Suferinta fetei nemaritate

[Mihailc]

În prealabil postat de N.Priceputu

Să-i opunem „ortodoxia ca relaţie”?

Ortodoxia ca predicație principală a Bisericii.
Trecerea cuvântului din poziția adjectivală la cea substantivală poate conduce la o formă subtilă de idolatrie, o alunecare de-a dreapta aproape insesizabilă, ca atunci când facem dintr-un mijloc scop, ceea ce e totuna cu căderea într-o patimă.
Dar ai observat foarte bine că ortodoxia Bisericii se păzește prin comuniune, astfel că dacă eu o iau razna fratele meu observă și mă face atent la primejdia rătăcirii care mă pândește. Asta la nivel microeclezial. La nivel macroeclezial se manifestă ca o trezvie panortodoxă, care face ca românii să fie foarte atenți la greci, ruși, sârbi etc., iar aceștia atenți la felul cum ne mișcăm noi. Când apare sminteala, Biserica Greciei ( exemplul este strict indicativ) se sesizează și discută cu BOR în duh de dragoste cu scopul îndreptării. Însă slăbirea trezviei panortodoxe depinde în mod direct de trezvia noastră comunitară la nivel de parohie, deci responsabilitatea fiecărui mădular în păzirea ortodoxiei este uriașă.

În prealabil postat de Mihailc

ortodoxia Bisericii se păzește prin comuniune, astfel că dacă eu o iau razna fratele meu observă și mă face atent la primejdia rătăcirii care mă pândește.

Găsesc aici o justificare pentru existenţa a însuşi acestui forum; iată că nu e neapărat pierdere de vreme, ci poate fi o extensie a Bisericii, o încercare, chiar dacă limitată de specificul spaţiului virtual, de a fi într-o comuniune de credinţă, de a învăţa cu toţii din experienţele noastre mai mult sau mai puţin duhovniceşti.

[Mihailc]

În prealabil postat de N.Priceputu

Găsesc aici o justificare pentru existenţa a însuşi acestui forum; iată că nu e neapărat pierdere de vreme, ci poate fi o extensie a Bisericii, o încercare, chiar dacă limitată de specificul spaţiului virtual, de a fi într-o comuniune de credinţă, de a învăţa cu toţii din experienţele noastre mai mult sau mai puţin duhovniceşti.

Într-un mod asemănător gândesc și eu, poate de-asta îmi amân zilnic plecarea definitivă de pe forum, fiindcă mai găsesc câte o mică bucurie în această agoră digitală cam gălăgioasă, pestriță și amorfă pentru gustul meu, și totuși o oglindă, destul de fidelă, a vieții reale. Desigur, mi-am aflat și multe păcate, și încă de-alea din partea de sus a grilei ”gravității”, fapt care mi-a completat benefic și spovedania, dar și efortul de îndreptare.
Cred însă că Biserica are alte nenumărate extensii în proximitatea noastră care nu pot fi neglijate sub pretextul iubirii ”departelui” de pe internet. Ce facem noi aici e o propedeutică (=fază pregătitoare) a adevăratei comuniuni cu persoane concrete, în primul rând în Biserică și apoi multiplele ei iradieri sociale.

În prealabil postat de Mihailc

Ce facem noi aici e o propedeutică (=fază pregătitoare) a adevăratei comuniuni cu persoane concrete, în primul rând în Biserică și apoi multiplele ei iradieri sociale.

Mărturisesc că, eu, unul, nu prea trăiesc această extensie a Bisericii în lume, nici măcar în parohie, unde, cu tristeţe, mă duc singur şi mă întorc la fel. Da, am comuniune cu familia, cu prietenii, însă, pe de o parte ei nu sunt în Biserică (sunt de alte confesiuni sau religii), pe de altă parte... mă gândesc că ar trebui pur şi simplu să bat la uşile vecinilor necunoscuţi, ca să ne cunoaştem. E nefiresc să fim atât de străini, deşi fizic atât de apropiaţi.

[iustin10]

Eu cred ca e vorba si de varsta si de etape.Cand esti tinar e musai sa tinzi sa fii cu cineva, si tristretea de a nu iti gasi perechea ,si de a fi singur,e f mare.
Cand esti mai in varsta , cand vezi ca mari iubiri se transforma in esecuri ,cand vezi ca nu merita sa suferi atit ,ca totusi viata e frumoasa oricum ar fi ,te mai inteleptesti. Si de abia atunci poti zice ca esti in stare sa gusti deliciile unei anumite singuratati.Dar nu o totala singuratate , caci de comuniunea cu oamenii e nevoie in orice etapa.
Sunt de inteles cei care isi doresc cu ardoare o pereche,si incep sa isi piarda speranta .
Ei isi agata cumva intreaga viata de gasirea acestui om real,linga care sa guste bucuria vietii
De abia mai tarziu ,cand mai dispare aceasta nevoie , si ardoarea nu mai e asa mare ,putem sa zicem unora ca acestora : Dumnezeu are un drum pentru fiecare .
Dar pina atunci,ei au nevoie sa exeprimenteze,sa se inconjoare cu oameni reali,sa iubeasca ,sa traiasca concret.
Marea intrebare,la care nu gasim raspuns decat dupa multi ani ,este ,de ce Dumnezeu intarzie sa le dea unora ca acestora perechea dorita.De abia cand viata lor capata alte directii si deschideri ,aceasta intrebare incepe sa capete raspuns.
Unirea dintre doi oameni ,e pronie dumnezeiasca, dar si destinul celor singuri,tot calauzit de Dumnezeu e

[philalex]

singuratatea nu e o povara cand ai ce face....faci un sport, te culturalizezi, te rogi, faci bine semenilor tai, ajuti aproapele...nu stiu, eu gasesc solutii si nu cazi in depresie...mai ales cand ai credinta, cand esti superficial te temi....trebuie sa ai credinta si reusesti, ba sa continui singur sau cu cineva, dac nu poti trai fara alticineva...e o societate dificila din pacate si e greu....e o cruce si asta..