Despre sabia de a trecut prin sufletul Maicii Domnului

http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz

O tanara fecioara, curata si neprihanita, suflet de copil, a primit cea mai mare veste ce putea s-o primeasca o femeie pe pamant: ca va naste pe Fiul Domnului.
Si L-a nascut.
Mai intai L-a purtat in pantece, simtind acolo o fiinta vie, mica, invatandu-se sa devina mama...
Mare trebuie sa-i fi fost tinerei copile uimirea, bucuria, framantarea, teama....atunci cand aducandu-L pe lume, a vazut ca Fiul Domnului era doar un copilas, o bucatica mica de om, nu mai mare decat bratul ei, cu manute mici, picioruse cat degetul mic de la palma ei, cu ochi cat unghia ei...
Un copilas, ca toti copilasii, asa cum mai vazuse atatia altii...
Mic, plapand, neajutorat, plangand cand ii era foame, plangand cand il durea burtica, plangand sa fie schimbat, cerand sa fie alintat si leganat
L-a tinut la pieptul ei, L-a infasat in scutece, L-a alaptat, L-a mangaiat... Era Fiul ei.
Cand a plans L-a luat in brate si leganat, cantandu-I poate un cantec de leagan, sa-L linisteasca, sa-L adoarma....Puiul ei.
L-a vegheat zi si noapte, L-a invatat sa stea in sezut, apoi cand Cel mic s-a prins de marginea patului, ridicandu-se in picioare, tanara mamica si-a dat seama ca vrea sa umble si L-a luat de manute ajutandu-L sa faca primul Lui pas.
Daca s-a impedicat si a cazut s-a dus si L-a ridicat, pupand manuta sau piciorusul cu ""buba"".
L-a invatat sa zica primele cuvinte, copiilor le vorbesti ca ei sa inceapa sa te imite, se uita cu ochisorii mari la buzele tale, cum rostesti cuvintele, incercand si ei apoi sa rostogoleasca cate o silaba, poate primul Lui cuvant a fost ""mama""....
Cand a venit cu genunchiul julit de la cazatura pe pietre, la primele Lui iesiri prin curtea casei, I-a spalat rana si a pupat din nou ""buba"". Cand si-o fi dat cu ciocanul peste degete invatand meseria tatalui pamantesc, Iosif, a fugit la mama lui plangand, iar ea L-a alinat.. caci era mama, iar El era Fiul ei.
Era om, ca noi- dar fara de pacat- cu toate durerile noastre omenesti, le-a cunoscut pe toate...
Trece vremea...
Copilul creste si mergand ei in Ierusalim, il pierde. La Templu. Ea nu stie unde este. Nu a putut sa doarma toata noaptea de ingrijorare si de teama. Il cauta speriata si disperata.
Cu toate ca stia ce fel de Fiu are -nu-i asa? Iisus ii uimeste pana si pe cei mai invavati din Templu, cum atunci sa nu-si cunoasca ea Fiul?- totusi inima ei de mama sangereaza de durerea de a nu-L gasi; era un copil inca, ce trebuia inca crescut, ingrijit, spalat, imbracat,...daca a patit ceva? daca s-a intamplat ceva? unde e?
Fiul a crescut, a devenit barbat, dar pentru ea a ramas tot copilul ei...
La nunta din Caana Galilei, desi nu ii venise vremea, asculta de mama Sa, si preface apa in vin, supunandu-se ca un Fiu mamei......Era mama Lui.
Il insoteste si Il urmareste peste tot locul cu ochii ei atoatevazatori de mama.
Pasii ei sunt in urma pasilor Lui, ca atunci cand il invata sa faca primii pasi in viata, desi acum era om in toata firea....
Iar acum, la vremea chinurilor Lui, il vede batut, insangerat, umilit, batjocorit, impuns de coroana de spini, tintuit in cuie pe cruce.... Copilul ei, nevinovat... in mainile acelea care erau candva cat un degetut de-al ei, azi oamenii bat cuie, in picioarele care odata erau cat degetul ei, azi oamenii bat cuie...
Cel pe care ea L-a purtat la sanul ei, L-a hranit la sanul ei, L-a sarutat cand plangea, ca sa-I treaca supararea, L-a ingrijit, L-a iubit ........azi moare.
Moare pe Cruce in fata ei.
Ea nu mai poate face nimic sa-I aline durerea.
Ea a spus: ""Fie mie dupa cuvantul Tau"" si asa trebuia sa fie....
Dar inima ei de mama oare nu sangera?
Ce simte o mama cand isi vede copilul murind in fata ei?
Ce ar fi facut orice femeie din lumea asta vazandu-si copilul omorat?
Nu ar fi sarit sa-l apere?
Nu ar fi sarit la gatul ucigasilor lui?
Nu s-ar fi luptat cu lumea intreaga ca sa-si salveze copilul? Singurul ei copil?

Dar ea a rabdat, ea nu a acuzat pe nimeni, nu a sarit la gatul ucigasilor....... pentru ca: "" Fie mie dupa cuvantul tau"", stia ca trebuie sa se supuna, dar oare stia si la ce trebuie sa se supuna in aceasta ultima zi?
Ea a iertat.

De piatra sa fi fost si ti-ar fi scapat o lacrima.....Dar mamei Lui?
(http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz, asta nu e adevarat, e doar film, in realitate a fost mult mai rau.....)


Si plange. Doar plange.
Plange si azi, plange Maica Sfanta mereu si se roaga Fiului ei: pentru noi, cei ce L-am rastignit pe Fiul ei si-L rastignim mereu cu pacatele noastre si cu ne-iubirea noastra.


............
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...rea/#comments:

Unde-i iubire şi’omenia,
“Dreptatea” legii invocate
Care în loc să ne sfinţească
Ne duce-n crimă şi-n păcate

Unde-i compasiunea noastră,
Şi simţământul cel curat,
Privindu-Te cum mori pe cruce,
Ne dovedit ca vinovat ?

Unde ni-i mila şi durerea,
Şi simţământul omenesc
Ce-şi simte propriu chin, în celalţi
Ce lângă noi se chinuiesc ?

Căci trupul tot ţi-i numai rane
Şi zvârcolire’n suferinţă.
Iar acuzarea ce-o aducem,
Se vrea dovadă de…, credinţă.
.....

Tot trupul Ţi-e doar răni şi sânge
Şi scuipătură şi noroi
C’am aruncat cu tot păcatul
Şi toată ura ce e’n noi.

Cumplit de grea e vina noastră.
Iar trupu’n cuie ţintuit
Se zbate’n chinuri uriaşe
Ce cresc şi cresc necontenit. (Nicolae Mirean)


Azi e Sambata Mare. Se apropie Invierea. Mantuirea, Bucuria si Lumina lumii.

[lore86]

În prealabil postat de Adriana Cluj

http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz

O tanara fecioara, curata si neprihanita, suflet de copil, a primit cea mai mare veste ce putea s-o primeasca o femeie pe pamant: ca va naste pe Fiul Domnului.
Si L-a nascut.
Mai intai L-a purtat in pantece, simtind acolo o fiinta vie, mica, invatandu-se sa devina mama...
Mare trebuie sa-i fi fost tinerei copile uimirea, bucuria, framantarea, teama....atunci cand aducandu-L pe lume, a vazut ca Fiul Domnului era doar un copilas, o bucatica mica de om, nu mai mare decat bratul ei, cu manute mici, picioruse cat degetul mic de la palma ei, cu ochi cat unghia ei...
Un copilas, ca toti copilasii, asa cum mai vazuse atatia altii...
Mic, plapand, neajutorat, plangand cand ii era foame, plangand cand il durea burtica, plangand sa fie schimbat, cerand sa fie alintat si leganat
L-a tinut la pieptul ei, L-a infasat in scutece, L-a alaptat, L-a mangaiat... Era Fiul ei.
Cand a plans L-a luat in brate si leganat, cantandu-I poate un cantec de leagan, sa-L linisteasca, sa-L adoarma....Puiul ei.
L-a vegheat zi si noapte, L-a invatat sa stea in sezut, apoi cand Cel mic s-a prins de marginea patului, ridicandu-se in picioare, tanara mamica si-a dat seama ca vrea sa umble si L-a luat de manute ajutandu-L sa faca primul Lui pas.
Daca s-a impedicat si a cazut s-a dus si L-a ridicat, pupand manuta sau piciorusul cu ""buba"".
L-a invatat sa zica primele cuvinte, copiilor le vorbesti ca ei sa inceapa sa te imite, se uita cu ochisorii mari la buzele ta, cum rostesti cuvintele, incercand si ei apoi sa rostogoleasca cate o silaba, poate primul Lui cuvant a fost ""mama""....
Cand a venit cu genunchiul julit de la cazatura pe pietre, la primele Lui iesiri prin curtea casei, I-a spalat rana si a pupat din nou ""buba"". Cand si-o fi dat cu ciocanul peste degete invatand meseria tatalui pamantesc, Iosif, a fugit la mama lui plangand, iar ea L-a alinat.. caci era mama, iar El era Fiul ei.
Era om, ca noi- dar fara de pacat- cu toate durerile noastre omenesti, le-a cunoscut pe toate...
Trece vremea...
Copilul creste si mergand ei in Ierusalim, il pierde. La Templu. Ea nu stie unde este. Nu a putut sa doarma toata noaptea de ingrijorare si de teama. Il cauta speriata si disperata.
Cu toate ca stia ce fel de Fiu are -nu-i asa? Iisus ii uimeste pana si pe cei mai invavati din Templu, cum atunci sa nu-si cunoasca ea Fiul?- totusi inima ei de mama sangereaza de durerea de a nu-L gasi; era un copil inca, ce trebuia inca crescut, ingrijit, spalat, imbracat,...daca a patit ceva? daca s-a intamplat ceva? unde e?
Fiul a crescut, a devenit barbat, dar pentru ea a ramas tot copilul ei...
La nunta din Caana Galilei, desi nu ii venise vremea, asculta de mama Sa, si preface apa in vin, supunandu-se ca un Fiu mamei......Era mama Lui.
Il insoteste si Il urmareste peste tot locul cu ochii ei atoatevazatori de mama.
Pasii ei sunt in urma pasilor Lui, ca atunci cand il invata sa faca primii pasi in viata, desi acum era om in toata firea....
Iar acum, la vremea chinurilor Lui, il vede batut, insangerat, umilit, batjocorit, impuns de coroana de spini, tintuit in cuie pe cruce.... Copilul ei, nevinovat... in mainile acelea care erau candva cat un degetut de-al ei, azi oamenii bat cuie, in picioarele care odata erau cat degetul ei, azi oamenii bat cuie...
Cel pe care ea L-a purtat la sanul ei, L-a hranit la sanul ei, L-a sarutat cand plangea, ca sa-I treaca supararea, L-a ingrijit, L-a iubit ........azi moare.
Moare pe Cruce in fata ei.
Ea nu mai poate face nimic sa-I aline durerea.
Ea a spus: ""Fie mie dupa cuvantul Tau"" si asa trebuia sa fie....
Dar inima ei de mama oare nu sangera?
Ce simte o mama cand isi vede copilul murind in fata ei?
Ce ar fi facut orice femeie din lumea asta vazandu-si copilul omorat?
Nu ar fi sarit sa-l apere?
Nu ar fi sarit la gatul ucigasilor lui?
Nu s-ar fi luptat cu lumea intreaga ca sa-si salveze copilul? Singurul ei copil?

Dar ea a rabdat, ea nu a acuzat pe nimeni, nu a sarit la gatul ucigasilor....... pentru ca: "" Fie mie dupa cuvantul tau"", stia ca trebuie sa se supuna, dar oare stia si la ce trebuie sa se supuna in aceasta ultima zi?
Ea a iertat.

De piatra sa fi fost si ti-ar fi scapat o lacrima.....Dar mamei Lui?
(http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz, asta nu e adevarat, e doar film, in realitate a fost mult mai rau.....)


Si plange. Doar plange.
Plange si azi, plange Maica Sfanta mereu si se roaga Fiului ei: pentru noi, cei ce L-am rastignit pe Fiul ei si-L rastignim mereu cu pacatele noastre si cu ne-iubirea noastra.

Intru totul de acord. Mama plage si se roaga ptr fiul ei atunci cand e bolnav, cand geme de febra. O doare de parca ar fi durerea ei. O doare si ptr neputinta de a-i usura durerea. O doare ca micutul ei, farama din trupul ei sufera. Oare ce durere trebuie sa fi fost in sufletul Maicii Sfinte in acele momente grele, cand Fiul ei cel care nu ii gresise niciodata, ci doar bucurii si mangaieri ii aduse se chinuia in chinuri asemenea unor talhari?Cand Unicul Ei Fiu, Scumpul ei Fiu moare in chinuri grele si in batjocura celor pentru care nu avuse decat dragoste? Celor carora le inviase mortii, le vindecase bolnavii, ii hranise in pustie, le vindecase si inviase copii, le aduse Vestea cea Buna?
El care era Domnul si Dumnezeul lor, El care parasise slava Tatalui pentru a reface prapastia ontologica cauzata prin caderea protoparintilor. El care venise sa le deschida usile raiul si le aduca infierea Tatalui., El suferea umilinte si batjocoriri. Pe Domnul au preferat sa il inlocuiasca cu un talhar, cu un criminal.Contrastul intre ceea ce era Domnul si scopul Sau, pe de o parte precum si ura si rautatea evreilor, pe de alta parte ii sporeau suferinta.

Si totusi,Domnul ii iarta. Chiar si acolo, pe cruce ne da o ultima lectie de dragoste desavarsita: iubirea vrajmasilor si iertarea lor.

Azi e Sambata Mare. Se apropie Invierea. Mantuirea, Bucuria si Lumina lumii.

Nu e minunat Domnul? Nu a lasat prea multe zile sa sufere pe cei pe care ii iubea atat. Iar obrazul lor, care fusese biciuit de biciul urii si al rautatii celor care le-au rastignit Invatatorul Si Domnul in curand va fi mangaiat cu cel mai dulce balsam prin Invierea Domnului, temelia credintei noastre.

Fie ca acest balsam, care izvoraste din belsug din mormantul gol sa ne unga ranile cele multe ale sufletului nostru si sa ni le vindece. Ca, Doamne bolnavi mai suntem! Iata mai avem o ultma sansa in acest post sa ne apropiem de duhovnic,(cei care nu am facut-o inca) sa marturisim pacatele care ne impovareaza ca apoi sa ne putem apropia cu frica si cutremur de Mielul cel Ceresc, care se jerfeste permanent spre iertarea pacatelor noastre si pentru a ne da posibilitatea pregustarii raiului.

Sa ne ajute Dumnezeu sa purtam mereu in suflet bucuria Invierii, temelia credintei noastre!

[Yasmina]

În prealabil postat de Adriana Cluj

http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz

O tanara fecioara, curata si neprihanita, suflet de copil, a primit cea mai mare veste ce putea s-o primeasca o femeie pe pamant: ca va naste pe Fiul Domnului.
Si L-a nascut.
Mai intai L-a purtat in pantece, simtind acolo o fiinta vie, mica, invatandu-se sa devina mama...
Mare trebuie sa-i fi fost tinerei copile uimirea, bucuria, framantarea, teama....atunci cand aducandu-L pe lume, a vazut ca Fiul Domnului era doar un copilas, o bucatica mica de om, nu mai mare decat bratul ei, cu manute mici, picioruse cat degetul mic de la palma ei, cu ochi cat unghia ei...
Un copilas, ca toti copilasii, asa cum mai vazuse atatia altii...
Mic, plapand, neajutorat, plangand cand ii era foame, plangand cand il durea burtica, plangand sa fie schimbat, cerand sa fie alintat si leganat
L-a tinut la pieptul ei, L-a infasat in scutece, L-a alaptat, L-a mangaiat... Era Fiul ei.
Cand a plans L-a luat in brate si leganat, cantandu-I poate un cantec de leagan, sa-L linisteasca, sa-L adoarma....Puiul ei.
L-a vegheat zi si noapte, L-a invatat sa stea in sezut, apoi cand Cel mic s-a prins de marginea patului, ridicandu-se in picioare, tanara mamica si-a dat seama ca vrea sa umble si L-a luat de manute ajutandu-L sa faca primul Lui pas.
Daca s-a impedicat si a cazut s-a dus si L-a ridicat, pupand manuta sau piciorusul cu ""buba"".
L-a invatat sa zica primele cuvinte, copiilor le vorbesti ca ei sa inceapa sa te imite, se uita cu ochisorii mari la buzele tale, cum rostesti cuvintele, incercand si ei apoi sa rostogoleasca cate o silaba, poate primul Lui cuvant a fost ""mama""....
Cand a venit cu genunchiul julit de la cazatura pe pietre, la primele Lui iesiri prin curtea casei, I-a spalat rana si a pupat din nou ""buba"". Cand si-o fi dat cu ciocanul peste degete invatand meseria tatalui pamantesc, Iosif, a fugit la mama lui plangand, iar ea L-a alinat.. caci era mama, iar El era Fiul ei.
Era om, ca noi- dar fara de pacat- cu toate durerile noastre omenesti, le-a cunoscut pe toate...
Trece vremea...
Copilul creste si mergand ei in Ierusalim, il pierde. La Templu. Ea nu stie unde este. Nu a putut sa doarma toata noaptea de ingrijorare si de teama. Il cauta speriata si disperata.
Cu toate ca stia ce fel de Fiu are -nu-i asa? Iisus ii uimeste pana si pe cei mai invavati din Templu, cum atunci sa nu-si cunoasca ea Fiul?- totusi inima ei de mama sangereaza de durerea de a nu-L gasi; era un copil inca, ce trebuia inca crescut, ingrijit, spalat, imbracat,...daca a patit ceva? daca s-a intamplat ceva? unde e?
Fiul a crescut, a devenit barbat, dar pentru ea a ramas tot copilul ei...
La nunta din Caana Galilei, desi nu ii venise vremea, asculta de mama Sa, si preface apa in vin, supunandu-se ca un Fiu mamei......Era mama Lui.
Il insoteste si Il urmareste peste tot locul cu ochii ei atoatevazatori de mama.
Pasii ei sunt in urma pasilor Lui, ca atunci cand il invata sa faca primii pasi in viata, desi acum era om in toata firea....
Iar acum, la vremea chinurilor Lui, il vede batut, insangerat, umilit, batjocorit, impuns de coroana de spini, tintuit in cuie pe cruce.... Copilul ei, nevinovat... in mainile acelea care erau candva cat un degetut de-al ei, azi oamenii bat cuie, in picioarele care odata erau cat degetul ei, azi oamenii bat cuie...
Cel pe care ea L-a purtat la sanul ei, L-a hranit la sanul ei, L-a sarutat cand plangea, ca sa-I treaca supararea, L-a ingrijit, L-a iubit ........azi moare.
Moare pe Cruce in fata ei.
Ea nu mai poate face nimic sa-I aline durerea.
Ea a spus: ""Fie mie dupa cuvantul Tau"" si asa trebuia sa fie....
Dar inima ei de mama oare nu sangera?
Ce simte o mama cand isi vede copilul murind in fata ei?
Ce ar fi facut orice femeie din lumea asta vazandu-si copilul omorat?
Nu ar fi sarit sa-l apere?
Nu ar fi sarit la gatul ucigasilor lui?
Nu s-ar fi luptat cu lumea intreaga ca sa-si salveze copilul? Singurul ei copil?

Dar ea a rabdat, ea nu a acuzat pe nimeni, nu a sarit la gatul ucigasilor....... pentru ca: "" Fie mie dupa cuvantul tau"", stia ca trebuie sa se supuna, dar oare stia si la ce trebuie sa se supuna in aceasta ultima zi?
Ea a iertat.

De piatra sa fi fost si ti-ar fi scapat o lacrima.....Dar mamei Lui?
(http://www.youtube.com/watch?v=98TWv...eature=mh_lolz, asta nu e adevarat, e doar film, in realitate a fost mult mai rau.....)


Si plange. Doar plange.
Plange si azi, plange Maica Sfanta mereu si se roaga Fiului ei: pentru noi, cei ce L-am rastignit pe Fiul ei si-L rastignim mereu cu pacatele noastre si cu ne-iubirea noastra.


............
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...rea/#comments:

Unde-i iubire şi’omenia,
“Dreptatea” legii invocate
Care în loc să ne sfinţească
Ne duce-n crimă şi-n păcate

Unde-i compasiunea noastră,
Şi simţământul cel curat,
Privindu-Te cum mori pe cruce,
Ne dovedit ca vinovat ?

Unde ni-i mila şi durerea,
Şi simţământul omenesc
Ce-şi simte propriu chin, în celalţi
Ce lângă noi se chinuiesc ?

Căci trupul tot ţi-i numai rane
Şi zvârcolire’n suferinţă.
Iar acuzarea ce-o aducem,
Se vrea dovadă de…, credinţă.
.....

Tot trupul Ţi-e doar răni şi sânge
Şi scuipătură şi noroi
C’am aruncat cu tot păcatul
Şi toată ura ce e’n noi.

Cumplit de grea e vina noastră.
Iar trupu’n cuie ţintuit
Se zbate’n chinuri uriaşe
Ce cresc şi cresc necontenit. (Nicolae Mirean)


Azi e Sambata Mare. Se apropie Invierea. Mantuirea, Bucuria si Lumina lumii.

Dvs ati scris asta?Mi-a placut f mult,felicitari.
Ce sa mai adaog si eu...nimic.

Aici au scris altii, mult mai priceputi:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ului-invierea/
Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)

Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.
Vai mie! Că zaci mort în piatră, Cel ce ridici din pietre pe copiii lui Avraam (Mt. 3, 9). Căci şi atunci când pietrele s-au despicat din pricina patimii Tale mântuitoare (Mt. 27, 51), mulţi n-au crezut în numele Tău. Tu, Care ai spus că n-ai unde să-Ţi pleci capul (Mt. 8, 20) iudeilor pe care i-ai numit vulpi din pricina gândurilor lor viclene, Ţi l-ai plecat murind pe cruce, găsind cu recunoştinţă aşternută ca un pat credinţa tâlharului (Lc. 23, 39-43). „M-a privit soarele”, să-ţi spună cea care cântă (Cânt 1, 6); „Apus-a soarele, încă fiind miezul zilei”, să-mi spună Ieremia (15, 9)! Da, căci mâhnirea a cuprins şi soarele simţit, atunci când a lipsit soarele gândit cu mintea (spiritul). Da, pietrele au suferit despicare (Mt. 27, 51) şi împreună cu ele e în primejdie să se despice şi mintea mea. O, Trup sfânt, care te-ai închegat din sângele meu mai presus de fire; căci vechea mea datorie a fost pe deplin plătită. Pentru aceasta, Stăpâne, ai plecat cerurile şi ca o ploaie ai pogorât pe pământ (Ps. 71, 6) ca să suferi şi moarte. El va scula şi trupurie sfinţilor adormiţi (Mt. 27, 52), dar mă va omorâ pe mine, care Te-am născut. De ce acestea, Copile preadorit? Căci fără vătămare s-au amestecat cele neamestecate şi focul cel nematerial al Dumnezeirii nu a ars măruntaiele mele; dar acum alt foc mistuie înăuntrul meu toate şi vatămă miezul inimii. Peţiri de bucurie am primit odinioară prin înger şi am şters orice lacrimă de pe faţa pământului; dar această durere se îngraşă numai din lacrimile mele. Ştiu că Te-ai pogorât la iad, dezlegând sufletele încuiate acolo, dar smulge împreună cu ele şi sufletul meu de aici, netrecând pe lângă mine pentru că sunt un mort care răsuflă.


..... cititi mai departe acolo...

Sursa: „Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine”, autori: Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Monahul Epifanie; Ed. Deisis, Sibiu 2007

[Yasmina]

Multumesc,Prohodul este prea frumos...a trebuit neaparat sa-l ascult pe internet.

În prealabil postat de Yasmina

Multumesc,Prohodul este prea frumos...a trebuit neaparat sa-l ascult pe internet.

Iata cat este de frumoasa aceasta rugaciune, dintr-o varianta a Acatistului patimilor Mantuitorului:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...44&postcount=5