Oamenii strazii. Cum ii putem ajuta?

[Hans Dietrich]

In ceea ce ii priveste pe oamenii strazii, societatea de azi nu este interesata( si nici nu va fi ) in nici un fel de acestia, neoferindu-le nimic ( nu cred ca acestia ar accepta, din motive doar de ei stiute ) pentru a iesi din starea in care se afla ( personal nu cred ca ar putea, chiar daca s-ar stradui sa ii schimbe, si nici nu cred ca vor ). Am inteles ca ar fi asa numitele adaposturi de noapte si cantine sociale ( sau ale saracilor ) dar nu cred efectiv ca si acestea (daca sunt) le-ar ajuta cu ceva, din moment ce acesti oameni ai strazii au "stilul lor" de viata : cotrobaitul prin tomberoane, adunat pet-uri, fiare vechi, paine, sticle, etc...... Plus de aceasta sunt si o gramada da caini comunitari ce ii insotesc pe acesti " boschetari ".
Pe de alta parte nu are nimic in comun saracia cu " a locui " pe strada. " Boschetarii " sunt o categorie aparte, cred ca au si o organizare a lor, locuri pe unde isi fac veacul...

„Boschetari” e un termen folosit parcă pentru a-i exclude, pentru a-i lovi încă o dată pe cei care au ajuns să doarmă pe unde apucă din cauza inadaptabilităţii lor (la fel şi cuvântul „aurolac”).

Oamenii ăştia nu s-au născut pe stradă. Ei au dus cândva o viaţă normală, ca oricare dintre noi. Unii au dezechilibre psihice. Fie le-au avut dinainte şi asta a făcut să fie excluşi de familie şi de prieteni, fie le-au dobândit în stradă, pentru că nu e uşor să-ţi păstrezi mintea întreagă în asemenea condiţii de viaţă.

E adevărat că nu le poţi schimba stilul de viaţă cu care s-au obişnuit. Însă nevoia lor cea mai acută, dincolo de cele materiale, e să primească o mângâiere, să ne fie milă de ei, să nu-i aruncăm, de exemplu, din scările blocurilor pe unde se mai aciuează. Adăposturile puse la dispoziţie de primărie sunt murdare şi nu oferă siguranţă. Oamenii care sunt plătiţi acolo să aibă grijă de amărâţii ăştia nu sunt, cel puţin unii, prea miloşi.

E dureros să vezi cât de puţină milă le oferim noi, care ne considerăm un popor creştin. De ce nu ne putem organiza mai mulţi (pentru că singur nu poţi face mare lucru) şi, cu ajutorul Bisericii, să-i adunăm de pe străzi şi să-i ducem, fie şi doar pentru a dormi sau a mânca, într-un loc unde să fie bine primiţi?

Locul sărmanilor, al celor care nu se pot ajuta singuri, al celor care nu prea au simţul realităţii, al neadaptaţilor, nu e în stradă.
Sunt printre ei persoane care nu sunt încă pierdute, care pot fi încă ajutate, pentru că sunt la începutul rătăcirii.
Ce se întâmplă cu asistenţa socială de la noi? Sunt deja vreo 20 de ani de când există specializarea asta la facultatea de teologie. Cu ce se ocupă asistenţii sociali pregătiţi acolo?

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

E adevărat că nu le poţi schimba stilul de viaţă cu care s-au obişnuit. Însă nevoia lor cea mai acută, dincolo de cele materiale, e să primească o mângâiere, să ne fie milă de ei, să nu-i aruncăm, de exemplu, din scările blocurilor pe unde se mai aciuează. Adăposturile puse la dispoziţie de primărie sunt murdare şi nu oferă siguranţă. Oamenii care sunt plătiţi acolo să aibă grijă de amărâţii ăştia nu sunt, cel puţin unii, prea miloşi.

Ceea ce au nevoie cel mai mult e o vorba buna. Adica sa vorbim cu ei, sa nu-i tratam cu superioritate. Apoi vin necesitatile materiale, in caz ca nu en permitem putem sa-i indrumam la un adapost sau o cantina a saracilor.