Sa postim, inchizand televizorul !

În prealabil postat de Yasmina

Imi aduc aminte ca seara dupa ce veneam de la job nici nu aveam cum sa vb cu parintii mei,caci erau instalati la tv si nu aveam timp de discutii:mi-ar fi placut sa vb cu ei despre ziua mea infernala la job si intamplarile de peste zi.Noroc ca aveam niste prietene bune care nu consumau tv si eram toate serile la ele,pt conversatii si socializare.

Cunosc. Asa face si mama. Vine de la servici se schimba si la TV pana se culca. Dimineata, se trezeste si la TV pana pleaca la servici. Daca o deranjez se enerveaza si nici nu prea e atenta la ce vb cu ea. Eu cu tata chiar am vrut sa renuntam la abonamentul de la televizor, dar nu a vrut mama. E aiurea. Creaza dependenta TV-ul asta, si cum a zis si iustin mai sus, numai porcarii gasesti la TV. Ne axam prea mult pe tehnologia asta. In sfarsit.

[AlinB]

Ar trebui sa vorbiti mai intai cu ea, ce ii lipseste, ce gaseste la tv, ce temeri are..
Nu e o dependenta ca de nicotina pur si simplu..

O data problemele de ordin psihologic, sufletesc, spiritual(!?) rezolvate, se poate pune problema si renuntarii la tv.

[Ekaterina]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cu adevărat, foarte important mi se pare postul de televizor; poate chiar mai important decât cel alimentar, pentru că răul pe care îl aduce, insidios, în om, e de natură spirituală. Mentalitatea pe care o cultivă mi se pare cu totul opusă celei bisericeşti, abătându-ne atenţia de la lucrurile cu adevărat importante către cele de consum, adică trecătoare, şi făcând din noi nişte fiinţe pasive, imbecilizate sub aspect duhovnicesc. Pentru că e mult mai tentant să zapezi televizorul decât să citeşti o carte bună sau să-ţi faci pravila.

Iar „roadele” lui sunt împrăştierea minţii, bârfa, cârcoteala, nemulţumirea, shoppingul, adoptarea stilului de viaţă şi moda vedetelor.

Apoi, dacă vrei şi să fii creştin, te vei găsi într-o contradicţie cu tine însuţi şi vei începe să faci compromisuri, încercând să împaci lumescul cu dumnezeiescul.

Subscriu. Ai punctat esentialul.

În prealabil postat de windorin

Televizorul a ajuns "de dulce", fie vreme de post, fie de dezlegare. Astfel, fiecare trebuie sa se nevoiasca in a'l tine inchis.

Daca postul nu este doar abtinerea de la mancarea de origine animala ci renuntarea la anumite placeri, o perioada de intensificare a rugaciunii si vreme prielnica pentru hranirea si intarirea sufletului, putem spune ca televizorul este fara dar si poate de dulce.

Pentru cei dependent de TV cred ca cea mai buna solutie este renuntarea la el caci altfel ajungem la ceea ce ne-a spus flying

În prealabil postat de flying

ma uit 5 minute la stirile de la ora 19 ...dupa care te trezesti la ora 1-2 noaptea ca il stingi dupa ce te-ai uitat, desigur, 5 minute la stiri....

Televizorul creeaza dependenta, ca orice patima si din acest lucru putem sa intelegem cat de nociv este. Cred ca omul renunta sa se mai uite la televizor, sau cel putin limiteaza numarul de ore, cand intelege cat de pretios este timpul si cand simte golul interior ca o consecinta a privitului la TV.

[windorin]

În prealabil postat de Dumitru73

comunicarea este cea mai importanta dar, din pacate, cam lipseste sau nu este deplina.
asta pentru ca increderea nu este deplina.

... asta pentru ca dragostea nu este deplina.
Comunirea este direct proportionala cu increderea si cu dragostea.
Parintii sunt principalii vinovati pentru caderile si dependentele copiilor.

În prealabil postat de Yasmina

Era asa si nu altfel, deoarece nu aveau TV sau televiziunea nu oferea atatea ore de transmisie si programe.
Pe unchiul meu(care s-a nascut taran) nu-l mai poti dezlipi acum de ecran.
Isi face treburile in functie de grila programelor,treburi care sunt intotdeauna intarziate. Banuiesc ca unchiul meu nu este un caz izolat printre alti tarani...

Ai dreptate. Nadajduiesc insa in puterea exemplului si in harul lui Dumnezeu.
Daca parintii se iubesc, nu fumeaza, nu se rastesc, nu stau la TV ore intregi zilnic, copiii au sanse mai mici sa dezvolte dependete.
Cum sa nu se uite copilul numai la TV, daca eu insumi inchid greu televizorul ?!
Cum sa nu ceara copilul telefon mobil, daca eu vorbesc la el toata ziua sau chiar am mai multe ?!

[Dumitru73]

În prealabil postat de windorin

... asta pentru ca dragostea nu este deplina.
Comunirea este direct proportionala cu increderea si cu dragostea.
Parintii sunt principalii vinovati pentru caderile si dependentele copiilor.

in sfarsit gasesc pe cineva ce gandeste ca mine, in relatia parinte-copil :)
de cate ori nu auzim: eu l-am invatat doar de bine, sau eu nu l-am invatat asa ceva.
dar uitam ca educatia nu inseamna "fa asa" sau "nu fa asta" .

În prealabil postat de windorin

...
Comunirea este direct proportionala cu increderea si cu dragostea.
Parintii sunt principalii vinovati pentru caderile si dependentele copiilor.

Am aceeasi parere.

[stefan florin]

În prealabil postat de Dumitru73

in sfarsit gasesc pe cineva ce gandeste ca mine, in relatia parinte-copil :)
de cate ori nu auzim: eu l-am invatat doar de bine, sau eu nu l-am invatat asa ceva.
dar uitam ca educatia nu inseamna "fa asa" sau "nu fa asta" .

din pacate "boala" asta e foarte contagioasa ("fa asa" sau "nu fa asta"). As putea spune ca este epidemie. O aud aproape zilnic la locul meu de munca. Doamne ajuta!

[windorin]

În prealabil postat de Dumitru73

in sfarsit gasesc pe cineva ce gandeste ca mine, in relatia parinte-copil :)
de cate ori nu auzim: eu l-am invatat doar de bine, sau eu nu l-am invatat asa ceva.
dar uitam ca educatia nu inseamna "fa asa" sau "nu fa asta" .

Este dureroasa trezirea parintelui la o anumita varsta, cand isi da seama ca este strain de copilul pe care l'a crescut.
Mai mult chiar, sa mai si creada ca a facut totul, iar copilul este vinovat pentru necomunicarea dintre ei.
Atunci, este foarte grea recunoasterea patimilor proprii... desfranare, mandrie, televizor etc.
Parintele este cu adevarat parinte, atunci cand are puterea sufleteasca de a se smeri inaintea copilului (cand e nevoie).

[windorin]

Televizorul este, poate, cel mai mare dusman al familiei si al comunicarii vii dintre oameni.
Acesta ar trebui limitat sever in tot timpul anului, iar nu numai in vremea postului.

Cunosc preoti si profesori universitari care nu au in casa televizor.
Acestia sunt mai minunati si mai constienti de lumea din jurul lor decat cei care au televizor.
Sa nu mai spun de parintii monahi care n-au vazut TV de zeci de ani si sunt mai actuali decat toti cei din lume.

[Dumitru73]

În prealabil postat de windorin

Este dureroasa trezirea parintelui la o anumita varsta, cand isi da seama ca este strain de copilul pe care l'a crescut.
Mai mult chiar, sa mai si creada ca a facut totul, iar copilul este vinovat pentru necomunicarea dintre ei.
Atunci, este foarte grea recunoasterea patimilor proprii... desfranare, mandrie, televizor etc.
Parintele este cu adevarat parinte, atunci cand are puterea sufleteasca de a se smeri inaintea copilului (cand e nevoie).

din pacate ai dreptate.
cati parinti au puterea sa recunoasca in fata copilului ca a gresit?
ieri mergeam pe bicicleta si am vazut o mamica, de vreo 23 de ani, cu copilul in carucior.
ce-l mai plesnea peste fata pentru ca plangea.
imi venea sa ma duc la ea si sa-i arat ce inseamna sa iei bataie.