Despre atei si scopul lor pe acest forum

[laurastifter]

În prealabil postat de cocacoc

"Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. " Exod 22:20

"oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie. " 2 Cronici 15:13

Da, îmi amintesc perfect că am mai discutat chiar cu dvs. despre aceste citate din Vechiul Testament.
Voi încerca să găsesc mesajul pe care vi l-am scris atunci şi să-l postez aici. Îmi este mai uşor să copiez ceea ce am scris deja, decât să reiau aceleaşi idei. :)

Revin imediat .

[laurastifter]

Da, aceste texte vechi-testamentare trebuie înţelese şi interpretate în funcţie de contextul istoric în care au fost scrise. În acea perioadă, omenirii i-ar fi fost imposibil să înţeleagă şi să pună în practică porunca iubirii vrăjmaşilor, pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea să o propovăduiască în timpul vieţii Sale pământeşti. "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri" - Aceste cuvinte ar fi rămas fără ecou în sufletele israeliţilor de acum câteva milenii, obişnuiţi cu războaie şi crime dificil de imaginat, ducându-şi viaţa între popoare politeiste cu obiceiuri încă primitive.
Să nu uităm că, în acea perioadă, în anumite religii exista practica sacrificării copiilor pe altarele zeilor (înşişi evreii au fost atraşi, uneori, în astfel de practici păgâne primitive). Cum ar fi fost posibil ca Moise şi ceilalţi prooroci ai Vechiului Testament să le fi vorbit unor astfel de persoane, în împrejurările de atunci, despre iertarea duşmanilor sau despre datoria de a-L iubi în mod necondiţionat pe Dumnezeu?
De aceea, în acea perioadă, pentru a-i determina pe fiii lui Israel să păstreze credinţa monoteistă şi să evite obiceiurile păgâne ale vremii (precum sacrificarea propriilor copii pentru zei, condamnarea la moarte a celor nevinovaţi pentru păcatele înaintaşilor lor etc. etc. etc), era absolut necesar ca persoanele însărcinate cu predicarea şi consemnarea în scris a Legii divine să le insufle teama de pedeapsă, întărind astfel în sufletele lor sentimentul responsabilităţii şi preţuirea ideii de dreptate. Principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", anacronic şi excesiv de dur pentru noi, creştinii, a constituit, în vremea respectivă, un progres moral deosebit de important. În cartea Facerii sunt consemnate cuvintele lui Lameh, rostite după comiterea unor acte de răzbunare: "Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea". Din acest text, reiese faptul că, înainte de apariţia Legii Talionului, spiritul de răzbunare era atât de adânc înrădăcinat în sufletele oamenilor, încât uciderea unui semen ca urmare a unui conflict neînsemnat era un fapt normal. Unor astfel de persoane Dumnezeu, desigur, nu le-ar fi putut revela legea iubirii şi a iertării, înainte de a fi îndepărtat din inimile lor, treptat, setea de răzbunare şi de violenţă. Înainte de a-i conduce către idealul desăvârşirii morale (Matei 5, 48), era necesar ca Divinitatea să le descopere credincioşilor (celor care, ca urmare a Proniei dumnezeieşti, păstrau încă religia monoteistă) faptul că dreptatea este o virtute, o valoare ce se cuvine a fi preţuită şi căutată de către toţi cei care se tem de Creatorul lor. Înainte de a-i convinge să întoarcă şi celălalt obraz pentru a fi loviţi, acei răzvrătiţi abia eliberaţi din robia egipteană aveau nevoie de o lege clară care să interzică uciderea celor nevinovaţi. "Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, rană pentru rană, arsură pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie." Cu alte cuvinte: nu-i ucideţi pe cei care doar v-au rănit, perpetuând astfel răul la nesfârşit, ci răspundeţi-i adversarului cu măsura pe care o merită, nimic mai mult. După ce israeliţii de atunci au înţeles (în câteva secole) că doar cei vinovaţi merită să fie pedepsiţi, iar cei inocenţi trebuie cruţaţi, Mântuitorul Hristos, în Predica de pe Munte, a desăvârşit Legea lui Moise, arătând că omenirea, ajunsă deja la un nivel superior de maturizare spirituală, poate face pasul hotărâtor de la dreptatea oarbă la iubire: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Eu, însă, vă spun vouă: nu vă împotriviţi celui rău... iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc".
Astfel, regulile aparent dure din Vechiul Testament au constituit o etapă necesară trecerii din starea de fiinţe primitive şi dornice de răzbunare, la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos prin har, persoane capabile de a înţelege valoarea dragostei şi a iertării - virtuţi ce ne aseamănă cu Tatăl Cel ceresc, Care este, potrivit cuvintelor Mântuitorului, "milostiv cu cei nemulţumitori şi răi".
De ce toţi cei care se opuneau voii divine erau condamnaţi la moarte? Pentru că evreii de acum câteva mii de ani, abia ieşiţi din preistorie, ar fi fost incapabili să înţeleagă faptul că uciderea copilaşilor nevinovaţi pentru zeii inexistenţi este o crimă strigătoare la cer! Pentru că un discurs teologico-filosofic ar fi rămas fără efect pentru acei nefericiţi, obişnuiţi doar să tremure de frica pedepselor şi să muncească doar pentru a fi lăsaţi în viaţă de către stăpânii lor. Pentru că, dacă ar fi fost lăsaţi în credinţele politeiste de atunci, credinţa creştină - religia iubirii şi a adevărului - n-ar mai fi putut aduce roade în sufletele oamenilor, nu ar mai fi putut exista.
Dacă am încerca să comparăm moravurile romanilor cu cele ale poporului ales, am putea observa cu uşurinţă faptul că evreii erau, din punct de vedere moral, mult evoluaţi faţă de romanii atât de avansaţi pe plan material. Astfel, în timp ce existenţa sclavilor, torturile fizice, sau luptele de gladiatori erau fapte obişnuite în Imperiul roman, evreii cunoşteau valoarea credinţei în Dumnezeu, a milosteniei, a cinstirii datorate părinţilor, a fidelităţii conjugale etc. Ei ştiau (chiar dacă, influenţaţi de mediul în care trăiau, păcătuiau adesea), că mărturia falsă, uciderea, furtul, adulterul, idolatria şi alte multe fapte practicate de către popoarele politeiste constituie încălcări ale poruncilor lui Iahve.
Toate prescripţiile vetero-testamentare, pe care le-aţi citat, au fost necesare într-o anumită etapă a dezvoltării spirituale a omenirii şi, după ce stadiul copilăriei duhovniceşti a fost depăşit, Hristos Domnul ne-a putut revela, în sfârşit, porunca sfântă şi supremă a iubirii, ce exclude orice formă de răzbunare faţă de semenii noştri.

"Creştinismul reprezintă trecerea de la dreptate, la dragoste." (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

P. S. Citatele biblice ar putea fi inexacte, deoarece le-am scris din memorie, dar m-am străduit să redau corect ideile.

Doamne ajută!

Mesajul de mai sus a fost scris de mine pe 26 iulie, la topic-ul intitulat "Atentate în Oslo", de la rubrica "Generalităţi" .