Care-i necazul vietii Dvs ,in clipa de fata?.....

[fallen]

Revin cu una mai proaspata. Se pare ca Dumnezeu ma loveste unde ma doare mai rau. Se pare ca vrea sa asist neputincioasa la moartea propriului nostru animal de casa, ca sa imi dovedesc inca o data, (de parca n-as fi aratat-o de ajuns) mie si celor apropriati, propria incompetenta. Si stiti ce e mai grav? Eu am esuat profesional pentru ca n-am fost suficient de pregatita; dar cei care sa-mi demonstreze, sa ma convinga, ca sunt mai buni ca mine - au fost foarte putini; cu toate ca teoretic daca eu am fost concediata si ei inca lucreaza, inseamna ca ei sunt mai buni ca mine; dar nici macar fostii mei sefi nu au reusit sa ma faca sa am incredere in ei. Si chiar daca l-as gasi pe cel care sa-mi poata rezolva problema, ai mei nu sunt dispusi si nu au fost niciodata sa plateasca pe altcineva ca sa le repare animalele (din moment ce m-au intretinut si ma intretin in continuare pe mine).
Mai vreti una?
Din cand in cand ma apuca asa o moleseala, o slabiciune musculara, mai ales cand ma incalzesc foarte rau, de abia mai pot sa ma ridic de jos si sa ma misc, sa ma tin pe picioare, fara mare efort. Nu pot sa spun ca ma doare ceva, dar parca nu mai circula influxul nervos cu viteza care trebuie, sau se opreste undeva, ca un cal la o caruta care e incarcat peste masura. Si pentru ca nu e de ajuns, credeti ca ma crede cineva? Bineinteles ca nu, toata lumea crede ca e vorba doar despre o lene incomensurabila.
Si inca ceva.
De multe ori imi dau seama ca "dinamica" gandirii mele e aceea a unui om "posedat " de un duh necurat. Nu ma indeamna sa fac rele (inca) celorlalti, dar ma "indeamna" la : neincredere, deznadajduire, neascultare, senzatia ca nu sunt buna de nimic, ca incurc, dorinta dea-mi face rau, de moarte sau chiar sinucidere. Ba chiar mi-e teama ca as putea sminti pe ceilalti, ca i-as putea face, prin comportamentul meu, sa-mi faca ei rau, facandu-i astfel pe ei sa pacatuiasca, situatie in care am auzit ca chiar si Dumnezeu prefera sa-ti iei singur viata. Bineinteles ca nu m-ar crede nimeni nici cu treaba asta, poate nici macar duhovnicul. Poate cel mult "m-ar crede" vreun sarlatan "exorcist"...

Necazul meu este ca sunt cuprinsa de plictiseala si de o oarecare tristete. Nu i-as spune depresie, pentru ca am trecut prin asa ceva si era mult mai rau decat acum.

In aceasta perioada pur si simplu sunt prea lenesa ca sa fac ceva, in afara de serviciu. Tot e bun si serviciul, din multe puncte de vedere, dar nu este ceva ce fac cu pasiune.

Nu am motivatia sa fac nimic: mancare, sa citesc, sa invat ceva, sa merg la sala... Trece timpul si ma tem sa nu treaca degeaba.

[EmaSimona]

Draga mea, fallen, nu sunt în măsură să-ți dau sfaturi concrete pentru a ieși din aceste impasuri. Oricum, mă îndoiesc că starea ta de spirit s-ar îmbunătăți cu tot norocul din lume. Sf. Serafim de Sarov spune că scopul creștinului este dobândirea Duhului Sfânt, caută cuvintele lui pe google, mai cere și unui preot să te lămurească și luptă pentru dobândirea Duhului Sfânt! Atunci se vor ameliora stările tale negative și va pătrunde bucuria duhovnicească. Domnul să te ajute!

[Kronos]

De ce, dacă creștinismul este religia dragostei, a înțelegerii, a liniștii sufletești, sunt atâția ortodocși (și știm doar că ortodoxia este esența creștinismului) deprimați, triști, plictisiți? Poate pentru că ajung să trăiască permanent cu o teamă a păcatului, să-și pună continuu întrebări dacă e păcat sau nu și aproape mereu când vine vorba de plăcere să creadă că e păcat? Și să nu uităm de atitudinea paranoică la care îndeamnă preoții cum că Dumnezeu e mereu cu ochiul pe tine constrângându-te la o trăire cenzurată - lucru pe care-l observăm și din problemele de a-ți reprima gândurile pe care le ridică și cu care sunt de-acord atâția pe forum.

În prealabil postat de Kronos

De ce, dacă creștinismul este religia dragostei, a înțelegerii, a liniștii sufletești, sunt atâția ortodocși (și știm doar că ortodoxia este esența creștinismului) deprimați, triști, plictisiți? Poate pentru că ajung să trăiască permanent cu o teamă a păcatului, să-și pună continuu întrebări dacă e păcat sau nu și aproape mereu când vine vorba de plăcere să creadă că e păcat? Și să nu uităm de atitudinea paranoică la care îndeamnă preoții cum că Dumnezeu e mereu cu ochiul pe tine constrângându-te la o trăire cenzurată - lucru pe care-l observăm și din problemele de a-ți reprima gândurile pe care le ridică și cu care sunt de-acord atâția pe forum.

Intrebarea ta e valida. Ar trebui sa fim bucurosi, iubitori si intelepti...
Ce sa zic, referitor la mine, plictiseala nu vine neaparat din teama de pacat... Caci si placerile, practicate frecvent, duc tot la plictiseala.

Maine divortez si sperante sa se mai rezolve ceva sunt foarte putine. Eu o sa ma rog pana in ultimul moment, cine stie poate Maica Domnului sau Sfantul Nicolae imi fac o surpriza frumoasa.
Doamne ajuta.

În prealabil postat de VictorS

Maine divortez si sperante sa se mai rezolve ceva sunt foarte putine. Eu o sa ma rog pana in ultimul moment, cine stie poate Maica Domnului sau Sfantul Nicolae imi fac o surpriza frumoasa.
Doamne ajuta.

Nici o surpriza azi. Trei luni de rugaciune, acatiste, pomeniri la Sfanta Liturghie, la Psaltire la multe manastiri, spovedanie, canoane, mers la biserica zilnic... rezultat zero. Am sperat si m-am rugat pana in ultima secunda. Asta a fost tot.
O zi buna

[gabriela8]

În prealabil postat de VictorS

Nici o surpriza azi. Trei luni de rugaciune, acatiste, pomeniri la Sfanta Liturghie, la Psaltire la multe manastiri, spovedanie, canoane, mers la biserica zilnic... rezultat zero. Am sperat si m-am rugat pana in ultima secunda. Asta a fost tot.
O zi buna

Imi pare foarte rau! Dar nu, nu a fost tot! Rugaciunile nu raman fara folos si nu renunta la ele! Continua astfel!

Inaintea lui Dumnezeu nu esti divortat, iar lucrurile vor capata un sens mai devreme sau mai tarziu, cand poate nici nu te mai astepti. Important sa nu deznadajduiesti!

[laurschepsis]

În prealabil postat de VictorS

Nici o surpriza azi. Trei luni de rugaciune, acatiste, pomeniri la Sfanta Liturghie, la Psaltire la multe manastiri, spovedanie, canoane, mers la biserica zilnic... rezultat zero. Am sperat si m-am rugat pana in ultima secunda. Asta a fost tot.
O zi buna

Doamne-ajuta!

Ai facut ce trebuia sa faci. Acum mergi la biserica si aprinde cateva lumanari si multumeste lui Dumnezeu pentru cele cate a randuit pentru fratia ta pana azi. Caci, daca in ciuda eforturilor tale de a nu dezlega ce a unit El, totusi a lasat evenimentele sa decurga in acest sens, inseamna ca asa trebuie. Din proprie experienta iti spun ca multe situatii care m-au mahnit am constatat ulterior ca erau spre binele meu sau al altora. Durerea este dincolo de intelegerea evenimentelor, stiu ca te doare cumplit, dar nu deznadajdui ci repetati in gand, asa cum ne invata parintele Arsenie Boca, ca asa iti trebuie. Nu intelegi acum de ce. Dar roaga-l pe Dumnezeu sa iti descopere de ce a trebuit sa fie asa si poate ca te va ajuta sa intelegi.

Uneori cel de langa tine este prins nepregatit duhovniceste de catre vrajmasi si, oricat ai incerca sa ii spui ca nu este bine ce vrea sa faca, nu il/o poti opri. Roaga-te pentru ea si de aici inainte, caci nu ea insasi este cea care a impins lucrurile catre acest deznodamant, ci vrajmasii din spatele ei. Asta e crucea ta. Nu incerca sa fugi de ea, da Slava lui Dumnezeu si iubeste rana.

Doamne-ajuta!

[glykys]

În prealabil postat de VictorS

Nici o surpriza azi. Trei luni de rugaciune, acatiste, pomeniri la Sfanta Liturghie, la Psaltire la multe manastiri, spovedanie, canoane, mers la biserica zilnic... rezultat zero. Am sperat si m-am rugat pana in ultima secunda. Asta a fost tot.
O zi buna

Draga Victors, poimaine ii sarbatorim pe Sfintii Parinti Ioachim si Ana.
Aveau si ei o problema mare, mare, si se tot rugau lui Dumnezeu sa le-o rezolve: nu puteau avea copii. Si erau oameni drepti, nu ca noi, si stii cat s-au rugat? Nu trei luni, nici trei ani, nici treizeci de ani... mai multi zeci de ani s-au rugat Domnului sa le dea un copil. Si El le-a rasplatit rabdarea si le-a daruit o fetita, pe Nascatoarea de Dumnezeu. Ce ne-am fi facut noi daca ei, dupa trei luni de post, rugaciune si psaltire ziceau: gata, Doamne! Am obosit, nu mai putem?