TRIODUL - Perioada pocaintei!

[tabitha]

Am înțeles că azi a fost ultima Sâmbătă a Morților din Postul Mare (cf. Triodului).
Dacă așa este, de ce în România se obișnuiește să se facă aceste pomeniri generale ale morților și în sâmbetele următoare?

[glykys]

În prealabil postat de mirela.t

Am înțeles că azi a fost ultima Sâmbătă a Morților din Postul Mare (cf. Triodului).
Dacă așa este, de ce în România se obișnuiește să se facă aceste pomeniri generale ale morților și în sâmbetele următoare?

Conform Triodului, numai sambata a II-a, a III-a si a IV-a sunt consacrate pomenirii mortilor, deci si sambata viitoare. Prima e consacrata Sf. Teodor Tiron, a cincea se leaga de cinstirea Maicii Domnului, a sasea de invierea lui Lazar si a saptea de sederea Domnului in mormant si pogorarea la iad.

In practica Bisericii insa, se fac parastase din prima sambata (a Sf. Teodor Tiron) pana in prenultima (sambata lui Lazar), "ca si ei, prin intermediul celor vii, sa se impartaseasca din darul Sfintei Liturghii, sa participe la vremea de pocainta a Bisericii si sa se pregateasca prin Biserica a primi si ei lumina Invierii." (pr. V. Gavrila, Pentru tineri. Teologie liturgica). Acest lucru este foarte incetatenit si generalizat, dar nu este catalogat de autor drept o abatere grava, mai ales ca in calendar apare scris "Pomenirea mortilor" in fiecare sambata, dar pledeaza pentru cunoasterea tipicului.

In biserica mea se fac parastase in fiecare sambata din an (mai putin in Sambata mare, in cea luminata si in perioada Craciun-An Nou). Oamenii dau sarindare, care sunt citite din prima sambata a postului pana in sambata lui Lazar (preotilor le ia o ora - pe ceas - numai sa citeasca toate numele de pe pomelnice).

[tabitha]

Mulțumesc de răspuns, Ana Maria.
Nouă ne-a spus preotul aseară la biserică, că azi e ultima Panikhida (Souls Saturday) din Postul acesta de Paște.

Așteptăm să vină și Mihai (Mihailc) sau poate alții cunoscători ai slujbelor Triodului, cu explicațiile respective.

[glykys]

In timpul acestei prime perioade a postului mare (primele trei saptamani, pana la Duminica Crucii), zilele obisnuite dezvolta temele postului, caintei si ale celorlalte virtuti intr-un urcus treptat spre praznicul Crucii, care e, in acelasi timp, semnul incheierii jumatatii cursei si anticiparea tintei sale: Patima.

Urcusul spre Cruce si centru se va face gratie legaturii intre credinta ortodoxa, faptele ascezei si o cainta mereu innoita, astfel ca, ajunsi la mijlocul Postului Mare si, prin urmare, aproape de Patima, sa putem spune. "ACUM AM INCEPUT" (Ps. 76, 11).


Venerarea Crucii in mijlocul Postului Mare, dupa ce cu prilejul Duminicii ortodoxiei s-a reamintit faptul ca ea nu este idolatrie, ci urca la prototip, dobandeste in acest fel o valoare considerabila. Crucea, dusa in procesiune, la fel ca Darurile mai inainte sfintite (pe capul preotului), apare in biserica ca o adevarata teofanie, iar slujba se deschide tocmai cu o parafraza a cantului de la intrarea Sfintelor Daruri de la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite:

"Acum ostile ingeresti insotesc lemnul cel cinstit cu buna cucernicie inconjurandu-l si cheama pe toti credinciosii la inchinare. Veniti deci, cei ce va luminati cu postul, sa cadem la el cu bucurie si cu frica, strigand cu credinta: Bucura-te, cinstita Cruce, siguranta lumii!"

Aceasta parusie a Crucii si marea solemnitate a ritului venerarii ei evidentiaza limpede ca, pentru teologia ortodoxa a Crucii, icoanele, moastele, sunt adevarate "Sfinte Taine", mijloace eficace de comuniune "in taina" cu prezenta lui Hristos, continuata in Biserica: ipostatic in icoana, substantial in Euharistie. Acest ritual al intrarii Crucii si acest tropar arata astfel ca nu exista limita foarte stricta intre icoana si Euharistie, astfel ca venerarea Crucii e, in fond, o coumuniune anticipata cu Patima lui Hristos si Invierea Sa nedespartita de ea.

Venerarea transmite credinciosilor "bucuria Crucii", adica efectele mantuitoare ale Patimii. Cei ce o saruta cu evlavie sunt incredintati ca primesc Duhul Sfant si gasesc o adevarata sfintire in razele duhovnicesti pe care le iradiaza Crucea:

"Facatoarea de viata Cruce stand inainte si de fata aratandu-se, arunca razele harului cele luminoase. Sa mergem si sa luam lumina de veselie si iertare, aducand laude Domnului!"

Vazandu-i pe credinciosi inchinandu-se Crucii, muntii si dealurile picura bucurie, intreaga Creatie fiind luminata si ea de harul Patimii. Ingerii se bucura si dantuiesc, pamantul si cerul alcatuiesc o "simfonie", caci Crucea a restabilit unitatea cosmosului divizata de caderea lui Adam.

Venerarea Lemnului Crucii e un har dat de Dumnezeu, cuprinzand in el intrega iconomie si anticipand bucuria pe care o vaaduce celebrarea Patimii:
"Mare esti, Doamne si multmilostiv! caci ne-ai dat sa ne inchinam acum facatoarei de viata Crucii Tale, pe care s-au pironit mainile si picioarele Tale, pe care s-a varsat Sangele din preacurata coasta Ta, izvorandu-ne noua viata!"

Acest har e atat de mare, incat de Cruce nu ne putem apropia decat dupa ce ne-am curatit in timpul celor trei saptamani precedente:

"Cu multimea milei Tale, preaindurate Doamne, curateste multimea pacatelormele si ma invredniceste a vedea cu suflet curat Crucea Ta si a o saruta intru aceasta saptamana a postului, ca un Iubitor de oameni!"

Numai postul poate lumina indeajuns pe om pentru a-l face in stare sa vada, fara sa orbeasca, stralucirea Crucii mai scanteietoare decat soarele. De Cruce ne putem apropia nu numai prin post, ci si prin toate virtutile Postului mare, a caror faptuire a fost facuta cu putinta de Patima:

"Doamne, Cel ce Ti-ai intins mainile pe Cruce de bunavoie,invredniceste-ne pe noi sa ne inchinam ei intru strapungerea inimii, luminandu-ne bine cu postirile si cu rugaciunile, cu infranarea si cu facerea de bine, ca un Bun si de oameni Iubitor!"

Nu vom putea ajunge la sfarsitul Triodului sa vedem cu bucurie Patimile decat in masura in car ee vom fi curatit cu rava pentru a venera Crucea in mijlocul postului mare:

"Murit-ai fiind pironit pe Cruce, Cel ce esti viata si mantuirea tuturor.Deci pe aceasta da-ne sa o sarutam cu suflet curat, Mantuitorule, si sa vedem mantuitoarele Tale Patimi, bucurandu-ne!"

"Ziua aceasta este a inchinarii Cinstitei Cruci, veniti toti la dansa! Ca revarsand razele luminoase ale Invierii lui Hristos, le pune inainte. Sa o sarutam deci cu totii, sufleteste bucurandu-ne!"

In centrul Postului mare, Crucea apare ca un pom al vietii din mijlocul raiului. Ea defineste si caracterizeaza tot timpul celor 40 de zile asa cum centrul oraganizeaza totalitatea punctelor ce formeaza un cerc. Calea ce duce la Paste va fi de acum inainte marcata si organizata de semnul Crucii: e un timp "rastignit", care duce la Crucea lui Hristos:

"Trecand, credinciosilor, cu Dumnezeu, de borna timpului infranarii, sa alergam tinereste si partea ramasa a sfantului stadion (al postului) si sa purtam cununa!"

Pe site observ cu bucurie ca au aparut muuulte articole despre Sfanta Cruce:


http://www.crestinortodox.ro/sarbato...re-124062.html

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...uci-69812.html

http://www.crestinortodox.ro/credint...re-135255.html

http://www.crestinortodox.ro/credint...re-135255.html

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...uce-69109.html

Voi posta o povestioara pe care am citit-o intr-un articol:

"Era odata un om obisnuit si pasea pe drumul vietii alaturi de alti oameni care erau langa el. Toti purtau in spatele lor cate o cruce, nu dupa aceiasi marime, ci pentru fiecare in parte era diferita. Nici unul dintre ei nu parea bucuros…

La un moment dat, omul nostru obosit de atata drum si cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roaga Domnului spunand:

- "Doamne, Te rog scurteaza-mi crucea; simt ca nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine". Si incepe a taia din crucea ce-o purta…

- "Doamne, iti multumesc atat de mult!"

Isi continua bucuros acum drumul anevoios gandind: "Daca acum mi-ai ingadui sa mai tai putin din ea, ar fi si mai bine….". Si o mai scurteaza putin.

Si mai bucuros continua pe drumul vietii, uitandu-se in jurul lui observa ca ceilalti sunt din ce in ce mai obositi si necajiti. Dupa ceva vreme intalneste in drum o prapastie mare, peste care trebuia sa treaca; ceilalti folosesc crucea pentru a trece, deoarece crucea fiecaruia era suficienta ca inaltime, ca atunci cand o culca-i sa uneasca cele doua maluri. Transformandu-se in podul necesar sa treci in siguranta pe malul din fata ta. Toti trec bucurosi acum, insa el ramane plangandu-se ca nu-i destul de mare crucea lui, ca sa treaca si el…! Crucea lui era mult mai mica decat distanta dintre maluri".

Sa ne ajute Dumnezeu sa ne ducem si noi crucea!

[Mihailc]

Crucea străluceşte peste tot, în interiorul caselor, pe pieţele publice, în pustie, pe drumuri, pe vîrful munţilor, în fundul podurilor, în mijlocul mărilor, pe năvi şi pe insule, pe paturi şi pe veşminte ; ea este gravată pe arbori, pe vasele de aur şi de argint, ea decorează sala ospăţului, ea străluceşte în mijlocul pietrelor preţioase şi al picturilor murale, este pusă pe vitele pe care un rău contagios le mistuie şi pe oamenii care sînt chinuiţi de diavoli, în război şi în pace, în vremea zilei şi a nopţii, în mijlocul sărbătorilor lumeşti şi al austerităţilor pocăinţei planează imaginea crucii, pentru că iubim mult acest semn de mîntuire, pentru că refugiindu-ne sub umbra ei simţim o fericire deosebită.
Toţi o îmbrăţişează cu iubire, nimeni nu mai roşeşte acum de această unealtă a morţii, de acest simbol al blestemului. Crucea este un giuvaier pe care toată lumea îl preferă cununilor, diademelor celor mai preţioase. Oroarea a făcut loc admiraţiei şi sila a făcut loc dorinţei. O vedeţi peste tot, încă o dată spun, pe vîrful edificiilor şi în interiorul caselor, în oraşe şi în singurătăţi, ea ornează pagina pe care o citiţi tot aşa de bine ca şi drumurile pe care vă purtaţi paşii. Aici bucuros aş întreba pe păgîni de unde vine că, unealta de anatemă şi de tortură a devenit un obiect de speranţă şi de iubire, dacă nu de la miraculoasa putere a Răstignitului ? (Sfântul Ioan Hrisostom - Despre Cruce)

[cristiboss56]

Bine ai revenit Mihai !
Cultul Sfintei Cruci a fost dezvoltat o dată cu sfinţirea din 13 septembrie 335 a vestitei biserici a Sfântului Mormânt cu basilica Sfintei Cruci, construite de împăratul Constantin cel Mare pe locul răstignirii Domnului Iisus Hristos. În această basilică a fost depusă cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, care a devenit loc de pelerinaj.

Cultul liturgic al cinstirii Sfântului Lemn s-a dezvoltat în secolul al VII-lea, când, în anul 629, împăratul Heraclius a recuperat Sfânta Cruce luată de regele Chosroes al perşilor în anul 614 şi a depus-o la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adăugând o nouă strălucire cultului public al Sfântului Lemn. Din cauza pericolului invaziilor arabe asupra Locurilor Sfinte, Lemnul Sfintei Cruci a fost depus la biserica Sfânta Sofia, iar apoi părţi din ea au fost împrăştiate în toată lumea creştină. Părţi din Lemnul Sfânt au ajuns şi în ţara noastră.

Cinstirea Sfintei Cruci s-a manifestat prin numeroase forme, precum facerea semnului Sfintei Cruci sau închinarea şi invocarea ei în diverse împrejurări şi momente, pelerinajele, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci, cuvântări şi imne de laudă, dar cea mai importantă formă de cinstire a fost şi este cea a sărbătorilor, adică a zilelor liturgice rânduite de Biserică.

Astfel, ca și sărbătoare, cinstirea Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea şi este cu dată variabilă. După cum aflăm din Liturgica Generală a părintelui prof. dr. Ene Braniște, caracteristica slujbei din această sărbătoare este ritualul scoaterii solemne şi venerării Sfintei Cruci, care are loc între Utrenie şi Liturghie. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a venerării generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor, dar care a pierdut din importanţă şi din strălucirea de odinioară, deoarece a fost eclipsată de ritualul posterior al Prohodului.

[cristiboss56]

„Primeşte, Sioane, pe Împăratul, că iată vine la tine blând, înviind pe Lazăr şi stricând împărăţia morţii cea amară. Mulţimea cea de Dumnezeu aleasă a sfinţilor sihaştri, împreună cu poporul, adunaţi-vă să întâmpinaţi cu stâlpări pe Hristos, strigând: Bine eşti cuvântat Cel ce vii să mântuieşti neamul omenesc, prin Patima Crucii, şi să dai tuturor nepătimire pentru bunătatea Ta“ (Stihira a 2-a de la „Doamne, strigat-am...“, de la Vecernia zilei)