experiment care infirma teoria relativitatii

[bogdan81]

Flavius,
Cu siguranta, omul este singura faptura care stie ca va muri. In acest sens, constiinta de sine e cea care il "forteaza" practic sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea.
Referitor la intrebarea dvs., eu personal nu vad in aceasta sete de nemurire a omului dovada existentei lui Dumnezeu, dar in schimb vad altceva. Eu vad in asta faptul ca omul este practic fortat sa caute nemurirea, sa caute sensul existentei.
Este fortat sa creada pentru a-si da un sens. Si mai profund decat atat, este fortat sa spere. Speranta este constitutiva naturii umane.
Omul trebuie sa-l caute pe Dumnezeu si sa pastreze speranta ca-l va gasi.
Speranta nu poate fi anihilata din sufletul omului fiindca omul si-ar nega astfel propria sa natura, care este aceea de a avea un sens al vietii.

[richard_d]

În prealabil postat de bogdan81

Flavius,
Cu siguranta, omul este singura faptura care stie ca va muri. In acest sens, constiinta de sine e cea care il "forteaza" practic sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea.
Referitor la intrebarea dvs., eu personal nu vad in aceasta sete de nemurire a omului dovada existentei lui Dumnezeu, dar in schimb vad altceva. Eu vad in asta faptul ca omul este practic fortat sa caute nemurirea, sa caute sensul existentei.
Este fortat sa creada pentru a-si da un sens. Si mai profund decat atat, este fortat sa spere. Speranta este constitutiva naturii umane.
Omul trebuie sa-l caute pe Dumnezeu si sa pastreze speranta ca-l va gasi.
Speranta nu poate fi anihilata din sufletul omului fiindca omul si-ar nega astfel propria sa natura, care este aceea de a avea un sens al vietii.

Argumentul tau poate fi contrazis prin faptul ca Flavius exista; si este om.
Nu-l forteaza nimeni sa creada nimic, nu crede si totusi exista, este fericit, are o viata normala ca si noi si pe strada nu se distinge cu nimic de cel mai inflacarat credincios.
El nu spera, nu cauta si nu crede si totusi exista.

[AlinB]

În prealabil postat de richard_d

Argumentul tau poate fi contrazis prin faptul ca Flavius exista; si este om.
Nu-l forteaza nimeni sa creada nimic, nu crede si totusi exista, este fericit, are o viata normala ca si noi si pe strada nu se distinge cu nimic de cel mai inflacarat credincios.
El nu spera, nu cauta si nu crede si totusi exista.

Un om poate fi aparent fericit in ciuda unei acute degradari a persoanei sale ca fiinta spirituala.

Omul are capacitatea de a-si defini fericirea in multe moduri, unele chiar degradante pentru el ca fiinta spirituala, asta nu inseamna ca toate acelea sunt valide.

Nu cred ca trebuie sa mai dau exemple..

[bogdan81]

Filozoful american William James, un alt insetat de sens, il numea pe Dumnezeu, "producatorul nemuririi noastre".
Intelegeti acum de ce practic omul este fortat sa spere si sa caute pe Dumnezeu.
El isi cauta astfel sensul fara de care totul in jurul lui se prabuseste in absurd.
Asa este facut omul: sa caute si sa spere, chiar in pofida tuturor oprelistilor, de orice natura ar fi ele.

[bogdan81]

Richard,

Dar omul Flavius, iertata sa-mi fie analogia, nu exista in acelasi mod precum o piatra sau precum un tigru. Ci exista ca o fiinta constienta de sine, ca orice alt om de pe aceasta lume. Aceasta constiinta de sine care este totodata si constiinta faptului ca va muri, este cea care ii cere omului la modul imperios sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea, sa-l caute pe Dumnezeu ca cel ce ne daruieste aceasta nemurire, si sa spere ca-l va intalni.
Ganditi-va putin, poate omul sa traiasca ca om, adica ca fiinta constienta, numiti cum vreti aceasta constiinta (o puteti considera la limita o boala, dar e o boala specifica omului, care face parte din conditia umana), poate deci omul sa traiasca ca om fara sa spere?
Nu cumva, incetand de a spera, se aseaza impotriva propriei lui conditii de om?

[richard_d]

În prealabil postat de bogdan81

Richard,

Dar omul Flavius, iertata sa-mi fie analogia, nu exista in acelasi mod precum o piatra sau precum un tigru. Ci exista ca o fiinta constienta de sine, ca orice alt om de pe aceasta lume. Aceasta constiinta de sine care este totodata si constiinta faptului ca va muri, este cea care ii cere omului la modul imperios sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea, sa-l caute pe Dumnezeu ca cel ce ne daruieste aceasta nemurire, si sa spere ca-l va intalni.
Ganditi-va putin, poate omul sa traiasca ca om, adica ca fiinta constienta, numiti cum vreti aceasta constiinta (o puteti considera la limita o boala, dar e o boala specifica omului, care face parte din conditia umana), poate deci omul sa traiasca ca om fara sa spere?
Nu cumva, incetand de a spera, se aseaza impotriva propriei lui conditii de om?

Raspunsul ar fi: "NU".
Exista oameni care nu se sperie, exista oameni care traiesc cu frica.
Exista oameni puternici si slabi.
Oameni care cred de frica si oameni care nu cred de frica, oameni care s-au nascut puternici sau oameni care au devenit puternici prin credinta.
Oamenii nu se nasc crestini (sau apartinand unei religii).
Toti crestinii sunt oameni, dar nu toti oamenii sunt crestini.
Flavius este pur si simplu un om care nu a fost si probabil nu va fi adeptul nici unei religii. Pentru el notiunea de Dumnezeu are tot atat de multa relevanta ca cea de Mos Craciun sau Iepurasul de Pasti sau Pestisorul Auriu.

Toti am fost dezamagiti cand am aflat ca nu exista Mos Craciun, dar am trecut peste asta.

[codana]

În prealabil postat de richard_d

Raspunsul ar fi: "NU".
Exista oameni care nu se sperie, exista oameni care traiesc cu frica.
Exista oameni puternici si slabi.
Oameni care cred de frica si oameni care nu cred de frica, oameni care s-au nascut puternici sau oameni care au devenit puternici prin credinta.
Oamenii nu se nasc crestini (sau apartinand unei religii).
Toti crestinii sunt oameni, dar nu toti oamenii sunt crestini.
Flavius este pur si simplu un om care nu a fost si probabil nu va fi adeptul nici unei religii. Pentru el notiunea de Dumnezeu are tot atat de multa relevanta ca cea de Mos Craciun sau Iepurasul de Pasti sau Pestisorul Auriu.

Toti am fost dezamagiti cand am aflat ca nu exista Mos Craciun, dar am trecut peste asta.

da,ideea ta are valoare daca o privesti printr-un anumit unghi.
un om este singur,cat de puternic este?
un om are o idee geniala iar majoritatea il blameaza:cat de puternic este acel om?omul fara creator, este nimic,alaturi de creator este totul.

[bogdan81]

Richard,
Spuneti ca omul nu pierde nimic din conditia sa umana daca inceteaza de a cauta, de a spera. Atunci inseamna ca sustineti ca omul, desi singura fiinta care stie ca va muri, isi poate de fapt asuma conditia unei pietre.
Ceea ce spuneti este ca omul desi stie ca va muri, poate trai nepasator in aceasta privinta.
Oare asa sa fie?

[FlaviusM]

În prealabil postat de bogdan81

Richard,
Spuneti ca omul nu pierde nimic din conditia sa umana daca inceteaza de a cauta, de a spera. Atunci inseamna ca sustineti ca omul, desi singura fiinta care stie ca va muri, isi poate de fapt asuma conditia unei pietre.
Ceea ce spuneti este ca omul desi stie ca va muri, poate trai nepasator in aceasta privinta.
Oare asa sa fie?

Nemurirea nu este singurul lucru pe care un om il poate spera sau cauta in cursul vietii sale, nu vad de ce reduceti conditia umana la a spera o salvare miraculoasa de la moarte.
In orice caz, daca asta ar trebui sa fie scopul suprem (atingerea nemuririi), atunci singura solutie rationala mi se pare concentrarea pe cercetarea stiintifica in aceasta directie, chiar daca in ziua de azi propunerile in acest sens sunt fanteziste.
Daca vorbim de conditia de om, atunci tocmai refuzul de a accepta realitatea (adica inevitabilitatea mortii) mi se pare o coborare din aceasta calitate superioara. Prin credinte irationale contrare realitatii nu suntem "mai oameni", ci dimpotriva, refuzam sa folosim exact componenta care de diferentiaza de animale, ratiunea.

[richard_d]

În prealabil postat de bogdan81

Richard,
Spuneti ca omul nu pierde nimic din conditia sa umana daca inceteaza de a cauta, de a spera. Atunci inseamna ca sustineti ca omul, desi singura fiinta care stie ca va muri, isi poate de fapt asuma conditia unei pietre.
Ceea ce spuneti este ca omul desi stie ca va muri, poate trai nepasator in aceasta privinta.
Oare asa sa fie?

Daca tot ce a trait a murit, tot ce traieste si va trai va muri, are rost sa ne pierdem timpul contempland la ea (moarte).
Nu putem face altceva decat sa ne acceptam conditia umana si sa ne bucuram de timpul pe care il mai avem de petrecut pe acest pamant.
Viata e un cadou de la Dumnezeu si nu cred ca ar fi frumos din partea noastra daca l-am irosi cautand moduri de a-l prelungi.
Cat despre atei, ii inteleg si pe ei, raspunsul meu la intrebarea "exista viata dupa moarte?" este "conteaza?"; poate unii au dreptate, poate ceilalti asta nu schimba cu nimic modul in care trebuie sa ne tratam aproapele si pe noi insine.