![]() |
![]() |
|
#15
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Prin "desfrânare" sau "necurăție" înțeleg toate păcatele "contra sextum", care rezultă dintr-o folosire ilicită a facultății sexuale. De exemplu: adulterul (preacurvia), legătura sexuală premaritală (curvia), autosatisfacerea (masturbarea) și alte folosiri nefirești ale acestei facultăți, chiar și în cadrul matrimoniului. Păcatele sunt ca niște bestii. Există, deci, un bestiar al păcatelor, ele se clasifică în genuri și specii ca bestiile. Beția nu este din genul desfrânării, iar fumatul și jocurile de noroc nu sunt păcate intrinseci, după părerea mea. Beția este eroare de genul lăcomiei. Cei care au studiat bestiarul păcatelor mai îndeaproape, au ajuns la concluzia că ele pot fi reduse unele la altele până la un punct, dincolo de care nu se mai poate face această regresie. Ajungem, astfel, la niște "arhetipuri de păcate", numite "Păcatele Capitale", care sunt în număr de șapte. Elementele listei variază după un moralist sau altul, dar întotdeauna lista e deschisă de păcatul mândriei, care e cel mai "diabolic" și închisă de păcatul lenei, care e cel mai "uman". Cunoașterea taxonomiei păcatelor este importantă pentru creștini, fiindcă toți trebuie să ne punem problema: "față de care am eu cea mai mare înclinație"? Nu este posibil să ajungem în Grădina Fermecată, nu este posibil să gustăm din rodul nemuririi decât după ce omorâm balaurul ce ne stă în cale și care pe mulți feți-frumoși înaintea noastră i-a dovedit. Ca să omorâm balaurul, trebuie să-i retezăm toate cele 7 capete: unul singur e suficient ca să ne ardă cu limbile lui înflăcărate și pline de pucioasă. Dar, ca să-i retezăm toate cele 7 capete în mod eficient, este bine să știm care dintre cele 7 capete este mai aproape de noi: pe acela trebuie să-l retezăm primul. Pe de altă parte, adesea în Biblie desfrânarea este folosită ca "trimitere" la erezie sau idolatrie. Aflat într-o unire nevăzută cu noi, Dumnezeu percepe idolatria ca adulter. "Eu sunt un dumnezeu gelos" ne spune El. E de înțeles de ce nimic nu Îl supără ca idolatria: nouă nu ne-ar plăcea prea mult să avem o soție leneșă, sau bețivă, sau avară. Totuși, nu am considera că acestea sunt trădări la fel de mult cum am considera desfrânarea ca trădare. Citat:
Mai apoi, ar trebui să se întrebe dacă nu există o vină reciprocă aici. Niciodată violența într-un cuplu nu este licită, dar există, de obicei, motive și motivații. Am să vă spun un lucru pe care mulți creștini de școală nouă îl ascund, ori în care chiar au încetat să mai creadă: Dumnezeu pedepsește. El nu pedepsește numai în viața de apoi, ci, adesea, chiar în viața aceasta. Prin urmare, trebuie să ne cercetăm cugetul și să vedem care dintre legile lui Dumnezeu sau ale Bisericii le-am încălcat, astfel stârnind pedeapsa Lui ? Oare am cultivat destul virtutea blândeții ? Virtutea ascultării ? Am dovedit noi iubire, înțelepciune, îndelungă răbdare? Efortul nostru spiritual nu trebuie să fie îndreptat spre cât de mult a greșit soțul nostru, ci spre ce anume am greșit noi. Să cerem ajutorul Celui care cunoaște inimile și Căruia nimic nu îi e ascuns. "Doamne, te rog, arată-mi mie unde am greșit. Arată-mi acuma, ca să nu îmi arăți când nu voi mai putea nimic îndrepta!"
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 26.04.2012 at 18:11:45. |
Tags |
betie, desfranare, familie, repros |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Canon de pocainta pentru cel cazut in desfranare | costa1988sv | Intrebari utilizatori | 9 | 21.12.2012 18:35:48 |
Ce intelegeti prin citatul acesta | Marcel_Ionut | Spiritualitatea ortodoxa | 10 | 03.11.2012 16:24:26 |
Cum intelegeti cultul ortodox ? | STEPHAN | Spiritualitatea ortodoxa | 10 | 11.06.2012 17:13:39 |
(totul) Despre desfranare | NeInocentiu | Generalitati | 184 | 31.08.2011 22:18:33 |
Ce intelegeti prin.......... | mara2008 | Nunta | 12 | 30.06.2010 07:27:25 |
|