Instrumentele muzicale in biserica

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

Culmea este că se aduc argumente din Psalmi, când Psalmii au fost scrişi pentru a fi cântaţi în acompaniament de instrumente muzicale.

Arta preeminentă la vechii evrei a fost muzica. Preferinţa pentru muzică poate fi observată la evrei până în ziua de astăzi. Ştiaţi că Einstein a fost un violonist care îşi depăşea cu mult condiţia de amator ? Copiii evreilor studiau muzică în fiecare zi, cam cum se face azi cu matematica. Iar Palestina a fost una dintre puţinele ţări în care învăţământul era general în antichitate, adică TOŢI copiii mergeau la şcoală.

Nu este mai puţin adevărat că, atunci când vroiau să fie foarte lirici, când "cântau de jale", evreii cântau numai din voce, lăsând instrumentele la o parte. Ştim asta, inclusiv dintr-un...psalm. Acela care, prin meritul formaţiei BoneyM, a ajuns superhit: "La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am amintit de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre".

Să fie acesta un motiv pentru care litrughiile bizantine par mai triste, însuşi termenul de "a psalmodia", sugerând cântec de jale ? În direcţia aceasta, se fac, în prezent, în Biserica Greco-Catolică exagerări. Episcopul nostru (care, ca formaţie, este...liturgist !) a introdus cântări pe nas, în manieră ortodoxă, spre mirarea şi consternarea generală. În prezent, stilul acesta hiperbizantinizant, imprimat de episcopul de Bucureşti, coexistă cu stilul latinizant, mai evident în Eparhia de Maramureş. Dar, îmi spun, poate că fiecare episcop ascultă de un impuls pastoral venit de sus: poate că muntenilor le spune mai mult o melopee, pe când ardelenilor le spune mai mult maiestatea unei orgi. La urma urmei, nu este minunat că sunt atâtea feluri de a-I cânta Domnului ?