Calatori pe drumul spre Emaus

Voi incerca o abordare analitica, mai intai. Parte cu parte, text dupa text.
Apoi voi incerca sa compar textele pe baza a ceea ce a reiesit la analiza. Apoi, nadajduiesc o sinteza. Apoi, nu mai stiu... Precizez ca nu am la indemana decat Noul Testament cu Psalmii si Vietile Sfintilor pe luna decembrie (toate cartile mele sunt la 100 km spre Est). Iar memoria nu e deloc punctul meu forte. Asadar voi vorbi din ... ceea ce am uitat...

Scotland a propus mai intai pe Yannaras, cu urmatoarele afirmatii:
"Setea de nou care există în noi, setea de originalitate, este o sete de viaţă. Viaţa se hrăneşte cu schimbare. Moartea are drept caracteristică înţepenirea şi stagnarea, în viaţa totală a lumii schimbarea e o lege ce nu poate fi încălcată. Elementele vieţii acestei lumi servesc inevitabil legea schimbării. Timpul e o înlănţuire neîntreruptă de transformări; viaţa biologică e o varietate de neconceput a succesiunii. Fiecare unitate biologică are un caracter de unicitate, e irepetabilă. Lipsa limitelor în succesiunea schimbărilor din întreaga viaţă a lumii dă sensului de nou dimensiuni metafizice."

Sunt convins, de-o vreme, ca setea de viata este sete de dragoste.
Opusul mortii nu este viata, ci dragostea (viata e un context neutru, un cadru, in care se impletesc dragostea si moartea - poate din acest motiv, Freud a pus atat de mare accent pe conflictul dintre Eros si Thanatos, analog luptei dintre Lumina si Intuneric).
Acolo unde este iubire, nu este moarte. Iar unde nu este iubire, nimic nu este. De aceea, dragostea nu cade niciodata. Moartea, deci, este aparenta, acolo unde este dragoste. Dumnezeu nu poate fi muritor deoarece este Dragoste vesnica. Dragostea Hristos este Viata (si Calea si Adevarul).
Asadar, sensul primei propozitii a lui Yannaras imi scapa acum. Setea de originalitate e, mai degraba, o tendinta psihologica de afirmare a unicitatii personale, probabil de sorginte narcisica. Sub ea, insa, originarul ar putea fi setea de Hristos, asadar de dragoste. Starea originara este insa usor de deviat cand intalneste indicele de refractie al mintii... Si apare ca fiind resimtita subiectiv ca sete de nou, de original (nou si original nefiind totusi deloc acelasi lucru, desi sunt folositi deseori ca termeni sinonimi). Dar sufletul vrea pe Hristos, in timp ce mintii (neunite cu o inima curata) i se pare ca omul vrea originalitate...

Ca viata se hraneste cu schimbare, presupune sa acceptam viata ca pe un organism a carui hrana e schimbarea, fara de care viata ar inceta.
Dar nu cumva este exact invers?
Nu cumva schimbarea (dinamica lumii, cresterea sau dimpotriva, disolutia) exprima insasi puterea creatoare a vietii? Nu cumva tocmai Dragostea ordoneaza, la noi niveluri de fiintare, umanul? Pana la "plinire" in Duhul?
In fata acestei dileme, propun sa consultam chiar acum Evanghelia si celelalte carti ale N.T.:
Mat. 4,23-24: "Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatind in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia Imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor." Hristos Dragostea (Viata) aduce schimbarea. In popor, in mii si mii de oameni (iar mai apoi in lume, pretutindeni). "Si multimi multe mergeau dupa El..."
Mat. 5 - Predica de pe munte. Viata in Hristos aduce mantuirea. Nu viata se hraneste cu schimbarea, ci neschimbarea, neclintirea omului din virtute, asezarea lui in Dragoste sub formele ei enumerate in versetele din cuprinsul Predicii, acestea atrag bunavointa lui Dumnezeu si aduc schimbarea mantuitoare - "ca a lor este Imparatia cerurilor", "ca aceia se vor mangaia", "vor mosteni pamantul", "se vor satura", "se vor milui", "vor vedea pe Dumnezeu", "fiii lui Dumnezeu se vor chema" si "plata voastra multa este in ceruri".

Mat. 5,45 "Ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti." Dincolo de mesajul central al versetului (universalitatea Dragostei Tatalui si indemnul Domnului catre iubirea aproapelui) sesizam asezarea Dumnezeirii (Viata, Dragostea) ca Izvor al schimbarii - rasare soarele, vine ploaie etc. Apelul la cateva elemente naturale, pentru ca din zidire vedem deja cine carmuieste lumea, asadar de unde vine schimbarea.
Mat. 6 - Rugaciunea Domneasca. Toata rugaciunea arata cum omul cere de la Izvorul vietii si al schimbarii sa se intample ceva (modificari): ca numele Lui sa se sfinteasca in om, nefiind desavarsita aceasta metanoia; ca lumea sa devina sfanta, Imparatie a Domnului etc.
Mat. 6,33 "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua." Schimbarea vine (doar) de la Dumnezeu. Schimbarea sfintitoare.

Si multe alte locuri din Scriptura vorbesc despre raportul dintre viata si schimbare.
Si intreg duhul Scripturii e poveste de dragoste, intre Dumnezeu si om. De la Viata la vietile noastre, de la Lumina la lumini (lumina candelei, preinchipuind duhul omului, alimentata din uleiul adinc, dinlauntru, unde salasluieste Duhul / sau nu), de la Duhul Sfant la duhurile noastre.

Biblia imi pare a fi omisa ori cu buna stiinta intoarsa pe dos de Yannaris. Acum in clipa asta asa cred, ca am intalnit deja la Yannaris o pozitie rasturnata, razvratita. Desigur, e o impresie momentana si e mult prea devreme sa ma pronunt definitiv cu o evaluare solida, cata vreme am comentat doar doua propozitii! Scriitorul vine cu o intreaga opera si Mihailc a punctat, desigur foarte corect, pericolul in care ne aflam cand comentam o fraza dintr-o opera nestudiata temeinic. Dar sub puterea citatelor spun deocamdata acestea. (imi revin in minte acum ... Apostolul Pavel, care nu mai traieste el, ci Hristos viaza in el... iata schimbarea sub puterea Vietii / Dragostei Hristos! ... Apoi psalmii care preamaresc puterea Vietii in vietile noastre, apoi tanguirea lui Iov pe marginea schimbarii dezastruoase din viata lui ....etc....)

Daca cercetam viata noastra, a schimbarilor care o alcatuiesc (merg in duhul lui Yannaris), asa cum face omul de stiinta ateu, disciplinat si meticulos, ajung desigur sa observ anumite caracteristici ale vietii, cum ar fi de pilda schimbarea continua.
Dar aceasta doar daca omit legatura adinca, organica, dintre Dumnezeu si creatia Lui, dintre Viata si viata. Deja, daca iau in calcul si pe Dumnezeu si nu mai rup dialogul meu despre viata omeneasca, individual si social, in clipa si in intreaga istorie, deja totul ... se schimba!
Luind in calcul Dragostea, asadar pe Dumnezeu, afirmatiile lui Yannaris imi par curioase. Sunt din alta lume... O lume fara Dumnezeu, inchisa in mecanica ei rece... Un ceasornic fara Ceasornicar. Nu pot cunoaste deplin ceasul, oricat de ager mi-e ochiul, daca nu am habar de intentia, scopurile Ceasornicarului.
Nu ma intereseaza acest excurs, il resping adinc, visceral. Stiinta in sine, rupta de seva organica ce strabate "drumul" dintre Dumnezeu si om, imi pare ceva strain de alcatuirea sufleteasca a omului. Ca atare, o resping ca pe un corp strain.
Imi pare ca ea are un sens doar ca pas incipient, ca moment de colectie a datelor, ca o treapta sau succesiune de trepte a scarii catre Cunoastere. Dar vine repede momentul cand dam acestei scari cu piciorul, pentru a putea deprinde Cunoasterea. E un gest obligatoriu!
Oare Yannaris nu l-a facut inca? Are gheata prinsa in capcana?...
Mai e nevoie de reflectie, de lectura, de Mila lui Dumnezeu (de care, vai, m-am departat singur inainte chiar sa incep aceste reflectii...).

[MariS_]

O, ce bine ar fi ca, inainte de a ne critica semenul, sa-l intelegem bine. Deobicei pornim invers, mai intai il criticam "bine" si abia pe urma incercam sa-l intelegem. Asa procedez si eu si pe urma ma caiesc si ma rusinez de pornirea neinteleapta. Yannaras si Berdiaev NU se opun Dragostei, ci ei se opun rutinii si formalismului trairii ei. Ei nu se opun Traditiei, ci se opun spiritului formalist si de rutina al trairii Traditiei. Unul ataca formalismul, inchistarea si rutina din perspectiva libertatii (Berdiaev), celalalt din perspectiva creativitatii (Yannaras). Dumnezeu nu este nici formalist, nu este nici rutina, nici inchistare, Dumnezeu este liber si este creativ, este viu, adica opusul formalismului, rutinei si inchistarii. Este si dragoste, binenteles, mai ales dragoste, asa cum bine sublinia Ioan Cezar, dar dragostea moare tocmai prin formalism, rutina si inchistare si devine tot mai vie in libertate si in creativitate. Iar noi trebuie sa tindem sa ne asemanam cu Dumnezeu, deci sa nu tindem sa devenim formalisti si rutinisti (licenta) si inchistati, ci sa iubim liberi si creatori, sa fim fiinte vii. Autorii respectivi nu vin sa modifice teologia, ci dau doar o perspectiva noua asupra modului de a fi TRAITA. Sigur, fiecare e liber sa-i placa sau nu aceste idei, insa trebuie sa fim onesti si sa nu punem ganduri si opinii de-ale noastre in gura celor pe care dorim sa-i criticam. Si pentru a nu face acest lucru mai putin onorabil e bine sa avem rabdarea mai intai de a le intelege bine ideile si abia apoi sa le criticam. Este o greseala sa consideri ca Yannaras si Berdiaev se opun Dragostei, cand de fapt e chiar invers. Ei se opun celor ce omoara Dragostea tocmai printr-o atitudine de formalism, rutina si inchistare. Ei pledeaza pentru o traire autentica si profunda a Dragostei. Desigur ca au si idei care pot fi criticate si cu care sa nu fim de acord, dar pentru asta nu trebuie sa facem catalogari si etichetari facile. Nu e bine sa inchizi un om, si cu atat mai mult un ganditor, sub o eticheta.
Sper ca n-am suparat prea tare prin opiniile exprimate mai sus si imi cer iertare dinainte celor ce le-am produs neplaceri sau discomfort.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[lore86]

În prealabil postat de MariS_

O, ce bine ar fi ca, inainte de a ne critica semenul, sa-l intelegem bine. Deobicei pornim invers, mai intai il criticam "bine" si abia pe urma incercam sa-l intelegem. Asa procedez si eu si pe urma ma caiesc si ma rusinez de pornirea neinteleapta. Yannaras si Berdiaev NU se opun Dragostei, ci ei se opun rutinii si formalismului trairii ei. Ei nu se opun Traditiei, ci se opun spiritului formalist si de rutina al trairii Traditiei. Unul ataca formalismul, inchistarea si rutina din perspectiva libertatii (Berdiaev), celalalt din perspectiva creativitatii (Yannaras). Dumnezeu nu este nici formalist, nu este nici rutina, nici inchistare, Dumnezeu este liber si este creativ, este viu, adica opusul formalismului, rutinei si inchistarii. Este si dragoste, binenteles, mai ales dragoste, asa cum bine sublinia Ioan Cezar, dar dragostea moare tocmai prin formalism, rutina si inchistare si devine tot mai vie in libertate si in creativitate. Iar noi trebuie sa tindem sa ne asemanam cu Dumnezeu, deci sa nu tindem sa devenim formalisti si rutinisti (licenta) si inchistati, ci sa iubim liberi si creatori, sa fim fiinte vii. Autorii respectivi nu vin sa modifice teologia, ci dau doar o perspectiva noua asupra modului de a fi TRAITA. Sigur, fiecare e liber sa-i placa sau nu aceste idei, insa trebuie sa fim onesti si sa nu punem ganduri si opinii de-ale noastre in gura celor pe care dorim sa-i criticam. Si pentru a nu face acest lucru mai putin onorabil e bine sa avem rabdarea mai intai de a le intelege bine ideile si abia apoi sa le criticam. Este o greseala sa consideri ca Yannaras si Berdiaev se opun Dragostei, cand de fapt e chiar invers. Ei se opun celor ce omoara Dragostea tocmai printr-o atitudine de formalism, rutina si inchistare. Ei pledeaza pentru o traire autentica si profunda a Dragostei. Desigur ca au si idei care pot fi criticate si cu care sa nu fim de acord, dar pentru asta nu trebuie sa facem catalogari si etichetari facile. Nu e bine sa inchizi un om, si cu atat mai mult un ganditor, sub o eticheta.
Sper ca n-am suparat prea tare prin opiniile exprimate mai sus si imi cer iertare dinainte celor ce le-am produs neplaceri sau discomfort.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Bun, de acord.
Cum intelegeti libertatea si creativitatea in ortodoxie? Poate si la nivel practic, nu doar teoretic.

[MariS_]

În prealabil postat de lore86

Bun, de acord.
Cum intelegeti libertatea si creativitatea in ortodoxie? Poate si la nivel practic, nu doar teoretic.

La intrebarea asta, draga lore, cred ca dumneata esti mai in masura sa dai raspunsul decat mine, pentru simplul fapt ca eu sunt cel formalist si inchistat. Chiar si Ioan Cezar ar putea s-o faca mai bine, el fiind un creator de poezie de mare profunzime si deloc rutinist sau formalist. Deci raspunsul e la voi, nu la mine. Dar asta nu ma face sa nu ma condamn intai pe mine si sa apreciez ceea ce m-ar face sa ies din formalism, rutina si inchistare. Doamne ajuta. Sper sa nu te fi suparat cu raspunsul meu si imi cer iertare daca am facut-o.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan cezar

Sunt convins, de-o vreme, ca setea de viata este sete de dragoste.
Opusul mortii nu este viata, ci dragostea

Este interesant că termenul latin pentru dragoste, amor este alcătuit din prefixul "a", care arată negaţie, şi numele mor. Ambele sunt, probabil, de veche origine indoeuropeană. Prin urmare, dragostea este ceva care se opune morţii.

Au existat două prefixe ale negaţiei, ambele au circulat încă în limba greacă şi mai circulă şi în unele limbi moderne, precum franceza: negaţia "tare" cu a- şi negaţia "slabă", cu me-. Penrtu Platon, de exemplu, lumea ideilor este existenţa însăşi, "on", iar lumea vizibilelor este "non-existenţa", pentru care nu foloseşte negaţia tare "an-on", ci preferă negaţia slabă "me-on". Adică, ceea ce vedem este o para-existenţă sau o existenţă atenuată, reflectată, lucru dezvoltat mai în detaliu în Statul.

Să aplicăm aceste posibilităţi şi la rădăcina cuvântului moarte: mor. Negaţia tare este iubirea, aşa cum am văzut. Dar aplicând negaţia cealaltă, obţinem....me-mor. Nu este ciudat că memoria (şi....memoriile) reprezintă varianta mai slabă a ceea ce se opune morţii ?

Se spune "cuvintele au inteligenţa lor" sau "duhul lor". Iată că etimologiile vechi sunt puncte de plecare pentru fascinante reflecţii...

[lore86]

În prealabil postat de ioan cezar

Sunt convins, de-o vreme, ca setea de viata este sete de dragoste.
Opusul mortii nu este viata, ci dragostea

este extraordinar acest cuvant. Niciodata nu l-am privit in aceasta lumina. Adica poti fi viu, dar daca nu ai dragoste tot mort esti. Cat de adevarat este! si era sub ochii nostrii tot timpul! Iar eu abia acum l-am remarcat.
Multumesc ptr farama asta de lumina...:)