despre iubire

[Dobra Daniela]

si care e iubirea omeneasca ?

[Dobra Daniela]

am inteles raspunsul..doar ca, unele clipe imi par prea lungi si lipsite de viatza, in loc sa fie nemuritoare! nici nu mai stiu cum e drept de facut. p[oate cu rabdare...multumesc pt raspunsuri.

[Dobra Daniela]

pt aurelia.
citesc foarte mult. si in iubirea dinainte pregateam masa, etc. aveam responsabilitati si acolo. nu de asta ma tem eu. nu sacrificiile, responsabilitatile ori bolile sunt frica mea, ci lipsa de viatza in tot ce traiesc. eu iubesc, zic eu, doar ca nu e acea iubirea spontana, vindecatoare, curata...este mai mult o sfortzare, o respectare a unor reguli, o iubire nu atat de implinitoare. e un fel de singuratate ce o traiesc uneori, cam des. imi plac plimbarile, natura, cartzile, frumosul, calatoriile, ...imi place sa lupt, sa postesc, sa caut, sa aspir la ceva dumnezeiesc...suntem total diferitzi. nu ma simt nici eu foarte iubita. e complicat. nu stiu cum sa fac sa fie bine, ori cum sa fac sa intzeleg daca Dzeu binecuvanteaza cu adevarat aceasta casnicie. nu ma plang de nimic, doar nu as vrea sa fiu caldutza, "caci pe cei caldutzi ii scuip din gura mea" zice iisus undeva. mai degraba vreau sa lupt, in doi, sa daruiesc, sa caut neincetat, sa fac sacrificii pt dzeu, ...ce isi doreste tot crestinul. doar ca el nu vede lucrurile astfel. suntem diferitzi. el e bland si bun, linistit...eu sunt impulsiva, energica...nu stiu. doar as vrea sa traiesc pt dzeu.

[Dobra Daniela]

spovedania o fac des, la o manastire, la un calugar...am duhovnic un om minunat, smerit si curat. dar uite ca nu reusesc sa inteleg.

[aureliapopescu]

În prealabil postat de Dobra Daniela

pt aurelia.
citesc foarte mult. si in iubirea dinainte pregateam masa, etc. aveam responsabilitati si acolo. nu de asta ma tem eu. nu sacrificiile, responsabilitatile ori bolile sunt frica mea, ci lipsa de viatza in tot ce traiesc. eu iubesc, zic eu, doar ca nu e acea iubirea spontana, vindecatoare, curata...este mai mult o sfortzare, o respectare a unor reguli, o iubire nu atat de implinitoare. e un fel de singuratate ce o traiesc uneori, cam des. imi plac plimbarile, natura, cartzile, frumosul, calatoriile, ...imi place sa lupt, sa postesc, sa caut, sa aspir la ceva dumnezeiesc...suntem total diferitzi. nu ma simt nici eu foarte iubita. e complicat. nu stiu cum sa fac sa fie bine, ori cum sa fac sa intzeleg daca Dzeu binecuvanteaza cu adevarat aceasta casnicie. nu ma plang de nimic, doar nu as vrea sa fiu caldutza, "caci pe cei caldutzi ii scuip din gura mea" zice iisus undeva. mai degraba vreau sa lupt, in doi, sa daruiesc, sa caut neincetat, sa fac sacrificii pt dzeu, ...ce isi doreste tot crestinul. doar ca el nu vede lucrurile astfel. suntem diferitzi. el e bland si bun, linistit...eu sunt impulsiva, energica...nu stiu. doar as vrea sa traiesc pt dzeu.

Draga Daniela,
Nu te mai forta atata ca lucrurile sa iasa perfecte, sa iasa asa cum le vrei TU. Incearca sa faci lucrurile asa cum simti. E normal sa vrei sa te sacrifici, sa nu fii calduta...dar asta trebuia sa o faci atunci cand nu aveai responsabilitati.Trebuia sa fii mireasa lui Iisus, dar pentru ca nu toate avem puterea de a deveni miresele LUI, hai macar sa incercam sa devenim mai bune cu sotul harazit de Dumnezeu. Daca nu-ti era trimis de Dumnezeu nu ajungeai sa te casatoresti cu el, dar de vreme ce lucrul acesta s-a intamplat gandeste-te ca s-a intamplat cu un rost. Iubirea aceea pe care ti-o doresti tu in casnicie o gasesti dupa mult timp si dupa indelunga lupta. Nu se castiga razboiul dupa o batalie. Si daca stai sa te gandesti bine si tu si el aveti patimi, cum toti oamenii au! Sunt sigura ca stiai ca fumeaza, se joaca pe calculator si probabil alte defecte si cu toate astea ai consimtit sa fii sotia lui, pentru ca asa ai considerat tu. Daca te-ai casatorit cu el gandindu-te ca in 2- 3 ani il schimbi n-ai facut-o bine. Trebuia sa te gandesti si sa-ti pui intrebarea eu pot sa stau cu omul asta cu defectele pe care le are pana la sfarsit.Pentru ca noi femeile gresim enorm atunci cand credem ca-i putem schimba pe barbati asa cum vrei noi. Nu draga mea Daniela, asta nu se face. Singurul care poate schimba pe cineva este Dumnezeu, noi IL uitam adeseam si credem ca noi facem ceva dar nu! Realitatea este ca Dumnezeu ne transforma, ne modeleaza, ne face copii lui dragi si frumosi, despatimiti si lucrul acesta se intampla cand noi IL LASAM SA FACA ASTA. Incercati sa mergeti impreuna la Biserica, sotul tau sa aiba acelasi duhovnic pe care il ai tu si toate acestea fa-le cu multa blandete si dragoste. Iubeste-l pe sotul tau asa cum vrei ca el sa te iubeasca nu-i face reprosuri, nu-l certa, spune-i cu blandete ceea ce ti-ai dori de la el, dar nu cand e in fata calculatorului ci atunci cand ti se pare ti-e ca e relaxat si linistit. Draga mea, ceea ce la oameni e cu neputinta la Dumnezeu e cu putinta. Sa citesti epistola a II a catre Corinteni. Sa nu te dai batuta, sa citesti rugaciunea sotului unul pentru altul si spune-i ca te-ar bucura tare mult daca ar merge cu tine intr-o duminica la Liturghie.Usor se urca dealul, incet invata pruncul sa mearga. Multa blandete si putere, te imbratisez!
Doamne ajuta!

[andra_v]

Dupa cum era de asteptat, drumul unui ins credincios incomparabil mai dificil si presarat de obstacole decat cel al "fiilor acestei lumi".

Daniela, duhovnicul tau nu te-a indemnat niciodata sa spui Rugaciunea lui Iisus (o rugaciune simpla, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa!") in timpul liber si, mai ales, in momentele de cumpana cand nu stii ce decizie sa adopti intr-o situatie concreta? Ori in clipe de deznadejde, imputinare a credintei, nesiguranta, neliniste existentiala?

[Dobra Daniela]

m-a indemnat si fac asta. dar uneori ma aflu daramata. dar totul merge inspre bine. ma bucur ca incep sa ma linistesc. Voia Lui sa se faca nu a mea! va multumesc tuturor si va doresc multa iubire!

[anna21]

În prealabil postat de Dobra Daniela

pt aurelia.
citesc foarte mult. si in iubirea dinainte pregateam masa, etc. aveam responsabilitati si acolo. nu de asta ma tem eu. nu sacrificiile, responsabilitatile ori bolile sunt frica mea, ci lipsa de viatza in tot ce traiesc. eu iubesc, zic eu, doar ca nu e acea iubirea spontana, vindecatoare, curata...este mai mult o sfortzare, o respectare a unor reguli, o iubire nu atat de implinitoare. e un fel de singuratate ce o traiesc uneori, cam des. imi plac plimbarile, natura, cartzile, frumosul, calatoriile, ...imi place sa lupt, sa postesc, sa caut, sa aspir la ceva dumnezeiesc...suntem total diferitzi. nu ma simt nici eu foarte iubita. e complicat. nu stiu cum sa fac sa fie bine, ori cum sa fac sa intzeleg daca Dzeu binecuvanteaza cu adevarat aceasta casnicie. nu ma plang de nimic, doar nu as vrea sa fiu caldutza, "caci pe cei caldutzi ii scuip din gura mea" zice iisus undeva. mai degraba vreau sa lupt, in doi, sa daruiesc, sa caut neincetat, sa fac sacrificii pt dzeu, ...ce isi doreste tot crestinul. doar ca el nu vede lucrurile astfel. suntem diferitzi. el e bland si bun, linistit...eu sunt impulsiva, energica...nu stiu. doar as vrea sa traiesc pt dzeu.

As putea sa scriu o carte intreaga cu framantarile, gandurile, dilemele, nelinistile pe care le am avut de cand m-am casatorit. Probabil ca oricine trece prin asa ceva..
In august voi implini 10 ani de casatorie si astfel de ganduri apar imediat, daca le fac loc in minte. Reciteste postarea Ekaterinei.

Cat despre iubire.. stiam ce este la 18-20 ani! Atunci le stiam pe toate fara gres!
Dar pe cat inaintez in varsta se inmultesc intrebarile, incat pana la urma intelegi ca nu trebuie sa cauti raspuns pentru orice, ci doar sa gasesti o singura certitudine care sa dea sens existentei.
Revenind la nedumerirea ta cred ca izvorul iubirii depline este Dumnezeu, la El cautam raspunsul intrebarii ce este iubirea.

La un moment ma plangeam si eu unei femei ca nu ma simt iubita si am primit un raspuns folositor. Mi-a zis ca de cate ori sotul ma neglijeaza, ignora, este preocupat excesiv de lucruri marunte (care lui i se par esentiale), sa-mi amintesc ca si eu fac acelasi lucru atunci cand gandurile mele nu se indreapta spre Hristos, ci Il ignor total, iubind,in schimb, cele trecatoare ale lumii (sau mai rau: iubind pacatul).

Apoi, am mai primit sfat bun de la preotul care ne-a casatorit. Ne-a avertizat sa nu ne preocupe ce face celalalt pentru mine in casnicie, ci doar ce ii ofer eu sotului. Ce ii ofer eu sotului? Pai daca analizez, stau prost la capitolul acesta. Evident ca incerc sa fiu o sotie buna, dar cum fiecare are alte idei despre sotia (sotul) ideala, pot sa ma straduiesc foarte mult intr-o directie gresita.
De ex. eu aveam o obsesie sa-i pregatesc masa cand ajunge acasa, in fiecare zi sa-i gatesc altceva, petreceam mult timp in bucatarie si mi se parea ca deh, asta face sotia perfecta, dar tocmai acest lucru il enerva cumplit. Cu cat ma straduiam mai mult cu gatitul, cu atat era mai iritat.. Dar nu puteam sa inteleg: cum sa nu mai gatesc? De fapt il enerva sa ma vada in postura de gospodina. Cine ar fi ghicit? Mi-a luat vreo doi ani pana am inteles..

Spui ca nu te simti iubita. Ar putea fi o stare de fapt, dar s-ar putea ca tu sa nu depistezi "dovezile de iubire".
Deoarece si eu sunt fff diferita de sotul meu, am avut probleme in a identifica lucruri marete pe care le facea pentru mine. Am facut uneori gafe grosolane.

Alt lucru pe care-l banuiesc: barbatii sunt foarte sensibili la aprecierile/critical femeilor. Nu am un esantion f larg, doar barbatii din familie.. Dar am invatat ca pe un barbat sa nu-l atingi cu nici o critica deoarece sufera exagerat.
De ex. nu are rost sa-i spui ca nu-ti place sa fumeze (este de domeniul evidentei), tot nu se lasa, dar devine nervos. La fel, aluzii gen: nu ma saruti, nu ma imbratisezi etc.. au efect invers (ca sunt percepute ca reprosuri). Mai bine spui ca ti-e frig.
Cred ca nevoia de afectiune a femeilor este implinita mai degraba prin copii. De aceea nu este realist sa astepti foarte mult de la celalalt. In nici un caz sa astepti "implinire", ca sa zic asa, te-ai casatorit si va completati reciproc perfect, nu lipseste nimic. Cred ca si casatoria a lasat-o Dumnezeu asa ca sa intelegi ca oricat ai, nu este de ajuns. Ca ceea ce lipseste, numai Dumnezeu poate completa, nu alt om.

[Yasmina]

În prealabil postat de anna21

Ca ceea ce lipseste, numai Dumnezeu poate completa, nu alt om.

Alt comentariu deosebit anna21,multumim!Cat de adevarat este finalul...

[Mihailc]

În prealabil postat de Dobra Daniela

si care e iubirea omeneasca ?

”Iubirea omenească” e doar o sintagmă ce vrea să descalifice modul limitat și limitant al omului de a participa la această taină care dă și celui mai nesimțitor ipostas uman șansa de a gusta o picătură din ce va fi Împărăția lui Dumnezeu.
De fapt iubirea nu se poate numi omenească, din moment ce însuși Domnul se identifică cu ea, însă omenesc e modul nostru de a ne raporta la ea, sau, altfel spus, de a ne împărtăși din ea.
Din experiența oamenilor care s-au învrednicit să cunoască iubirea în manifestările ei cele mai înalte, mă refer la sfinți, aflăm că nu putem iubi dacă nu suntem liberi: de patimi, de tentaculele ego-ului, de robia instinctelor, de ideologii și de foarte multe altele. Procesul de eliberare din închisoarea limitărilor de tot soiul se numește asceză sau post, fără de care iubirea nu se poate exprima în plenitudinea ei, fiindcă intră în conflict cu tot ce ne ține prizonieri în noi înșine, iar această luptă o resimțim ca suferință, durere și moarte.

Prin urmare, iubirea omenească e asemănătoare situației în care încerci să parfumezi cu cea mai rafinată esență din lume, un cadavru care înaintează spre putrefacție. Până nu stopezi procesul de descompunere, invesându-i sensul spre Înviere, parfumul neasemuit al iubirii nu are parte de biruință, chiar dacă aparențele sunt salvate pentru scurt timp de noblețea înmiresmării, precum un mort proaspăt îmbălsămat.