Intre teologie si cultura populara

[AndreiM]

As vrea sa adresez problema lui Mos Craciun. Oricat de benefica ar fi idea asta unui copil, parintii prea mult il lauda pe acesta. Cand intrebi un copil, ce se intampla de Craciun? Pai, vine Mos Craciun cu cadouri!
Pai, defapt, de Craciun se naste Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Printre altele, mai e si chestia asta cu Mosu care da cadouri.
Poate vor fi parinti care vor spune ca copii sunt prea mici sa inteleaga asemena lucruri inalte. Eu zic ca nu e adevarat, un copil, inger fiind, intelege mult mai bine decat un adult pacatos ca mine. Ca nu stim noi ce reprezinta cu adevarat Craciunul si semnificatia lui, asta e alta problema!

În prealabil postat de AndreiM

As vrea sa adresez problema lui Mos Craciun. Oricat de benefica ar fi idea asta unui copil, parintii prea mult il lauda pe acesta. Cand intrebi un copil, ce se intampla de Craciun? Pai, vine Mos Craciun cu cadouri!
Pai, defapt, de Craciun se naste Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Printre altele, mai e si chestia asta cu Mosu care da cadouri.
Poate vor fi parinti care vor spune ca copii sunt prea mici sa inteleaga asemena lucruri inalte. Eu zic ca nu e adevarat, un copil, inger fiind, intelege mult mai bine decat un adult pacatos ca mine. Ca nu stim noi ce reprezinta cu adevarat Craciunul si semnificatia lui, asta e alta problema!

Exact, si pe mine ma irita profund faptul ca sarbatoarea comerciala a craciunului a inlocuit aproape pe cea adevarata a Sfintei Nativitati... In Occidentul ala conformist, desfranat si penibil, chiar ii zic deja, in murdara limba engleza, "Xmas", abolind pe Christ. Odata, l-am injurat pe un negustoras occidental care imi trimisese o promotie cu Xmas (locuiam in Germania, atunci).

[romanbun]

Felicit initiatoarea acestui subiect! Realitatea nasterii, a mortii, a vietii de "dincolo" nu a fost studiata temeinic nici macar de inteleptii Bisericii, necum de aceia ai stiintei rationale. In lumea spirituala, nevazuta, nu multa lume are acces, iar daca unii incearca sau chiar reusesc, sunt taxati de ceilalti drept nebuni. Experienta populara de mii de ani a "prins" unele din aceste evenimente FIRESTI ale drumului omului prin cele 2 lumi CREATE, vazuta si nevazuta si experientele personale ale unor oameni BUNI la suflet, care au primit dreptul de a vedea aceste fapte, s-a transmis prin viu grai de-alungul anilor. Astept cu nerabdare si alte "povesti", printre care si BASMELE, adevarate initieri in fapte bune ale copiilor.

P.S.
Ce inseamna:
Ce ti-e scris in frunte ti-e pus.
Ce sunt "ursitoarele"
Ce sunt "zanele".
etc...

Doamne-ajuta!

[ioanna]

În prealabil postat de romanbun

Astept cu nerabdare si alte "povesti", printre care si BASMELE, adevarate initieri in fapte bune ale copiilor.
Ce inseamna:Ce ti-e scris in frunte ti-e pus.Ce sunt "ursitoarele"
Ce sunt "zanele".etc...

Sa le luam pe rand :)


In conceptia populara, credinta in destin si soarta scrisa a omului e puternic inradacinata. “Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris, aşa mi-a fost scris în slovele ursitoare.” ( cf. Simion Florea Marian, Naşterea la români)

In Panteonul românesc apar două tipuri distincte de fapturi ale destinului: Ursitoarele, care întâmpină nou-născutul pentru a-i ursi viaţa în lumea de aici, şi Zorile, care hotărăsc plecarea sufletul mortului în lumea de dincolo.

1. Ursitoarele fac parte din fondul precrestin mostenit, fiind bine conturate in mitologia romaneasca a sortii si care imbogatesc tabloul demonologiei populare, alaturi de Iele, Muma Padurii, Sfintele, Stimele sau Zanele Zori.Ursitoarele reprezinta una dintre putinele conceptii-superstitii precrestine care s-au transmis din generatie in generatie la romani, fiind o adaptare a mitului grecesc referitor la cele trei Moira. Românii sunt singurul popor neolatin care nu şi-a derivat numele zeiţelor destinului de la Moirile greceşti şi Fatele romane. Prin urmare, dacă termenul Ursitoare a fost necunoscut grecilor, romanilor şi vechilor slavi, înseamnă că românii l-au moştenit direct de la geto-daci, strămoşii lor autohtoni.

Moirae ( Ursitoarele ) au fost in mitologia greaca fiice ale lui Zeus si ale zeitei Themis care controlau destinul tuturor oamenilor din momentul nasterii si pana la moarte .Numele lor erau : Klotho , Lachesis si Atropos , fiind descrise ca niste babe urate , reci si neiertatoare . In mitologie , Moira este zeita ce se ocupa de destinul implacabil al oamenilor , ea ne vorbeste despre soarta, destin si platile karmice ale sufletului . Moira inseamna “o parte “ , si ca o personificare , putem spune ca aceasta zeita atribuia fiecarui om soarta lui sau partea cuvenita .



In aspectul ei triplu , ea este cunoscuta ca Mairae ( Ursitoarele ) ce controlau destinul uman , rolul lor a fost atat de puternic incat chiar si zeii , zeitele se temeau de ele . Ele vizitau nou-nascutul timp de sapte zile “ regizand “ destinul , fiind infatisate ca distante, reci , amare , actionand fara mila . Klotho a avut un rol important in mitologie, ea a fost responsabila cu nasterea, inceputul, Lachesis - a doua zeita a fost responsabila cu lungimea vietii , cu masurarea firului vietii, iar Atropos , a fost cea mai mare dintre Moirae si a supravegheat sfarsitul, moartea . Ea este descrisa ca “ inflexibila , inevitabila “ , este “ foarfecele “ care taie firul vietii. Doar Zeus-Jupiter a avut puterea de a salva pe cineva de la o moarte sigura. Aceste Zeite nu au intervenit brusc in viata oamenilor , insusi omul prin actiunile lui, prin libertatea oferita au permis ca aceste zeite sa intervina si sa corecteze destinul .

In mitologia romaneasca, aceste figuri traditionale sunt personificate ca trei fecioare sau zane, care croiesc ursita noilor nascuti in prima noapte a nasterii lor. Au nume sacre, nestiute si nepronuntate de muritori sau poarta numele functiei îndeplinite de fiecare în timpul ursirii: torcatoarea, depanatoarea si curmatoarea sau Ursita (care tine furca si fusul), Soarta (care toarce) si Moartea (cea care curma firul). Local, sunt cunoscute şi sub alte nume: Sfinte (Mehedinţi), Zâne sau Piaza rea (Vâlcea), Piaza rea, Ursoaie (Hunedoara), Soartea (Maramureş). Locuinţa lor s-ar afla în cer sau într-o pădure îndepărtată, „Cu locuri curate / De picior neumblate / Cu flori semănate / Şi de păsări cântate”. Recuzita cu care vin la ursit cuprinde trei instrumente pentru torsul şi tăiatul firului vieţii: furcă de tors, fus şi foarfecă.

Se spune ca ele se posteaza afara, pe prispă, la fereastra casei sau în casă (la căpătâiul patului în care doarme copilul) sau în jurul mesei si incep sa-i toarca copilului firul vietii: Ursita , tinand o furca in mana pune firul si invarte fusul, sora ei mijlocie, Soarta, il intoarce din caierul prins in furca si-l invarte pe fus, iar cea mai mica, Moartea, tinand in mana o foarfeca, strange firele laolalta si taie firul. Cea mică, care ţine foarfeca în mână, ar fi şchioapă. Aceasta hotărăşte vârsta pe care o va avea omul la moarte, prin tăierea bruscă a firului tors de suratele sale. De altfel, prin satele vrâncene, expresia „aşa a vrut Şchioapa” este auzită şi astăzi la moartea oamenilor. Ele ursesc omului soarta, adică ceea ce trebuie să i se întâmple: un plan al existenţei de la care nimeni nu se putea abate în momentele de răscruce ale vieţii: alegerea soţului sau soţiei, data şi felul morţii ş.a.

Cele ursite erau auzite în vis de lăuză sau de moaşa copilului. De obicei, lăuza visa şi moaşa îi tălmăcea visele. Cele ursite la naştere erau un dat sacru, bine exprimat de zicalele româneşti: „aşa mi-e scris”; „aşa mi-a cântat ursita la naştere”; „aşa mi-a fost dat”. Întrebaţi dacă data morţii ursite la naştere mai poate fi schimbată, bătrânii răspund adesea că „nici doftoru nu o poate schimba” (Cămârzana, jud. Satu Mare).

Pentru a te naste intr-un ceas bun si a primi un destin favorabil este necesar, conform traditiei, sa le indupleci pe cele 3 surori ursitoare prin diverse metode. În a treia zi de la naştere, moaşa scălda fătul şi lăuza, făcea curăţenie prin casă şi pregătea Masa Ursitoarelor. Masa ţărănească, joasă şi rotundă, devenea un altar încărcat cu ofrande, din care nu lipseau colacii/painea, sarea, cana cu vin sau cu apă, obiectele care le sugerau anumite idei de ursit (fierul plugului în satele de agricultori, fluierul în cele de păstori, caietul şi condeiul ca să înveţe copilul carte etc).

In Transilvania se spune ca, pentru a fi binevoitoare, ursitoarele trebuie sa gaseasca in camera copilului sare, paine si un caier cu lână ,pentru ca firul vietii tors de ursitori sa fie cat mai lung . Pot fi pacalite, caci se poate cerne făină, pe care, după 3 zile si 3 nopti, parintii pot vedea urma pasilor de zane.

In Banat, Moldova si Muntenia, se pregateste „cina ursitoarelor” cu paine, gaini, vin si 3 banuti sau un cutit. Painea reprezinta hrana sufleteasca a copilului, vinul reprezinta sangele Mantuitorului si totodata, legamantul de impacare dintre Tata si intreaga omenire, iar cutitul este arma spirituala cu care viitorul om va indeparta bolile, necazurile si demonii care-l vor incerca. Cand vor vni ursitoarele, vor manca din turta si apoi, cu cutitul in apa, vor prooroci viata respectivului. Asadar, masa ursitoarelor are ca scop imbunarea acestor fiinte mitice, in credinta aferenta ca tot ceea ce ursesc ele noului nascut este pentru totdeauna scris in “Cartea Sorţii”, numita si “Cartea Urselor”:

“Ce se atinge în special de ursita lor, trebuie să notăm că ea, fie-n bine, fie-n rău, fie orişicum va fi aceea, după ce au rostit-o odată şi au scris-o într-o carte, numită Cartea Sorţii, nu numai că trebuie să se împlinească, ci ea rămâne veşnică, neschimbată, nimene în lume, afară de unicul Dumnezeu, care e mai mare şi mai puternic decât dânsele, de s-ar pune luntre şi punte şi de-ar întrebuinţa orişice ar voi, nu e în stare să prefacă ceea ce au ursit ele odată.”

In Bucovina, moasa pune doar o lumină de veghe, crezandu-se ca aceasta este suficienta pentru a le mulţumi pe ursitoare, făcându-le să-i urzească micuţului o soartă cât mai bună. 8 zile după naştere, părinţii trebuie să fie veseli, căci tristeţea lor le molipseşte şi pe ursitoare, iar prorocirea va fi pe măsura umorii lor.

În perioada anchetei etnografice (1972 - 2003), femeile care năşteau la maternităţile din oraşe şi la casele de naştere din comune aşteptau Ursitoarele să vină la spital sau acasă, după externare: „Azi, unele femei după ce vin de la dispensar pun Ursitorile” (Căpâlna, jud. Bihor); „Se puneau trei turtiţe cu miere, un pahar cu apă, răchie, vin. Nu se puneau prea multe pe masă ca Ursitoarele să nu stea prea mult timp” (Berzasca, jud. Caraş-Severin); „Unele femei fac şi azi Masa Ursitoarelor la spital” (Voineasa, jud. Vâlcea); „Astăzi, ursirea copilului se face la întoarcerea copilului şi a mamei de la casa de naşteri. Chiar dacă are copilul la Bucureşti, tot îi fac Ursitorile aici, acasă” (Buturugeni, jud. Giurgiu) ş.a.

[ioanna]

2. Zorile apartin tot de mitologia romaneasca a sortii, alaturi de ursitoare. În obiceiurile de înmormântare, locul moaşei, de la naştere, care asigura venirea fătului fără incidente deosebite în lumea de aici şi îi primea apoi, după un anume ritual, Ursitoarele este preluat la moartea omului de un grup fără soţ de femei, preotese antice uitate prin unele sate până spre zilele noastre.

Acestea, stând cu faţa la răsărit, invocă în textul cântat Zorile, zeiţe ale destinului, care hotărăsc plecarea sufletului în lumea de dincolo. Din textele cântate rezultă că Zorile sunt trei zâne-surori care decid, prin apariţia lor înainte de răsăritul Soarelui, ieşirea sufletului din existenţă şi intrarea lui în postexistenţă.

În variantele gorjene, Zorile sunt rugate să întârzie răsăritul (Zorilor, Zorilor / Voi surorilor, / Voi să nu pripiţi / Să ne năvăliţi), ca să dea răgaz defunctului să pregătească: ospăţul funerar (Un cuptor de pâine, / Altul de mălai, / Nouă buţi de vin, / Nouă de rachiu / Şi-o văcuţă grasă, / Din ciread-aleasă, / Să-i fie de masă); o turtă de ceară (Turtiţă de ceară, Fie-ţi de vădeală) din care trebuia confecţionată lumânarea de mărimea mortului, numită stat, toiag, privighetoare; să scrie rudelor răvaşe ca să vină la ospăţ (Nouă răvaşele / Arse-n cornurele, / Ca să le trimeată / Pe la nemurele, / Să vină şi ele, / Să vadă ce jele); să pregătească mijlocul de transport, carul cu boi (Un car cărător, / Doi boi trăgători, / Că e călător / Dintr-o lume-ntr-alta,/ Dintr-o ţară-ntr-alta, / Din ţara cu dor / În cea fără dor; / Din ţara cu milă / În cea fără milă).

În variantele mehedinţene şi caraş-severinene, Zorile, interogate de ce au întârziat răsăritul, motivează că au dat răgaz defunctului să-şi ia rămas bun de la cei dragi: soţ, soţie, copii, părinţi. Cântecele de Zori, atestate la mijlocul secolului trecut în mai multe judeţe (Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu), sunt texte rituale de mare vechime, cântate la unison sau antifonic în diferite momente ale ceremonialului funerar. Melodia impresionează prin arhaicitatea sonorităţilor şi textul prin marea putere evocatoare. Până la etnomuzicologul român Constantin Brăiloiu, folcloriştii şi etnografii, neîntâlnind în Europa o specie asemănătoare, au încadrat-o greşit în categoria bocetelor.

Cantec zori audio: http://www.youtube.com/watch?v=Z7FhVsuqASI

Zeiţele destinului care ursesc la naştere şi moarte cele două suflete nu se confundă cu Ceasul Rău (Piaza Rea, Ghinionul) şi Ceasul Bun. Prima reprezentare mitică, Ceasul Rău, este un duh malefic, care iese omului în drum ca să-l îmbolnăvească, să-l îndemne să facă rău, să-l pocească şi chiar să-l omoare. Cu el se poate trezi omul în orice zi a săptămânii, fiind recunoscut după ţiuitul produs în timpul zborului. Spre deosebire de zilele de duminică, luni, miercuri, joi şi vineri, care au fiecare câte un singur Ceas Rău, marţea şi sâmbăta au câte trei. Dacă Ceasul Rău este asociat cu plecarea muribundului în lumea de dincolo, Ceasul Bun anunţă sosirea fătului în lumea de aici, timp favorabil marcat de apariţia unei stele pe cer, care îi va călăuzi viaţa până la moarte. Sufletele care pribegesc, unul în lumea de aici, de la leagăn la mormânt, şi altul în lumea de dincolo, de la veacul de om la veacul vecilor, pot avea la plecare zeiţe şi timpi favorabili sau nefavorabili.


sursa: partial din Ursitoarele si Zorile, de dr.Ion Ghinoiu, rev.Clipa feb. 2011

[romanbun]

Cred ca oamenii au pus tot felul de denumiri ingerilor pe care ni-i da Dumnezeu in ajutor: unul ar fi cel pazitor, echivalentul, zic eu, al acelei stele de pe cer de care se vorbea mai sus.

[ioanna]

Pentru cine vrea sa citeasca mai mult , va las sursele de unde am selectat textele postate anterior:
povestea oului rosu:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/l...ale-oului-rosu
Mos Craciun in mitologia romaneasca:
http://www.descopera.ro/cultura/3654051-craciun-co
Lumea de dincolo in conceptia populara:
http://www.inoe.ro/ianus/Dulea%207-8.htm
Moirele grecesti:
http://adriana-astro.com/moirae-ursi...-a-destinului/
Ursitoarele si zorile:
http://www.revistaclipa.com/5033/201...eonul-romanesc

Si un articol interesat, potrivit pentru acest topic: Diavolul in conceptia populara:
http://www.crestinortodox.ro/diverse...ara-97493.html

romanbun:Cred ca oamenii au pus tot felul de denumiri ingerilor pe care ni-i da Dumnezeu in ajutor: unul ar fi cel pazitor, echivalentul, zic eu, al acelei stele de pe cer de care se vorbea mai sus.

Buna observatia ta, ingerul pazitor= steaua. Cred ca menirea mitologiei romanesti a fost cultivarea in credincios a intelepciunii de a trai in pace cu semenii si natura personificata care-l inconjoara. Romanul isi alegea inca un parinte, un frate sau un prieten din natura inconjuratoare. Practic in tot folclorul romanesc , personificarile mediului onconjurator (stelele de pe cer, pomii din livezi ,brazii din padure) se nasc, se casatoresc si mor impreuna cu oamenii cu care s-au inrudit. In unele sate se crede ca la nasterea unui copil apare pe cer o stea care il va insoti in viata ca un inger pazitor si care va cadea la moartea acestuia. In alte sate, in loc de astru-frate cu romanu, avem bradul taiat din padure pentru a fi pus in cimitir ca sot sau sotie postuma la capataiul tanarului/tinerei necasatorit(e).La fel oamenii se infratesc si cu vietuitoarele, cantecele funerare de Zori fiind un bun exemplu in acest sens: sufletul e sfatuit sa-si aleaga pentru drumul anevoios ce-l are de parcurs pana ajunge pe lumea cealalta lupul ca si frate, vulpea si vidra ca si sora. Crestinismul s-a suprapus in spatiul carpato-dunarean peste o cu totul alta lume mitica decat cea mediteraneana (greco-romana), insa are legaturi firesti cu aceasta, dar si cu a sumero-babilonienilor, a egiptenilor antici, a vechilor indieni, popoare cu care stramosii autohtoni ai romanilor au fost contemporani.

[richard_d]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Exact, si pe mine ma irita profund faptul ca sarbatoarea comerciala a craciunului a inlocuit aproape pe cea adevarata a Sfintei Nativitati... In Occidentul ala conformist, desfranat si penibil, chiar ii zic deja, in murdara limba engleza, "Xmas", abolind pe Christ. Odata, l-am injurat pe un negustoras occidental care imi trimisese o promotie cu Xmas (locuiam in Germania, atunci).

Asta-i viata si societatea in care traim. Sarbatorile isi schimba denumirile si semnificatiile pe masura ce civilizatia evolueaza.

[FlaviusM]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Exact, si pe mine ma irita profund faptul ca sarbatoarea comerciala a craciunului a inlocuit aproape pe cea adevarata a Sfintei Nativitati... In Occidentul ala conformist, desfranat si penibil, chiar ii zic deja, in murdara limba engleza, "Xmas", abolind pe Christ. Odata, l-am injurat pe un negustoras occidental care imi trimisese o promotie cu Xmas (locuiam in Germania, atunci).

Si tu crezi ca paganii din antichitate au fost foarte fericiti atunci cand crestinii le-au confiscat sarbatorile?

[romanbun]

Asta-i viata si societatea in care traim. Sarbatorile isi schimba denumirile si semnificatiile pe masura ce civilizatia INvolueaza.
Din pacate noi ne raportam la ce credem ca stim despre crestinism, despre obiceiurile vechi, cu cunostintele noastre(reduse). Ce am fi spus sa zicem acu' 500 de ani, cand nu eram asa destepti, ci mai intuitivi, mai "tarani" si stiinta asta crestina era ca si inexistenta in masa mare de oameni, care se uitau la preot si la picturi si astfel se invatau despre ortodoxia teoretica. Dezvoltarea intelectului uman a dus la atenuarea intuitiei, a facerii "naturale" a binelui, la "complicarea" vietii omului, la nenaturaletea vietii lui si, din pacate, la departare de lumea nevazuta. Vedeti de ce marii calugari "trag" spre ruperea de lume, de traire in isihie...
Aducerea-aminte si trairea obiceiurilor strabune ne "trag" spre cer, spre comuniune cu oamenii si Dumnezeu.
Doamne-ajuta!
P.S.
Colindati ca la tara, nu ca la televizor!