Apostolul Toma mai curajos decat ceilalti Apostoli?

[lore86]

multumesc tuturor ptr o lamurire atat de importanta ptr mine.

Motto: ,,Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Dupa cum este scris: "Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat." Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit."(Romani 8:35-37).

Toata lumea a citit ,,Actele martirice".S-a intrebat cineva ce anume face diferenta intre trairea crestinilor de atunci si noi,cei din prezent?Unii mi-au spus,,Domne,pai ei erau dispusi sa moara pentru Credinta,era ceva specific acelor timpuri,acum lumea este alta."Altii mi-au spus:,,Asa era mentalitatea acelor timpuri,poate percepeau Credinta intr-un mod total,radical,care in prezent nu mai exista".False explicatii,sau ar fi bine sa fie false desi modul cum se desfasoara viata crestina din prezent pare sa le confirme.

Ce aveau oare in plus? Nu aveau biserici sau catedrale precum in prezent,nici Biblii,Cina Domnului se oficia pe ascuns,nici libertatea de care ne bucuram noi acum,cu toate problemele ei.Ce aveau ei de fapt?Poate un om sa moara fara sa aiba o incredintare cu privire la ceva anume,o incredintare care sa-l faca atat de puternic sufleteste incat sa fie gata sa infrunte orice?In prezent traim,din pacate,timpuri asezate ale credintei,calme,poti sa ai si televiziuni proprii,poti sa faci cam ce vrei in lumea crestina,nimeni nu te opreste.Cand Satana a fost invins de sacrificiu a scos la lupta trairea moarta cu pretentie de traire asa-zis echilibrata.Dar nu se spune nicaieri ca cei caldicei sau reci sunt speranta,unii mai bine au ars,si la propriu si la figurat, decat sa ruginesca.Acum,in zilele noastre,de libertate religioasa,daca se trezeste vreunul sa ,,arda"putin este pus la colt imediat de comunitate,asta in cazul in care nu este considerat a nu fi in toate mintile.
Ei,cei de atunci,nu au vrut jumatati de masura,o credinta ,,cuminte" ,,sociala",ci au ramas la cele smerite prin incredintarea totala pe care au avut-o,nu partiala.Au vrut tot,mantuirea, neavand si nedorind nimic lumesc,prin credinta care este o ,,este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad"(Evrei 11:1) au stat in fata pacatului lumii ,,marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant"(Evrei 11:13). Pe Cruce nu au existat jumatati de masura.

Am ajuns niste crestini asezati da morti.Nu fac apologia iesitului in strada sau a unor actiuni radicale ci ma intreb unde s-a pierdut firul intre ceea ce azi am numi ,,extremismul"celor de atunci si indolenta prezentului?Un crestin de atunci,teleportat in prezent,cu greu ar reusi sa recunoasca trairea cu care era el obisnuit.Iar noi,comparativ cu trairea lui, am fi precum niste tinichele atarnate de coada unei comete.De unde le venea curajul si unde l-am pierdut noi? Am citit recent un articol care analiza inscriptiile de pe mormintele celor de atunci.Ca si acum,omul mereu a simtit nevoia sa lase un ultim gand alaturi de memoria decedatului.Insa problema este ca pana si acele inscriptii tradeaza o diferenta semnificativa.Sa va dau cateva exemple,din perioada catacombelor:

,,Agape,vei trai pentru totdeauna";,,Dragului Syracus,bunul nostru fiu.Vei trai prin Duhul Sfant";,,Regina,fie sa traiesti prin Hristos";,,Draga Fausina,vei trai in Domnul";,,Dafnen,o vaduva,a carui viata nu a impovarat Biserica cu nimic";,,Bunului si dragului meu sot Castorius,care a trait 61 de ani,5 luni si 10 zile asa cum trebuia.Sotia lui iubita.In Hristos." ,,Septimus Praetextatus Caecilianus,servitor al lui Dumnezeu,care a dus o viata de credinta.L-am servit pe Dumnezeu si nu m-am lepadat,ii multumesc si imi incredintez sufletul Lui".

Te cam pun pe ganduri,parca incep sa se stranga piesele imaginii care ne lipseste.Au avut incredintarea reala,nu teoretica,a ceva ce noi nu avem,sau daca avem este intr-o forma saraca,difuza,atrofiata,omenesca,moderna,nevolnica ...,,asezata".Parca Tertullian a spus ca ,,Sangele martirilor este samanta pentru crestini".Sangele acesta a curs dintr-o incredintare care iti dadea taria sa infrunti orice.Nu pluteau in nesiguranta,in incertitudine,in ,,vom vedea".Ei cred ca aveau o alta incredintare,precum a Apostolului Pavel: ,,Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru."(Romani 8:38-39).

Curajul lor a avut o alta radacina decat lasitatea si mediocritatea lumii in care traim.Lumea in care au trait era cel putin la fel de rea si de nemilosa,poate chiar mai sangeroasa.Dar ei au fost ,,lumina lumii",au inteles acel ceva,aceea veste incredibila,altfel decat noi.Iar aceea traire le-a dat curajul sa mearga pana la capat,avand incredintarea,nu indoiala,in suflet.Acum teorie multa,traire unde?De ce?.Intrebari retorice cumva.Despre curaj,in lumea noastra...numai de bine,avem tot ce ne trebuie,mai putin ce au avut ei.

[Marius22]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Curajul lor a avut o alta radacina decat lasitatea si mediocritatea lumii in care traim.Lumea in care au trait era cel putin la fel de rea si de nemilosa,poate chiar mai sangeroasa.Dar ei au fost "lumina lumii",au inteles acel ceva,aceea veste incredibila,altfel decat noi. Iar aceea traire le-a dat curajul sa mearga pana la capat,avand incredintarea, nu indoiala, in suflet. Acum teorie multa,traire unde?De ce?.Intrebari retorice cumva.Despre curaj,in lumea noastra...numai de bine,avem tot ce ne trebuie,mai putin ce au avut ei.

Am parcurs prea usor calea de la certitudine la indoiala. Cu timpul "centrul de greutate" al vietii crestinului s-a mutat dinspre interior, inspre exterior. Astfel, am ajuns sa nu mai putem trai cu adevarat Imparatia lui Dumnezeu, ce este in mijlocul nostru, intru noi, pentru ca privirea ne este atintita mereu "dincolo" de ea, inspre nicaieri.

Multi dintre noi, credem in mod gresit ca ne asemanam Sfantului Apostol Toma intru necredinta de care dam dovada. Uitam insa ca indoiala lui este una datatoare de credinta, fiind o incredintare pentru noi, pe cand indoielile noastre nu sunt decat rezultatul unei lipse acute de sens. Indoielile noastre ne adancesc intru necredinta, si se aseamana indoielii care l-a pierdut pe Iuda.

Este adevarat ceea ce spuneti,foarte adevarat.Eu cred ca ei,spre diferenta de noi,aveau cel mai puternic argument,in fata caruia nici un zid al raului nu poate sta fara sa fie naruit de lumina:siguranta mantuirii.O sa explic scurt ce inteleg prin asta.

Le-a spus Hristos:,,Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?"? Le-a spus.A mai spus Hristos ca daca nu vor fi precum copii nu vor intra in Imparatia Cerului?A spus.Pai ei exact asta au facut.Au crezut ce le-a spus precum niste copii isi asculta tatal,fara intrebari,fara dispute teologice steril care iti ucid sufletul.Ei au raspuns precum Marta: ,,Da, Doamne", I-a zis ea, "cred ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia sa vina in lume.".

Iar acesta credinta,in nici un caz doar declarativa ci transpusa in fapte,a dat roade.Si au facut exact ce le-a predicat Pavel:,,Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitati-va, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre."(Evrei 12:2-3)

Soldatul cand se uita la capetenia lui nu face altceva,urmeaza exemplul.Nu mai este din lumea pacatului,este nascut din nou,poate sa fie si ucis.Si ce?Trece de la moarte la viata,prin EL.Cine mai poate sta in fata unei asemenea nadejdi?Nimeni,istoria acelor timpuri o arata.Secerati ca snopii gata sa fie culesi,au stat in fata unei teribile dezlantuiri a raului,o lupta intre credinta pagana care refuza sa moara si bucuria manturii in Hristos.Un terifiant asalt al satanei asupra lor.Dar nu i-a clintit.Cat de puternica a fost oare acesta incredintare a lor,,Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata"?

Sangele lor ofera raspunsul.Cu pretul vietii,cu moartea pre moarte calcand.Atat de puternica a fost.Daca il impart pe Hristos cu lumea pacatului,fata de care,teoretic in prezent,ar trebui sa fiu mort,cata siguranta sa mai am?Pai nu mai am,pentru ca lumea livreaza indoiala,ca si stapinul ei,nu certitudini.Deci,nu prea m-am rupt de ea,sunt un cuminte crestin mediocru,mort in pacatele mele,cu minime,in acest caz,sperante de mantuire.Da,cata dreptate aveti:,,Am parcurs prea usor calea de la certitudine la indoiala".

[heaven]

Apropo de Toma,de indoiala si de lipsa de incredere care dealtfel ne incearca pe noi toti la un moment dat in viata...exista un punct in Biblie care mie nu imi este inca foarte clar si m-as bucura daca cineva m-ar putea lamuri: se refera la pasajul in care Iisus patimea pe cruce si la un moment dat striga "Eli,Eli,Lama sabahtani?!" ("Dumnezeul meu,Dumnezeul meu,de ce m-ai parasit?!")...oare Iisus s-a indoit si El pe cruce?

[costel]

Daca pe Tabor firea dumnezeiasca se arata intr-un mod atat de accentuat incat ai impresia ca cea omeneasca a disparut, aici pe cruce se intampla contrariul - se arata mai mult cea omeneasca, incat ai crede ca a fost un simplu om. E un strigat care ne arata ca intruparea Fiului a fost reala, ca a fost cu adevarat om.

Parintele Rafail Noica spune cu privire la cuvintele "Dumnezeule, Dumnezeule pentru ce M-ai parasit" ca Hristos a trait ce traieste realmente omul. A trait real starea noastra pana la capat. Eu nu stiu daca S-a indoit, dat stiu ca a fost cu adevarat om.

[heaven]

În prealabil postat de costel

Daca pe Tabor firea dumnezeiasca se arata intr-un mod atat de accentuat incat ai impresia ca cea omeneasca a disparut, aici pe cruce se intampla contrariul - se arata mai mult cea omeneasca, incat ai crede ca a fost un simplu om. E un strigat care ne arata ca intruparea Fiului a fost reala, ca a fost cu adevarat om.

Parintele Rafail Noica spune cu privire la cuvintele "Dumnezeule, Dumnezeule pentru ce M-ai parasit" ca Hristos a trait ce traieste realmente omul. A trait real starea noastra pana la capat. Eu nu stiu daca S-a indoit, dat stiu ca a fost cu adevarat om.

Dumnezeul care traieste slabiciunea firii umane...da,este impresionant acest punct de vedere si o tema de meditatie profunda.
Iti multumesc Costel!