fericire lumeasca–fericire duhovniceasca

[glykys]

Mai intai ar trebui sa spunem ce intelegem prin bucurie lumeasca si duhovniceasca si sa dam exemple.

Sa nu uitam ca exista si o bucurie fireasca, data de firea omului - cand se naste un copil, cand luam un examen pentru care ne-am pregatit mult, cand vedem asternandu-se zapada (bine, unii nu se bucura de zapada, stiu...). Si aceasta nu e rea sau buna prin sine, e data de fire si e ingaduita de Dumnezeu.

Nu chiar tot ce e in lume e urat si stricat, exista si frumuseti, daca stim sa le vedem si sa ne bucuram de ele atunci cand dau peste noi.

Revin pe seara.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de glykys

Mai intai ar trebui sa spunem ce intelegem prin bucurie lumeasca si duhovniceasca si sa dam exemple.

Sa nu uitam ca exista si o bucurie fireasca, data de firea omului - cand se naste un copil, cand luam un examen pentru care ne-am pregatit mult, cand vedem asternandu-se zapada (bine, unii nu se bucura de zapada, stiu...). Si aceasta nu e rea sau buna prin sine, e data de fire si e ingaduita de Dumnezeu.

Nu chiar tot ce e in lume e urat si stricat, exista si frumuseti, daca stim sa le vedem si sa ne bucuram de ele atunci cand dau peste noi.

Revin pe seara.

Fericirea lumeasca este buna atunci cand creeaza dispozitie pentru rugaciune si contemplatie.

Altfel, ne absoarbe progresiv sufletele, le indeparteaza de Dumnezeu si le raceste fara ca macar sa bagam de seama.

[adam000]

În prealabil postat de glykys

Sa nu uitam ca exista si o bucurie fireasca, data de firea omului - cand se naste un copil, cand luam un examen pentru care ne-am pregatit mult, cand vedem asternandu-se zapada (bine, unii nu se bucura de zapada, stiu...). Si aceasta nu e rea sau buna prin sine, e data de fire si e ingaduita de Dumnezeu.

Zicea pr Rafail Noica intr-o predica ceva de genul: pune un "Doamne" inainte si totul se transforma in rugaciune.

Daca toate bucuriile acestea nepacatoase lumesti le-am inchina Lui Dumnezeu, cred ca mare lucru ar fi!
Parintele Teofil zicea ca uneori isi aducea aminte de vreo poezie (ii placeau mult poeziile) asa ca i-o spunea Lui Dumnezeu si la sfarsit Il intreba "Doamne, asa-i ca-i faina?!"

Asa daca am face si noi in viata, ce bine ar fi! Cand ni se naste un copil, cand luam un examen, cand vedem zapada, cand ne bucuram de ceva, sa multumim Lui Dumnezeu si sa-i dam slava pentru bucuria respectiva pe care ne-a oferit-o.

Daca orice bucurie lumeasca nepacatoasa am sarbatori-o nu prin vreo patima sau neinfranare (nu iesind la o bere/bauta cu prietenii, nu aprinzand vreo tigara, nu aruncand banii pe vreun fard strident, etc), ci multumind Lui Dumnezeu si dand Lui slava pt bucuria/reusita aceea si sarbatorindu-o prin renuntarea (macar temporara) la vreo patima/pacat (sau facand o fapta buna), ce departe ar ajunge toti cei botezati ortodocsi!

Cand Dumnezeu ne ofera o bucurie, noi ce-i oferim inapoi? Macar sa ne straduim un pic, macar acum in post, sa nu-i oferim imediat vreun pacat...