Parintele Cleopa despre purtarea fata de cei ce nu sunt ortodocsi

[Lucian008]

În prealabil postat de costel

Si ce te faci daca Hristos iti cere dragostea printr-un om de o alta credinta? Sau ce vei face daca esti pus sa salvezi pe cineva de la inec? Mai intai vei cauta sa stii daca este ortodox si numai atunci il vei salva?

Nu s-a pus nicioadat problema asa. Ca invatatura in acest sens avem Pilda samariteanului milostiv. Dar in materie de invatatura trebuie sa fim intransigenti.

În prealabil postat de costel

Repet, sa pastram ce ne-a dat Biserica noastra si sa nu incercam sa punem altora pumnul in gura pe motiv ca ei cred diferit de noi. De fiecare data cand ne vine gandul ca trebuie sa fim duri cu cei de o alta confesiune sa ne aducem aminte ca Dumnezeu ii tine in viata fara ca soarele sa fie mai arzator asupra lor pe timp de vara sau gerul mai puternic peste ei pe timp de iarna.

Sa ne adunem aminte si ca Hristos a dat cu biciul cand a fost vorba despre pervertirea unui simbol al credintei.

În prealabil postat de Lucian008

Sa ne adunem aminte si ca Hristos a dat cu biciul cand a fost vorba despre pervertirea unui simbol al credintei.

În cazul ăsta, propun ca biciul să I-l rezervăm Lui, căci e (va fi) Judecător.
Ucenicii, însă, au avut câteva încercări de a răspunde cu asprime („Doamne, voieşti să pogorâm foc din cer peste aceştia care n-au voit să ne primească, precum a făcut Ilie?”, respectiv sabia pe care a scos-o Petru). Ce le-a răspuns Domnul: „Nu ştiţi ai cărui Duh sunteţi?” şi „Bagă sabia în teacă...”

În prealabil postat de N.Priceputu

În cazul ăsta, propun ca biciul să I-l rezervăm Lui, căci e (va fi) Judecător.
Ucenicii, însă, au avut câteva încercări de a răspunde cu asprime („Doamne, voieşti să pogorâm foc din cer peste aceştia care n-au voit să ne primească, precum a făcut Ilie?”, respectiv sabia pe care a scos-o Petru). Ce le-a răspuns Domnul: „Nu ştiţi ai cărui Duh sunteţi?” şi „Bagă sabia în teacă...”

Iar eu, pacatosul, nu am cunostinta de vreun indemn al Domnului, adresat noua, spre asprime. Si nici la Sfintii Parinti nu am gasit. Nici, inca, la sfintitii parinti pe care i-am aflat prin Mila Domnului nu am capatat indemnare spre bici. Nici la crestinii din parohia mea, care imi sunt exemple de purtare crestineasca - evlavie, blandeta, supusenie, cuget drept si lin.
Am in schimb la inima Fericirile. (De care, vai, nu sunt vrednic, nu sunt...)
Certarea fratelui, spre indreptare, eu am priceput (oare pana la capat?) ca se cuvine a fi cu blandete, cu nesfarsita grija (nu o fac totdeauna, vai mie, nu o fac...), cu duhul smerit si cu inima infranta.
Daca nu sunt in rugaciune, ca rob "de serviciu" al Domnului, atunci cum voi face?
Prin puterile mele, iaca stiu: prost de tot, foarte prost. Si tot prost o fac si cu rugaciune, adeseori, iar asta numai pentru ca zic rugaciunea din buze, din cap, nu si din inima cu plans sincer. Nu m-a cucerit cu totul pocainta, vai mie!
Una peste alta, tot la mandrie versus smerenie ajungem. Si tot asa.... mereu si iar mereu... Dumnezeu sa ne miluiasca! AMIN+

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Iar eu, pacatosul, nu am cunostinta de

Refuzi sa ai " cunostinta "de . . . ! Nu accepti sa ai cunostinta de . . . , dar exista , citeste , citeste , reciteste ,te rooog ,Faptele Sfintilor Apostoli , vietile unor sfinti , spusele Sfantului Vasile , Ioan Gura de Aur , cei mai "rai " dupa unii buni precum cauti tu prietene ! Dumnezeu este iubire dar si foc mistuitor ! Sa avem grija mare , ce gandim , ce rostim , si ce pacatuim , mai ales cu voie , cu acea voie parsiva . . . !

[glykys]

Cei mai multi parinti, daca nu toti, sunt in consens cu primul mesaj.

Una e partea practica, de intrajutorare, de omenie, de relatii interumane etc. si alta e partea dogmatica, de invatatura! Trebuie sa ii iubim pe toti, sa le facem bine tuturor, dar totul pana vine vorba de marturisirea credintei! Daca lucrurile sunt negre, nu o sa spunem ca sunt roz, numai ca sa nu facem suparare aproapelui. Sa ne amintim si ca cei mai multi sfinti au ajuns sfinti nu datorita unei vieti exemplare de la inceput pana la sfarsit, nu pentru ca dadeau pe dinafara de iubire pentru toti si toate, ci datorita faptului ca intr-un anumit moment crucial din viata lor, au avut taria sa isi marturiseasca credinta, indiferent de riscuri. Cum ar fi fost daca le-ar fi zis prigonitorilor ca nu vor sa le faca suparare, ca e asa cum zic ei?!!! Nu, s-au rugat pentru prigonitori, ba chiar le-au facut bine, dar totul pana la marturisirea adevaratei credinte!

De aia cand se intalnesc protestantii si catolicii, vorba par. Paraian, vorbesc despre fotbal, ca sa nu se certe.

În prealabil postat de glykys

Cum ar fi fost daca le-ar fi zis prigonitorilor ca nu vor sa le faca suparare, ca e asa cum zic ei?!!!

Dar nimeni dintre cei de mai sus nu sunt de părere că aşa ar trebui să procedăm, dragă surioară. Nici măcar Mari_S, cel atât de mult acuzat de ecumenism. Toţi părinţii noştri duhovniceşti, de la cei mai aspri la cei mai blânzi, de la Părintele Cleopa la Părintele Galeriu, Sofian sau Rafail Noica mărturisesc fără echivoc dreapta credinţă. Aşa cum au primit-o de la Sfinţii Părinţi, dar trecută şi prin filtrul propriei vieţi. Căci fiecare din aceştia ne învaţă nu doar din cărţi, ci şi din ce au trăit ei înşişi; de aceea sunt mari şi de aceea îi ascultăm.

Modalitatea de a spune adevărul, însă, diferă de la un duhovnic la altul, dar, mai ales, de la un credincios la altul, întrucât noi, neavând măsura duhovnicească a lor, greşim, fie fiind aspri când ar trebui să fim blânzi, fie fiind îngăduitori atunci când e nevoie de fermitate; potrivit firii pe care o avem, căci suntem oameni fireşti, nu duhovniceşti, cei mai mulţi dintre noi.
În Ortodoxie se vorbeşte adesea despre dreapta cumpănire, ca fiind o foarte importantă virtute. Trebuie să ne străduim, cu rugăciune, să o dobândim pe aceasta.

Gândiţi-vă, de exemplu, că sunteţi ortodocşi minoritari, aşa cum sunt cei din străinătate sau chiar unii dintre noi în propriile familii. Credeţi că de fiecare dată când ne întâlnim cu ceilalţi ar trebui să-i certăm pentru că nu vor să se întoarcă la Ortodoxie?
În ce mă priveşte, vă pot spune că am avut multe discuţii pe tema asta cu ai mei, pornite din îngrijorarea sinceră a mea pentru mântuirea lor, a lor pentru a mea. Nici ei nu m-au certat, nici eu pe ei. Am încercat să discutăm fără să anulăm dragostea pe care ne-o purtăm, fiind de părere, atât ei, cât şi eu, că neînţelegerile pot fi depăşite, ele datorându-se numai păcatelor noastre, pe când dragostea trebuie să rămână, ca fiind ceva ce nu este de la noi, ci de la Dumnezeu.

În mare parte mi-au primit argumentele, ba chiar au început să aibă o părere mult mai bună despre Ortodoxie. Pentru că aspectele sub care o cunoşteau ei sunt cele din popor, obişnuite, încărcate de superstiţii şi de obiceiuri păgâne. Ei credeau că Tradiţia este ceea ce păstrează poporul, necunoscând adevărata Tradiţie a Bisericii, a Sfinţilor Părinţi (pe care, de altfel, oamenii simpli nu o cunosc). Poate nu vor face pasul hotărâtor ca să reintre în Biserică, însă din cauză că mă iubesc şi au vrut să mă înţeleagă acum sunt mult mai aproape de Ortodoxie decât erau înainte.

În prealabil postat de cristiboss56

Refuzi sa ai " cunostinta "de . . . ! Nu accepti sa ai cunostinta de . . . , dar exista , citeste , citeste , reciteste ,te rooog ,Faptele Sfintilor Apostoli , vietile unor sfinti , spusele Sfantului Vasile , Ioan Gura de Aur , cei mai "rai " dupa unii buni precum cauti tu prietene ! Dumnezeu este iubire dar si foc mistuitor ! Sa avem grija mare , ce gandim , ce rostim , si ce pacatuim , mai ales cu voie , cu acea voie parsiva . . . !

Frate, iti multumesc pentru indemnul de a reciti Faptele Apostolilor si Vietile Sfintilor! Acest indemn se cuvine sa ni-l adresam mereu unii altora, spre a nu cadea vreunul dintre noi in moleseala, uitare, delasare. Bun lucru ai facut iar eu am pretuit indemnul si m-am folosit, dupa puteri si prin harul Domnului.
Cu totul indatorat iti raman cata vreme am intalnit, in Fapte, numeroase versete si pericope unde sunt ilustrate cu putere trasaturile vietii crestine si ale omului crestin. As da numeroase citate, din multele care mi-au mers la inima, unde e vorba mereu despre aceleasi lucruri: rugaciune, umilinta, dragoste, post, priveghere. Fie si recitindu-le m-am imbogatit, marturisesc.
Poate din neatentie, poate din graba, poate din alte neputinte, nu am gasit deocamdata indemnul la asprime despre care afirmam in postarea anterioara ca nu il cunosc iar fratia ta m-ai atentionat sa caut mai bine, mai atent si mi-ai dat o mica lista bibliografica, spre lamurire.
Bun, lista am parcurs-o (mai putin vreo lucrare a Sfantului Vasile cel Mare), mi-am facut asadar datoria de a fi rabdator si ascultator, totusi nu s-a facut lumina, inca, in mintea mea: unde sunt indemnuri la asprime?
Te rog, prin urmare, spre impreuna-zidire, sa ma opintesti din innomolirea mea si sa imi arati, ca unui slab vazator cum ma dovedesc, pasajele sau versetele din care reies indemnurile la asprime adresate de Pavel sau de alt Sfant Parinte nevoitorilor sau traitorilor crestini.
Modul in care poarta crestinii din Fapte si din Vieti lupta cea buna, pentru mine ramane deocamdata acesta: cu sabia Duhului, adica rugaciune, pocainta, post, priveghere, cantari de lauda, slujbele Bisericii, miluinta, studiul Scripturii si al cartilor ziditoare de suflet, dintre care pentru mine se disting Vietile si Filocalia.

Cat despre "focul mistuitor", deocamdata nadajduiesc sa coboare si asupra mea, daca viata pe care o duc nu impiedica aceasta, sa coboare intru curatirea mea de pacate si patimi, asa cum e folositor la pocainta.

Imi scapa pesemne ceva. Ca urmare, iata cer ajutor (in ordine, incepind deocamdata cu Faptele Apostolilor) si multumesc din nou pentru bunul indemn la lectura.
Domnul fie cu noi! AMIN+

[cristiboss56]

Mă bucură să aud că faci post, rugăciune , privegheri , deci te nevoieşti mult, şi asta-i bine, dar rău faci că refuzi să înţelegi că asprimea nu-i egal cu ameninţarea ci cu mustrarea , dojenirea , avertizarea şi alte asemenea "asprimi". O ţi pe a ta şi bună ! Eu o ţin pe a mea , căci astfel am scăpat de multe rele, păcate şi vicii ucigătoare. Pace şi numai bucurii , şi să scapi de înşelare ! Cu drag : Cristian

În prealabil postat de cristiboss56

Mă bucură să aud că faci post, rugăciune , privegheri , deci te nevoieşti mult, şi asta-i bine, dar rău faci că refuzi să înţelegi că asprimea nu-i egal cu ameninţarea ci cu mustrarea , dojenirea , avertizarea şi alte asemenea "asprimi". O ţi pe a ta şi bună ! Eu o ţin pe a mea , căci astfel am scăpat de multe rele, păcate şi vicii ucigătoare. Pace şi numai bucurii , şi să scapi de înşelare ! Cu drag : Cristian

Draga Cristian,
oare am afirmat in postarea mea ca fac post, rugaciune, privegheri si ca ma nevoiesc? (Spuneam mai sus, ca o concluzie in urma lecturii pe care mi-ai recomandat-o, asa: "Fie si recitindu-le m-am imbogatit, marturisesc." Te rog sa fii bun si sa revezi afirmatiile mele, spre a nu ne ispiti cumva... ca ne ispitesc altii, destul, frate drag...)
Acestea sunt lucruri despre care avem invatatura clara in Biserica sa le pastram sub tacere, chiar daca, fiind crestini, ne-om stradui sa implinim in limitele personale si prin harul Duhului cele dupa cuviinta. Altminteri, de vom trambita despre faptele noastre bune, ne vom afla farisei fatarnici si altele, tot rele. Aflat-am de la Domnul nostru Iisus Hristos, laudat fie numele Lui in veci!

De scris am scris ce mi-a mers la inima cand am citit Faptele si Vietile: faptele bune ale acelor oameni sfintiti si Sfinti mi-au mers la inima. Despre acestea am scris.


Mustrarea fratelui de credinta e lucru drept, asa cred si eu. Spre zidire sufleteasca, cu dragoste frateasca, cu umilinta si cu evlavie intru Hristos Domnul.
Tot mustrare se cheama si exemplul concret al bunei purtari. Pe cel cu inima sensibila il poate mustra si indrepta cu putere insusi comportamentul unui bun crestin. De fapt aceasta cred ca este mustrarea cea mai folositoare, care merge la inima. In acest sens aminteste si Apostolul de multe ori cum se comporta intre crestinii carora le dadea, dealtfel si invatatura, propovaduind. Des aminteste Pavel de exemplul personal, punind accent pe faptele crestinesti, pe modul concret de a fi crestin, iar nu pe vorbe. Adevarat este aceasta.

Insa asprimea, atunci cand vorbim sau faptuim catre aproapele nostru, o inteleg altcumva: ca manie sau, cum spunem noi modernii, ca furie si agresivitate.
Cu acestea nu pot fi de acord, desi le intalnesc si la mine, din pacate.

Imi spune gandul ca avem fiecare de lucrat, totdeauna, pentru a distinge in noi si in conduita noastra asprimea de mustrarea frateasca. Infratire ziditoare, intru mantuire.

Hristos in mijlocul nostru! AMIN+

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Iar eu, pacatosul, nu am cunostinta de vreun indemn al Domnului, adresat noua, spre asprime. Si nici la Sfintii Parinti nu am gasit.

Toti sfintii erau smeriti si iubitori, despre sfantul Nicolae se spune in mod special ca era foarte bland, deci era cu adevarat o trasatura evidenta fata de altii, pentru ca toti sfintii aveau si blandete.
Si tocmai blandul sfant Nicolae i-a tras o palma lui Arie. Pentru ca invatatura dreapta tine de prima porunca, cea mai mare, sa iubim pe Dumnezeu.
Dar in acest topic nu despre asta era vorba, nici despre lupta, ci de a arata ca a spune adevarul despre ortodoxie nu inseamna ca esti rau si nu ii iubesti pe oameni, raspunzand astfel unor afirmatii ale lui MariS.