Prieteni si prietene

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Desigur că sfinţii sunt prietenii noştri în care ne punem mare nădejde. Ca şi în îngerul nostru păzitor, pe care atât de des îl uităm, deşi ne este cel mai apropiat prieten.

Pe de altă parte, adesea am simţit nevoia unui prieten în trup, care să fie credincios şi cu care să pot împărtăşi probleme de credinţă şi de practică. Deşi am mulţi prieteni, mulţi şi buni, totuşi nu discut asemenea lucruri cu niciunul şi simt în aceasta o mare lipsă.

De fapt, dv aveţi astfel de prieteni ? E un lucru care m-ar interesa mult: dacă da, aş vrea să ştiu cum aţi ajuns să fiţi în prietenia lor.

In fapt, sunt in aceeasi situatie ca a ta.
Consider ca trebuie sa ne acceptam circumstantele, oricare ar fi ele.
Iar prin forta creativa sa le schimbam in sens spiritual.

Daca nu avem prieteni sa ne facem prieteni din ploaie, vant si stele.

Invataturile au fost date, dar noi trebuie sa le exprimam intr-un mod original, propriu,
cultivand ceea ce Dumnezeu ne-a randuit in viata de zi cu zi.

Daca ne da prieteni sa cultivam corectitudinea si intrajutorarea.
Daca ne da dusmani, sa cultivam rabdarea si iertarea.
Daca ne lasa singuri, izolati intre "necredinciosi", sa atragem mai mult mangaierea ingerilor.