Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă. Dar vine moartea la om şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii.
Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun şi să-I mulţumim că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi.
Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împăraţii. Unde sunt împărăţiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împăraţii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetăţile? Unde sunt oraşele? Unde-i oraşul Pompei si unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Unde sunt cetăţile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învăţaţi? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru şi ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ şi pulbere s-au făcut. Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi şi de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: “Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16).
Vom cere să mai trăim un minut şi n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: “Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori” (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toţi: “Tot trupul este iarbă şi slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut. Şi iarăşi zice Duhul Sfânt în psalmi: “Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Şi iarăşi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; şi iarăşi: “Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat”.
Pentru cine vorbeşte aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf şi pulbere este! Nimic nu rămâne veşnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te şi vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te şi întreabă-i acolo: “Cu ce v-aţi ales din viaţa aceasta?” Unde a rămas stăpânirea, unde ştiinţa, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, şi-i tine în legături până în ziua Judecăţii de Apoi.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit şi ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să mulţumim Preasfintei Treimi şi Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun şi să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!

[cristiboss56]

Problema fumatului a fost dezbatuta de nenumarate ori pe acest forum , si de curand la GENERALITATI a fost deschis un nou thread cu aceasta grea patima . Am gasit un material publicat de cei de la Parohia Macin , pe care il redau in cele ce urmeaza , si sper sa fie cat decat de folos !


Din totdeauna fumatul a fost considerat un pacat, deoarece este o sinucidere lenta, un rau facut trupului, o calcare a cuvintelor Sfantului Apostol Pavel:„Ca nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste”(Efeseni 5;29). Fumatul a trecut cu usurinta de la usuraticii idolatri la majoritatea crestinilor. Deosebirea intre tamaiatul cu tamaie sau smirna sfintita si fumatul cu luleaua sau cu tigara se vede clar de catre oricine, incat de prea multe explicatii nu e nevoie. Bine-credinciosii crestini au vazut totdeauna ceva diavolesc in aceasta patima. Din cauza aceasta, in multe case au fost certuri si batai de pe urma fumatului. Cum mai pot spune cei care fumeaza, scotand fum pe gura ca odinioara idolul Moloh, ca mai au chipul lui Dumnezeu?
Omul gaseste o multime de scuze pentru orice deprindere rea in viata. Asa se petrec lucrurile si cu obiceiul fumatului. La suparare omul spune ca fumeaza ca sa-si mai risipeasca gandurile negre ce-i napadesc sufletul. La bucurie spune ca cea mai nevinovata distractie este o tigara…! Un lucrator incepu intr-una din zile sa faca socoteala tuturor cheltuielilor, pe care le facea saptamanal cu tutunul, dar temandu-se ca nu cumva, ingrozit de risipa pe care o facea, sa se hotarasca a da uitarii acest obicei, inceta imediat socoteala. In clipa aceea sosi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, care parasise de multa vreme obiceiul fumatului si imediat il intreba: ”Ce faci acolo, bunul meu amic?” Saracul lucrator, desi la inceput cauta sa ocoleasca lucrurile, trebui insa, in cele din urma, sa spuna adevarul. Atunci colegul sau ii zise: ”Prietene, lasa-te odata de tutun, ca orice tigara este un cui batut in cosciugul in care vei fi inmormantat. De tine atarna sa-ti gatesti, mai curand sau mai tarziu, acest cosciug si odata terminat va trebui neaparat sa-ti iei ramas bun de la cei vii si sa pleci degraba in mormant!” Imediat ce-i pleca musafirul, sarmanul om se puse din nou pe ganduri si-si zise: ”E foarte adevarat ca paguba cea mai mare pe care o cauzeaza tutunul nu este numai risipa banilor, ci si zdruncinarea sanatatii, caci cata otrava nu introduce el in organismul nostru si cata necuratie produce el pe unde trece, fara sa putem sterge cu ceva urmele lui vatamatoare ! Bine s-a zis ca fumatul de tutun e drumul cel mai scurt catre tuberculoza. Toate bune - zise bietul om - dar cum sa fac, sa ma scap de acest obicei vatamator?! De cate ori nu mi-am luat frumoasa hotarare de a o rupe odata pentru totdeauna cu ţigarile si toate hotararile mele pentru viitor au ramas fara nici un folos!…” Omule! Nu uita ca nu e de ajuns sa iei hotarari frumoase, care sa dureze numai o clipa, caci drumul spre iad e pardosit numai cu hotarari bune si frumoase si nu e nevoie decat de o singura hotarare, care sa traiasca si sa ne croiasca drumul greu al ducerii ei la indeplinire in orice clipa a vietii noastre. Pune-ti mai inainte viata si moartea si hotaraste-te odata, ori pentru una ori pentru alta, fara sa uiti ca tutunul se gaseste totdeauna, pentru un om cuminte si prevazator, alaturi si in fata mortii. Hotararea odata luata, cauta de o du la bun sfarsit si numai atunci vei vedea ca in privinta ruperii cu obiceiurile trecutului, nu aduce anul ce aduce ceasul. Incearca si fii sigur ca vei izbuti. ”Si Ma cheama pe Mine in ziua necazului si Eu te voi izbavi si Ma vei preaslavi”(Psalmul 49;16). Fumatul afecteaza sanatatea si Sfanta Scriptura ne invata ca „trupul nostru este templu al Duhului Sfant „(1 Corinteni 6;19), deci ii trebuie o deosebita ingrijire pentru acest dar pe care il are de la Cel Preainalt. Astazi cu totii ne vaitam de saracie, dar nimeni nu s-a lasat de fumat ca sa faca economie!
Oare ne putem lasa de fumat? Da! Cum? Printr-o hotarare tare de a nu mai fuma. Trebuie stiut ca in fiecare crestin salasluieste o putere uriasa, cu ajutorul careia biruinta este sigura in lupta cu patimile, dupa cuvantul Mantuitorului: ”Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama”(Luca 10;19). Vointa este una din cele trei facultati ale sufletului omenesc, alaturi de ratiune si sentiment, acestea facandu-l pe om sa se deosebeasca de animale. Vointa noastra insa trebuie sa fie inclinata spre bine si nu sa fie subjugata de patimi. De aceea spune Mantuitorul: ”Daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult?” (Matei 6;23).
Si femeile fumeaza ! Ce poate fi mai urat decat o femeie cu ţigară in gura si, poate, beata si care injura?! Acestea cand de fapt rolul si rostul femeii este acela de a creste copii. Ce fel de educatie vor primii copiii de la o astfel de mama depravata si care poate cand sunt mici le mai pune si cate-o tigara in gura ca sa faca haz de ei?

[cristiboss56]

Problema fumatului a fost dezbatuta de nenumarate ori pe acest forum , si de curand la GENERALITATI a fost deschis un nou thread cu aceasta grea patima . Am gasit un material publicat de cei de la Parohia Macin , pe care il redau in cele ce urmeaza , si sper sa fie cat decat de folos ! ( iata partea a II -a )



LASATI-VA GRABNIC DE PACATUL FUMATULUI!

Multi care sunt stapaniti de aceasta patima, neavand o vointa tare si un suflet intarit duhovniceste, desi vad ca se prabusesc in iadul vremelnic si vesnic totusi continua sa tamaie pe satana, prefacand in fum si scrum insemnate sume de bani. Crestinii sunt datori sa tamaie inaintea lui Dumnezeu cu tamaie si cu smirna iar nu inaintea duhurilor necurate, cu duhoarea fumului de tutun. Toti crestinii sunt datori sa se lupte sa paraseasca aceasta uracioasa patima pentru a castiga mult: dezrobirea de sub tiranica robie a pacatului, bani economisiti care se pot intrebuinta pentru fapte folositoare sufletului, sanatatea imbunatatita, multumirea sufleteasca pentru eliberarea din tirania acestui obicei pagubitor sufleteste si trupeste, redobandirea memoriei, puterii, poftei de mancare. Orice pacat este daunator pentru om si de aceia Sfantul Evanghelist Ioan a zis: ”Cine savarseste pacatul este de la diavolul pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste păcat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta si nu poate sa pacatuiasca”(1 Ioan3;8-9).

]DE CE FUMATUL ESTE UN PĂCAT?

Multi oameni, simpli sau invatati, sustin ca fumatul nu este pacat. Vai ce vremuri si ce oameni am ajuns sa vedem! Vai cum ne robim noi oamenii unei puturoase de buruieni otravitoare, apoi mai sustinem ca e bine asa. Dumnezeu a randuit ca din ceea ce castigam sa folosim si pentru ajutorul bisericilor, al saracilor. A arunca banii pe ceea ce ne dauneaza noua si nu foloseste nici altora este un pacat greu. Pentru milostenie nu avem niciodata bani dar pentru tigari avem mereu! Daca e vorba sa cumparam icoane, carti sfinte, totdeauna stam la indoiala: ca n-avem bani, ca-s prea scumpe. Insa cand trebuie sa cumparam pachetul ucigas, mereu gasim bani. Chiar si ultimul leut il dam pe mahorca!
Dintre toate vietuitoarele pamantului numai omul scoate fum pe gura si pe nas. Numai omul slujeste idolului fumatului dimineata, seara, inainte si dupa masa si peste zi in loc de a se ruga lui Dumnezeu dupa datorie. Ce nu am vazut niciodata la dobitoacele cele fara de minte ale pamantului vedem la oameni! Omul patimas chiar purtator de nume crestinesc jertfeste idolului fumatului de mii de ori mai mult decat a tamaia lui Dumnezeu celui viu, Care ne-a creat, ne tine si se ingrijeste de noi. Dimineata in loc de rugaciune, aprindem tigara. Seara, intocmai. Duminica in timp ce in biserica se aduce Mantuitorului Hristos tamaie intru miros de buna mireasma duhovniceasca, noi aducem lui Satan tamaie… Idolul acesta care se numeste patima ne batjocoreste si ne face sa fim plini de mirosuri grele pentru oamenii cei nefumatori iar noi ii slujim mai mult decat Sfintei Biserici si-l iubim mai mult decat pe saraci, pe orfani si pe vaduve. De aici se poate vedea clar ce idol iubit ne-am facut noi oamenii pana chiar si din buruiana tutunului careia multi ii jertfesc si ii slujesc, chiar mai mult decat Lui Dumnezeu caruia ii datoram toate, pana si viata noastra.
Intrucat vatama sanatatea, scurteaza viata si alunga pe Duhul Sfant, fumatul este pacat.

Astfel fumatorii savarsesc trei mari si infricosate pacate din care se nasc apoi si altele:

1. Pacatul sinuciderii, pentru ca asa cum vom vedea mai departe fumatorii, treptat, isi distrug sanatatea lor pogorandu-se in iad de vii daca mor in acest pacat, fara sa se pocaiasca si sa se opreasca de la acest pacat.

2. Pacatul risipei banilor dati de Dumnezeu pe ceva nefolositor nici pentru trup, nici pentru suflet: ”Pentru ce folositi argintii vostri pentru un lucru care nu va hraneste si castigul muncii voastre pentru ceva ce nu va satura?" (Isaia 55;2).

3. Pacatul profanarii trupului, in care locuieste Duhul lui Dumnezeu si care devine prin aceasta patima salas al diavolului: ”Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templu lui Dumnezeu care sunteti voi" (1 Corinteni 3;15-17). In fiecare dintre noi exista un loc care nu poate sta niciodata gol: ori este plin de Duhul Sfant impreuna cu ingerul cel bun, ori este plin de pacate impreuna cu diavolii lor, pacatele alungand pe Duhul Sfant.
Asa trebuie sa le raspundem celor care spun: „Ei, ce pacat e sa fumezi? Nu dau in cap la nimeni, nu fur banii de tigari, sunt munca mea” sau „Nu si tutunul este buruiana lasata de Dumnezeu?” si cate si mai cate. O, bietii de ei! Se imbata cu apa chioara! Ca nu numai ce cred ei este pacat, ci cele care sunt randuite de Dumnezeu sa nu le facem si nici macar sa nu le gandim, acelea sunt pacate. Un crestin adevarat trebuie sa lupte hotarat contra tuturor patimilor, fie ele mari sau mici. De aceea Sf. Apostol Iacov a spus: „Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2;10). Numai crestin nu se poate numi cel cu tigara in gura!

NUMAI DIAVOLII SCOT FUM PE NAS SI PE GURA

Multi sfinti carora li s-a descoperit iadul au simtit acolo un miros foarte urat. La alti sfinti vrasmasul cel ucigator de suflete le-a adus ispite sub forma unor mirosuri foarte grele, incat n-au mai putut sta in locul acela de atata putoare. Asa putoare draceasca este si in casa si in hainele si in gura si in toate ale fumatorului. Cand sfintii insa au vazut ingeri de lumina, ei nu s-au aratat scotand fum si foc pe nari si plini de putoare.
Vai de bietii copilasi care trebuie sa respire duhoarea de tutun cu care parintii umplu casa! Vai de viitorul lor, caci sunt cu dracii in casa si nu cu parintii! Caci numai ei scot fum pe nari si pe gura. Acest aspect ni-l descrie cel mai bine Sf. Antonie cel Mare cand zice cum se arata uneori diavolul: „Ochii lui sunt ca un chip de luceafar, din gura lui ies faclii aprinse si se arunca precum niste scantei de foc; din narile lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu foc de carbuni si din gura lui iese vapaie”. (Vietile sfintilor pe Ianuarie, pg.315). Si tot el spune ca diavolii „poarta cu ei asemanarea focului ce are sa-i primeasca” dupa Infricosata Judecata, la un loc cu pacatosii. Asemenea sunteti voi, fumatorilor! Veti da seama si voi alaturi de demoni, in fata Judecatorului, pentru supararile pe care le-ati facut aproapelui vostru cu mirosul vostru cel urat! Veti da seama pentru cei pe care i-ati imbolnavit cu fumul duhanit de voi! Infricosati-va ca nu cumva de la un capat de tigara aprins uitat pe undeva, sa va aprinda Domnul casa si sa va pedepseasca cu asa o moarte, cum am auzit pe la televizor multe cazuri!
Fumatorule! Cand vine dracul si-ti zice: „Mai ia o tigara”, sa te gandesti cat de frumoasa e viata si ca tigara-i moartea. Si sa mai te gandesti ca poate chiar si peste un ceas, sufletul tau poate fi inaintea lui Hristos Judecatorul Care-ti va cere socoteala de acest pacat? Ce vei raspunde? Pune capat pacatului si roaga-te si iar roaga-te si roaga-te!
Nefumatorule! Cand vezi pe un rob al acestui pacat, nu pacatui si tu! Nu-l judeca si nicidecum nu-l condamna; nici chiar in gand sa nu indraznesti sa faci acestea. Daca-ti este mai apropiat sfatuieste-l, dar cu cuvinte potrivite. Nu fi insistent, nu fi cicalitor ca nu cumva fumatorul sa mai faca alt pacat, adica sa te urasca. Stii cum il poti ajuta cel mai bine? Roaga-te pentru el si iar roaga-te si roaga-te!

[glykys]

"Se intreaba oamenii de multe ori: oare cum este mai bine, sa fie in instristare sau in bucurie? Pai, cand este cazul de intristare, sa fie in intristare, cand este cazul de bucurie, sa fie in bucurie, dar in orice caz, zice Sf. Ap. Pavel, sa nu ne intristam ca cei care nu au nadejde (I Tes., 4, 13). Noi oricum avem o nadejde si nadejdea in mila lui Dumnezeu, in ajutorul lui Dumnezeu, in puterea lui Dumnezeu, in interventia lui Dumnezeu. Este o nadejde care ne scoate din intristare si ne duce la bucurie.
Numai ca trebuie sa avem si niste conditii ale bucuriei, ca nu merge asa, ca oricum trebuie sa fii in bucurie. nu se poate! Daca implinesti conditiile bucuriei, esti in bucurie! Eu spun de multe ori si imi place sa o spun si as vrea sa se stie lucrul acesta, ca intai este datoria si apoi bucuria. Adica ai bucurie atunci cand iti implinesti datoria. Daca nu-ti implinesti datoria, nu ai cum sa te bucuri, oricat ai sti despre bcuurie ca este bine sa te bucuri.Si apoi, viata noastra trebuie sa fie in asa fel incat sa avem prilejuri de bucurie si sa ne bucuram unii de altii. E mare lucru sa te poti bucura de omul de langa tine. Sa fii bucuros ca ti-a randuit Dumnezeu sa te intalnesti cu omul acela care iti prilejuieste bucurie. Aceasta inseamna ca trebuie sa eviti toate situatiile acelea care duc la nemultumire, intristare, jignire, care sunt impiedicatoare, cumva, in calea bucuriei. M-as gandi la ceea ce s-a intamplat cand o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Hristos a turnat mir peste El in semn de cinstire, un fel de parfum,si unii erau nemultumiti spunand ca era mai bine ca mirul acela sa fie vandut cu trei sute de dinari [...] Nu faceti suparare femeii, a zis Domnul Hristos. Noi am putea zice simplu: Nu faceti suparare.


Poate ca unii stiti - iar daca nu stiti, o sa stiti de acum incolo de la mine - ca Sf. Serafim de Sarov, un sfant din veacul al XIX-lea, cand se intalnea cu cineva, spunea: "Hristos a inviat, bucuria mea!" Orice om care ii venea in fata era un prilej de bucurie pentru el. SI pentru ca gandul la Invierea Domnului e un gand care ne da incredintare, ne da bucurie, el il saluta pe oricare cu salutul acesta: "Hristos a inviat!"si mai adauga "bucuria mea", adica bucuria mea esti tu, cel caruia iti spun "Hristos a inviat!" [...]

Aceasta inseamna ca ar fi foarte bine daca pe omul de langa noi sa il putem consideraun om aducator de bucurie, fiecare om sa fie "bucuria mea". Si ar putea sa fie, daca noi am intelege cat mai bine ca fiecare om este chipul lui Dumnezeu, asa slutit cum este, asa patat cum este, oricum fondul acesta este, chipul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca omul care iti vine in fata, intr-un fel, este de fapt un reprezentant al lui Dumnezeu si atunci ai avea motiv sa te simti bine cand iti apare cineva in fata, ca este bun, ca este rau, ca tieste prieten, ca iti este dusman, oricum ar fi el, de fapt, are chipul lui Dumnezeu. Undeva in Pateric se spune ca cel care a vazut pe fratele sau a vazut pe Domnul Dumnezeul sau. Nu in intelesul ca acesta e mai presus de tine si iti este Dumnezeu, ci in intelesul ca poarta chipul lui Dumnezeu in el, este o icoana a lui Dumnezeu in fata noastra. Si atunci am putea zice ca fiecare om este pentru mine, pentru noi, "bucuria mea", un om care imi aduce bucurie. Si daca se intampla sa nu ne aduca bucurie, atunci inseamna ca nu suntem noi pe calea cea buna. Nu suntem pe calea cea buna a mantuirii, nu suntem pe calea cea buna a cugetarii cu gandurile lui Dumnezeu, nu suntem pe calea cea buna a constiintei ca omul acesta ar putea sa fie bucuria mea. [...]

Eu va pun in atentie aceasta Epistola a Sf. Ap. Pavel catre Filimon tuturor celor care sunteti de fata. Cititi-o, recititi-o, mai cititi-o o data, patrundeti in continutul ei, edificati-va, ziditi-va prin aceasta lucrare! Noi de obicei, multi dintre noi, citim vietile sfintilor si ne minunam cum au stat ei in pustie, cat de putin au mancat, pe ce s-au culcat samd. Acestea sunt lucruri neesentiale. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa ne formam sufleteste dupa oameni de felul acesta, cum afost Filimon, cum a fost Sf. Ap. Pavel. Noi nu o sa ajungem sasuferim martiriul pentru credinta, cum a suferit Sf. Ap. Pavel, dar delicati ca Sf. Ap. Pavel putem fi. Adica am putea sa ne gandim si noi ce bine ar fi sa fim binevoitori fata de omul de langa noi.

Iubiti credinciosi, noi asteptam de multe ori binele de la altii. Ar trebui sa-l asteptam in primul rand de la noi. Sa fim ca femeile mironosite, ca femeia care i-a adus cinstire Mantuitorului nostru. Sa-L auzim pe Domnul Hristos spunandu-ne: Nu faceti suparare! Sa nu ne facem suparare unii altora! Sa fim lucratori de bucurie, cum scrie Sf. Ap. Pavel in Epistola a doua catre Corinteni: "Noi suntem lucratori ai bucuriei voastre". Cei de langa noi sa vada ca se pot sprijini pe iubirea noastra, pe cinstirea noastra. Sa se vada ca suntem oameni care inmultim bucuria, care raspandim bucuria, care facem ca cei din jurul nostru sa se simta indemnati spre mai bine, spre mai multa bucurie. Sanu asteptam niciodatasa vina cineva sa faca binele pe care ar trebui sa-l facem noi. [...]

Iubiti credinciosi, ganditi-va ca fiecare dintre noi putem fi lucratori de bucurie, dar nu putem sa fim lucratori de bucurie daca nu avem bucuria in noi insine si daca nu se revarsa cumva din viata noastra bucuria noastra spre binele altora."

Par. Teofil Paraian, din "Despre ce se opune bucuriei - intristare si bucurie", in vol. "Bucuriile credintei", Craiova, 2006.

[cristiboss56]

Despre smerenie si mandrie

"Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in public, iar noi rabdam si zicem: " Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele", aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de care sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui. Sa plangem pacatele noastre aici ca sa ne bucuram dincolo in veci, ca dupa plecarea noastra din trup, toti ne vor uita. Sa nu ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Domnul. Ca omul se schimba. Azi iti da si maine iti cere; azi te lauda si maine te ocaraste. Ci, sa ne punem nadejdea in mila lui Dumnezeu si nu vom gresi niciodata. Sa va ajute Dumnezeu cu harul Lui sa va folositi de restul vietii, sporind in fapte bune, si mai intai in smerenie si dragoste, ca sa va mantuiti sufletele voastre si sa folositi si pe altii, indemnandu-i spre Hristos."

Despre constiinta

"Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care pazeste pe om. Cand ea te mustra, inseamna ca Dumnezeu te cearta si trebuie sa te bucuri ca nu te lasa uitarii. Trebuie sa avem pururea inainte noastra pacatele noastre, ca sa ne palmuiasca constiinta prin mustrare, sa dobindim lacrimi la rugaciune si sa nu mai gresim. Si lui Pavel i-a dat Dumnezeu un inger rau ca sa-l loveasca peste obraz pentru a nu se inalta cu mintea. Constiinta pomeneste pacatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste. Hristos a veni pentru mantuirea pacatosilor. Deci, sa avem nadejde si curaj, sa nu mai gresim, sa facem milostenie, sa ne rugam dupa putere si ne mantuim cu darul lui Dumnezeu."

Despre folosul cel dintai al rugaciunii

"Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca ! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre."

Aducerea aminte de moarte

"Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da ravna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii mai des in cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei ii vor invata cam asa : " Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu maine !"

[cristiboss56]

” 1- De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.
2- Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
3 - Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
4 - Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
5 - Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
6 - Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
7 - Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
8 - Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
9 - Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
10 - Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
11 - Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.
***
12 - Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.
****
PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…”
Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007

[dobrin7m]

"Deci, se cade a ne feri de lovirile cele din afară ale duhurilor, precum şi de necurăţiile cele dinlăuntru ale gîndurilor. Apoi totdeauna se cuvine a priveghea cu gîndul. Pentru că vrăjmaşul ca pe o casă vrînd a ne surpa, ori de la temelii aduce căderea, ori de la acoperămînt începînd, o strică toată, ori prin ferestre intrînd, întîi pe stăpînul casei îl leagă şi astfel robeşte toate. Deci ca o temelie sînt faptele cele bune, iar acoperămînt este credinţa, ferestrele sînt simţurile, prin care ne dă război vrăjmaşul.

Drept aceea, se cade a fi cu mulţi ochi acela ce voieşte a se mîntui. Pentru că nu este loc aici de neîngrijire; căci Sfînta Scriptură zice: Să se păzească cel ce stă, să nu cadă. Viaţa noastră s-a numit "mare" de către sfinţitul cîntător David. Căci părţile mării, unele sînt pietroase şi pline de fiare, iar altele alinate. Deci, noi în partea cea alinată a mării părem a înota, iar cei din lume în cea primejdioasă. Adică noi înotăm ziua, povăţuindu-ne de soarele dreptăţii, iar aceia noaptea, duşi de necunoştinţă.

De multe ori omul este în furtună şi în întuneric, dar priveghind, poate a-şi mîntui caiacul său; iar noi întru alinare prin nepăsare ne cufundăm, lăsînd cîrma dreptăţii. Deci, vadă cel ce stă ca să nu cadă, căci cel ce a căzut, o grijă are, ca să se scoale; iar cel ce stă, păzească-se ca să nu cadă.

De multe feluri sînt căderile. Căci cei ce au căzut, s-au lipsit de şedere; iar căzînd, nu s-au vătămat. Cel ce stă bine, să nu defaime pe cel căzut, ci să se înfricoşeze, ca nu, căzînd, să se pogoare în prăpastia cea mai de jos. Căci nu se poate cere ajutor din adîncul puţului, fiindcă strigarea nu se aude. Pentru că zice dreptul: Să nu mă înghită pe mine adîncul, nici să-şi închidă peste mine puţul gura sa.

Vezi ca şi tu, căzînd jos, să nu te faci mîncarea fiarelor. Cel ce a căzut, nu mai închide uşa, iar tu nicidecum să nu adormi, ci de-a pururi să zici cîntarea: Luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: m-am întărit spre el. Priveghează necurmat din cauza leului care răcneşte. Aceste graiuri folosesc nu spre a se înălţa cineva, ci a se întoarce şi a suspina, spre a se mîntui.

Vezi-te pe tine, care stai bine, pentru că îndoită frică este asupra ta; ori ca să nu te întorci spre cele de demult, căzînd asupra ta vrăjmaşul, ori ca să nu te împiedici, alergînd. Pentru că vrăjmaşul nostru, diavolul, de multe ori ne trage înapoi, cînd va vedea pe suflet zăbovind şi fiind pregetător. Ori părîndu-i-se sîrguitor şi ostenitor către pustnicie, intră pe furiş, adică prin mîndrie şi astfel pierde sufletul." Cuvioasa Sinclitichia - pomenita in data de 5 ianuarie Ajunul Bobotezei

[cristiboss56]

”Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau.
Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele.
Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice.
Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata.
Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta.
Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia ce a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire.
Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun.
Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.”

Sfantul Tihon, Episcop de Voronej