O lume pe cale de disparitie

În prealabil postat de costel

Exista o binecuvantare pe care Biserica o da in cadrul fiecarei Liturghii: "Pace voua". Pace care a inceput sa lipseasca si in lumea satului.

Am plecat sa vad locul in care a vietuit bunica mea si am ramas cu o imagine pe care nu credeam, pe cand eram copil, ca o voi intalni acolo - multe case parasite (plecati in strainatate la lucru); aveau la sfarsitul saptamanii o petrecere sateasca, acum muzica la maxim, stiau si respectau hotarele locului, acum se praduiesc sau chiar se omoara unii pe altii pentru o palma in plus de teren, ... incepe sa dispara pacea pe care o stiam la sat. Poate nu este peste tot asa, dar o atentie sporita la binecuvantarea Bisericii: "pace vou", cred ca nu ne strica.

Dacă ai nostalgia vieţii de la ţară şi doreşti să duci un trai liniştit undeva într-un loc uitat de lume, rupt de tot ce înseamnă civilizaţie caută o casă la ţară şi o cumpără. Dar nu pe lângă oraşele mari că este scump.
Vei fi uimit cât de ieftine sunt astfel de case prin cătunele uitate de lume. Cu mâinile tale îţi poţi face tot ce visezi. Lutul şi paiele se găsesc din belşug şi nu costă bani. Aşa cum spunea un filosof (îmi scapă acum numele) "omul este măsura tuturor lucrurilor." Acolo te poţi retrage când ai concediu sau când vei fi la pensie.
Şi în oraş poţi fi liniştit iar florile pot mirosi la fel de bine ca la sat. Şi stelele se văd la fel de bine şi dintr-o curte de la marginea oraşului, de pe banca din faţa blocului (dacă e liberă) sau de pe banca din parc.

[costel]

Ieri citeam un articol despre diferenta intre viata la tara si ce de la bloc. Redau cateva randuri: "intr-o dimineata, nenea Costica - o ruda din vecinatate - a vazut poarta intredeschisa. A legat-o cu o sarma si si-a vazut de drum. Spre seara a remarcat ca e tot asa cum o lasase el, asa ca a intrat si l-a gasit pe Gheorghe mort si senin, cu fata in sus, in bucataria de iarna, cu un porumb pe jumatate dezghiocat in mana. Cand mori la bloc, se sesizeaza lumea dupa zile intregi, daca e vara si putoarea putreziciunii scoate vecinii din case, iar daca e iarna, poate nu te afla nimeni pana de Martisor".

[Marius22]

Pentru mine, lumea satului se identifica in buna masura si cu troitele, acele mici constructii, cel mai adesea in forma de cruce, ce vegheaza la raspantiile drumurilor, chemandu-l pe om la cunostinta faptului ca viata insasi este o "(ras)cruce" a lumii nevazute cu lumea vazuta.

Troitele ii spun taranului ca Dumnezeu este prezent in lume, asa cum dau marturie, chiar daca intr-un mod oarecum naiv, dar plin totodata de profunzime, legendele populare romanesti.

Taranul vazand in troita Crucea lui Hristos, se insemneaza la randu-i cu semnul Sfintei Cruci proslavind Sfanta Treime. Cere de la Dumnezeu Sa-i binecuvinteze nu doar drumul acesta vazut, pe care a si intalnit troita, ci mai ales "calea cea stramta si cu chinuri" a vietii, calea cea catre Imparatie.

Astazi saracim... La oras (si chiar si in lumea satului), la intretaierea drumurilor vegheaza indicatoarele rutiere si semafoarele. Ce este drept, si acestea isi au rolul lor, dar troita are o menire infinit mai inalta, aceea de a ne chema la rugaciune, aceea de a ne arata si lumina calea catre "Acasa".

[Yasmina]

În prealabil postat de Marius22

Pentru mine, lumea satului se identifica in buna masura si cu troitele, acele mici constructii, cel mai adesea in forma de cruce, ce vegheaza la raspantiile drumurilor, chemandu-l pe om la cunostinta faptului ca viata insasi este o "(ras)cruce" a lumii nevazute cu lumea vazuta.

Troitele ii spun taranului ca Dumnezeu este prezent in lume, asa cum dau marturie, chiar daca intr-un mod oarecum naiv, dar plin totodata de profunzime, legendele populare romanesti.

Taranul vazand in troita Crucea lui Hristos, se insemneaza la randu-i cu semnul Sfintei Cruci proslavind Sfanta Treime. Cere de la Dumnezeu Sa-i binecuvinteze nu doar drumul acesta vazut, pe care a si intalnit troita, ci mai ales "calea cea stramta si cu chinuri" a vietii, calea cea catre Imparatie.

Astazi saracim... La oras (si chiar si in lumea satului), la intretaierea drumurilor vegheaza indicatoarele rutiere si semafoarele. Ce este drept, si acestea isi au rolul lor, dar troita are o menire infinit mai inalta, aceea de a ne chema la rugaciune, aceea de a ne arata si lumina calea catre "Acasa".

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din Romania se leaga de vizitele la Cluj...
Intotdeauna cand plecam spre Cluj aveam parte de cele mai frumoase peisaje cu de toate:de la paduri,case,campuri cu flori,tarani pana la troite.Imi amintesc,ca o data am oprit toti si am spus o rugaciune la troita din drum,a fost un moment foarte frumos.
In placea si faptul ca treceam prin satul Lancram,unde s-a nascut Lucian Blaga.

[Marius22]

M-am bucurat sa urmaresc acest minunat documentar ce reuseste sa transmita atmosfera unei lumi pe cale de disparitie, viata la tara a bunicilor nostri. Il recomand cu caldura.

http://www.youtube.com/watch?v=R6pd5aVMLzs

[Mosh-Neagu]

Triste dar si amuzante momente, prezentate de fiecare in parte, sau cele vazute pe reportajul recomandat.
Viata la tara... Cine n-a cunoscut-o, probabil nici nu poate intelege prea mult si nici nu constientizeaza ce a pierdut. Acum, intr-un fel, locuiesc la oras, dar imi petrec veacul mai mult la tara, unde, ce-i drept, mi-am facut in mare masura, conditii de oras! Totusi, sunt diferente mari intre locul unde am copilarit si locul unde acum incerc sa-mi incropesc un "mod de viata". Am copilarit intr-o zona plina de coline, si inconjurata de paduri, unde mergeam dupa fragi, alune, bureti sau doar asa, hai-hui, la un raulet indepartat, de unde aduceam spre seara doua-trei kg de peste maruntel, ca niste hamtii, dar deosebit de gustosi, cum ii facea mama, usor crocanti, pe care-i mancam cu mamaliga, cu tot cu oase!
Si acum, uneori, imi iau copiii, pun saniutele in port-bagaj, si plecam in satul natal unde ne intalnim cu alte multe zeci de copii si oameni mari, si de unde ne mai intoarcem spre seara, franti de oboseala, dar cu o buna-dispozitie contagioasa...
Viata la tara!... Eram inca in Londra si visam... visam... cum ar fi daca?... Si nici n-am ajuns bine cand am constatat ca Dumnezeu nu s-a lasat nici macar rugat... Mi-a indeplinit visul fara macar sa-L rog special in acest sens!... Nu stiu daca as putea reda exact acel sentiment de bucurie, cand mergi si vorbesti cu gainile care se aduna in jurul tau sa-ti ciuguleasca din palma!... Nu stiu daca puteti intelege ce inseamna sa vezi "inflorind" sub ochii tai, intreaga gradina, unde ai pus "de toate". Toate sunt ale tale, curate si sanatoase, facute din mila lui Dumnezeu si din sudoarea fruntii tale!
Daca ar fi dupa mine, si maine m-as muta acolo, definitiv, fara nici o remuscare dupa oras... Poate doar biserica in care merg in mod obisnuit si bunul meu parinte-duhovnic!... Desi, nici cu cel-de-acolo, cu care sunt vecin, nu s-ar spune ca nu ma inteleg bine! Dar intotdeauna exista unele compromisuri...
Nu stiu daca putem vorbi de o lume pe cale de disparitie... Poate mai degraba de o traditie care dispare incet-incet, dar viata la tara va dainui oricum, chiar daca acum taranul si-a luat tractor, si-a facut baie in casa, si-a pus cablu si internet... In sufletul lui, el cauta sa nu rupa legatura directa cu harul lui Dumnezeu pe care-l regaseste in el, de cate ori isi incepe ziua de munca, se aseaza sau se ridica de la masa, sau se indreapta spre somn... In felul lui unic, el toate le dedica lui Dumnezeu, si vorbeste cu El cat e ziua de lunga, chiar daca nu constientizeaza ca si asta e tot o forma de "Rugati-va neincetat!"

[Marius22]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu daca putem vorbi de o lume pe cale de disparitie... Poate mai degraba de o traditie care dispare incet-incet, dar viata la tara va dainui oricum, chiar daca acum taranul si-a luat tractor, si-a facut baie in casa, si-a pus cablu si internet... In sufletul lui, el cauta sa nu rupa legatura directa cu harul lui Dumnezeu pe care-l regaseste in el, de cate ori isi incepe ziua de munca, se aseaza sau se ridica de la masa, sau se indreapta spre somn... In felul lui unic, el toate le dedica lui Dumnezeu, si vorbeste cu El cat e ziua de lunga, chiar daca nu constientizeaza ca si asta e tot o forma de "Rugati-va neincetat!"

Asa este. Costion Nicolescu spunea in chip minunat ca mesele raman pentru taran "micile sarbatori" ale fiecarei zile:

"si sarbatoare inseamna iesire din curgerea monotona a timpului, inseamna un popas din goana nebuna a trudei zilnice, o adastare. De aceea masa taranului se petrece cu o anumita gravitate. El nu se grabeste, dar nici nu se intinde la masa. Rastimpurile mesei sunt si ele puse la taran sub semnul unei profunde randuieli. La amiaza, la caderea noptii, uneori si in zori - momente ce tin de o cumpanire a luminii, fie ea lina sau navalnica.

Nu dorim sa facem apropieri fortate, dar cine l-a vazut pe taran taind o paine dupa ce a insemnat-o mai intai cu semnul crucii, sau desfacandu-si stergarul (astazi, la drum, adesea, ziarul!) si asternandu-l pentru a pune pe el, apoi, cele de mancare, sau adunand cu grija ultimele faramituri, nu poate sa nu vada in toate aceste gesturi ceva din seriozitatea cu care un preot implanta copia (lancea) in prescura, sau intinde antimisul pe masa altarului, sau consuma la sfarsitul Liturghiei ultima farama si ultima picatura din Sfanta Impartasanie.

Daca mai adaugam si rugaciunile de la inceputul si de la sfarsitul mesei (fie ele si reduse, uneori, la un "Doamne ajuta!", la un "Multumescu-ti, Doamne!" sau la o simpla cruce), este evident ca ne aflam in fata unui act care tine de sacerdotal. Iar capul familiei, tatal, este, pana la un punct, preotul casei." (Cu Dumnezeu la masa)