Iisus vede in casatorie, mai inainte de orice (duhovnicește vorbind), împreunarea a două trupuri. De data aceasta întărește spusa Vechii Legi „nu mai sunt două trupuri ci un singur trup”. Mirele și mireasa fac un singur trup, cu neputință de despărțit. Acel bărbat nu va avea altă femeie; femeia aceea nu va cunoaște alt bărbat, până nu i-a despărțit moartea. Împerecherea bărbatului cu femeia, când nu-i ușurarea une luxurii vagaboande, ori a unei prostituări furișe, când e întâlnirea și oferta a două feciorii sănătoase, când e precedată de o alegerea nesilită, de o patimă curată , de-o învoială știută de lume și consfințită, capătă caracter aproape mistic, pe care nimeni nu nu-l mai poate înlătura. Alegerea e fără schimbare, patima (pasiunea) curată e consfințită , învoiala e veșnică. În cele două trupuri ce se strâng în dorință sunt două suflete ce se regăsesc în iubire. Cele două trupuri se schimbă într-un singur trup , cele două suflete într-un singur suflet.
Cei doi și-au amestecat sângele; dar din această contopire se naște o faptură nouă, plămădită din viața lor: întruchiparea vădită a contopirii lor. Iubirea-i face asemenea lui Dumnezeu: făurari ai mereu reînoitei și miraculoasei faceri.
Dar această trupească și rituală vanitate, cea mai desăvârșită dintre nedesăvârșitele înjghebări omenești (nunta creștină), nu trebuie să fie tulburată ori întreruptă niciodată. Adulterul o strică; divorțul o curmă. Adulterul este traducerea (trădarea) vicleană a unității, divorțul renegarea-i definitivă. Adulterul este un divorț sercret, întemeiat pe minciună și trădare; divorțul, urmat de o nouă căsătorie, e adulterul legiut.
|