Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

[Mihailc]

În zugrăvirea chipului dogmatic al unui sfânt (aici folosesc cuvântului dogmă în sensul de mărturie eclezială inspirată de Duhul Sfânt, și nu definiție metafizică imuabilă dictată de instanțe supranaturale - cum eronat este înțeleasă de către multă lume), iconografia nu întruchipează nimic ce nu-și găsește corespondentul în memoria Bisericii, fie ea liturgică sau hagiografică, ambele fiind surse deschise, întrucât sfântul intervine permanent în istorie și relaționează tainic cu oamenii. Privite în acestă optică dinamică, viața sfântului se primenește continuu cu fapte minunate, reflectate în experiența împărtășită a credincioșilor sub formă narativă sau imnografică, uneori și vizuală dar cu multe semne de întrebare asupra valorii iconice a unor astfel de reprezentări.

Deocamdată lipsește din patrimoniul Bisericii o te(leo)logie bine articulată a rostului firii animale și vegetale în ansamblul cosmosului creat, dar avem suficiente indicii să decriptăm parțial ipostazele iconografice ale sfântului Trifon prin înțelegerea vocației predilecte a acestuia, aceea de mijlocitor al împăcării regnurilor sub semnul armoniei cosmice restaurate de Hristos prin Cruce și Înviere.

Datorită unei erori importante în traducerea moliftelor care-i sunt atribuite în Tradiție, eroare transmisă inexplicabil în cărțile de cult până astăzi, , sfântul Trifon s-a impus de-a lungul timpului în conștiința credincioșilor cu imaginea falsă de substituent magic al insecticidelor și pesticidelor, un fel de exterminator supranatural al dăunătorilor de toate soiurile. Diferența dintre ”a certa” și ”a blestema” este considerabilă și schimbă cu totul perspectiva etică în relația omului cu restul biosferei, mai ales cu acele făpturi care intră în coliziune cu interesele economice umane.
Sfântul Trifon ceartă, mustră, dojenește nu proferează blesteme, că nu-i propriu sfințeniei a face uz de instrumente vrăjitorești inventate de diavoli și utilizate iresponsabil de acoliții lor din neamul omenesc. Ar mai trebui spus aici că sfântul Trifon intervine și în favoarea necuvântătoarelor atunci când acțiunile antropice distructive amenință echilibrul Creației, el fiind un iconom nepărtinitor al păcii ecosistemelor, utilizând mijloacele primite în dar de Adam înainte de cădere și reactivate după agonisirea noii Creații de către Hristos Domnul.

Cât despre reprezentările sfântului Trifon cu șoimul pe braț, ea pare mai degrabă un semn al deprecierii iconice a picturii bisericești în mediul rusesc, proces influențat masiv de adoptarea pietistă a impresionismului în textura compoziției. Reprezentările zoomorfe sunt aspru restricționate tematic în iconografia autentică, nu însă și botanicile, ultimele considerate mai puțin ambigue simbolic, prin urmare pretabile vizualului pronunțat eshatologic din icoane.
Așa că Windorin a intuit corect ipostaza iconografică bisericească sfântului Trifon, iar Mirela ne-a arătat cu entuziasm un tablou religios care nu va găzdui veci pururi prezența sfântului, oricât de convingătoare ar părea, la o privire superficială, impresia artistică.