Voia lui Dumnezeu

În prealabil postat de catalin2

Daca la calvini sau alti eterodocsi e de inteles sa creada in invatatura cultului lor, inclusiv predestinare, la ortodocsi este foarte greu de inteles, mai ales ca noi avem si nenumarate surse de unde sa ne informam. Eu nu am dat citatele din Sf. Ioan Gura de Aur sa le citesc tot eu, trebuie sa ne hotaram, credem ca Biserica si sfintii s-au inselat sau cel ce crede in predestinare. In cazul in care concluzia e prima afirmatie, ca Biserica s-a inselat cred ca ne putem gandi ce e smerenia.
Raspunsurile in aceasta "dilema" cu predestinarea le putem gasi in prima carte sau articol ortodox care ne cade in mana, pentru ca nimeni nu afirma altceva.
Nici nu e nevoie nici de acestea, avem un raspuns clar chiar in Sfanta Scriptura, Fapte, cap.10 ". Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu."

Mai era un exemplu in viata Sf. Mina (altul decat cel mai cunoscut): http://paginiortodoxe.tripod.com/vsd...si_evgraf.html
"Ermoghen era de neam tot atenian, născut şi crescut tot în păgînătatea idolească, dar cu obiceiul bun şi milostiv, deşi nu cunoştea pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; însă cu faptele era ca un creştin, căci neavînd lege, din fire făcea ale legii. Mergînd Ermoghen împreună cu ostaşii spre Egipt, într-o noapte a văzut în vis trei bărbaţi prea străluciţi, zicînd către dînsul: "Să ştii, Ermoghene, că cel mai mic lucru bun nu este trecut cu vederea de Dumnezeu. De aceea şi lucrurile tale, deşi nu sînt desăvîrşit bune, însă Dumnezeu le primeşte şi calea ta, care era să fie spre pierderea multora, o va face ţie pricinuitoare slavei şi cinstei celei fără de moarte."

Vedem cum datorita faptelor lor bune acestia primesc indurare de la Dumnezeu.
Invatatura protestanta gresita porneste de la o alta eroare. Calvin (nu stiu daca si Luther) credea ca omul a cazut total dupa Adam, dreapta credinta spune ca omul a pierdut asemanarea cu Dumnezeu, dar nu a pierdut chipul lui Dumnezeu, adica si vointa si liberul arbitru.
Ca ortodoxia spune adevarul putem vedea oriunde, chiar si un ateu poate face fapte bune, e vorba de legea firii de care se aminteste des.
Predestinarea este o grava eroare pentru ca ar presupune ca Dumnezeu face si raul, predestinand si faptele bune si cele rele. Ori Dumnezeu nu face raul, doar il ingaduie, oamenii si ingerii cazuti fac raul, din cauza liberului arbitru si indepartarii de Dumnezeu.
In schimb se spune ca exista o randuiala, ca efectele acestor actiuni sa se rasfranga nu la intamplare. Asadar ceea ce facem noi este din libertatea noastra, ceea ce se intampla in exterior este ingaduinta Domnului.

Cu totul in acord si iti multumesc pentru bunatatea de a aduce cateva argumente/trimiteri suplimentare, care ma lamuresc si ma intaresc in credinta noastra ortodoxa. Da frate, iti multumesc! :)

Doar cu ultima propozitie as ramane putin pe ganduri...
Ma indoiesc foarte tare de validitatea afirmatiei... Lucrurile nu pot fi transate atat de categoric... repet, cum spuneam si in raspunsul catre Ioanna, riscam sa avem o imagine nerealista, pacatuind prin schematism, ignorind complexitatea sufletului omenesc.
Imi vine acum in minte primul exemplu: cliseele de gandire si actiune, automatismele, schemele mintale si actionale pe care oamenii le manifesta DAR CARE NU SUNT ALE LOR CI SUNT PUR SI SIMPLU ACTE INVATATE, PRELUATE SAU IMPUSE CU FORTA in surogatul numit de obicei educatie.
Ai petrecut oare macar cateva ore observind pur si simplu, constatind, sesizind ce si cum fac copiii? Priveste-le desfasurararea in parc...
Dar conduita de turma a adolescentilor? Lipsa lor de originalitate, lipsa semnaturii personale in gandire, gesturi, vorbe, imbracaminte, gusturi muzicale etc. Toate arata preluare necritica, abandonarea completa a elementului personal.
Sa mai amintesc de dezastrul numit media? De influenta zdrobitoare a masinariei de sugestii si stergeri ale creierului, de produsele de serie care se vand pe orice post de televiziune si radio, in reviste si ziare de tot felul...
Hai sa privim lucrurile asa cum sunt, iar nu cum dorim, desigur, cei care mai avem o scanteie, macar, de inclinatie spre bunatate si frumusete...

Asadar ceea ce facem noi nu este nicidecum din libertatea noastra, asa vad peste tot in lume. O iluzie mai mare decat ca suntem liberi, nu cred sa existe.
Om avea, ici-colo, in puncte nodale, momente de dilema reala, de trezire din somn, dar masinaria colosala a fortelor care zdrobesc libertatea (in orice caz, nu o cultiva!) este evidenta.

Da, suntem liberi in fata lui Dumnezeu, liberi sa credem sau nu Evanghelia, sa postim sau nu, sa ne rugam sau nu, sa nazuim si uneori sa reusim, prin harul lui Dumnezeu, fapte bune, sa mergem la slujbe, sa cerem Sfintele Taine, sa ne spovedim. Daca te referi la aceasta libertate, atunci da, categoric suntem liberi si vom fi judecati pentru modul cum am gestionat noi aceasta libertate.
Dar in teatrul relatiilor sociale, in viata noastra din aceasta lume, eu cred ca libertatea e o iluzie uriasa. Nu dobandeste nimeni libertate in lume decat cu pretul nebuniei sau al gravelor forme de eliminare din randul lumii (eterni vagabonzi etc.). Includ si sfintenia tot in aceasta categorie. Si stiu ca nu ma abat deloc de la cuvintele Apostolului Pavel, de pilda.

Ramane sa imi explici, daca ai bunavointa, care sunt mai exact, dincolo de automatisme mintale si presiuni interne (care au fost in copilarie si adolescenta presiuni externe, ale lumii, asupra sufletului "de plastilina" al copilului), care sunt acele acte de libertate ale omului contemporan. Te rog sa nu imi spui ce ar putea omul sa faca liber, ci mai degraba ce reusim noi oamenii sa facem asa incat sa se afirme ca am facut liberi. Ce reusim, iar nu ce dorim!

In final, permite-mi te rog sa adaug ceva la afirmatia ta: ceea ce facem noi este, in mod cu totul exceptional si prin marea mila a Domnului, din libertatea noastra. Restul e conduita imitativa si monstruos repetitiva. Mecanica. Rutina.
Eu asa vad in lume si la mine insumi.
Te rog sa ma ierti daca te-am suparat! Am scris din amaraciunea si dilemele mele, iar nu din reavointa sau glumind deplasat. Iarta-ma!