Influente ortodoxe in gandirea penticostala romaneasca

[Doriana]

În prealabil postat de ioanna

Ati descris un om virtuos, care exista si printre non-crestini. Exista, totusi, o diferenta intre omul duhovnicesc si omul sufletesc.

Ce a enumerat el mai sus sunt roadele Duhului Sfant. Nu pot fi roadele unui non-crestin. Non-crestinul poate cel mult imita aceste roade printr-o moralitate prietenoasa. Dar diferenta o vezi in incercare. Cand ii este greu, omul moral se da in petec si pacatuieste, in schimb ce crestinul ramane crestin caci se bizuie pe Dumnezeu.

[ucenic]

În prealabil postat de Doriana

diferenta o vezi in incercare. Cand ii este greu, omul moral se da in petec si pacatuieste, in schimb ce crestinul ramane crestin caci se bizuie pe Dumnezeu.

Amin.

"Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti." (1Cor.15:48)

[Mihnea Dragomir]

Citind acest topic, eu m-aş îngrijora mai degrabă de situaţia inversă: de influenţele penticostale în gândirea ortodoxă românească.

Duhul criticării permanente a preoţilor, cu precădere a episcopilor şi mai ales a patriarhului este duh protestant. Când o preoteasă vine pe un forum public şi sugerează că patriarhul este eretic, ceva nu e în regulă. Când, în lumea catolică se mai întâmplă asta, avem o expresie de tot râsul: unei asemenea persoane îi spunem că se crede "mai catolic decât Papa". Dar eu văd frecvent aici forumişti care se cred mai ortodocşi decât Preafericitul. Nu. nu e vorba de stilişti, care au încetat de a aparţine, formal, de Biserica Ortodoxă Română, ci e vorba de mulţi dintre cei care susţin că sunt copiii ei, dar care nu îşi iubesc părinţii.

O altă influenţă protestantă şi, în mod specific, penticostală aş numi-o "trăirismul". Chestia asta, cu "important e să trăieşti credinţa" e ceva vag definit, care mi-a scăpat întotdeauna şi care îmi sugerează un pericol pentru suflet, cu atât mai serios cu cât e cumva ascuns în ceaţă. Pentru mine, a-L iubi pe Cristos înseamnă a asculta de legile Lui. E un act de voinţă.

O a treia influenţă penticostală asupra cultului ortodox este dată de supralicitarea unor charisme speciale, pe care, uneori, Dumnezeu le conferă unor oameni fără legătură cu meritul lor personal. Ideea de a căuta un "duhovnic văzător cu duhul", idee căreia i s-au consacrat topicuri speciale, este, pentru mine, o idee de extracţie penticostală. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu a avut grijă deja să am un duhovnic bun: este parohul bisericii de care aparţin şi în a cărei matricolă a botezaţilor apare numele meu. Când mă voi muta şi voi aparţine altei parohii, preotul de acolo va fi păstorul pe care Dumnezeu mi l-a dat mie şi pe acela îl voi ruga să aibă grijă de sufletul meu. Ideea de a merge la nu ştiu care mănăstiri gen Petru Vodă, în care să dau peste un "preot înduhovnicit", vine şi ea cu pericolele ei.

[Doriana]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

O a treia influenţă penticostală asupra cultului ortodox este dată de supralicitarea unor charisme speciale, pe care, uneori, Dumnezeu le conferă unor oameni fără legătură cu meritul lor personal. Ideea de a căuta un "duhovnic văzător cu duhul", idee căreia i s-au consacrat topicuri speciale, este, pentru mine, o idee de extracţie penticostală..

Supralicitarea acestor carisme ar trebui sa o cautati mai intai la catolicii carismatici. Poate ca ei i-au influentat pe ortodocsi? Sigur de la penticostali vine ideea cautarii unui duhovnic special...

De fapt este o tendinta omeneasca de a umbla mai mult dupa daruri, decat dupa sfintire si cunoastere de Dumnezeu. Ne lovim de ea in fiecare religie, dar e mai fancy sa zicem ca vine de la penticostali; e mai de efect.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Doriana

Supralicitarea acestor carisme ar trebui sa o cautati mai intai la catolicii carismatici. Poate ca ei i-au influentat pe ortodocsi? Sigur de la penticostali vine ideea cautarii unui duhovnic special...

De fapt este o tendinta omeneasca de a umbla mai mult dupa daruri, decat dupa sfintire si cunoastere de Dumnezeu. Ne lovim de ea in fiecare religie, dar e mai fancy sa zicem ca vine de la penticostali; e mai de efect.

Catolicii carismatici sunt, din fericire, cumva insularizaţi în cadrul Bisericii Catolice. Nimeni nu i-a dat deoparte, s-au izolat singuri. Ei au propriile lor grupuri, îşi fac propriile lor Liturghii, prin subsolurile bisericilor (de exemplu, în subsolul Catedralei Sf Iosif). Nu am nicio treabă cu ei, personal nu cunosc niciun catolic charismatic. Ei se cunosc între ei, au prieteniile lor şi treaba lor. Catolicii obişnuiţi, adică aceia necarismatici, aşa, ca mine, au drept confesor şi călăuzitor pe preotul paroh. Tinerii îl au pe vicarul parohial, care e cel mai tânăr dintre preoţi.

Pe de altă parte, desigur că există influenţe penticostale în Biserica Catolică. Sunt primul care să recunosc acest lucru, să îl regret şi să iau atitudine, aşa cum am făcut-o, de exemplu, aici: http://regnabit.wordpress.com/2010/1...cii-sacerdoti/
Din fericire, aşa cum am spus, în mainstream-ul catolic asemenea influenţe sunt slabe, iar în actualul pontificat au devenit şi mai slabe, Sfântul Părinte Benedict imprimând o orientare mai tradiţionalistă şi chiar legalistă pontificatului său, mai ales în comparaţie cu Papa Paul al VI-lea.

[ioanna]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Citind acest topic, eu m-aş îngrijora mai degrabă de situaţia inversă: de influenţele penticostale în gândirea ortodoxă românească.

Duhul criticării permanente a preoţilor, cu precădere a episcopilor şi mai ales a patriarhului este duh protestant. Când o preoteasă vine pe un forum public şi sugerează că patriarhul este eretic, ceva nu e în regulă. Când, în lumea catolică se mai întâmplă asta, avem o expresie de tot râsul: unei asemenea persoane îi spunem că se crede "mai catolic decât Papa". Dar eu văd frecvent aici forumişti care se cred mai ortodocşi decât Preafericitul. Nu. nu e vorba de stilişti, care au încetat de a aparţine, formal, de Biserica Ortodoxă Română, ci e vorba de mulţi dintre cei care susţin că sunt copiii ei, dar care nu îşi iubesc părinţii.

O altă influenţă protestantă şi, în mod specific, penticostală aş numi-o "trăirismul". Chestia asta, cu "important e să trăieşti credinţa" e ceva vag definit, care mi-a scăpat întotdeauna şi care îmi sugerează un pericol pentru suflet, cu atât mai serios cu cât e cumva ascuns în ceaţă. Pentru mine, a-L iubi pe Cristos înseamnă a asculta de legile Lui. E un act de voinţă.

O a treia influenţă penticostală asupra cultului ortodox este dată de supralicitarea unor charisme speciale, pe care, uneori, Dumnezeu le conferă unor oameni fără legătură cu meritul lor personal. Ideea de a căuta un "duhovnic văzător cu duhul", idee căreia i s-au consacrat topicuri speciale, este, pentru mine, o idee de extracţie penticostală. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu a avut grijă deja să am un duhovnic bun: este parohul bisericii de care aparţin şi în a cărei matricolă a botezaţilor apare numele meu. Când mă voi muta şi voi aparţine altei parohii, preotul de acolo va fi păstorul pe care Dumnezeu mi l-a dat mie şi pe acela îl voi ruga să aibă grijă de sufletul meu. Ideea de a merge la nu ştiu care mănăstiri gen Petru Vodă, în care să dau peste un "preot înduhovnicit", vine şi ea cu pericolele ei.

Curioasa paralela intre ravna dupa un "duhovnic vazator cu duhul" si ravna dupa harisme speciale, prezenta in mediile penticostale. La lista inceputa de d-voastra as mai adauga si pietismul protestant, destul de inradacinat printre ortodocsi.