Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

[Yasmina]

Vai ce frumos,nu stiam ca exista un Sfant ocrotitor al plantelor!!!
Multumesc pt postari.

ps-icoanele sunt superbe.

[costel]

In ziua praznuirii Sfantului Trifon, in Oltenia se practica Arezeanul, un ritual de pregatire a viei pentru noul sezon. Cu aceasta ocazie au fost savarsite slujbe de binecuvantare a vitei de vie. (Arezean vine de la bulgari – la ei sarbatoarea inchinata Sfantului Trifon este cunoscuta sub de numirea de Zarezan).

[Mihailc]

În zugrăvirea chipului dogmatic al unui sfânt (aici folosesc cuvântului dogmă în sensul de mărturie eclezială inspirată de Duhul Sfânt, și nu definiție metafizică imuabilă dictată de instanțe supranaturale - cum eronat este înțeleasă de către multă lume), iconografia nu întruchipează nimic ce nu-și găsește corespondentul în memoria Bisericii, fie ea liturgică sau hagiografică, ambele fiind surse deschise, întrucât sfântul intervine permanent în istorie și relaționează tainic cu oamenii. Privite în acestă optică dinamică, viața sfântului se primenește continuu cu fapte minunate, reflectate în experiența împărtășită a credincioșilor sub formă narativă sau imnografică, uneori și vizuală dar cu multe semne de întrebare asupra valorii iconice a unor astfel de reprezentări.

Deocamdată lipsește din patrimoniul Bisericii o te(leo)logie bine articulată a rostului firii animale și vegetale în ansamblul cosmosului creat, dar avem suficiente indicii să decriptăm parțial ipostazele iconografice ale sfântului Trifon prin înțelegerea vocației predilecte a acestuia, aceea de mijlocitor al împăcării regnurilor sub semnul armoniei cosmice restaurate de Hristos prin Cruce și Înviere.

Datorită unei erori importante în traducerea moliftelor care-i sunt atribuite în Tradiție, eroare transmisă inexplicabil în cărțile de cult până astăzi, , sfântul Trifon s-a impus de-a lungul timpului în conștiința credincioșilor cu imaginea falsă de substituent magic al insecticidelor și pesticidelor, un fel de exterminator supranatural al dăunătorilor de toate soiurile. Diferența dintre ”a certa” și ”a blestema” este considerabilă și schimbă cu totul perspectiva etică în relația omului cu restul biosferei, mai ales cu acele făpturi care intră în coliziune cu interesele economice umane.
Sfântul Trifon ceartă, mustră, dojenește nu proferează blesteme, că nu-i propriu sfințeniei a face uz de instrumente vrăjitorești inventate de diavoli și utilizate iresponsabil de acoliții lor din neamul omenesc. Ar mai trebui spus aici că sfântul Trifon intervine și în favoarea necuvântătoarelor atunci când acțiunile antropice distructive amenință echilibrul Creației, el fiind un iconom nepărtinitor al păcii ecosistemelor, utilizând mijloacele primite în dar de Adam înainte de cădere și reactivate după agonisirea noii Creații de către Hristos Domnul.

Cât despre reprezentările sfântului Trifon cu șoimul pe braț, ea pare mai degrabă un semn al deprecierii iconice a picturii bisericești în mediul rusesc, proces influențat masiv de adoptarea pietistă a impresionismului în textura compoziției. Reprezentările zoomorfe sunt aspru restricționate tematic în iconografia autentică, nu însă și botanicile, ultimele considerate mai puțin ambigue simbolic, prin urmare pretabile vizualului pronunțat eshatologic din icoane.
Așa că Windorin a intuit corect ipostaza iconografică bisericească sfântului Trifon, iar Mirela ne-a arătat cu entuziasm un tablou religios care nu va găzdui veci pururi prezența sfântului, oricât de convingătoare ar părea, la o privire superficială, impresia artistică.

[tabitha]

Foarte interesant expozeu, Mihai. Si chiar am impresia ca am inteles totul (fara sa apelez la dictionar, vb lui Lore :))

Adica aproape totul, ca stateam si ma gandeam, ce-ai zice tu sa fac eu cu 'tabloul religios' care nu e tocmai okay dpdv al iconografiei tematice. Vezi ce sfat imi dai totusi, ca taaaare s-a lipit de inima mea.

PS: Mi-am adus aminte ca pe cand era in toi discutia despre Mos Craciun, brad etc. ne-ai spus ca o sa deschizi un topic despre simbolistica in icoane. Asta inteleg ca e introducerea, nu?

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

Foarte interesant expozeu, Mihai. Si chiar am impresia ca am inteles totul (fara sa apelez la dictionar, vb lui Lore :))

Adica aproape totul, ca stateam si ma gandeam, ce-ai zice tu sa fac eu cu 'tabloul religios' care nu e tocmai okay dpdv al iconografiei tematice. Vezi ce sfat imi dai totusi, ca taaaare s-a lipit de inima mea.

PS: apropo, mi-am adus aminte ca pe cand era in toi discutia despre Mos Craciun, brad etc. ne-ai spus ca o sa deschizi un topic despre simbolistica in icoane... sper ca n-ai uitat. :)

Sper că nu te-ai supărat pentru remarca mea, te asigur de toată buna intenție (adică ingredientul principal al asfaltului autostrăzilor spre infern, alea cu un singur sens de mers ).
Tabloul religios poți să-l păstrezi, dar nu între icoane, ci ca un obiect decorativ ca oricare altul, pe același palier cu un peisaj, de exemplu. Critica iconologică nu aduce în discuție valoarea estetică, ci relevanța teologică, nu zice nimeni să punem pe foc tablourile cu tematică religiosă, ci doar să nu ne mai închinăm în preajma lor sau să le amestecăm cu icoanele. Lumea nu conștientizează faptul că închinarea la un sfânt pictat în manieră artistică este pasibilă de idolatrie și că în asemenea cazuri nu funcționează principiul ignoranței inocente.

Cât despre topicul dedicat tratării unor aspecte iconologice, cred că o să mă limitez la intervenții punctuale atunci când apar propuneri asemănătoare topicului de față. Desigur, atâta cât știu și mă pot asigura că nu bat câmpii.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Sper că nu te-ai supărat pentru remarca mea,

Nuu, deloc. si-mi place ca ai simtul umorului, dozajul corect!

Ce bine ca pot sa-l pastrez pe Sf. Trifon! Ca tocmai a facut o minune cu mine..

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Lumea nu conștientizează faptul că închinarea la un sfânt pictat în manieră artistică este pasibilă de idolatrie și că în asemenea cazuri nu funcționează principiul ignoranței inocente.

Cât despre topicul dedicat tratării unor aspecte iconologice, cred că o să mă limitez la intervenții punctuale atunci când apar propuneri asemănătoare topicului de față. Desigur, atâta cât știu și mă pot asigura că nu bat câmpii.

Si totusi, prima fraza m-a cam pus pe ganduri. Eu zic sa nu renunti la ideea acelui topic, cred ca ar fi de folos multora.

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

Si totusi, prima fraza m-a cam pus pe ganduri. Eu zic sa nu renunti la ideea acelui topic, cred ca ar fi de folos multora.

Am lăsat să treacă două zile ca să te convingi și tu că n-are niciun sens să încerc. Nicio reacție, întrebare, obiecție, observație. Pustiu de la un capăt la altul.

Nu mai interesează pe nimeni esența spiritualității creștine autentice, elementele clare și distincte, care fac diferența între ortho- și hetero- - doxie. Dominantă este concepția eronată că dreapta credință constă într-o poveste despre adevăr corectă, în comparație cu altele la fel de plauzibile, dar apriori false .
Peste 85% dintre convertiții la ortodoxie care și-au povestit experiența, au ajuns în Biserică prin icoană. Nu prin discursuri, persuasiune logică, psihologică sau teologică. Asta fiindcă icoana e un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, arvuna Împărăției pe care trebuie să o căutăm cu prioritate având nădejdea nestrămutată că restul vor veni de la sine. Icoana este cea mai puternică modalitate de a începe să pricepem cum va fi dincolo, ce înseamnă o realitate percepută evenimențial, adică simultan vizual, catehetic, teologic, liturgic, doxologic și multe alte realități pe care ”ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.

În schimb interesează masiv ce fac dușmanii reali sau închipuiți ai Bisericii, cu accent pe o tot mai radicală ghetoizare a ortodoxiei, prin cultivarea atitudinii dușmănos-arogante față de alteritatea de orice tip. Pravoslavnicii de astăzi sunt obsedați de strategii sofisticate de îngropare a talantului cât mai adânc în țărână, de spaima ca nu cumva să-l piardă încercând să-l înmulțească, uitând că Stăpânul ”seceră de unde n-a semănat și adună de unde n-a împrăștiat”.
Dar acești servitori vicleni și leneși, vajnici cărăuși inconștienți și paznici ai unor realități de care habar n-au, continuă să se roage nestingheriți în biserici zugrăvite idolatru și săvârșesc jertfa cea fără de sânge într-un haos iconic covârșitor. Hipnotizați de angoase apocaliptice și confundând trăirea credinței cu adeziunea formală la formularea ei corectă, aceștia își pun nădejdea în tot felul de gnosticisme dubioase cultivate de unele medii monahale. Falsifică cinstirea sfinților printr-o practică fanatică asemănătoare cu cultul criptopăgăn al unor semizei, în căutarea unor izbăviri meschine și mundane.
Într-un asemenea climat, cui să vorbești despre icoană?

[adam000]

În prealabil postat de Mihailc

Reprezentările zoomorfe sunt aspru restricționate tematic în iconografia autentică, nu însă și botanicile, ultimele considerate mai puțin ambigue simbolic, prin urmare pretabile vizualului pronunțat eshatologic din icoane.

Poti te rog sa precizezi, sursa exacta dpdv dogmatic (canoane, etc) care restrictioneaza reprezentarile zoomorfe si de asemenea sa precizezi exact despre ce reprezentari zoomorfe este vorba (pt ca se pot referi la reprezentari diferite, unele fiind intradevar in mod expres restrictionate, insa altele?... )?
CINE anume restrictioneaza reprezentarile zoomorfe (cu referire la fiecare reprezentare in parte)? Ce canoane?

Intreb in dorinta de a intelege de ce a disparut din iconografie (daca este vorba de vreun canon care limiteaza dpdv dogmatic, sau daca este vorba doar de vreun curent/tendinta a practicii fara vreo motivatie canonica) de exemplu simbolul pasarii Phoenix, legat de o discutie de pe un alt topic

[Mihailc]

În prealabil postat de adam000

Poti te rog sa precizezi, sursa exacta dpdv dogmatic (canoane, etc) care restrictioneaza reprezentarile zoomorfe si de asemenea sa precizezi exact despre ce reprezentari zoomorfe este vorba (pt ca se pot referi la reprezentari diferite, unele fiind intradevar in mod expres restrictionate, insa altele?... )?
CINE anume restrictioneaza reprezentarile zoomorfe (cu referire la fiecare reprezentare in parte)? Ce canoane?

Intreb in dorinta de a intelege de ce a disparut din iconografie (daca este vorba de vreun canon care limiteaza dpdv dogmatic, sau daca este vorba doar de vreun curent/tendinta a practicii fara vreo motivatie canonica) de exemplu simbolul pasarii Phoenix, legat de o discutie de pe un alt topic

Cred că înainte de a schiţa o explicaţie, trebuie să lămurim un pic ce înseamnă canon în general şi canon iconografic în particular, întrucât poate că mulţi îşi imaginează că Biserica a instituit un fel de inchiziţie a artei prin născocirea de reguli scrise pe care iconarii trebuie obligatoriu să le respecte sub ameninţarea anatemei. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, probabil că nu exista haosul iconografic din ziua de azi, dar nu l-am fi avut, cu siguranţă, nici pe Rubliov.
Canonul a reprezentat întotdeauna în Biserică o regulă nescrisă, o rânduială mai bine zis, la care clerul şi credincioşii consimţeau liber, în virtutea ascultării întru dragoste şi a participării la comuniunea euharistică în sens lărgit. În primul mileniu viaţa liturgică era flexibilă, dinamică şi respira un aer sănătos de libertate duhovnicească. Canonul era un fel de echivalent al bunului simţ, era garantat de autoritatea harismatică a păstorilor şi ţinea cont de multiplele particularităţi ale comunităţilor ecleziale.
Dar încă de timpuriu au apărut în biserici tot felul de derive şi abuzuri de libertate din ce în ce mai dificil de gestionat, care au obligat Biserica să codifice textual canonul, transformându-l în lege scrisă şi referenţială pentru toată lumea.
Iconarii au avut parte multă vreme de un climat de libertate în exercitarea vocaţiei lor, dar pe măsură ce Biserica, presată de ameninţarea ereziilor, îşi codifica credinţa într-un corpus dogmatic, icoana a devenit tot mai intensivă în dimensiunea ei doctrinară, punând mare accent pe precizie tematică şi disciplină morfologică, păstrându-şi în acelaşi timp libertatea în explorarea tezaurului inepuizabil al Tradiţiei. Când cultul icoanelor a atins un anumit prag critic, restricţionarea unor simboluri împrumutate din arta păgână s-a impus de la sine. În felul acesta au dispărut din compoziţiile iconice reprezentările zoomorfe ca simboluri, prin accentuarea caracteristicilor ipostatice, fiindcă credinciosul care se închină la o icoană trebuie ferit până şi de aluzia la zoolatrie sau alte ambiguităţi vizuale idolatre.

Una din puţinele referinţe canonice cu valabilitate paneclezială destinată iconarilor a fost faimosul canon 82 al Sinodului Quinisext care a marcat abandonarea noţiunii de simbol în sens antic, precreştin, şi trecerea definitivă în hipersimbolul creştin, adică în tipul care găzduieşte energetic prototipul:

"Pe anumite picturi se află mielul pe care Înaintemergătorul îl arată cu degetul; acest miel a fost pus acolo ca model al harului, prefigurând - prin mijlocirea Legii - adevăratul Miel, Hristos Dumnezeu. Desigur că onorăm figurile şi umbrele ca pe nişte simboluri şi închipuiri ale Bisericii, dar preferăm harul şi adevărul, primind acest adevăr ca plinire a Legii. Hotărâm deci ca de acum înainte plinirea aceasta să fie tuturor vădită prin picturi, astfel încât în locul mielului din vechime să fie reprezentat - după firea Sa omenească - Cel ce a ridicat păcatele lumii, Hristos Dumnezeul nostru. Aşa înţelegem mărirea smereniei lui Dumnezeu-Cuvântul şi ajungem sa-I pomenim locuirea în trup, patima, moartea Lui mântuitoare şi, de aici, izbăvirea pe care a dăruit-o lumii"

Influenţa acestui canon a fost uriaşă în iconografie, ca un fel de katarsis necesar care a schimbat la faţă toată tradiţia de după el.