Pentru cei care sufera de depresie

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu cunosc lectură mai antidepresivă decât aceea a Cărţii. Aţi văzut, vreodată, un om mai întristat decât Ecleziastul ? Şi Psalmii, cât de mult ajută! Mai ales Psalmii. Cât de trist este David, văzând că toţi se ridică împotriva lui, chiar şi propriul lui fiu, Absalom! În Psalmi este Biblia toată. În Psalmi e cuprinsă nu doar toată poezia lumii, dar şi înţelepciunea ei.

Poftim un exemplu, la obiect:



Cum se poate ca un om care îşi spune "credincios" să creadă că Dumnezeu nu există? Admit posibilitatea erorii în privinţa a tot felul de adevăruri de credinţă pe care Dumnezeu le-a comunicat Bisericii Sale. Dar că nu există Dumnezeu, este nebunie.
Nebunul zice în inima lui: "Nu există Dumnezeu" Ps 53.

Frate, doar esti doctor...:)
Sigur ca Biblia e cel mai puternic antidepresiv, sau, ma rog, puterea Domnului din ea, din legatura mea smerita cu ea, e antidotul! La fel e si pentru mine, cred ca ti-am marturisit deja.
Dar frate, unii oameni, la un moment dat al existentei lor, in (ne)credinta noastra, au nevoie de ceva mai "la indemana" (sunt si ateii oameni, de pilda...), care tot de Dumnezeu e lasat.
Asa cum pruncii au nevoie de lapte! Mai tarziu, fireste, vor rontai si friptura cu cartofi prajiti. Deocamdata ...laptic.
Toate sunt de la Dumnezeu. Sa nu ne repezim sa prindem musai harul, precum nevoitorii pustiei, ca acesta nu e libelula... Iar noi sa fim smeriti, sa acceptam cu bucurie ce avem la indemana. Pe unul care merge, in necredinciosia lui, la medic, mai degraba cred ca il miluieste Dumnezeu decat pe altul care, mandru foc de rugaciunea lui, zace in boala si nu misca un deget. Sa fim seriosi! (adica nicidecum sa nu fim superstitiosi, in loc de credinciosi)
In acest duh de intelegere vad chestiunea. Toate bune!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan cezar

Frate, doar esti doctor...:)
Sigur ca Biblia e cel mai puternic antidepresiv, (...)
Dar frate, unii oameni, la un moment dat al existentei lor, in (ne)credinta noastra, au nevoie de ceva mai "la indemana" (sunt si ateii oameni, de pilda...), care tot de Dumnezeu e lasat.
Asa cum pruncii au nevoie de lapte! Mai tarziu, fireste, vor rontai si friptura cu cartofi prajiti. Deocamdata ...laptic.

Nu prea inteleg. Adica Biblia, credinta in general, inseamna "friptura cu cartofi prajiti" ? Si lapticul care este ? Psihanaliza, cumva ?

[Mihnea Dragomir]

Fiindca cineva imi cere, prin mesaj privat, sa dau unele sfaturi privind depresia, in mod special fiind cerut un anumit regim, gasesc ca asemenea lucru ar fi util, poate, si altora care s-ar gasi in neplacuta situatie de a avea asemenea suferinta.

Despre depresie in general, parerea mea este ca e fie o suferinta spirituala, fie psihica, fie din ambele. In practica de pe teren, cel mai adesea ultima forma, cea a intricarii dintre nivelul spiritual si cel psihic e intalnita cel mai des. In orice caz, posibilitatea ca depresia, ori cel putin o componenta a ei, sa fie de natura spirituala trebuie mereu luata in calcul. Aici, merita observat ca nici medicii, nici psihologii nu au, de multe ori, antrenament si pricepere in descoperirea suferintelor spirituale. Adevaratii specialisti sunt preotii, cu deosebire directorul spiritual pe care ar fi bine sa il avem fiecare dintre noi, intocmai asa cum avem un medic de familie.

Eu rareori am vazut depresie la adevaratii credinciosi. Vorbesc de depresie ca fenomen de durata, nu de perioade trecatoare de depresie, asa cum este akhedia, care pot fi intalnite pe parcursul urcusului spiritual al oricui. Acestea nu sunt suferinte spirituale propriu-zise, ci simple atacuri diabolice, simple ispite, specifica lor fiind lipsa de durata. Mereu am vazut depresie fie la atei, fie la anumiti credinciosi la care ceva din credinta lor nu era cum trebuie, nu erau calati pe o viata de credinta "cum Ecclesia".

Lasand "arhimandritului toata grija schitului", in continuare am sa vorbesc numai despre depresie-ca-suferinta-psihica. Inca de la inceput, in fata unui caz de depresie, ori daca noi insine am fi nefericitii purtatori ai acestei boli, trebuie sa deosebim in care dintre urmatoarele doua situatii ne aflam:
-este depresia de domeniu mai mult medical ? Adica de competenta psihiatrului ?
sau
-este depresia de domeniul mai degraba al psihologiei clinice ? Adica de competenta unui psiholog clinician, nu neaparat medic ?

Punerea problemei e usoara, rezolvarea ei nu e intotdeauna astfel. Noi insine nu putem evalua cum trebuie, fiind si subiect si obiect in acelasi timp. Partea proasta e si aceea ca psihiatrii si psihologii tind sa "traga pe turta lor", supradiagnosticand fiecare si intrand in domeniul celuilalt, dupa cum amandoi intra in domeniul preotului. Un om care ar trebui sa ne cunoasca suficient, care ar trebui sa fie plasat "la mijloc", avand cateva elemente minime de pregatire diagnostica ar fi medicul de familie. El ne-ar putea orienta in prima instanta, urmand, probabil, sa ceara sfatul mai degraba al psihiatrului ori mai degraba al psihologului.

Daca voi vedea ca exista un orizont de asteptare, am sa dau unele orientari diagnostice generale spre una sau alta dintre directiile acestea doua.

Are regimul alimentar vreun loc in cadrul tratamentului depresiei ? Ar putea, uneori, avea. Mai ales in prevenirea ei, fiindca odata depresia declansata, regimul singur nu imi pare o masura suficienta de tratament. Printre primii medici din tara noastra care au observat o legatura intre regim si depresie a fost regretatul profesor timisorean Paunescu-Podeanu. Potrivit lui, o cauza (ori o corelatie) a depresiei ar fi ceea ce se numeste, cu un termen global, "toxine". Microbi intenstinali considerati banali, care fac parte din flora intenstinala obisnuita si foarte utila, ar fi capabili, daca se ajunge la o prezenta a lor in exces, sa secrete in cantitati prea mari aceste toxine. In linii mari, acesti microbi "de treaba" se impart in: "flora de fermentatie" si "flora de putrefactie". Mai ales cand predomina cei din a doua categorie, ajungandu-se la dismicrobism intenstinal, se poate sa apara depresie. Mai trebuie observat ca acelasi potential de actiune psihica pe care il au toxinele microbiene il au si subprodusi ai digestiei proteinelor. In mod normal si ideal, proteinele, lanturi imense de aminoacizi, ar trebui sa se digere pana la aminoacizi. In practica, insa, multe se digera partial, ajungandu-se, mai intai, la peptide (adica lanturi de amino-acizi mai scurte decat proteinele), iar din acestea la amine grele, care au in comun faptul ca sunt teribil de urat mirositoare (au si nume sugestive, precum cadaverina, putresceina). In special proteinele din carne duc la asemenea amine grele, cu potential toxic de a actiona asupra creierului in sensul depresiei.

Concluzia la tot acest excurs este ca, cel putin in anumite depresii, un regim cu excluderea completa a carnii ar putea fi util. In care cazuri ? Am avea elemente de predictie care sa sugereze ca un cutare caz de depresie ar beneficia de asemenea regim ? Acum stim raspunsul: in cazul in care depresia e asociata cu tulburari digestive, lucru care pare pura potriveala ochiului profan. Asocierea "depresie + simptome de colita" trebuie sa ne sune ca un clopotel in urechi.

In postari viitoare, daca exista interes: cum ne poate ajuta medicina traditionala in depresie.

[Noiembrie]

Stimate domn gasesc ca ar fi util sa cunoastem cum poate ajuta in depresie medicina traditionala.Astept cu interes!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Noiembrie

Stimate domn gasesc ca ar fi util sa cunoastem cum poate ajuta in depresie medicina traditionala.Astept cu interes!

Homeopatia opereaza cu conceptul de "mod reactional cronic", numit inca si "miasma" sau "teren". Aceasta inseamna ca oamenii care au acelasi mod reactional cronic tind sa aiba acelasi fel de reactie, oricare ar fi tipul de agent patogen. Modurile reactionale cronice sunt de mai multe feluri, dar, simplificand, putem spune ca se reduc la doua tipuri: psora si sicoza. Acestea doua sunt ca doua capete de serie, incat celelalte moduri reactionale cronice sunt subtipuri fie de psora, fie de sicoza.
Sa luam un exemplu. Un exemplu de tip psoric este alergicul care face alergii periodice. Se scarpina. Daca il supui la diverse teste, poti concluziona ca sufera de alergii la jumatate din alergenii curenti. La polen. La acarieni. Si la par de animale. Si la aspirina. Capsuni si struguri, etc. Indiferent de care alergen e vorba, el se scarpina in mod periodic. Fiindca, de fapt, cauza bolii nu este alergenul, ci insusi modul reactional cronic ce il face pe acela susceptibil la alergeni. Tot asa cum, din perspeciva homeopatiei, o boala infectioasa nu este cauzata de un anumit microb, ci de un anumit teren care il face pe om bun receptor fata de acel microb.
Dar "se scarpina" si, mai ales "simptom cu caracter periodic" sunt doar doua dintre multele predispozitii ale psoricului nostru. El va reactiona la fel si cand ii este cald, ajungand sa sustina ca are alergie la caldura. Si medici seriosi, cu cravata si halat, sa creada chestia asta, daca nu au un anumit simt pe care numai medicina traditionala il poate dezvolta. Ba chiar si daca il cearta soacra, el tot asa reactioneaza. Atunci il apuca scarpinatul, ba chiar si petele pe fata, cand il cearta soacra, incat ajunge sa spuna ca are alergie la soacra. Fiindca o a alta caracteristica a psoricului, dincolo de "simptome ale pielii", "scarpinat" si "periodicitate" este "se enerveaza usor". E adevarat, si socializeaza usor. Poate si pentru ca e capabil sa se bucure din orice fleac, sa se entuziasmeze si sa transmita si altora entuziasmul lui, incat ceilalti il considera un tip tonic.

Ei bine, sicoticul este exact inversul psoricului. Din punct de vedere psihic, este predispus la depresie (pe cand psoricul poate fi maniaco-depresiv, aceeasi periodicitate in privinta eruptiilor o intalnim si in privinta thymiei). Socializeaza greu si nu e capabil sa se bucure de nimic (anhedonia). In plan fizic, exista o imbibitie a pielii, care pare pur si simplu mai groasa si cumva unsuroasa, desi sicoticul nu e intotdeauna gras (desi mai degraba este, cu toate ca nu mananca cat psoricul). Cu timpul, sicoticul ajunge, de regula, friguros. Asa cum psoricul e predispus la alergii, sicoticul e predispus la probleme endocrine, la hipertofii ale glandelor exocrine si la tot felul de tumori, uneori vizibile pe piele si mucoase.

Sicoticul nu e intotdeauna sicotic de la inceput. Un om poate fi, si este frecvent, psoric la tinerete si sicotic la batranete, succesiune de mod reactional cronic care il pune pe homeopat in garda, fiindca este de asteptat ca terenul sa "evolueze" spre cel de tip cancerinic, in ultima instanta un subtip al sicozei (desi cu particularitatile lui). De exemplu, daca auzim de o femeie ca s-a ingrasat, ca sufera de fibrom uterin, ca a devenit depresiva, aceste trei lucruri declanseaza un clopotel in urechea homeopatului, care vede imediat aici o problema de teren. Iar faptul ca acera femeie, pana acum cativa ani avea o urticarie la un animit alergen, urticarie care a disparut ca prin farmec acuma, cand au venit altele pe capul ei, il pune pe homeopat in cea mai mare alerta.

Despre cum am putea preveni sicotizarea, implicit cum am putea preveni trecerea inspre depresie a cuiva care nu a fost astfel in adolescenta si prima tinerete, cu alt prilej.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Homeopatia opereaza cu conceptul de "mod reactional cronic", numit inca si "miasma" sau "teren". Aceasta inseamna ca oamenii care au acelasi mod reactional cronic tind sa aiba acelasi fel de reactie, oricare ar fi tipul de agent patogen. Modurile reactionale cronice sunt de mai multe feluri, dar, simplificand, putem spune ca se reduc la doua tipuri: psora si sicoza. Acestea doua sunt ca doua capete de serie, incat celelalte moduri reactionale cronice sunt subtipuri fie de psora, fie de sicoza.
Sa luam un exemplu. Un exemplu de tip psoric este alergicul care face alergii periodice. Se scarpina. Daca il supui la diverse teste, poti concluziona ca sufera de alergii la jumatate din alergenii curenti. La polen. La acarieni. Si la par de animale. Si la aspirina. Capsuni si struguri, etc. Indiferent de care alergen e vorba, el se scarpina in mod periodic. Fiindca, de fapt, cauza bolii nu este alergenul, ci insusi modul reactional cronic ce il face pe acela susceptibil la alergeni. Tot asa cum, din perspeciva homeopatiei, o boala infectioasa nu este cauzata de un anumit microb, ci de un anumit teren care il face pe om bun receptor fata de acel microb.
Dar "se scarpina" si, mai ales "simptom cu caracter periodic" sunt doar doua dintre multele predispozitii ale psoricului nostru. El va reactiona la fel si cand ii este cald, ajungand sa sustina ca are alergie la caldura. Si medici seriosi, cu cravata si halat, sa creada chestia asta, daca nu au un anumit simt pe care numai medicina traditionala il poate dezvolta. Ba chiar si daca il cearta soacra, el tot asa reactioneaza. Atunci il apuca scarpinatul, ba chiar si petele pe fata, cand il cearta soacra, incat ajunge sa spuna ca are alergie la soacra. Fiindca o a alta caracteristica a psoricului, dincolo de "simptome ale pielii", "scarpinat" si "periodicitate" este "se enerveaza usor". E adevarat, si socializeaza usor. Poate si pentru ca e capabil sa se bucure din orice fleac, sa se entuziasmeze si sa transmita si altora entuziasmul lui, incat ceilalti il considera un tip tonic.

Ei bine, sicoticul este exact inversul psoricului. Din punct de vedere psihic, este predispus la depresie (pe cand psoricul poate fi maniaco-depresiv, aceeasi periodicitate in privinta eruptiilor o intalnim si in privinta thymiei). Socializeaza greu si nu e capabil sa se bucure de nimic (anhedonia). In plan fizic, exista o imbibitie a pielii, care pare pur si simplu mai groasa si cumva unsuroasa, desi sicoticul nu e intotdeauna gras (desi mai degraba este, cu toate ca nu mananca cat psoricul). Cu timpul, sicoticul ajunge, de regula, friguros. Asa cum psoricul e predispus la alergii, sicoticul e predispus la probleme endocrine, la hipertofii ale glandelor exocrine si la tot felul de tumori, uneori vizibile pe piele si mucoase.

Sicoticul nu e intotdeauna sicotic de la inceput. Un om poate fi, si este frecvent, psoric la tinerete si sicotic la batranete, succesiune de mod reactional cronic care il pune pe homeopat in garda, fiindca este de asteptat ca terenul sa "evolueze" spre cel de tip cancerinic, in ultima instanta un subtip al sicozei (desi cu particularitatile lui). De exemplu, daca auzim de o femeie ca s-a ingrasat, ca sufera de fibrom uterin, ca a devenit depresiva, aceste trei lucruri declanseaza un clopotel in urechea homeopatului, care vede imediat aici o problema de teren. Iar faptul ca acera femeie, pana acum cativa ani avea o urticarie la un animit alergen, urticarie care a disparut ca prin farmec acuma, cand au venit altele pe capul ei, il pune pe homeopat in cea mai mare alerta.

Despre cum am putea preveni sicotizarea, implicit cum am putea preveni trecerea inspre depresie a cuiva care nu a fost astfel in adolescenta si prima tinerete, cu alt prilej.

Extraordinara homeopatia! Ma calca pe nervi ca nu este mai popularizata si sponsorizata, chiar si in marginala si paguboasa de Romanie... Chiar si aici s-ar putea face multe, dar, se pare, cam greu cu un popor care arunca deopotriva sanatatea, moralitatea si mantuirea la gunoi, cu fiecare avort, pacient aruncat din ambulanta, sau blasfemie.

[adam000]

Mihnea, din descrierea ta (asa intuitiv) pare ca sicoticul este un psoric caruia i s-a terminat energia (burn out)
Asa cum un lichid gros, cat timp este fierbinte, este fluid (fierbinte si fluid, cu agitatia termica corespunzatoare), iar daca se raceste (isi pierde energia termica) devine rece si vascos (rece, vascos, linistit, mucilaginos (pe piele) si eventual cu cocoloase (tumori)
Cam asta imi sugereaza descrierea ta.

[Noiembrie]

În prealabil postat de celestial_pottery

Extraordinara homeopatia! Ma calca pe nervi ca nu este mai popularizata si sponsorizata, chiar si in marginala si paguboasa de Romanie... Chiar si aici s-ar putea face multe, dar, se pare, cam greu cu un popor care arunca deopotriva sanatatea, moralitatea si mantuirea la gunoi, cu fiecare avort, pacient aruncat din ambulanta, sau blasfemie.

Mda, ai dreptate, insa vin si te intreb: oare TOT poporul e de vina pt politica din sanatate?Ce pot face oamenii de rand pentru a schimba ceva?
E trista realitatea romaneasca...Daca iesi cu masina pe centura intalnesti o groaza de femei , "papusi" de carpa in rol de prostituate, dintre care unele , culmea, cu facultate. Multe sunt moldovence de peste Prut. Chestia e ca am vazut politai vorbind si glumind cu ele, cerandu-le o tigara...
Apoi am vazut bebelus dat la gunoi de o fatuca de numai 15 ani(cine e de vina?)...
Am vazut si notar care a preluat dosarul cuiva dar si pe cel al altei persoane care avea interese contrare primeia...
Am vazut cum a stat cu mortul in casa 5 zile cineva pt nu avea loc de veci si pt cei de la morga nu au voiau sa il preia...
Si revenind la sanatate...am vazut cum o fata a murit din cauza unei banale alergii....
Deci , realitatea e trista dar ce se poate face, stimate domn?