne-a avertizat sa nu ne preocupe ce face celalalt pentru mine in casnicie, ci doar ce ii ofer eu sotului. Ce ii ofer eu sotului? Pai daca analizez, stau prost la capitolul acesta. Evident ca incerc sa fiu o sotie buna, dar cum fiecare are alte idei despre sotia (sotul) ideala, pot sa ma straduiesc foarte mult intr-o directie gresita.
De ex. eu aveam o obsesie sa-i pregatesc masa cand ajunge acasa, in fiecare zi sa-i gatesc altceva, petreceam mult timp in bucatarie si mi se parea ca deh, asta face sotia perfecta, dar tocmai acest lucru il enerva cumplit. Cu cat ma straduiam mai mult cu gatitul, cu atat era mai iritat.. Dar nu puteam sa inteleg: cum sa nu mai gatesc? De fapt il enerva sa ma vada in postura de gospodina. Cine ar fi ghicit? Mi-a luat vreo doi ani pana am inteles..

Spui ca nu te simti iubita. Ar putea fi o stare de fapt, dar s-ar putea ca tu sa nu depistezi "dovezile de iubire".
Deoarece si eu sunt fff diferita de sotul meu, am avut probleme in a identifica lucruri marete pe care le facea pentru mine. Am facut uneori gafe grosolane.

Alt lucru pe care-l banuiesc: barbatii sunt foarte sensibili la aprecierile/critical femeilor. Nu am un esantion f larg, doar barbatii din familie.. Dar am invatat ca pe un barbat sa nu-l atingi cu nici o critica deoarece sufera exagerat.
De ex. nu are rost sa-i spui ca nu-ti place sa fumeze (este de domeniul evidentei), tot nu se lasa, dar devine nervos. La fel, aluzii gen: nu ma saruti, nu ma imbratisezi etc.. au efect invers (ca sunt percepute ca reprosuri). Mai bine spui ca ti-e frig.
Cred ca nevoia de afectiune a femeilor este implinita mai degraba prin copii. De aceea nu este realist sa astepti foarte mult de la celalalt. In nici un caz sa astepti "implinire", ca sa zic asa, te-ai casatorit si va completati reciproc perfect, nu lipseste nimic. Cred ca si casatoria a lasat-o Dumnezeu asa ca sa intelegi ca oricat ai, nu este de ajuns. Ca ceea ce lipseste, numai Dumnezeu poate completa, nu alt om.