Familia, Mama si copilul

[lore86]

În prealabil postat de glykys

Lucian, uite, eu iti vorbesc din experienta mea de fost copil, nascut si crescut intr-o familie credincioasa, obisnuit de mic cu biserica si cu viata crestineasca, ma rog, cat s-au silit ai mei sa o duca. Acum am ajuns adult, vorba aia, la varsta cand imi doresc sa imi intemeiez o familie (care se va face nu asa, ca am aproape 24 de ani si e musai sa o fac acum cu cine se nimereste si de cine sunt indragostita, ca altfel raman fata batrana si nu sunt in randul lumii, ci cu multa socoteala, cand si cu cine va dori Dumnezeu).

Vreau sa iti spun, fara falsa modestie, ca pentru mine a contat enorm nu cicaleala alor mei (fa asa, nu face asta...), desi a fost si asta, chiar din belsug, dar tot faceam ce voiam eu. Nu! Pentru mine, a contat enorm exemplul personal alor mei, mai ales al bunicii. Pentru ca daca propovaduiau ceva ce nu faceau sau ma invatau pe mine ceva ce nu era prezent in comportamentul lor, aliluia, si-ar fi pierdut increderea mea! Oricum ii tachinam de fiecare data cand descopeream ceva in neregula: aha, mie imi zici asta, dar tu de ce nu faci acum asa? :)) Si de cele mai multe ori, nu cautau justificari, ci se conformau teoriei proprii, chiar daca le venea mai greu.

Conteaza oamenii cu adevarat credinciosi, practicanti oricand si in toate aspectele vietii, nu doar duminical. Copilul mic imita tot ce vede in jur si este mare lucru, zic eu, ca un copil sa considere, si dupa varsta copilariei, dupa ce a cunoscut niste oameni si a trecut prin medii diferite, ca tot ai lui sunt cele mai bune modele, sa se gandeasca: mai, in aceasta situatie, ce ar fi facut mama, tata, bunicul, matusa? Pai daca cei din casa injura, te mai miri ca invata si ala mic sa injure! Ai mei, si in special, bunica, au avut foarte multa rabdare cu mine si nu m-au lasat niciodata de capul meu, mereu m-au sfatuit, m-au intrebat ce se intampla la scoala, ce se intampla in cutare loc unde am fost, cum sunt oamenii aceia... Acum, desi erau destul de izolati si m-au ferit cat au putut ei de diverse influente nefaste - tin totusi sa precizez ca in vremea copilariei mele, parca nu era atata golanie cum vad acum - si desi am fost si eu un copil cuminte si retras, care nu ma inhaitam cu oameni dubiosi si cu toti nebunii, ci preferam sa citesc tot ce imi pica in mana, totusi, fireste ca am vazut ca nu multi duc viata pe care o duc ai mei si ma miram destul de tare. Mereu prajitura din casa lui X e mai buna decat prajitura pe care o mananci acasa. Insa atractia aceasta a necunoscutului nu se dovedea mai puternica si de lunga durata fata de ceea ce gaseam acasa. Cum m-am pomenit de mica, asa am ramas, ba chiar am incercat sa imi adancesc cunostintele, si am inceput sa citesc despre credinta noastra, sa vad ce semnificatie au anumite lucruri, curioasa cum sunt din fire. Mi-a placut foarte mult sa citesc si sa invat. Conteaza si sa ai carti bune in casa si icoane si sa fie asa, o atmosfera. Pai daca eu citisem si rascitisem de la 10 ani "Pelerinul roman", nu am dat sfaturile parintelui Cleopa pe prea multe mici placeri adolescentine. Ce daca multi colegi fumau, cand in carte scria clar ca e pacat sa fumezi si sunt atatea pilde? Sau sa desfranezi? Sau sa bei?Si daca aveai atatea pilde? Si, mai ales, daca te urmareau niste rugaciuni? Nu puteai sa te abati prea mult, ceva nu te lasa sa cazi.
Am fost invatata ca daca nu inteleg ceva, sa intreb, sa caut sa aflu, si, incapatanata cum sunt, nu ma lasam pana nu aflam raspunsul. De pilda, cand eram tare micuta, de 3-4 ani, tot auzeam cantandu-se la biserica "de-acum si pana-n veaaaa..." Si tot ii intrebam pe ai mei ce inseamna "vea" si nu stiau ce sa imi zica, se gandeau la "vrea", la "avea", dar nu avea nici un sens in capul meu. Erau exasperati, de cateva zile le puneam aceeasi intrebare. Pana le-am zis de cantarea din biserica si bunica a declarat usurata ca ala e "veac" si nu "vea" si inseamna intotdeauna. Tare multumita am fost, ca stiam si eu acum ce se canta si ce semnificatie are, desi tot "veaaa" auzeam.

Nu-i vorba, ca atunci cand am crescut marisoara, preferam sa ma uit la desene animate sau la Xena in loc sa merg la biserica (deh, daca nu scria nimic in Pelerin despre desene animate), dar cand ii vedeam pe toti ca se totb roaga de mine si ca plecau la biserica si ma lasau singura, imi calcam si eu pe inima... pana tot asa, ducandu-ma mereu, a inceput sa imi placa iarasi.

Apoi, in liceu si in facultate mi-am facut niste prieteni buni foarte credinciosi, de la care am invatat anumite lucruri folositoare, care m-au indreptat spre niste lecturi, apoi m-am intarit in credinta... si iata-ma-s adult, incercand si eu sa merg pe calea cea stramta, pe calea pe care au mers ai mei si pe care vreau sa ii duc si pe viitorii mei copii, daca va fi voia Domnului.

Deci din experienta si din lecturi, iti spun, conteaza foarte mult structura sufleteasca a parintilor, comportamentul lor (copiii observa tot, nu le scapa nimic), exemplul lor de viata, rabdarea si invataturile, dar si rugaciunile pentru copii. Conteaza sa ai un mediu crestinesc, prieteni cu aceleasi preocupari, si unul singur care se duce la biserica din toata clasa, tot e bine, simti ca nu esti singur. Bine, mai conteaza si fondul genetic al copilului, mai conteaza si intensitatea factorilor cu care vin in contact si multe pe care nu prea ai cum sa le preintampini, doar sa fii cu credinta si cu rugaciune ca Dumnezeu vede si binecuvinteaza stradania ta.


Dar asa, sa zici din start ca degeaba le dau eu educatie crestineasca, pentru ca dupa niste ani, mai multi sau mai putini, se va alege praful, mi se pare semn de mare necredinta. O fi multa rautate in jur, dar Dumnezeu e sus.

Lore, eu cred ca ai tai copii nu se vor abate de la calea in care i-ati crescut. Un sentiment cu adevarat autentic de credinta, pe care o simt in postarile tale, nu o superficiala poleiala de religiozitate, nu se duce asa de usor, inghitita de vremurile in care traim.

Sa iti dea Domnul copii buni si credinciosi, Lucian!

Multumesc Ana -Maria.
cuvintele tale m-au intarit mult. Iar cel mai important argument a fost experienta personala.
Asta-i nadejdea de care ma agat ca Domnul nu-i va lasa, isi vor aduce mereu aminte de Acasa si vor dori sa mearga spre Acasa ce adevarata si desavarsita.
Dar lumea in care traim mi se pare un cosmar: tineri care se drogheaza si ajung in spitalele de psihiatrie, adolescenti care traiesc in desfranare, fete de 15 ani care avorteaza, adolescenti rebeli care nu mai asculta de parinti, nici nu vor sa auda de Biserica, tineri care negasind ceva care sa le umple golul se sinucid.
Ma opresc aici. Sunt intristata si sufar cu parintii care sufera. o nepotica de a mea, de vreo 14-15 ani, a ajuns internata la pshiatrie datorita consumului de droguri.Noi auzeam la tv de ele, ei le incearca pe propria piele.
Cred cu tarie ca pana la sfarsitul vremurilor Biserica lui Hristos va avea slujitori adevarati(fie ei preoti si mireni). Deci chiar si in vremuri de mai mare decadere sufleteasca, Domnul va avea oamenii Sai. Si cred ca acolo unde munca ta ca parinte se gata, ca esti limitat si nu poti face decat lucruri limitate, Domnul iti continua munca, desavarsind-o.

[anna21]

În prealabil postat de lore86

Multumesc Ana -Maria.
cuvintele tale m-au intarit mult. Iar cel mai important argument a fost experienta personala.
Asta-i nadejdea de care ma agat ca Domnul nu-i va lasa, isi vor aduce mereu aminte de Acasa si vor dori sa mearga spre Acasa ce adevarata si desavarsita.
Dar lumea in care traim mi se pare un cosmar: tineri care se drogheaza si ajung in spitalele de psihiatrie, adolescenti care traiesc in desfranare, fete de 15 ani care avorteaza, adolescenti rebeli care nu mai asculta de parinti, nici nu vor sa auda de Biserica, tineri care negasind ceva care sa le umple golul se sinucid.
Ma opresc aici. Sunt intristata si sufar cu parintii care sufera. o nepotica de a mea, de vreo 14-15 ani, a ajuns internata la pshiatrie datorita consumului de droguri.Noi auzeam la tv de ele, ei le incearca pe propria piele.
Cred cu tarie ca pana la sfarsitul vremurilor Biserica lui Hristos va avea slujitori adevarati(fie ei preoti si mireni). Deci chiar si in vremuri de mai mare decadere sufleteasca, Domnul va avea oamenii Sai. Si cred ca acolo unde munca ta ca parinte se gata, ca esti limitat si nu poti face decat lucruri limitate, Domnul iti continua munca, desavarsind-o.

Nu cred ca ai motive sa te temi. Altii ce sa mai zica? Pai in familia mea sunt generatii intregi educate in ateism, astea nu pot ramane fara urmari asupra copiilor.
Eu am ajuns la concluzia ca nu am atata putere incat sa-mi pazesc copiii de toate ispitele care sigur vor veni asupra lor. In plus, mediu crestin nu au nici in familie.

Ma rog Maicii Domnului sa completeze ea acolo unde eu nu pot, sa vegheze ea asupra copiilor atunci cand eu nu o pot face. Imi pun nadejdea in Sfanta Maica a Domnului ca nu-mi va lasa copiii fara ajutor.

[anna21]

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...or-la-hristos/

[Yasmina]

Eu am crescut intr-un mediu religios,cu reguli foarte stricte in ceea ce priveste"lumea de afara"si totusi am fost un copil dificil, care creeaza probleme.Nu tuturor le pica bine conformarea la reguli si subordonarea daca se face fara nici o logica ci doar asa!
Trebuia sa ma conformez acasa dar cum ieseam pe usa sau ramaneam singura,lumea era a mea.Cateodata aveam si haine de schimb la mine,deoarece acasa ma supravegheau ai mei cum ies pe usa.Existau sparturi in educatia lor.Mai ai nevoie si de dragoste si de traire nu numai de reguli stricte,dure fara acoperire.Mai este nevoie si de recompense.
Nu am primit nici macar o remarca cand am castigat premiul 2 la pictura,pe Bucuresti sau la Olimpiada de Biologie.Rezultatele bune nu contau,ele trebuiau sa fie acolo in virtutea inertiei,de ce sa vb despre rezultate pozitive si sa nu fim negativisti sa discutam tocmai aspectele neplacute?
Eram foarte singura,parintii ma tratau de parca perioada copilariei si a adolescentei sunt boli curate,abia asteptau sa treaca anii sa ma vada la majorat.



Am avut porniri nu tocmai crestine de a-i umili pe ceilalti,toate boacanele pe care le faceam aveau acest element in comun.Sunam la nr de tel straine pt a-mi bate joc de oameni,udam trecatorii cu apa sau le aruncam rosii de pe balcon,mi-am batut vreo 2 colegi,faceam caricaturi cu oameni cunoscuti sau rude carora le ridiculizam defectele,le puneam porecle...sau intrebam trecatorii in engleza sau franceza diverse chestii doar ca sa devina confuzi,se intelege.
Si bunicii imi pusesera o porecla:baietoaica :)
Pe langa acestea le-am mai dat si crize de inima cu accidentele mele,caci eram activa rau.Veneam acasa cu capul spart,barba sparta,lovituri,scranteli.
La 13-14 faceam antrenamente de karate noroc ca mi-a trecut repede dupa ce mi-am spart nasul.
Laudat fie Domnul ca nu m-am apucat de altele mai rele si nu am fost in necazuri mai mari decat aceste ticalosii.
Ma apucasem de fumat dar m-am lasat la varsta cand in sfarsit,ma linistisem :)

Dar peste toate acestea,eram o adevarata specialista in minciuni,vai ce idei imi veneau ,ma minunam si eu de ele,la fel cum ma minunam ca pot cu usurinta sa-i pacalesc pe cei cu mai multa experienta.
Vine mama acasa si simte fum de tigara...ma chestioneaza ca de ce?aaahh,zic ,vecina de deasupra a iesit la o tigara pe balcon si fiind usile deschise la noi,vine fumul...iese mama pe balcon,se uita in sus,intr-adevar vecina de sus fuma,norocul mincinosului.
In alta zi,imi gaseste o bricheta in buzunarul gecii iar ma chestioneaza...zic:aaahhh,pai azi la ora de dirigentie,profa' ne-a pus la munca voluntara in jurul liceului,sa strangem gunoaiele,frunzele uscate(era toamna)si chiar sa dam focul la frunze,d'aia am bricheta ca m-am ocupat de frunze".

Acesta este un exemplu de educatie cand preceptele morale si religioase se baga in cap copiilor cu lingura sau cu galeata,depinde.Cand parintii pun un zid intre generatii ,sunt prea duri, uita ca au fost si ei copii,si nu pot accepta nici in ruptul capului ca toti suntem diferiti.
Stiti cum se zice,din prea multa dragoste ii ranesti pe cei mai dragi!

Am reusit sa facem pace,cum era de asteptat ,pe la ai mei 20 de ani si de atunci conflictele s-au stins,nealimenatte de niciunul dintre noi ba chiar nimeni nu-si aminteste cum transformaram casa in loc de razboi.

[glykys]

În prealabil postat de Yasmina

Am reusit sa facem pace,cum era de asteptat ,pe la ai mei 20 de ani si de atunci conflictele s-au stins,nealimenatte de niciunul dintre noi ba chiar nimeni nu-si aminteste cum transformaram casa in loc de razboi.

Dar tot ti-a folosit faptul ca ai crescut in mediu religios, adica si-a pus, pana la urma, intr-un fel sau altul, amprenta asupra a ceea ce esti astazi... :)

[Yasmina]

În prealabil postat de glykys

Dar tot ti-a folosit faptul ca ai crescut in mediu religios, adica si-a pus, pana la urma, intr-un fel sau altul, amprenta asupra a ceea ce esti astazi... :)

Poate ca s-a creeat o legatura,care in ciuda multor adversitati si furtuni interioare,a iesit invingatoare.Poate au contat si rugaciunile tuturor care ma iubeau cel mai tare:strabunicul,bunicul,matusa si unchiul...

[anna21]

Chiar daca viata noastra personala este bine rânduita, daca neglijam, însa, mântuirea copiilor nostri, vom fi aspru pedepsiti. O sa va spun doar un cuvânt despre aceasta, nu al meu, ci din dumnezeiestile Scripturi.

Era odata un preot iudeu, Eli, om smerit si foarte îngaduitor, dar care si L-a facut pe Dumnezeu dusman lui si copiilor lui si care, fiindca i s-a facut mila de copiii sai când nu trebuia, a pierdut si mântuirea lor si pe a sa.

Asculta ce-i spune Dumnezeu, mai degraba nu direct lui, pentru ca îsi pierduse vrednicia de a mai sta de vorba cu El. Dumnezeu îl socotea deja un rob oarecare care facuse un pacat mare si de aceea l-a înstiintat prin altcineva despre nenorocirile ce aveau sa i se întâmple (atât de mare îi era mânia).

Asculta, dar, ce-i spune lui Samuel. Eli a aflat ca fiii sai l-au hulit pe Dumnezeu si nu i-a certat pentru asta. I-a certat, desigur, dar nu cum se cuvenea si Dumnezeu n-a socotit mustrare aceea. Astfel ca l-a departat de la Sine pentru ca nu aratase fata de fiii sai severitatea cuvenita.

Oricât ne-am preocupa de copiii nostri, tot nu e de ajuns. Ce facem noi nu se cheama a avea grija de ei, asa cum nici Eli nu si-a certat cu adevarat fiii. Dumnezeu i-a atras atentia lui Eli asupra pacatului fiilor sai si l-a pedepsit mâniat foarte, spunându-i: “De aceea Ma jur casei lui Eli ca vina casei lui Eli nu se va sterge, nici prin jertfe, nici prin prinoase de pâine în veci” (I Regi 3,14). Vezi ce pedeapsa cumplita, izvorâta dintr-o durere neîmpacata pentru un pacat cu neputinta de iertat? Dumnezeu i-a spus ca trebuie sa piara nu numai el si fiii sai, ci întreaga lui casa, pentru ca nu exista leac pentru rana pe care I-au pricinuit-o.

Si totusi, în afara de nepasarea fata de pacatul copiilor sai, Dumnezeu nu i-a mai gasit alta vina batrânului Sau preot Eli, pentru ca în rest acesta era foarte bun. Noi trebuie sa luam aminte la viata plina de virtute a cuiva si s-o laudam nu numai în împrejurarile obisnuite, ci mai ales în momentele cele mai grele.

Mai întâi, când a auzit cuvintele lui Dumnezeu si a vazut pedeapsa aproape, Eli nu si-a pierdut curajul, nici nu s-a suparat si nici n-a spus ceea ce de obicei ar spune multi: sunt eu oare stapânul vointei si al deciziilor altora? Eu sa fiu judecat pentru propriile mele pacate, nu pentru cele ale fiilor mei, care sunt maturi si care trebuie sa raspunda singuri pentru ele. Eli n-a spus si n-a gândit nimic din toate acestea, ci, ca un rob ascultator si recunoscator care una stie, ca trebuie sa primim fara sa protestam toate câte ni le trimite Dumnezeu, chiar daca sunt neplacute sau greu de îndurat, a dat glas acelor cuvinte pline de întelepciune:,,El este Domnul; faca dar ce va binevoi!” (I Regi 3.18).

Mai exista si alte exemple din viata lui Eli în care vedem cât de plina de virtute era. In timpul bataliei cu Filiestenii cineva a venit si i-a adus vestea grea ca fiii sai cei salbatici si ticalosi au fost macelariti în lupta. El a ascultat netulburat. Dar când solul i-a pomenit apoi de rapirea chivotului Legii, batrânul preot, cuprins de ameteala si de durerea pe care i-a pricinuit-o aceasta veste, a cazut de pe scaun pe spate lânga poarta si si-a rupt spinarea, fiind batrân si greoi. El cârmuise poporul lui Israel timp de 20 de ani ( vezi I Regi 4,18).

Daca pe acest preot, pe acest batrân, pe acest om de vaza care a cârmuit timp de 20 de ani poporul evreilor, pe acest om care a trait într-o perioada în care Dumnezeu era mai îngaduitor decât acum, nimic nu l-a putut salva, ci a pierit de tot si într-un mod jalnic, pentru ca nu s-a purtat cu severitate fata de fiii sai (caci pacatul de a nu-si fi împlinit menirea de parinte a sters ca un val urias si salbatic tot ce era bun la el, toate faptele lui bune si întreaga sa viata traita în virtute), ce pedeapsa ne asteapta pe noi, cei ce traim într-un veac în care se cere de la noi o mult mai mare virtute?

E vorba de noi, cei care nu numai ca nu suntem în stare sa ne conducem copiii, dar si pe cei care vor s-o faca îi socotim dusmani si îi combatem, purtându-ne fata de copiii nostri mai rau decât un barbar. Daca învârtosarea inimii lor i-a dus atunci pe evrei la robie, la ruina si pierzare, la robirea patriei lor si la chinuri* trupesti,* voi* va* robiti* singuri* sufletul* si-l* predati** legat demonilor cruzi si vicleni si patimilor lor. Când nici voi nu le dati copiilor vostri sfaturi duhovnicesti, dar nici pe altii nu-i lasati s-o faca; voi nu faceti altceva decât ce faceau evreii pe timpul lui Eli.