Cei care-si sacrifica viata pentru idei gresite...

[glykys]

Este un subiect bun. Eu as vrea sa atrag atentia ca de moarte martirica nu se invredniceste tot crestinul pus in situatie limita, ci numai cei asupra carora se pogoara Duhul Sfant. Aici mi se pare diferenta fundamentala intre moartea martirica si cea pentru o idee oarecare. In primul caz, vointa personala se conjuga cu harul, iar in al doilea caz, e numai vointa personala impletita cu foarte multa mandrie, chiar luciferica, pentru ca respectivul se crede stapanul propriei vieti, pe care decide sa si-o puna in slujba oricarui ideal doreste. Iar acel ideal se transforma in idol, caruia ii sacrifica totul, linistea, timpul, familia, copiii, ba chiar si viata, daca e nevoie. Martirul stie ca viata lui e in mana Domnului si ca se face voia Lui. Martirul nu braveaza din proprie initiativa, ci suporta toate daca e umbrit de har. E o povestioara in acest sens, cu doi crestini care fusesera inchisi pe aceest motiv. Unul era suparat pe celalalt si nu a vrut sa ii ceara iertare inainte de executie. Amandoi voiau sa isi dea viata pentru Hristos, insa au fost intrebati apoi daca se leapada de Hristos, iar cel care era certat nu a mai avut putere si s-a lepadat, in timpul ce tovarasul lui a devenit mucenic. Morala era ca se lepadase de Hristos inainte, cand nu a dorit sa isi ceara iertare.
Si calugarii care postesc nu stiu cate zile in pustnicie sunt umbriti de har, ca, altfel, un om normal, oricata vointa ar avea, ar muri. Dar unde e Hristos, se biruieste randuiala firii. O data ce L-ai scos din ecuatie si ai pus in locul lui idolul OM sau idolul stiinta, te arunca in iad mandria, chiar daca inainte de asta, te determina sa faci niste lucruri care, omeneste, sunt apropae imposibile.

Sophia, fuguta la Catehismul ortodox, sa stii in ce credem si pe cine slavim si cum! M-am infiorat cand am citit postarea ta. Cum sa il compari pe Hristos pe Andreea si Paul??? Nu Il marturisim noi ca Fiul lui Dumnezeu, ca Persoana a Sfintei Treimi?! Il iubim si Il adoram ca un Dumnezeu adevarat, nu ca un intemeietor de credinta (ca asa e si Mahomed) sau ca un personaj cu virtuti extraordinare (ca ateul Stavroghin din Demonii lui Dostoievski, care il admira el pe Iisus, dar nu putea in ruptul capului sa I se inchine Lui ca Dumnezeu, pentru ca taman credinta ii lipsea).

[George.m]

În prealabil postat de glykys

Este un subiect bun. Eu as vrea sa atrag atentia ca de moarte martirica nu se invredniceste tot crestinul pus in situatie limita, ci numai cei asupra carora se pogoara Duhul Sfant. Aici mi se pare diferenta fundamentala intre moartea martirica si cea pentru o idee oarecare. In primul caz, vointa personala se conjuga cu harul, iar in al doilea caz, e numai vointa personala impletita cu foarte multa mandrie, chiar luciferica, pentru ca respectivul se crede stapanul propriei vieti, pe care decide sa si-o puna in slujba oricarui ideal doreste. Iar acel ideal se transforma in idol, caruia ii sacrifica totul, linistea, timpul, familia, copiii, ba chiar si viata, daca e nevoie. Martirul stie ca viata lui e in mana Domnului si ca se face voia Lui. Martirul nu braveaza din proprie initiativa, ci suporta toate daca e umbrit de har. E o povestioara in acest sens, cu doi crestini care fusesera inchisi pe aceest motiv. Unul era suparat pe celalalt si nu a vrut sa ii ceara iertare inainte de executie. Amandoi voiau sa isi dea viata pentru Hristos, insa au fost intrebati apoi daca se leapada de Hristos, iar cel care era certat nu a mai avut putere si s-a lepadat, in timpul ce tovarasul lui a devenit mucenic. Morala era ca se lepadase de Hristos inainte, cand nu a dorit sa isi ceara iertare.
Si calugarii care postesc nu stiu cate zile in pustnicie sunt umbriti de har, ca, altfel, un om normal, oricata vointa ar avea, ar muri. Dar unde e Hristos, se biruieste randuiala firii. O data ce L-ai scos din ecuatie si ai pus in locul lui idolul OM sau idolul stiinta, te arunca in iad mandria, chiar daca inainte de asta, te determina sa faci niste lucruri care, omeneste, sunt apropae imposibile.

Subscriu. Nu-L poti marturisi pe Dumnezeu, fara Dumnezeu. Martirii au dat marturie despre Hristos intrucat au fost plini de har. Fara lucrarea Duhului Sfant intru ei, ar fi fost niste lasi, tematori, ar fi tremurat de frica in fata dusmanilor Adevarului.
Ei n-au aparat o idee pe care o considerau adevarata, ci au dat marturie nemincinoasa despre Adevarul Insusi, despre Iisus Hristos, cu Care erau uniti prin Duhul cel Sfant.
Ei, dumnezei dupa har, L-au marturisit pe Dumnezeu prin fiinta.

[laurastifter]

Doamne ajută!
Vă mulţumesc tuturor pentru mesaje, aţi exprimat idei deosebit de interesante! Regret că, zilele trecute, n-am mai putut scrie pe forum, dar acum voi avea posibilitatea de a comunica din nou cu dvs..
Aşa cum aţi scris, doar cu ajutorul lui Dumnezeu se poate dobândi cununa muceniciei... şi cred că sărbătoarea de astăzi poate constitui pentru noi un prilej de a medita la importanţa dăruirii de sine din dragoste faţă de Hristos. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, n-a trăit izolat de lume - sub pretextul separării de imoralitatea contemporanilor săi păgâni - ci s-a integrat în societatea timpului său, acceptând chiar o funcţie de conducere în cetatea Tesalonicului, doar pentru a putea răspândi cu mai multă uşurinţă mesajul evanghelic. El a înţeles să-şi pună toţi talanţii (inclusiv oportunitatea de a obţine un post de conducere important într-o cetate păgână) în slujba mărturisirii lui Hristos. Devenit conducător al cetăţii sale natale, n-a rămas pasiv la suferinţele creştinilor de atunci, ci a apărat Biserica şi L-a mărturisit pe Dumnezeu, dobândind astfel, drept răsplată a dragostei şi fidelităţii sale necondiţionate, fericirea comuniunii veşnice cu Cel pe Care L-a iubit până la moarte.

"Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, cel ce i-ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ l-ai făcut pe Nestor, aşa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă!" (Troparul Sf. Mucenic Dimitrie)