Momentele de pustiire

Mesajul Apostolului, asa cum bietul de mine inteleg, este acesta:

"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu"

sunt 5 cuvinte, fratilor

Fara temeiul acesta nici zece mii de cuvinte nici chiar miliardele vorbelor noastre nu inseamna nimic.
Duc nicaieri.
Altfel spus: suntem in afara mantuirii. Pe langa aratura.

Temeiul, asadar, si girul este marturisirea Dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Miezul viu al credintei noastre ortodoxe. Culminatia vietii: dogma.

Fireste ca pentru Apostol aceste 5 cuvinte aveau, singurele, cert inteles.
Piatra de temelie.
Restul riscau oricnd sa fie pura aberatie - cata vreme nu aveau temelia Adevarului.
Orice spunem rupt de afirmatia de capatai (cele 5 cuvinte sfinte) este, in duhul crestinului, de neinteles.
Este o limba straina, a unui alt popor (diferit de limba noului popor, cel al Dumnezeului nostru Iisus Hristos).

Asadar, cred ca ne invata Apostolul, daca voieste cineva sa capete inteles in cuvintele sale (si pretinde sa fie auzit intre oameni spre Slava lui Dumnezeu), atunci sa binevoiasca sa invete limba poporului crestin. Al carei ABC este din 5 cuvinte sfinte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu".

Abia apoi, in baza temeliei acesteia de nezdruncinat, are sansa de reusita vreo ruga sau cerere, precum, de pilda, sfintitoarea intru pocainta: "miluieste-ma, pe mine, pacatosul".

Altminteri, unii ar fi putut zice (si asta voia sa amendeze Apostolul): "Zeus, Afrodita, Heraclie, ... miluieste-ma pe mine, pacatosul." O aberatie deplina, nu-i asa? Un buf in groapa mortii preasatule.

Sa ma ierte bunul Scotland, dar nu fac fata culturii teologilor exegeti. Sunt strain de lingvistica si de altele. Rusine mie! - om cu facultati si cu pretentii, vai...
Doar inima, rastignita deja intre iad si dragoste (prin Mila Domnului) ma invata sa strig: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu".
Pur si simplu ca sa nu pier acum, pacatosul ce sunt. AMIN+

Am intrat in aceasta familie mare si buna a forumului, vorbind.

Desi pot sa verific primul meu cuvant, de la "nastere", n-o voi face. (Vor face-o, poate, altii, din nestiute motive...) Cine, vorbind, isi mai aminteste ganguritul?... Si cum i-ar folosi?...

Caci pocainta, mi-a vorbit Dumnezeu printr-o blanda prietena, se face cu privirea spre viitor... Fericita fii tu, bunul meu inger cu nume de sfanta, fericita fii tu intru Domnul Hristos!

Mosit am fost de voi si cred ca am crescut. Slava lui Dumnezeu! Lauda (sfanta) voua!

Plang pentru Geonektarios (m-a iubit), pentru Scotland (l-am ranit), pentru Mara (+) si MariS si CristiBoss s.a.m.d... Plang pentru vremea mea fara voi, de acum.
Si nu deznadajduiesc....... :)+

Am vorbit, oare, doar ca sa ma auziti? Sa ma fac auzit spre lauda mea? Spre naltare?
Da, da, imi impun sa o spun: da, da, da.
Orice prunc vrea sa fie primit. Si, in plin gangurit, asa cum aude asa cearca sa faca: vorbeste.

M-am rusinat de cuvintele mele, o stiti. Nu putine ori eu am spus-o. Nu fara de plans, nu de forma, ci-n miezul neintelegerii mele a stat o rusine mai inalta ca mine. Slava lui Dumnezeu!

Veti rade, iar unii, batrani, vor surade... Dar eu chiar am luat-o "pe bune"!........

Vorbind, pe drept cuvant ma spovedesc acum, vorbind eu doar vroiam sa aflu.
Ca n-am putut sa cred nicicum, bunii mei, alt fel de-nvatatura decat prin indrazneala de a iesi din sine. Iar aici pe forum aceasta a insemnat: scrie! spune tot ce simti, tot ce crezi! (cu incercarea, deseori ratata, de a nu rani pe altul...)

Am vorbit spre a afla Drumul spre Domnul.

Doream, prin asteptatele voastre replici la cuvintele mele, sa aflu despre ceva mai desavarsit decat mine. Aveam neaparat nevoie de un corabier mai incercat decat mine.
Ati fost, cu totii, aceasta!

Nu stiam: sunt, Doamne, pe calea Ta dreapta?...
M-ati ajutat sa aflu. Eu nu sunt.

Dar nu deznadajduiesc...:)

AMIN+
AMIN+
AMIN+
Am intrat in lume vorbind, fratilor si surorilor.
Si am aflat, prin Voia Domnului, intre voi (si va multumesc pentru asta, o, nespus va multumesc!) ca "a vorbi despre ceea ce este mai presus de noi se poate preschimba in graire in desert". (Sofronie Zaharov)

Ioane nu am de ce sa ma supar,in tine tresalta atitudinea contemplativa a Rasaritului,cu largi expuneri in extenso, care pe un pragmatic cu influente nordice cum sunt eu il trimite direct la intrebari hamletiene.Oricum cred ca acum am inteles ce vroiai sa spui desi a trebuit sa scrii un tratat pentru asta :)

Frate Ioan, mereu ma uimesti cu sinceritatea ta, esti curajos, ti-o spun fara laude, eu nu mai am atata curaj sa etalez public adancurile neputintelor mele... am facut-o si nu mi-a folosit, ba chiar mi-a daunat, mi-a lasat un gust amar pentru ca mai repede decat cuvantul circula gandul si prin gand cercetezi reactiile celorlalti, unii s-au smintit, m-au judecat, m-au criticat, altii (putini) m-au inteles in masura in care le-a fost dat sa inteleaga din perspectiva propriilor lor experiente. Am constatat ca detaliile e bine sa le rezerv pentru mine, dracii sunt vicleni si lucreaza neobosit sa strice orice intentie buna.. Nu e sfat pentru tine, nici obiectie, este trairea mea personala. Iti inteleg problemele si mai inteleg ca esti singurul care are toate datele din ecuatia ta, singurul in afara de Dumnezeu evident.. asadar tot din propria ta cugetare modelata de dialogurile cu tine insuti si cu ceilalti vei putea alege ce-ti este cu adevarat de folos.
Eu consider depresia un semn al unui suflet sensibil. Oamenii care nu se preocupa de sufletul lor, sunt lipsiti de depresii, au mereu cu ce sa-si umple viata dar un om care cauta in propriul intuneric pentru ca a simtit el ca intunericul e doar o zona care-l desparte de lumina, o zona pe care trebuie sa se inarmeze cu tarie ca sa o strabata, nu are cum sa nu cunoasca depresia. Depresia vine din nemultumirea cu propria stare despartita de Dumnezeu. Unii pot traversa acest ocean mai usor, sunt prea multi factori de amintit... personali sau nepersonali, genetici, pacatele stramosilor..... altii traverseaza mai greu, se ratacesc, se invart in cerc, disperarea creste, pierd rabdarea, isi pierd practic busola si atunci se poate vorbi de boala depresiei.. Dar cand tii nadejdea in suflet gasesti cararea mai usor, nadejdea te calauzeste. Sa nu pierdem nadejdea, e singura busola in intuneric.
Poate am vorbit prea mult.. sunt multe de spus..
In legatura cu problema pusa de Vlad, eu cred ca astfel de momente sunt momente de "sesiune", de examen. Atunci esti cercetat si lasat fara materiale ajutatoare. Rabdare! Examenul trece, concentrare si valorificare a timpului, examinare atenta a gandurilor si rugaciune atat cat se poate... ca uneori nici nu poate fi vorba de asa ceva, fierbi ca intr-un cazan, de unde atata rugaciune...

Doamne ajuta!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ioan cezar

Vorbind, pe drept cuvant ma spovedesc acum, vorbind eu doar vroiam sa aflu.
Ca n-am putut sa cred nicicum, bunii mei, alt fel de-nvatatura decat prin indrazneala de a iesi din sine. Iar aici pe forum aceasta a insemnat: scrie! spune tot ce simti, tot ce crezi! (cu incercarea, deseori ratata, de a nu rani pe altul...)

Marea majoritate dintre noi, cred ca nutresc acelasi sentiment. Chiar daca unele dintre mesaje sunt raspunsuri banale, mai mult pentru a ne "afla in treaba", cred ca de undeva din interior, vine dorinta de a ne raspunde noua insine si de a scoate in evidenta o anumita pozitie, care, chiar daca nu ne caracterizeaza, suntem constienti ca ea este cea ideala. Cu timpul, tot vorbind cu noi insine, ajungem sa ne identificam cat mai bine cu idealul din noi.

Doream, prin asteptatele voastre replici la cuvintele mele, sa aflu despre ceva mai desavarsit decat mine. Aveam neaparat nevoie de un corabier mai incercat decat mine.
Ati fost, cu totii, aceasta!

"Corabierul" esti TU, Ioane. Tu singur ai libertatea de a alege sa virezi dreapta sau stanga, sa te opresti sau sa te arunci in valuri si sa abandonezi corabia. Deasemenea te poti razvrati pe toti matelotii sau ii poti otravi cu incetinitorul, ca atunci cand vei ajunge la mal, sa nu mai imparti bogatiile cu ei (am vazut ca se mai procedeaza si astfel.) Din punctul meu de vedere, cred ca noi n-am facut nimic decat sa vorbim cu noi insine, scriind ca si tine despre idealul din noi.

Nu stiam: sunt, Doamne, pe calea Ta dreapta?...
M-ati ajutat sa aflu. Eu nu sunt.

Oare cine se considera pe calea cea dreapta? Daca aceasta cale dreapta, se incovoaie dupa propriile noastre hachite si ifose, daca ne folosim de cate un bolovan ca sa putem privi pe deasupra celorlalti fie si numai ca sa le aratam directia caii celei drepte, cred ca e vorba doar de un miraj, iar cand ne vom dezmetici, ne vom pomeni in mijlocul desertului, insetati si lipsiti de orice vlaga.

Si am aflat, prin Voia Domnului, intre voi (si va multumesc pentru asta, o, nespus va multumesc!) ca "a vorbi despre ceea ce este mai presus de noi se poate preschimba in graire in desert". (Sofronie Zaharov)

Cred ca acest lucru este cel mai greu de inteles pentru cineva care crede ca le stie pe toate... Cu cat aflam mai multe, cu atat intelegem ca stim tot mai putin...

@oana72:

Depresia vine din nemultumirea cu propria stare despartita de Dumnezeu.

Nici nu se putea folosi o exprimare mai adevarata decat asta. Concluzia ar fi, daca nu vrem sa naufragiem, sa reinodam legatura cu Dumnezeu. La cel ce crede cu adevarat, n-ar trebui sa existe depresie.

[glykys]

Mie mi se trage de la plictiseala. Probabil ca daca as pune mana pe matura, mi-ar trece repede. Eu dorm insa. Si incerc sa vorbesc cu cineva, ca sa imi tin mintea ocupata.
Un bun prieten imi spune ca el, cand se simte asa, se duce si vorbeste cu sfintii, in fata raclelor.

Foarte multe mesaje folositoare fie prin sfaturi fie prin traire fie prin ambele. Un sicer multumesc tuturor. Domnul fie cu voi!

[fallen]

În prealabil postat de glykys

Mie mi se trage de la plictiseala. Probabil ca daca as pune mana pe matura, mi-ar trece repede. Eu dorm insa. Si incerc sa vorbesc cu cineva, ca sa imi tin mintea ocupata.
Un bun prieten imi spune ca el, cand se simte asa, se duce si vorbeste cu sfintii, in fata raclelor.

Corect. Tovarasii nostri de viata, mai pragmatici, care au muncit de mici, nu au astfel de momente, nu-si permit luxul. Mereu ne reproseaza ca nu facem ceva constructiv, ca nu ne gandim la viitorul nostru. Insa noi astia mai intelectuali, si mai ales cei care gandesc cu partea dreapta a creierului, suntem cam defecti din fabricatie. De multe ori suntem amenintati chiar ca nu vom mai primi nici un fel de ajutor material din partea celorlalti daca nu ne bagam mintile in cap si nu ne apucam de treaba. Dar noi in loc sa ne compliem, mai rau incercam sa fugim de realitate, sa evadam din lumea asta atat de materialista si pragmatica. Poate daca am avea copii am reveni cu picioarele pe pamant, dar cine e nebun sa faca copii cu noi (vorbesc in numele meu)?