|
|
|
|
|
#19
28.10.2011, 19:04:01
|
|||
|
|||
AKEDIA
Mi-au devenit ai zilei zori povara si vremea trece parca tot mai greu, pe buze ruga-i doar icnire-amara, iar gindu-mi fuge-n alte parti mereu... M-am plictisit de lume si de mine, dar si de-asaltul slavei Tale mute, si-asa de singur sint ca nu-mi mai vine decit sa casc de stearpa mea virtute. Nu-i nici macar vreun demon de amiaza sa dea tircoale-n jur chiliei mele, ci doar lumina cade, ca o piaza, pe sila mea de bune si de rele. De ce-ar mai fi sa-mi pese de pacat cind nu mai am credinta de-altadata si nu ma simt decit un stirv uitat, pe care moartea prin pustie-l cata? M-am desteptat din vechea amagire sau m-a smintit cumplita batrinete? E-o oboseala mai presus de fire si-un dor al carnii minte sa se-nvete... Acum sa-mi vina inger, daca poate! Acum sa-mi dea Stapinul lumii semn! Pe cit se vede, doar poveste-s toate, din cer si pin’ la crucea Lui de lemn... Da, viata mi-am jucat-o pe-o minciuna, ce poate-a fost in felul ei frumoasa, dar azi in gura mortii se razbuna, caci singur cuc si ros de viermi ma lasa. Si fratii? Unde-s fratii mei, ascetii?! Pe limba ei ne-a inghitit pustia si, vrind s-aflam temeiurile vietii, i-am pregatit doar mortii vesnicia. Macar de-am fi cu totii impreuna acum, cind praful s-a ales de noi, de-am imparti aceeasi vagauna si-aceeasi deznadejde de apoi! Nimic si nimeni, gol si sus, si jos! As blestema, dar n-am habar pe cine, si tot ce-mi pare-a fi mai de folos e somnul – care nu-i zgircit cu mine... Caci orisicit, in groaznica-mi trezie, credinta si nadejdea mi-am pierdut, in somn visarea inca-mi mai imbie placeri de care parte n-am avut. Ba chiar, intr-o feerica lumina, mai lasa loc unei naluci de rai, in care Tu, minciuna mea divina, din veci m-astepti cununa sa mi-o dai. Atunci eu cad in roua ierbii pure si-Ti zic: „Parinte, nu m-as mai trezi!”, si sint ca primavara o padure ce uita cite iarna patimi... Si-n somn, zic fratii, ii fu dat sa moara, zimbind senin vedeniei de nespus... Cu ce masura Domnul ne masoara – e taina Lui de toate mai presus. Razvan Codrescu - Poeme neptice 
|
|
|
Threaded Mode