Responsabilitatea profesorului de religie

[Noesisaa]

În prealabil postat de glykys

In calitate de crestini, ar trebui sa ne ducem crucea: daca esti profesor, trebuie sa iti duci crucea de profesor, sa iti dai toata silinta sa ii inveti pe copii; daca esti elev, ai crucea de elev, sa iti dai toata silinta sa inveti la scoala; daca esti parinte, ai crucea de parinte, sa iti dai silinta sa iti educi copiii (din cuvintele parintelui de la predica de azi).

Teoria este asa si este frumoasa, si buna de predica, dar in practica....

Parerea mea, adica a unei persoane care a trecut prin cateva sisteme de invatamant diferite, este ca, un lucru practic care poate fi facut este sa se puna accentul pe vocatie. Multi tineri romani fac liceu/facultate/etc fara macar o secunda sa se gandeasca la vocatia pe care le-a randuit-o Dumnezeu. Sau sa faca ceea ce le place pe de o parte, si pe de alta parte ce sunt buni sa faca.

Si profesorii de religie, si ceilalti profesori, pot sa ii invete pe elevi sa isi gaseasca vocatia, cum sa o descopere, cum sa dea roade, cum sa nu le fie rusine de vocatia lor, sau de lipsa de vocatie intr-un anumit domeniu.

Sunt, din pacate, foarte multi profesori, de religie si de alte discipline, care nu au nici in clin nici in maneca cu predarea, cu lucrul cu tinerii...sunt oameni tristi si care nu dau rezultate bune, nici nu inspira pe altii.

S-a ajuns intr-un asemenea hal incat de multe ori profesor nu devine cel talentat, ci cel care nu are chef sa faca altceva. Sau care nu are chef sa se analizeze si sa isi dea seama la ce de fapt este bun. Si asa se vad rezultatele...elevi care nu stiu sa scrie, elevi care nu trec bacalaureatul, elevi descumpaniti, tineri care nu stiu in ce directie sa o ia, dispret fata de meseria de profesor....

De fapt, lectura din Sf Evanghelie de astazi, cea a tanarului bogat, este despre vocatie. Un tanar credincios pe de o parte, care il face pe Mantuitorul sa zambeasca, pleaca intristat fiindca nu are puterea/nu vrea sa urmeze chemarea (vocatia) lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in mod personal ("Vinde-ti averea, imparte saracilor, si urmeaza-Mi"), si noi trebuie sa raspundem tot in mod personal. Tanarul avea talent de ucenic al lui Hristos, indeplinea poruncile cu dragoste, vroia sa stie cum sa devina perfect, dar nu a avut curajul sa-si depaseasca cercul de comfort al administrarii materiale. Definitia unei vocatii ratate.

Asa si in zilele noastre. Daca esti atat de timid incat nu poti sa vorbesti in fata unui grup de tineri/oameni, sa le atragi atentia si sa ii inveti, inseamna ca meseria de profesor nu este pentru tine. Si sa insisti sa devii profesor, sau sa te lasi dus de val si sa devii profesor, este o solutie pentru intristare viitoare. Tu probabil ca esti bun de contabil, si ai fi un contabil fericit. Dar in loc vei fi un prof de mate trist. Sau poate ai fi fericit ca zidar. Sau inginer. Etc.

[glykys]

Noesisaa, partea proasta in sistemul nostru de invatamant e ca s-au desfiintat scolile profesionale. Acum toata lumea intra la liceu, ca, deh, obligatoriisunt zece clase, iar daca le-ai facut pe alea zece, mai faci inca doua si te
trezesti ca pici bacul.

Eu nu pot sa inteleg cum de un scoler nu poate sa invete acolo, ceva, cat sa ia o nota de trecere. Am vazut si eu subiectele, nu sunt dificile, acum 5 ani, cand am dat eu bacul, se dadeau patru examene scrise si doua orale, pe vremuri, era mai greu, mai multa materie. Acum parintii platesc la greu meditatii si copilul tot lenes e. Bine, bine, conditiile sunt proaste, dar nu poti spune ca cei 80% care au picat provin toti din familii defavorizate si din mediul rural.

Consider ca educatia din familie isi are scopul ei si ca fiecare trebuie sa isi faca datoria acolo unde e pus, mai ales ca, de cele mai multe ori, ajungi in posturi pe care poate nu le-ai fi dorit. Sunt atatia oameni care au fost nevoiti sa se reprofileze, sa-si schimbe jobul, si au putut da randament, datorita seriozitatii si muncii lor, chiar daca nu se pregatisera pentru asta sau nu intentionau sa lucreze in domeniul respectiv. E important si talentul, fireste, dar acesta trebuie valorificat in folosul oamenilor, nu pentru implinirea personala. Dar relele vin pentru ca noi cautam, de cele mai multe ori, calea cea mai simpla: nu-i asa ca e mai simplu sa copiem decat sa invatam? nu-i asa ca e mai bine sa joc fotbal decat sa fac o problema la matematica?

On topic, un profesor de religie ar putea sa ii sfatuiasca pe elevi sa invete. Din ce am observat eu, fiecare profesor are pretentia ca elevul sa invete dumnezeieste la materia lui, altceva nu il intereseaza. Si, de asemenea, sa le sadeasca niste valori: harnicia, munca, seriozitatea, corectitudinea... Eu personal am avut parte de asemenea profesori,si in generala, si la liceu, chiar si in facultate, si care culmea, nu erau profesori de religie.