prin fire si prin har

Multumim surioara! Cu adevarat intelepte vorbe ne daruiesti din experienta si tolba cu margaritare culese prin preajma Athosului (daca am inteles bine, ma iertati)!

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Multumim surioara! Cu adevarat intelepte vorbe ne daruiesti din experienta si tolba cu margaritare culese prin preajma Athosului (daca am inteles bine, ma iertati)!

Toate de acolo vin. Si vi le ofer cu drag pentru ca tot de acolo stiu ca ce primim de la Domnul, oamenilor sa daruim ca se vor intoarce asupra noastra inzecit.

[MariS_]

În prealabil postat de dobrin7m

Cu iertare.
Ultima data cand parintele meu a fost la noi a stat o saptamana sa ne analizeze fara ca noi sa stim asta.
La final mi-a zis asa: aveti grija la vorbirea in desert.
De ce parinte? nu am spus niciodata un lucru mincinos si nici ceva care sa fie anticrestin.
Pentru ca uneori vorbiti mult despre lucruri si fapte care nu aduc nici un folos duhovnicesc sufletului dvs.

cu iertare inca odata.
A spune , recunosc ca locul rezervat pentru mine este iadul este ca si cum ai spune: nu am incredere in mila lui Dumnezeu si astfel eu voi ajunge in iad la cat sunt de pacatos, Este pacat impotriva Duhului Sfant, pe care il gasim in indreptarul de spovedanie.
Daca spunem asta din nestiinta Domnul iarta , insa e pacat si ca atunci cand facem asta din nestiinta sa adunam si un alt pacat cum ar fi vorbirea in desert.

De cand parintele meu mi-a spus sa am grija la vorbirea in desert am inceput sa fiu foarte atenta sa nu mai vorbesc mult pe teme nefolositoare sufletului ci mereu sa am grija ca vorbirea mea sa fie doar despre Dumnezeu cu frica , cu evlavie si cu nadejde.

Cu iertare , a treia oara.
Sf. Siluan spunea: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva" si ca vorbirea despre Dumnezeu nu este niciodata prea putina dupa cum si trairea intru Hristos nu inceteaza pana la moarte.

Nu trebuie sa va cereti iertare pentru ca aveti dreptate in ceea ce spuneti. Asa este. Sf. Siluan este un sfant foarte drag inimii mele. Eu cand spun acel lucru nu inseamna ca mi-am pierdut speranta, nici vorba, caci atunci as cadea in deznadejde si acest lucru e foarte, foarte grav. Nu, speranta nu am pierdut-o, dar uitandu-ma in interiorul meu nu vad decat intunerec, or locul intunerecului e tot la .. intunerec. Cand oi vedea lumina atunci poate voi spune ca locul meu e in Rai. Iertare cer eu. Domnul fie cu dvs, sora dobrin7m!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[dobrin7m]

În prealabil postat de MariS_

Nu trebuie sa va cereti iertare pentru ca aveti dreptate in ceea ce spuneti. Asa este. Sf. Siluan este un sfant foarte drag inimii mele. Eu cand spun acel lucru nu inseamna ca mi-am pierdut speranta, nici vorba, caci atunci as cadea in deznadejde si acest lucru e foarte, foarte grav. Nu, speranta nu am pierdut-o, dar uitandu-ma in interiorul meu nu vad decat intunerec, or locul intunerecului e tot la .. intunerec. Cand oi vedea lumina atunci poate voi spune ca locul meu e in Rai. Iertare cer eu. Domnul fie cu dvs, sora dobrin7m!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Dumnezeu sa te ajute si sa iti calauzeasca pasii catre Lumina cea minunata.

Si daca vedem intuneric de nepatruns acolo inauntru, nadejdea in Domnul trebuie sa fie lumina, ce lumineaza inlauntrul nostru.
prin nadejde si credinta tare incet incet intunericul se va transforma in lumina.

Si daca veti avea credinta cat un graunte de mustar ati muta muntii din loc darmite sa transforme in lumina un intuneric aflat la intuneric.

Si ma gandesc ca si daca am vedea lumina in noi tot nu am stii daca locul nostru este in rai, insa nadajduim. Nadajduim si lasam sa fie voia Domnului cu noi.

[catalin2]

În prealabil postat de MariS_

Nu ma supar, cataline, ba din contra, cred ca si tu ai dreptate. Ma recunosc si in portretul facut de tine asa cum m-am recunoscut si in cel facut de Cristian. S-ar putea sa ai dreptate si in faptul ca, desi tot timpul spun ca sunt pacatos, eu de fapt sa ma cred sfant. Si smerit pe de-asupra. Da, la asta nu m-am gandit, dar e posibil sa fie si cum spui tu. Oricum, voi sa nu luati in serios "sfintenia" mea. Nici smerenia. Domnul cu tine, cataline!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Problema e ca din cauza catalogarii constante ca farisei si altele a ortodocsilor ce nu au ideile ecumeniste unii eterodocsi si nu numai sunt incurajati sa ii atace pe acestia si chiar sa spuna ca acestia sunt extremisti, nu sunt ortodocsi, ca uite alti ortodocsi de pe forum spun la fel. Si duce doar la dezbinare acest lucru, iata ce iese din binele fara dreapta credinta.

In legatura cu smerenia, iata ce spune parintele Teofil (ca tot a amintit glykys de el):
"Smerenia adevărată nu se arată, iar cea falsă se arată cu smerenie, adică omul vrea să se știe că e smerit. Însă în momentul în care te afirmi cu smerenia, sigur nu o ai; treci în faza mândriei. Sunt unii oameni care au, așa, o tendință din aceasta și spun: ”Eu sunt cel mai mare păcătos, eu sunt cel de pe urmă, eu sunt ticălos”etc. Ăsta e un lucru care de fapt, nu vădește smerenie, chiar dacă sunt alții care nici atâta nu spun, dacă e vorba."
Parerea mea e ca primul pas al smereniei e sa nu spunem ca noi stim mai bine decat sfintii si Biserica. Daca cineva spune ca e pacatos o sa il laude lumea, ia spune ca esti smerit sa vezi ca o sa te critice.

[catalin2]

Discutiile se pot purta pana la invatatura Bisericii, dar din moment ce s-a aflat care e invatatura nu mai are rost contrazicerea, ca altfel ajungem sa spunem ca noi am inteles mai bine si Biserica se insala.
Cum am arata pe celalalt topic invatatura BOR spune ca harul se primeste la Botez si Mirungere si nimeni nu poate primi altfel harul, doar prin fapte, fara sa aiba ca inceput Botezul si Mirungerea. Si mai spune ca harul e absolut necesar pentru a se mantui cineva.
Faptele bune fara Dumnezeu au dus intotdeauna la ceva rau. Iluministii, Marx, comunistii, toti voiau sa faca ceva bien, dar fara Dumnezeu. Si s-a ajuns la unul din cele mai rele lucruri, masacrul de la Comuna din Paris, crimele comunismului, kmerii rosii, etc.
Binele devine ceva relativ, in functie de cum il percepe fiecare. De exemplu in cea mai rau famata inchisoare din SUA s-a facut un sondaj si toti criminalii inchisi acolo au spus ca ei au facut doar bine, iar ceea ce au facut gresit avea intotdeauna o justificare.

Daca cineva crede ceva si vede ca Biserica si sfintii spun altceva reactia fireasca ar trebui sa fei sa spuna ca s-a inselat el, si eventual sa caute de ce e asa cum spune invatatura, pentru ca orice va cerceta va vedea ca e corect ce spune BO. Arie s-a gandit intr-o zi s a ajuns la concluzia ca Iisus nu e Dumnezeu, cum invatau toti. I s-a spus ca se insala, dar el a continuat sa spuna ca rationamentul sau e cel bun, pentru ca are incredere in mintea sa, ceilalti se insala. Nu a tinut doar pentru el, a inceput sa ii convinga si pe altii. A fost caterisit la inceput, dar nu a spus ca a gresit, a continuat. Abia apoi, cand totul luase amploare a fost declarat eretic, pentru ca nici in ceasul al doisprezecelea nu a spus ca a gresit. Si nici dupa aceea, pana ala moarte a sustinut ca el are dreptate, uite unde l-a dus mintea si rationamentul sau. Si se spune ca se ruga des, postea mult, doar ca mandria l-a coplesit.

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

Cum am arata pe celalalt topic invatatura BOR spune ca harul se primeste la Botez si Mirungere si nimeni nu poate primi altfel harul, doar prin fapte, fara sa aiba ca inceput Botezul si Mirungerea. Si mai spune ca harul e absolut necesar pentru a se mantui cineva.

Păi bine domnule, dar nu vedeţi că din nou introduceţi o contradicţie ?! Păi nu tot dumneavoastră aţi susţionut că s-au mântuit unii fără Botez, de exemplu Traian ?

V-am mai întrebat o dată şi aţi refuzat să răspundeţi: Traian a fost botezat, da sau nu ? A fost în Biserică sau în afara ei ?

[catalin2]

În prealabil postat de Erethorn

Păi bine domnule, dar nu vedeţi că din nou introduceţi o contradicţie ?! Păi nu tot dumneavoastră aţi susţionut că s-au mântuit unii fără Botez, de exemplu Traian ?

V-am mai întrebat o dată şi aţi refuzat să răspundeţi: Traian a fost botezat, da sau nu ? A fost în Biserică sau în afara ei ?

Usere Erethorn, iar faci glume. Desi ti-am raspus detaliat, chiar de mai multe ori, spui ca am refuzat sa raspund. Cine sa te mai inteleaga?

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

Usere Erethorn, iar faci glume. Desi ti-am raspus detaliat, chiar de mai multe ori, spui ca am refuzat sa raspund. Cine sa te mai inteleaga?

La întrebările simple de mai sus nu se poate răspunde "detaliat", deci din chiar această replică a dumneavoastră se vede că nu aţi răspuns, ci aţi divagat.

Vă rog să răspundeţi simplu la două întrebări simple:

A fost Traian botezat ? Da sau Nu ?

S-a mântuit Traian în Biserică ? Da sau Nu ?

Adeseori, in disputele mai mult sau mai putin fructuoase care au loc pe forum (iar aceasta imi pare dstul de bogata pana acum) se intalnesc variate abordari ale unuia si aceluiasi subiect. Cunoasterile individuale se aduna, precum mai multe paraie sau paraiase subtiri, in lacul sau fluviul eternului subiect: intalnirea dintre Dumnezeu si om. Apar cuvinte despre mantuire, rugaciune, libertate, miluinta, spovedanie, iubire s.a.m.d. In centru ramane insa Dumnezeu si imediat aproape omul.
Dar astfel de dezbateri aveau si grecii in agora lor. Si omul, de cand este, tinde sa graviteze in jurul lui Dumnezeu, intr-un fel sau altul, cum o stim din istorie. Si e cu totul firesc sa fie asa. Slava lui Dumnezeu!
Cand vorbim insa cu ambitia ca practicam, fie si la nivelul declaratiei orale, o frantura ortodoxa, lucrurile se complica. Suntem foarte bogati in idei si-n cuvinte, mai bine spus nu suntem, din pacate, mangaiati de simplitate. Avem atatea materiale - carti etc., atatea sentimente si dorinte de exprimat ...
Dar cred ca se ciocnesc in noi si intre noi doua curente principale referitoare la viata crestina si crestin-ortodoxa: unul pe care l-as numi separatist/schismatic (cu subvariantele extreme capul si inima, cand prea intelectual cand prea sentimental) si altul pe care l-as denumi monastic (cu gandul la unirea dintre minte si inima, la echilibru, la buna veselie, pe scurt la intelepciune).
Vad reflexele acestor doua tendinte principale in discutiile noastre. Vad si ciocnirile, uneori in una si aceeasi persoana.
Oare imi pare gresit? Oare nu gaseste fiecare o aplecare spre o tendinta sau alta?
De aici, uneori,scantei.
Personal ma aflu intr-o situatie dificila: experienta de viata ma preseaza tare dinspre polul firii, care e una intens incarcata de sentimentalisme (si, vai, resentimente, din intalnirea concreta cu viata, cu oamenii, cu mine insumi mai intai) si cu balast intelectual masiv (defect profesional si reziduuri ale fostului elev premiant, pare-mi-se). Mai este insa si altceva, de curind poposit in mine, care ma atrage spre latura numita monastica, de viata practica, de actul concret al conduitei crestine.
Greu ne-o fi fiind fiecaruia sa impacam tendintele acestea in noi si intre noi!... Bine insa ca ne straduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, fie pururea laudat!

Cand pronunt insa cuvantul Ortodoxie, mie imi vin aproape imediat in minte, prin asociere, urmatoarele:
a) Din surse literare: Faptele Apostolilor si Epistolele (cu lumea lor asa cum a dospit in mine), Vietile Sfintilor - pline de mucenicie, imbibate de sangele curs in numele lui Iisus Hristos, Filocalia, nevointele traitorilor din ultimele secole precum Sfantul Siluan Athonitul, Parintele Sofronie Zaharov, Gheron Iosif Isihastul, Gheron Paisie Aghioritul, Vladica Antonie si multi altii, impreuna cu obstea lor.
b) Din practica: Sfanta Liturghie, Sfantul Maslu, Sfanta Spovedanie, Vecernia si Miezonoptica, mirosul tamaiei si unduirea cantarilor, vestirea clopotului si chemarea lemnului cand bate toaca, soapta uneori strigatul (vai!) rugaciunii, gandul cu suspin...

Aceasta-i atmosfera din care indraznesc sa vad Ortodoxia.

De aici si reactiile mele uneori exagerate fata de "corpii straini" (nu oameni ci atitudini straine, chiar din mine insumi!) care nu fac parte din acest organism pe care il cunosc asa si nu altfel.
Ortodoxia e o lume aparte.
Odata ce ai fost introdus in ea, nu vrei sa mai pleci si nu vrei ca ea sa fie destramata. Este Acasa al sufletului.
Probabil fiecare are o atmosfera a lui, o asezare de temelie din care vede intr-un anumit fel Ortodoxia.

Iar toate aceste asocieri de care pomeneam au in comun ceva, care pentru mine reprezinta miezul tare al Ortodoxiei: pocainta. Pocainta lucratoare, desigur, asa cum se desfasoara ea in cadrul Bisericii, condusa cu intelepciune, reglata, imbunatatita, nuantata.
Numai din pocainta vin roadele, in sensul ca sufletul prinde treptat poteca proprie, urcatoare, pe Cale; invata sa descopere cine este el si ce are de facut, iar prin rugaciunea care impodobeste pocainta vine si ajutorul Domnului pentru suisul nostru.

Aceasta e Ortodoxia, dupa mine, in esenta ei. Toate faptele vietii ortodoxe, interne (subiective) si externe (relationale, dintre semeni) sunt presarate ca pilitura de fier in jurul acestui magnet: pocainta, daruita de Dumnezeu omului credincios si pazita cu trezvie de nevoitor.
Daca aceasta nu este, Ortodoxie nu este, dupa convingerea mea.

P.S. As vrea sa traim fiecare fericirea Parintelui Sofronie Zaharov: la 88 ani, [b]dupa[b] o viata de pocainta, de cautare neincetata, obsesiva, a asemanarii cu Dumnezeu, tinind tare toate Poruncile Domnului In Biserica Ortodoxa, scrie in sfarsit o carte, cu caracter de spovedanie, o autobiografie a dezvoltarii ca om duhovnicesc, o marturie a victoriei omului launtric indumnezeit: "Vom vedea pe Dumnezeu precum este". Asadar: cultura, fie si teologica, DUPA si din travaliul pocaintei, iar nu inainte. Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!