Poate deveni abstinenta o problema?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de mihailt

Viata sexuala redusa sau deloc e foarte sanatoasa pentru organism.
Asta se stie din timpuri mai vechi.
Spre exemplu la sportivi de performanta se practica abstinenta totala in perioada competitiilor.
Exista destui care traiesc in abstinenta nu pe motive religioase.

Proasta parere, mai ales ca nu se conditioneaza de nimic . Falsa adica.
In cazul in care barbatul vrea sa fie abstinent asa, de la el, ca sa fie si mai sanatos si sa ii faca piciorul subtire atunci oricum intervine natura biologica a corpului uman si declanseaza polutii nocturne pe toata perioada vietii sexuale active , impiedicind nebunul sa ajunga astfel la o sanatate de fier si sa nu ...mai moara niciodata !
Nu toate lucrurile care exista in mediul de viata al omului ii sunt si folositoare , iar pt. ca unul din acestea multe sa fie bun pt. om este necesar ca el sa fie aplicat cu buna rinduiala si mai ales cu dreapta socoteala . Vorba aceea : nu orice nemincare de frupt este si post !

[dobrin7m]

În prealabil postat de TunsDiana

Poate deveni problematica dar depinde de om. Daca esti un om caruia ii place foarte mult sexul, iti este mult mai greu decat unuia care nu ii pasa de sex pentru ca nu ii place. Un astfel de om care adora sa faca sex, poate avea probleme de comportament gen crize de nervi, depresii daca ramane mult timp abstinent.
Noi nu putem sti ce a fost in mintea sfintilor si cat de greu le-a fost.

In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege.

[heaven]

Baiul este ca procentul de sfinti si monahi este foarte mic,tocmai de aceea a fost lasata casatoria!Extrem de putini oameni pot trai in lume precum monahii,insa asta nu inseamna ca daca au un sot/sotie si se iubesc cu ea/el,nu pot trai o viata spirituala,doar ca in alt mod.

În prealabil postat de dobrin7m

In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege.

Este bine ca d-voastra stiti inclusiv ce gandeau sfintii si asa vorbiti despre ei ca si cum nu ar fi fost si ei tot oameni si s-ar fi luptat cu ispitele! Aveti o imagine idealizata a lor!
Va multumesc si pentru atacul la persoana! POti sa il ai si pe Hristos dar cu toate aceasta esti om si poti cadea!

[dobrin7m]

În prealabil postat de TunsDiana

Este bine ca d-voastra stiti inclusiv ce gandeau sfintii si asa vorbiti despre ei ca si cum nu ar fi fost si ei tot oameni si s-ar fi luptat cu ispitele! Aveti o imagine idealizata a lor!
Va multumesc si pentru atacul la persoana! POti sa il ai si pe Hristos dar cu toate aceasta esti om si poti cadea!

Toti putem stii ce gandeau sfintii daca le citim scrierile. Tot ce au scris ei pentru noi exprima gandurile lor si rezultatul experientei lor in drumul cunoasterii lui Hristos.
Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma.
Da, exemplele noastre trebuie sa fie Iisus Hristos, Maica Sfanta si sfintii. ei sunt idealul nostru.

Ati cunoscut vreun sfant in persoana ca sa puteti spune ca nu sunt o imagine idealizata ci doar simpli oameni care se lupta cu ispitele si atat? Aceasta atitudine de micsorare a ceea ce sunt sfintii nostri nu poate fi decat inselatoare.
Pentru mine, sfintii nostri reprezinta adevarate exemple demne de urmat daca vom dori sa ajungem si noi sa ne sfintim.
Eu consider ca nu am o imagine idealizata atata timp cat in fiecare seara in rugaciunile noastre invocam si ajutorul sfintilor sa se roage pentru noi ca sa ne mantuim prin rugaciunile lor.

Iata un extras din rugaciunile de seara:
"Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Inaintemergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala catre Stapanul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile tale (o inchinaciune).

Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor, locuitorilor in pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul, rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mantuiesc cu rugaciunile voastre (o inchinaciune).

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasilie cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti sfintii incepatorii ai preotiei, ajutati-ma si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru (o inchinaciune).

Toate sfintele femei : mironosite, mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit Mantuitorului Hristos cum se cuvine, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o inchinaciune). "

As dori acum sa va rog sa imi aratati unde este atacul la persoana in cuvintele mele pe care le-ati citat. Le redau:
"In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege."

Omul cade si se ridica si iar cade si iar se ridica. Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant. Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant? Nu e de ajuns sa avem pe buze numele lui Hristos trebuie sa il simti in in ganduri si in inima. Trebuie sa vorbesti cu Dumnezeu si sa il auzi sa il simti prin Duhul Sfant. Dar fireste ca noi cei care suntem jos, nevoitori incepatori, care nici nu am inceput curatirea nu putem pricepe asta si avem impresia ca cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.
Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

V-as pune o intrebare. Cum il ai pe Hristos? Cum un om il are pe Hristos? Il ai doar asa ca il numesti si il doresti si vezi ca o anumita dorinta sau cerinta se indeplineste? sau simti efectiv lucrarea Duhului Sfant in tine, si ai efectiv convorbire permanenta si neincetata cu Dumnezeu? Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu? Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?
Dar cei care inca nu au simtit Duhul Sfant? Il au pe Hristos? sau doar il doresc? Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant. Cu acestia cum este? Pot spune ca il au deja pe Hristos in inima lor?

oare noi unde ne pozitionam? Vorbim neincetat cu Dumnezeu? Il purtam in minte mereu? il simtim pe Hristos?

va recomand sa cititi "Vedere duhovniceasca" sa vedeti ce este cu adevarat in inima omului care inca nu s-a curatit si sa vedeti cum il primesti pe Hristos in inima. sa vedeti cat de rau doare inima la propriu, dupa ce alungi pacate, cat de rau doare inima la propriu incercand sa faci acolo largime printre pacate.
Am mai spus-o eu, omul astazi, majoritatea dintre cei ce traiesc in lume, da lumii din stramtoarea inimii sale. Nu da din largime ci din stramtoare. are acolo stramtoare multa, ca inca nu a scos afara pacatele toate si asa il simte si pe Hristos , si il are, tot in stramtoare.
Din stramtoare ies si simtamintele pentru aproapele, si atunci ies strambe.

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Sfintii parinti ne invata asa: acolo unde este pace si liniste in inima este Hristos, insa acolo unde este neliniste si agitatie si nervi acolo este necuratul. Si tot ei ne invata ca in omul in care este raul, nu poate fi Hristos. ca nu sufera amestec, nu poate intra Hristos in inima necuratita.

"Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege." sunt cuvintele mele. Puteti sustine contrariul?
Daca nu ai facut loc in inima lui Hristos si troneaza acolo satana cu tot alaiul de pacate , atunci mai poti avea intelegerea vietii?

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca.

Nu omul se sfinteste singur prin nevointa (faptele) sale, ci Dumnezeu sfinteste in dar omul. Este a Lui Dumnezeu a da si El da in dar cui voieste.

Apoi te contrazici singura:
Intai spui acestea (afirmatii care sint in acord cu ce a spus Diana):

Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant.
---
Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?

Apoi te contrazici, spunand:

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant?

De ce o ispitesti?

cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.

Despre cine vorbesti aici?

Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

Stii tu cui ofera Dumnezeu Darul Sau in inima altora? Tu te-ai gandit vreun pic cat poti sa smintesti cu astfel de afirmatii (facandu-i pe altii sa creada ca pina nu vor ajunge absolut perfecti la nepatimire totala nu vor putea sa simta lucrarea Duhului Sfant sau pe Hristos)?
Plus ca iar te contrazici - aceasta afirmatie contrazice primele doua afirmatii ale tale pe care ti le-am citat impreuna (cele referitoare la ridicari si caderi).

Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu?

Este un dar de la Dumnezeu, nu este un rezultat automat al faptelor si nevointelor omului.

Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant.

Nu omul se curata pe sine, ci Dumnezeu curata pe omul care se straduie sa-I implineasca voia. Este un dar de la Dumnezeu, nu un merit al omului.

nu poate intra Hristos in inima necuratita

Chiar crezi ca stii tu in inima cui poate sau nu poate intra Hristos (crezi ca are Dumnezeu vreo neputiinta)? Crezi ca stie lutul ce face olarul?

Fiecare gand bun de a face binele a fost pus in inima omului de Dumnezeu. Nu este un merit al omului, al efortului propriu al omului. Este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care curata inima omului (daca omul doreste asta cu sinceritate si smerenie), nu omul prin eforturile sale proprii.

În prealabil postat de dobrin7m

Toti putem stii ce gandeau sfintii daca le citim scrierile. Tot ce au scris ei pentru noi exprima gandurile lor si rezultatul experientei lor in drumul cunoasterii lui Hristos.
Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma.
Da, exemplele noastre trebuie sa fie Iisus Hristos, Maica Sfanta si sfintii. ei sunt idealul nostru.

Ati cunoscut vreun sfant in persoana ca sa puteti spune ca nu sunt o imagine idealizata ci doar simpli oameni care se lupta cu ispitele si atat? Aceasta atitudine de micsorare a ceea ce sunt sfintii nostri nu poate fi decat inselatoare.
Pentru mine, sfintii nostri reprezinta adevarate exemple demne de urmat daca vom dori sa ajungem si noi sa ne sfintim.
Eu consider ca nu am o imagine idealizata atata timp cat in fiecare seara in rugaciunile noastre invocam si ajutorul sfintilor sa se roage pentru noi ca sa ne mantuim prin rugaciunile lor.

Iata un extras din rugaciunile de seara:
"Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Inaintemergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala catre Stapanul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile tale (o inchinaciune).

Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor, locuitorilor in pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul, rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mantuiesc cu rugaciunile voastre (o inchinaciune).

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasilie cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti sfintii incepatorii ai preotiei, ajutati-ma si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru (o inchinaciune).

Toate sfintele femei : mironosite, mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit Mantuitorului Hristos cum se cuvine, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o inchinaciune). "

As dori acum sa va rog sa imi aratati unde este atacul la persoana in cuvintele mele pe care le-ati citat. Le redau:
"In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege."

Omul cade si se ridica si iar cade si iar se ridica. Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant. Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant? Nu e de ajuns sa avem pe buze numele lui Hristos trebuie sa il simti in in ganduri si in inima. Trebuie sa vorbesti cu Dumnezeu si sa il auzi sa il simti prin Duhul Sfant. Dar fireste ca noi cei care suntem jos, nevoitori incepatori, care nici nu am inceput curatirea nu putem pricepe asta si avem impresia ca cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.
Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

V-as pune o intrebare. Cum il ai pe Hristos? Cum un om il are pe Hristos? Il ai doar asa ca il numesti si il doresti si vezi ca o anumita dorinta sau cerinta se indeplineste? sau simti efectiv lucrarea Duhului Sfant in tine, si ai efectiv convorbire permanenta si neincetata cu Dumnezeu? Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu? Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?
Dar cei care inca nu au simtit Duhul Sfant? Il au pe Hristos? sau doar il doresc? Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant. Cu acestia cum este? Pot spune ca il au deja pe Hristos in inima lor?

oare noi unde ne pozitionam? Vorbim neincetat cu Dumnezeu? Il purtam in minte mereu? il simtim pe Hristos?

va recomand sa cititi "Vedere duhovniceasca" sa vedeti ce este cu adevarat in inima omului care inca nu s-a curatit si sa vedeti cum il primesti pe Hristos in inima. sa vedeti cat de rau doare inima la propriu, dupa ce alungi pacate, cat de rau doare inima la propriu incercand sa faci acolo largime printre pacate.
Am mai spus-o eu, omul astazi, majoritatea dintre cei ce traiesc in lume, da lumii din stramtoarea inimii sale. Nu da din largime ci din stramtoare. are acolo stramtoare multa, ca inca nu a scos afara pacatele toate si asa il simte si pe Hristos , si il are, tot in stramtoare.
Din stramtoare ies si simtamintele pentru aproapele, si atunci ies strambe.

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Sfintii parinti ne invata asa: acolo unde este pace si liniste in inima este Hristos, insa acolo unde este neliniste si agitatie si nervi acolo este necuratul. Si tot ei ne invata ca in omul in care este raul, nu poate fi Hristos. ca nu sufera amestec, nu poate intra Hristos in inima necuratita.

"Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege." sunt cuvintele mele. Puteti sustine contrariul?
Daca nu ai facut loc in inima lui Hristos si troneaza acolo satana cu tot alaiul de pacate , atunci mai poti avea intelegerea vietii?

Va multumesc pentru raspuns si pentru sfaturi!!

[sophia]

În prealabil postat de teodoraianys

Abstinenta ar putea deveni problematica, in conditiile in care viata sexuala a fost inceputa deja, iar dupa urmeaza aceasta perioada?
Pe de alta parte, ma gandesc ca au fost sfinte (precum Sf Maria Egipteanca, Sf Teodora de la Sihla,etc) care cunoscusera si aceasta parte a vietii mai inainte de a ajunge in pustie, unde si-au petrecut in singuratate zeci de ani. Ele cum de nu au avut probleme? Mirenii ar trebui sa nu mai recurga la varianta calugariei daca deja mai inainte si-au inceput viata sexuala ?

Astept parerile voastre, pro si contra si eventual si participarea cu pareri si din punct de vedere medical, al celor cu astfel de cunostinte. Se poate pune problema, in acest caz, de medicina vs. convingeri religioase?

Este greu de dat un raspuns general. Ma gandesc si eu uneori la aceasta problema.
Mai intai ca depind f.mult contextul si motivele abstinentei:
- in cadrul casatoriei
- in afara ei, dar in lume
- individual (adica la cei ce traiesc singuri), sau la cei care traiesc impreuna cu altcineva
- in monahie sau preotie

Din motive:
- de sanatate
- religioase
- de refuz al relatiilor sexuale (am aflat de curand de existenta unei noi forme de viata in care oamenii se declara asexuali, adica impotriva relatiilor sexuale de orice fel), n-am inteles din ce cauza.

La fel conteaza daca abstinenta este de natura mentala, spirituala, sau trupeasca.
- abstinenta trupeasca este simpla - nu ai relatii cu altcineva, dar poti trai rezolvare sexuala de unul/una singura de ex.
- mental - nu faci sex fizic, dar te poti gandi, sau "alimenta" din carti, reviste, filme, etc.
- spiritual - abstinenta totala, de natura religioasa mai ales, sau din considerente morale (sau forma noua de care spuneam mai sus).


Nu cunosc aspectele medicale. Exista pareri si pareri, chiar in randul medicilor.
La fel cum exista pareri si pareri si in randul preotilor.
Pe vremea mea toata lumea spunea, inclusiv la scoala, la orele de anatomie, sau la discutiile de educatie medical-sexuala, ca la baieti/barbati exista probleme.

Cineva spunea de anumite implicatii patologice la barbati: polutii nocturne si alte chestii, sau atrofii.
La femei nu stiu cum este, dar cred ca problemele sunt mai mult de natura sufleteasca.

Eu inclin sa cred ca anumite probleme exista la amandoi, daca aceasta abstinenta nu este voita, ci impusa si mai ales daca persoana in cauza nu traieste singura (are ispita mereu in preajma).

Exemplul cel mai bun este postul in cadrul casatoriei. Eu ii spun abstinenta, pentru ca este indelungat si des, daca este sa-l respecti asa cum cere biserica (institutie).
Acolo este f.greu si se pot naste probleme mari.
Mai intai ca si daca vrei, dormi totusi in acelasi pat, sau macar in aceeasi casa, cu sotia/sotul.
Pe urma este greu daca sentimentul este profund, sa faci separatie intre sentiment si trairea lui trupeasca. Adica sa iubesti pur si simplu, sau sa mangai (sufleteste si/sau fizic), sa tii in brate pe cineva iubit, dar sa nu ajungi mai departe. Si asta zile, saptamani, luni de zile in sir.
Atunci apar probleme la amandoi, daca abstinenta nu este de comun acord, dar cel care nu o doreste are problema mai mare,dubla. Mai intai ca el doreste, si mai apoi de frustrarea si refuzul celuilalt ("nu ma (mai) iubesti (e)").

Unii spun ca daca in casatorie postesti, sau esti abstinent nu inseamna ca nu-l mai iubesti pe celalalt. Eu zic -ba da-, mai ales daca nu o faci cu acordul lui/ei.
Pur si simplu desconsideri acel om si pe urma cum pot unii sa faca separatia: te iubesc, dar nu si trupeste?

Si in casnicie mai apare si aspectul conceperii de copii.
In acest caz abstinenta poate fi mod de contraceptie (cand nu se (mai) doresc copii, sau dimpotriva daca macar unul din cuplu doreste copii si celalalt vrea abstinenta, mai bine se despart, caci se cheama suferinta curata.

Abstinenta poate crea probleme in functie de gradul de sexualitate al persoanei, si/sau al partenerului.
Daca un om si asa este mai mult sau mai putin linistit/"frigid" de la natura, atunci nu e nici o problema, ci dimpotriva, omul este fericit.
Daca dimpotriva omul este f.incarcat hormonal si traitor sexual, atunci pentru el abstinenta este boala curata, fie ea sufleteasca, fie chiar trupeasca.

Ma refer acum la exemplele din Scripturi. Marturisesc ca eu nu le inteleg si mai ales mi se par caderi dintr-o extrema in alta.
Adica din desfranare se ajunge in pustiu. Mi se pare f.exagerat. In fond exista si calea casatoriei, sau macar a curatiei in lume.
Monahia este o forma de viata. Dar nu inseamna neaparat pustie.
Am inteles ca fecioria nu este o cerinta si mi se pare destul de ciudat, pentru ca inseamna ca pana la urma orice desfranat poate ajunge in manastire si nu mis e pare corect.
Pe de alta parte monahia inseamna abstinenta trupeasca, dar sunt unii care si fara voie nu-si pot ascunde, infrange total sexualitatea naturala si ea rabufneste in diverse forme, macar si numai cu gandul.

Nu inteleg abstinenta la preotii vaduvi, sau divortati. Pentru ei este ceva impus, o pedeapsa, mai ales daca in cazul al doilea nu este din vina(principala) lor si ei nu mai au voie sa se casatoresca, sa aibe copii.
Nu inteleg aici explicatia, mai ales cea religioasa.
Si banuiesc eu ca ei au mari probleme in viata, caci traiesc in lume si adeseori se intampla pacate mai mari.
Mai bine se duc la manastire, macar acolo nu au ispita zilnica.

Asa cum spunea cineva aici, abstinenta, inclusiv cea din motive religioase fara plan si cap, poate mai mult dauna, decat ajuta si nici nu reuseste.
Sfintii au avut un sprijin, ceva in plus fata de noi: o putere imensa de la Dumnezeu.
Si nici la ei nu putem stii noi (ca nu se scrie nicaieri din viata lor privata), cum au trait acea abstinenta si cu ce consecinte. Dar putem sa ne rezumam a gandi, ca Dumnezeu a avut grija de ei.

Se mai punea intrebnarea daca este mai grea abstinenta la cei care au avut relatii, sau la cei feciorelnici.
Greu de spus.
Sexualitatea are rolul ei in viata omului. Nu degeaba a fost creat/dotat omul asa.
Are efecte negative, dar si utilitate, chiar in afara conceperii de prunci.
La cei feciorelnici n-as spune ca e vorba de curiozitate, ci mai degraba de sindromul "fructului copt".
Fiec are ajunge la o varsta la care esti copt pentru casatorie si concepere de prunci, fie ca vrem sau nu asta.
Chiar si calugarii trec prin asta.
Si acel surplus de viata, de hormoni nepotoliti, fac rau: creeaza neliste trupeasca si sufleteasca.
Chiar si la monahi abstinenta nu este usoara.
Unii spun ca se citeste pe chipul lor blandetea, bunatatea si sfintenia. Eu as spune ca nu intotdeauna si nu la toti.
Din nou depinde de trupul lor.
Nu stiu cum se manifesta la barbati, dar si maicile simt ciclul, lipsa familiei si a copiilor etc.

Si cum se simt cei sunt abstinenti in mod nedorit - nu au partener? Si la ei depinde de trup/hormoni, spirit etc. si ei pot trai sexualitatea sub diverse alte forme (pacat, dar real).

Si inchei cu o intrebare: in fond de ce este nevoie de abstinenta trupeasca? De ce sa refuzam sexul (in cadrul casniciei mai ales, in limite normale si sanatoase)?

[codana]

În prealabil postat de teodoraianys

Abstinenta ar putea deveni problematica, in conditiile in care viata sexuala a fost inceputa deja, iar dupa urmeaza aceasta perioada?
Pe de alta parte, ma gandesc ca au fost sfinte (precum Sf Maria Egipteanca, Sf Teodora de la Sihla,etc) care cunoscusera si aceasta parte a vietii mai inainte de a ajunge in pustie, unde si-au petrecut in singuratate zeci de ani. Ele cum de nu au avut probleme? Mirenii ar trebui sa nu mai recurga la varianta calugariei daca deja mai inainte si-au inceput viata sexuala ?

Astept parerile voastre, pro si contra si eventual si participarea cu pareri si din punct de vedere medical, al celor cu astfel de cunostinte. Se poate pune problema, in acest caz, de medicina vs. convingeri religioase?

abstinenta sot-sotie,poate fi o problema numai in cazul in care decizia se ia unilateral.
daca e sa vorbim de placerea carnala,acest lucru nu este insurmontabil,iti trebe un lucru de nimic,vointa, si evident, ajutor de la creator.
daca exista o problema,musai trebe sa ai baza:constientizarea problemei.io,nu cred ca omul in strafundul ratiunii sale nu face diferenta intre bine si rau,permis si nepermis.

[ory]

Ai mare dreptate, dobrin7m...
Eu, insa, ma gandesc asa : viata este diferita, oamenii sunt diferiti, situatiile pot fi diferite, sau daca sunt aceleasi, ele pot fi percepute in mod diferit. Nu gandim la fel, nici macar durerea nu o simtim in aceiasi masura, nu credem intr-un mod identic, si ca atare, nu reactionam la fel . Tocmai de aceea Dumnezeu a ingaduit sa fie maleabil, sa judece lucrurile si oamenii dupa specificul lor, dupa putinta fiecaruia, dupa experienta si motivul individual, ori social. Totul se manifesta in mod distinct, tocmai aceasta diversitate da vietii mai multe sensuri, iar noi nu le putem opri, si nici Lucrarea Lui Dumnezeu nu o putem intelege pe deplin ....

Doar COPII SUNT INGERI PAMANTENI !