Ce stiti despre Impartasania cu nevrednicie?

[lore86]

În prealabil postat de catalin2

Si eu am citit odata un articol despre greseala de a te considera nevrednic de Impartasanie. Daca inainte te-ai spovedit, nu ai ascuns un pacat, nu ai mancat si preotul ti-a dat dezlegarea nu ai nicio problema, trebuei sa te bucuri doar. Toti suntem nevrednici, de aceea trebuie sa ne spovedim inainte de a ne impartasi, altfel unii nu ar mai trebui sa se spovedeasca.
Asadar o problema era doar daca ai ascuns un pacat (nu si daca l-ai uitat). In cazul asta te spovedesti din nou si spui si acel pacat. Daca totul a fost cum am scris mai sus, nu numai ca nu trebuie sa te gandesti, dar trebuie sa te bucuri ca te-ai impartasit.

cred ca problema se complica un pic.Sunt multi preoti extrem de ingaduitori; ex: traiesti in curvie? nu-i nimic, sa nu mai faci, te impartasesti. Ai facut un avort? nu-i bine, dar sa nu mai faci- te impartasesti. In aceste conditii , cand impartasania se da asa de usor chiar daca pentitentul are pacate grele si se da fara canon nu face bine.
Petruta,
Recomandarea mea e sa cauti un preot duovnic bun, preferabil unul de la o manastire cu randuiala, si sa te spovedesti din nou. O spovedanie generala, din copilarie.

La tine e nevoie de mai mult decat o spovedanie; e nevoie mai ales de un duhovnic bun, iscusit, daca se poate cu barba albita in manastire.
Vei avea incercari multe pana sa ajungi acolo, dar sa nu te lasi pagubasa. Bucuria e doar la capatul drumului.....

[catalin2]

În prealabil postat de lore86

cred ca problema se complica un pic.Sunt multi preoti extrem de ingaduitori; ex: traiesti in curvie? nu-i nimic, sa nu mai faci, te impartasesti. Ai facut un avort? nu-i bine, dar sa nu mai faci- te impartasesti. In aceste conditii , cand impartasania se da asa de usor chiar daca pentitentul are pacate grele si se da fara canon nu face bine.

Ai dreptate, sunt si unii preoti mai permisivi. Dar sunt si cazuri in care unii nu se impartasesc mult timp pentru ca spun ca nu sunt vrednici, desi duhovnicul le spune ca se pot impartasi. Am citit ca asta e o greseala.
In legatura cu blandetea si asprimea, nu-mi mai amintesc ce duhovnic povestea ca o persoana era chinuita de remuscari pentru ca se intamplase un accident si indirect fusese si vina ei. Parintele a spus ca atunci a linistit-o si a incurajat-o ca sa nu cada in deznadesje. Dar dupa un timp a vazut ca uitase de tot si nu mai avea deloc regrete, trecuse in extrema cealalta. Atunci a certat-o si i-a spus ca si ea a avut o vina, sa se pocaiasca. Asadar la inceput a ajutat-o sa nu cada in deznadejde, iar cand i-a trecut a chemat-o la pocainta.