Istorii cu talc

În prealabil postat de cristiboss56

Trăia odată in Tarsul Ciliciei un păgân pe nume Vavila. El avea două amante : Comita şi Nicosa. Intr-o zi a intrat Vavila intr-o biserică, tocmai când se citea Evanghelia care spune : "Pocăiţi-vâ că s-a apropiat impărăţia cerurilor ( Matei 3, 2 ) . Cuprins de remuşcări a inceput să se căiască de faptele săvârşite. A ieşit din biserică, le-a chemat pe cele două amante şi le-a spus: - Ştiţi in ce desfrânare şi cât de nebuneşte am trăit cu voi. Ştiţi , iarăşi, că nu-mi era dragă una mai mul decât alta. Iată, vă dau toată averea mea. Luaţi-o şi impărţiţi-o intre voi, pentru că eu plec, părăsesc lumea şi mă călugăresc.
Ele au inceput să plângă şi i-au spus : - Am fost părtaşe cu tine şi la păcat şi la pierderea sufletului nostru. Acum insă, când vrei să faci acest lucru plăcut lui Dumnezeu, ne laşi şi vrei să-l faci singur ? Vrem să fim părtaşe cu tine şi la bine. Bărbatul s-a călugărit , iar femeile, după ce au vândut toată averea şi au impărţit-o la săraci, au intrat şi ele intr-o mânăstire . ( după Ioan Evcrata , Limonariu )

Neplauzibil cultural si psihologic...daca erau pagani, toti trei, de ce sa ii ia remuscarile?!

[Yasmina]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Neplauzibil cultural si psihologic...daca erau pagani, toti trei, de ce sa ii ia remuscarile?!

...deoarece,rasa umana a fost dotata cu constiinta!

Mulţumim cristi pentru acest topic...am să-l răsfoiesc din copertă în copertă în copertă...ce o să-mi placă mai mult am sa preiau ca material pentru un site...bineînţeles dacă primesc acordul tău.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ovidiu b.

...ce o să-mi placă mai mult am sa preiau ca material pentru un site...bineînţeles dacă primesc acordul tău.

Cu bucurie sa daruim bucurie celor interesati !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

Sofia era femeie din lume. Toată viaţa ei a fost influenţată de spiritul inovator. Le ironiza pe fetele şi femeile care mergeau la biserică. Considera acest lucru o manifestare a înapoierii.
Însă odată s-a îmbolnăvit. I-a apărut o durere. I-a fost teamă să nu i se întâmple ceva serios. S-a dus la medic. A consultat-o. Era un caz de boală rar întâlnită. I-a prescris un medicament nu foarte obişnuit. L-a trimis pe fiul ei să-l cumpere de la farmacie.
A început să-l ia. După cinci zile medicul a revenit acasă la ea. A consultat-o iar. Privirea i-a căzut pe noptieră, unde se afla medicamentul. A pălit dintr-o dată când a văzut o sticluţă de...
- Aţi luat din medicamentul ăsta? a întrebat medicul cu agonie...
- Da, doctore, a răspuns Sofia. De ce? Ce se întâmplă? Aţi devenit palid.
- Groaznic! Groaznic! a şoptit medicul. Cine ia din medicamentul acesta ori înnebuneşte, ori moare. Din greşeală, ţi-au dat alt medicament... Dumnezeul meu!...
Sofia a rămas încremenită. Şi acum? Ce se va întâmpla acum? În ceasul acesta de primejdie şi-a adus aminte de Dumnezeu. S-a ridicat încet. S-a îmbrăcat. Şi, însoţită de sora ei, s-a dus la biserică, care era aproape de casa lor.
Era după-amiaza. Înăuntru nu se afla nimeni. A înaintat cu picioarele tremurânde. A zărit icoana lui Hristos. A îngenuncheat... A început să se roage şi să plângă... „Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de mine. Salvea-ză-mă! Tu eşti Marele Doctor al lumii...”
A stat mult timp acolo, îngenuncheată, plângând... Apoi s-a ridicat. A simţit în ea o uşurare. În ziua următoare a vizitat-o iarăşi medicul. A găsit-o mai bine. A rămas uimit de evoluţia bolii. El se gândea la urmări îngrozitoare din cauza medicamentului luat.
În câteva zile bolnava s-a însănătoşit pe deplin. De aici încolo a devenit un alt om. Îl binecuvântează în public pe Dumnezeu. Merge la biserică. Se spovedeşte. Şi predică peste tot credinţa şi recunoştinţa sa...
Două vindecări dintr-o dată. Una a trupului. Cealaltă, a sufletului. Două intervenţii tămăduitoare ale lui Dumnezeu! Binecuvântat fie Numele Său!

*

- Dragă Barbara! Peste cinci zile e aniversarea ta. Aş vrea să-ţi fac un cadou. Să-l porţi şi să străluceşti. Gândeşte-te ce doreşti şi spune-mi. Până la 120 de lire.
Barbara plutea de bucurie când l-a auzit pe soţul ei spunându-i aceste cuvinte.
- Mulţumesc, Tasos, îţi mulţumesc pentru dragostea ta. M-ai pus într-o situaţie delicată. Nu-ţi pot răspunde acum. Întâi să mă gândesc.
- Da, draga mea, să te gândeşti, sunt de acord. Este prima ta aniversare după nunta noastră. Vreau să-ţi arăt cât de mare e iubirea pe care ţi-o port.
Barbara a căzut pe gânduri. Multe voia. Ce o să aleagă în cele din urmă? Să cumpere brăţări? Colier? Era seară. S-a hotărât să se gândească în ziua următoare. Şi aşa a făcut.
Zorile zilei de duminică. Barbara mergea mereu la biserică, împreună cu soţul ei. După citirea Evangheliei a vorbit un predicator. A vorbit despre sărăcia şi lacrimile oamenilor. Apoi a pomenit şi de cheltuiala pe care o fac mulţi pentru lucruri de lux şi fast. Şi i-a rugat pe credincioşi să nu-i uite pe bolnavi, pe săraci, pe cei părăsiţi.
Barbara a ascultat cu atenţie. Şi la un moment-dat a lăcrimat. După Sfânta Liturghie au mers acasă.
- Tasos, a zis, sunt foarte mişcată de predica de astăzi. M-a pus pe gânduri. Am eu dreptul să cheltuiesc pentru mine cele 120 de lire pe care mi le dăruieşti?
- Da, draga mea, şi eu am fost emoţionat de predică. Ce ai de gând să facem?
- Ascultă Tasos, doamna Vasilikis, vecina noastră, ştii, îl are pe singurul ei copil, Barnaba, bolnav. Sărmana văduvă s-a topit de durere. Trebuie să-l trimită în Anglia pentru terapie. Dar nu are bani. Îi trebuie doar 100 de lire pentru călătorie. Şi acolo iarăşi cheltuieli. Ce ai zice dacă i-am da cele 120 de lire pentru a fi vindecat singurul său fiu?
Tasos a lăcrimat. S-a apropiat de soţia lui şi a sărutat-o cu emoţie.
- Da, Barbara, să îi dăm. Tu eşti în întregime o podoabă vie. Ce nevoie ai de bijuterii?
Pe înserate s-au dus acasă la îndurerata mamă.
- Doamna Vasilikis, a zis Barbara cu blândeţe. Tasos s-a hotărât să-mi facă un cadou de aniversarea mea. Dar ne-am gândit că ar fi mai bine ca aceşti bani să vi-i dăm vouă, pentru ca Barnaba să meargă în Anglia pentru terapie. Un copil ai şi e singurul tău sprijin. Primeşte, deci, cele 120 de lire şi aranjează degrabă totul.
Doamna Vasilikis a ascultat cu uimire cuvintele acestea. Pe neaşteptate, s-a repezit, a luat mâna Barbarei şi a început să o sărute cu lacrimi. La fel a făcut şi Barnaba cu domnul Tasos.
- Dumnezeu să vă răsplătească pentru marele bine pe care ni-l faceţi, a zis printre suspine nefericita mamă.
După câteva zile, Barnaba a plecat la Londra. A rămas acolo două luni. Din fericire avea un unchi în Anglia. Barnaba a fost la terapie intensivă şi s-a întors pe deplin vindecat.
De atunci, în fiecare duminică trimite acestei familii blânde un buchet de flori pe care le adună din grădinile cunoscuţilor săi. Flori proaspete, stropite cu lacrimi de recunoştinţă pentru acei binefăcători .

*

O să vă vorbesc despre o familie necăjită care trăia în parohia noastră. Făceam parte din comisia Casieriei săracilor şi l-am auzit pe preotul nostru discutând în legătură cu acest caz. M-am dus în casa unde locuiau ca să capăt informaţii şi să constat despre ce e vorba. Mama şi cei patru copii locuiau într-un apartament aflat în spatele bisericii. Mama era bolnavă, nu putea să lucreze. Un copil ieşise din spitalul de psihiatrie şi avea nevoie de însoţitor şi de medicamente, una din fete mergea la liceu, iar cealaltă, mai mare, lucra într-un restaurant la spălatul vaselor şi ajuta pe cât putea (avea şi un prunc în afara căsătoriei); al patrulea, băiat, suferea de cancer şi mergea la spital. Aveau patru luni de când nu plătiseră chiria şi proprietara se pregătea să-i dea afară. Aceasta era pe scurt, situaţia.
M-am gândit că trebuie să fac ceva, altfel aş fi dat socoteală lui Dumnezeu. Am început deci o chetă la biserică şi am adunat patru chirii lunare, iar în continuare am discutat problema cu colegii de la şcoala unde lucram, hotărând ca în fiecare lună când primeam salariile să punem fiecare într-o cutie cât voiam. În felul acesta aproape scoteam chiria lor. Mai târziu au plecat din casa aceea şi ne-am străduit din nou să îi ajutăm. Între timp ceva s-a schimbat în familie şi oarecum situaţia s-a îndreptat .

Încă din primele zile era ceva evident. Nu o simpatizau prea mult pe noua noră, venită în casa bărbatului ei. Cele două cumnate necăsătorite ale ei o priveau încruntate. Şi cealaltă cumnată, femeia fratelui celui mai mare, îi făcea mereu scene. Încet-încet a fost influenţată şi soacra.
Lena – acesta era numele ei – pricepea totul. Dar nu vorbea. Aştepta să vorbească Dumnezeu. Singurul ei răspuns era să se facă jertfă pentru toţi. Să îi ajute pe cei care îi picurau otravă.
Într-o zi s-a îmbolnăvit Georgia, soţia fratelui soţului ei. Toţi ceilalţi o priveau şi... îşi vedeau de treabă. Însă Lena a rămas la căpătâiul bolnavei. Zi şi noapte. Ceilalţi vedeau aceasta.
Într-o după-amiază, când Lena era aplecată deasupra bolnavei, aceasta i-a spus:
- Eşti un înger. A trebuit să mă îmbolnăvesc pentru a înţelege acest lucru. Iartă-mă... te-am amărât de multe ori.
Lena a zâmbit şi i-a mângâiat părul. Altceva nu a zis...
Încet-încet toţi au început să-şi schimbe atitudinea faţă de ea. Şuşotelile şi şicanele au încetat... Cumnatele îi vorbeau dulce. Soacra se bucură acum de o aşa noră.
Dar într-o seară pe Lena a cuprins-o o durere de stomac. Medicul a venit urgent. Peste puţin timp, ambulanţa a transportat-o pe tânăra femeie la spital. Operaţie de apendicită. Încă puţin şi ar fi făcut peritonită... Pericol mare.
Lena a fost salvată ca prin minune. Lângă ea s-au aflat în tot ceasul cumnatele şi soacra sa. Se rugau cu toţii pentru nora de aur, precum spunea de repetate ori cu ochii în lacrimi, soacra...
Cum s-au mai schimbat vremurile! Lena Îl slăveşte din tot sufletul pe Dumnezeu. Şi se gândeşte: soarele dragostei a învins iarăşi crivăţul. Crivăţul sălbatic al răutăţii...

În prealabil postat de Yasmina

...deoarece,rasa umana a fost dotata cu constiinta!

Stimata doamna, in anumite culturi si religii, mai ales in cele antice, ceea ce noi numim "desfrau" pentru ei este"trairea vietii". Educatia si cresterea intr-o cultura anume conteaza foarte mult.

Acesta era unul dintre putinele thread-uri ramase neafectate de umbra disputelor si contrazicerilor. Oameni buni, haideti sa incercam sa intelegem ceva din ceea ce vrea Dumnezeu de la noi!

[lore86]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Stimata doamna, in anumite culturi si religii, mai ales in cele antice, ceea ce noi numim "desfrau" pentru ei este"trairea vietii". Educatia si cresterea intr-o cultura anume conteaza foarte mult.

Eu stiu ca Dumnezeu a sadit in firea umana predispozitia spre El. De asmemenea, ptr a-i usura drumul spre El, i-a dat un ajutor nepretuit: constiinta, in care e sadita legea morala.
De aceea se spune despre pagani ca vor fi judecati tocmai in virtutea acestei legi morale.
Dar nu e locul, nici momentul sa polemizam.
Haideti sa ne bucuram in continuare de aceste istorioare cu talc.
Vorba cuiva drag mie "cine are minte, sa ia aminte!"

[cristiboss56]

În prealabil postat de lore86

Eu stiu ca Dumnezeu a sadit in firea umana predispozitia spre El. De asmemenea, ptr a-i usura drumul spre El, i-a dat un ajutor nepretuit: constiinta, in care e sadita legea morala.
De aceea se spune despre pagani ca vor fi judecati tocmai in virtutea acestei legi morale.
Dar nu e locul, nici momentul sa polemizam.
Haideti sa ne bucuram in continuare de aceste istorioare cu talc.
Vorba cuiva drag mie "cine are minte, sa ia aminte!"

Asa este , Loredana , si despre acest lucru putem citi in multe scrieri ale Sfintilor Parinti ! Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul credinciosului, glas care-l indeamna la implinirea legii morale. Glasul acesta il poate cunoaste fiecare, caci dupa credinta noastra constiinta s-a nascut deodata cu omul. Ea este de obarsie dumnezeiasca. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cand Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui si a raului, adica regula constiintei".
Post binecuvantat !

[cristiboss56]

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa, a venit la un preot şi l-a întrebat în ras:
-Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are…10-15-20 kg? Eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate… Preotul zambind cu amaraciune i-a răspuns tot printr-o întrebare:
- Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?
- Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.
- Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort. Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri!