Barbatii

[Yasmina]

În prealabil postat de Lucian008

Nu am spus ca acel cuplu nu este multumit si fericit. Dar este normal? Si prin normal nu ma refer la ce accepta si practica majoritatea. Este normal dpdv al Lui Dumnezeu? In cazul "lui" nu am ce sa obiectez doar ca a acceptat asa ceva. Dar pentru "ea". Sau nu a fost prima porunca a Lui Dumnezeu, in ceea ce priveste firea, "cresteti si va inmultiti".
Eu nu am spus nici ca le e mai bine copiilor intr-o familie cu parinti abuzivi. Dar e evident ca "prolema" femeii are repersursiuni nu doar asupra vietii ei sexuale. Care credeti ca ar fi reactia ei daca fiica adoptiva "ar comite-o" pe la 16-17 ani?

Si ca sa mai raspund la o remarca: simtul realitatii nu tine de varsta. Iar experienta nu o capata toti cei care "trec" prin lume. Exista destui oameni de 50 de ani de exemplu care au dus o viata normala, dar nu au simtul realitatii. Sau poate avem pareri diferite despre ceea ce insemna simtul realitatii.

Nu avem de ce sa ne scandalizam,acest cuplu anormal(daca vreti acest termen)nu va impune trendurile societatii,nu este decat o situatie speciala si asa va ramane,un caz atipic.

In alta ordine de idei,fiicele nimanui nu ar trebui s-o comita la 16-17 ani,pt ca nu sunt pregatite inca.

În prealabil postat de Lucian008

Si ca sa mai raspund la o remarca: simtul realitatii nu tine de varsta. Iar experienta nu o capata toti cei care "trec" prin lume. Exista destui oameni de 50 de ani de exemplu care au dus o viata normala, dar nu au simtul realitatii. Sau poate avem pareri diferite despre ceea ce insemna simtul realitatii.

Simţul realităţii, dar care realitate? Obiectivă, sau subiectivă? Realitatea pe care o vezi în lume, în ceilalţi, sau în tine însuţi? Din ce perspectivă îţi formezi părerea? Pentru că ce se întâmplă între doi oameni care se iubesc ţine de o realitate mai mult a lor. E între ei şi Dumnezeu.
Iar realitatea asta subiectivă trebuie să o trăieşti ca să o înţelegi. Nu se poate vorbi de ea fără să treci prin ea. Aşa e orice relaţie. Inclusiv cea cu Dumnezeu.

[lore86]

În prealabil postat de Lucian008

Dar este normal? Si prin normal nu ma refer la ce accepta si practica majoritatea. Este normal dpdv al Lui Dumnezeu?

Normalitatea e relativa. Ce tie ti se pare anormal, altuia i se pare normal. Normalitatea invataturii noastre ar trebui sa fie din prisma invataturii Bisericii, si nu din prisma trairilor sau emotiilor personale.
Cine este omul ca sa isi dea cu parerea ce este normal sau nu la Dumnezeu? Cine poate pretinde ca cunoaste fiinta lui Dumnezeu ca sa ii stabilieasca gradele normalitatea in ceea ce priveste anumite lucruri?
Ia spune-mi, enormal sa stai toata ziua intr-un stalp si sa te rogi? Sau e normal sa stai incis intr-o pestera si accesul cu exterior sa fie un gemulet de 20/20? Sau e normal sa umbli descult si cu capul gol iarna, direct pe zapada?
Lista poate continua, dar eu ma opresc aici.

Cred ca exprimarea cea mai cinstita era"din punctul meu de vedere nu e normal."

In cazul "lui" nu am ce sa obiectez doar ca a acceptat asa ceva. Dar pentru "ea". Sau nu a fost prima porunca a Lui Dumnezeu, in ceea ce priveste firea, "cresteti si va inmultiti". Nu e asta legea firii?

avem exemple de sfinti care s-au castorit si au avut o casatorie alba. Nicaieri nu scrie ca e pacat sa nu-ti doresti actul sexual. Daca te poti lipsi de el, asumandu-tiintreaga responsabilitate pe care o presupune viata de familie e un lucru foarte bun. Plus ca gestul de a creste in armonia copiii altcuiva ii inobileaza fapta.
Acum, ca tot vorbim de normalitate, spune-mi tu ce e mai normal: sa traietsi fara legatura conjugala dar sa cresti copiii altuia sau sa triesti in legatura conjugala cu sotul dar sa te feresti de a avea copii, multumindu-te doar cu unu , doi?

[anna21]

În prealabil postat de Anna

Nu ma supar pe tine. Credeam si eu asa la inceput. Intr-adevar nu aveam incredere in el, asa cum zici tu, dar s-a tot chinuit sa imi castige increderea si a reusit, acum chiar am incredere foarte mare in el. Si tot repeta un lucru de care mi-am dat seama ca e adevarat, ca ma razbun pe el pentru tot ce vad eu negativ in alti barbati. Nu mai fac asta cu el, pentru ca mi-am dat seama ca avea dreptate. Dar as vrea sa-mi treaca totusi problema asta pe care o am cu barbatii (repet, nu cred ca toti sunt la fel, ma doare doar ca e vorba de o majoritate), probabil imi va trece doar cu multa rugaciune.
Am momente in care ma doare foarte tare ce vad si plang, ma deprim ffff tare si in acele momente de criza am nevoie de ajutor imediat, asa cum am primit pe acest forum de exemplu. Dar vindecarea adevarata imi va veni de la Dumnezeu, numai nu stiu cand...

Pai ai o problema destul de artificiala.
Tu plangi pentru ca nu poti schimba realitatea potrivit dorintelor tale.
Nici nu stiu daca este vorba de o "majoritate".

Eu stiu barbati care m-au ajutat si m-ar ajuta oricand (nici macar nu sunt prietenii mei, ci i-am cunoscut prin sotul meu).
Sau chiar barbati cunoscuti intamplator.. tin minte ca o data efectiv m-am "luptat" cu un tanar care vroia sa-mi care el sacosele cu cumparaturi.
Si chiar acum doua zile am fost la service auto si m-au ajutat n oameni fara sa-i rog (unul sa-mi monteze scaunul de masina, apoi doi -ca e greu pt barbati sa monteze un scaun, au chemat si un inginer -, altul sa dea un telefon in locul meu etc...). Exista barbati politicosi, amabili, saritori.. trebuie sa li se dea doar o sansa.

Din nou, nu te supara pe mine, nu confunda dorintele tale cu realitatea.
Si eu as vrea multe lucruri, as vrea sa nu mai existe avorturi, sa nu mai existe atata lipsa de respect pentru viata etc.. dar inteleg ca aceasta este totusi realitatea in care traiesc si nu pot alege in locul altora.

Nu are rost sa-ti fie frica!
Crezi ca daca se intampla cel mai rau lucru posibil.. sa te insele, banuiesc ca asta este spaima ta. Sau sa nu te iubeasca cu adevarat, ci doar sa profite etc.. Crezi ca se darama cerul? Ca nu o sa mai poti trai?
Nu, nu se va intampla nimic, nu cade cerul, vei trai, te vei adapta...
Dar nu are rost sa traiesti acum cu astfel de spaime, consumandu-ti energia emotionala in lucruri fanteziste, dezarmandu-te singura in fata realitatii.