Despre atei si scopul lor pe acest forum

[laurastifter]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Calin ai perfecta dreptate. Personal nu am nimic cu ateii, budistii, yoghinii, etc., le respect optiunile atata timp cat si ei imi respecta propria optiune. Fiecare e liber sa aleaga cum si in ce fel isi traieste propria viata, cu conditia sa-si asume si responsabilitatea de a nu-i deranja pe ceilalti. Acest lucru insa, nu este priceput si respectat de atei pe acest forum crestin ortodox.

Oare Saul, atunci când a pornit spre Damasc, a avut intenţia de a respecta opţiunea religioasă a creştinilor din acel oraş? Cred că nu...
Dumnezeu poate săvârşi minuni în orice suflet, aşa cum pe Saul, prigonitorul Bisericii, l-a convertit tocmai cu prilejul hotărârii sale de a distruge comunitatea creştină din Damasc. În acest sens, regretatul părinte Constantin Galeriu spunea că "în viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului". Ştim noi cât de mulţi atei, discutând cu creştinii doar pentru a-i îndepărta de credinţă, scriind chiar cărţi anticreştine şi chinuindu-şi imaginaţia pentru a inventa tot felul de argumente împotriva evidenţei, săvârşind toate aceste păcate, au fost... cuceriţi de puterea iubirii lui Dumnezeu, în clipa când se aşteptau mai puţin. Oare câţi atei porniţi pe "drumul Damascului" nu au auzit, în conştiinţa lor, glasul lui Iisus: "de ce Mă prigoneşti?" şi "Eu sunt Iisus Nazarineanul, Cel pe Care tu Îl prigoneşti"?
De aceea, gândindu-ne la exemplul convertirii lui Saul şi la nenumărate alte minuni asemănătoare (de pildă, pocăinţa tâlharului de pe cruce), să nu evităm discuţiile cu cei de alte credinţe, pentru că nu se ştie... putem fi, în acest mod, martorii unei minuni. :)

Părintele Steinhardt scria, într-una dintre omiliile sale din colecţia de predici "Dăruind vei dobândi", că cea mai mare minune a Mântuitorului Hristos nu este vindecarea bolnavilor, nici potolirea furtunii pe mare, nici învierea morţilor... ci minunea cea mai uimitoare, ce demonstrează în mod incontestabil dumnezeirea Sa, este "învierea celor vii". :)
Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a-i iubi şi compătimi pe cei care nu cred în El! Să ne ajute Dumnezeu ca, urmând exemplul Sfântului Siluan Athonitul, să plângem pentru tragedia sufletelor, care nu ştiu sau nu vor să creadă şi să-L iubească pe Hristos!

[horatiu.miron]

Marturisesc ca sunt ateu mason evreu tigan, infiltrat pe acest forum cu scopul de a darama sistemul din interior.

O zi excelenta in continuare.

[costel]

Puterea de a iubi, a ierta, a rabda, ... nu poate fi verificata cu adevarat in relatia cu cei ce-ti sunt asemeni, ci mai degraba in relatia cu cei ce iti sunt diferiti.

Cei ce au dorinta de a se lupta cu altii, sa o indrepte spre propriile lor pacate.

[laurastifter]

În prealabil postat de costel

Puterea de a iubi, a ierta, a rabda, ... nu poate fi verificata cu adevarat in relatia cu cei ce-ti sunt asemeni, ci mai degraba in relatia cu cei ce iti sunt diferiti.

Cei ce au dorinta de a se lupta cu altii, sa o indrepte spre propriile lor pacate.

Aşa gândesc şi eu.
Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, îi iubeşte şi pe cei care-I neagă existenţa... şi tocmai în aceasta constă măreţia dragostei Lui. Noi, creştinii, cei care ştim că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, avem vocaţia de a ajunge la asemănarea cu El... şi cum ne putem apropia de acest ideal suprem, dacă nu prin iubire?
Pe internet este uşor să spui că ateii sunt aşa şi aşa... dar în viaţa reală, atunci când ai prieteni sau chiar rude apropiate, care suferă din cauza acestei cumplite maladii spirituale (necredinţa), ţi se modifică total modul de gândire... Cred că acei fraţi ai noştri creştini, care afişează o atitudine excesiv de dură faţă de cei lipsiţi de credinţă, au fost scutiţi de tristeţea de a avea prieteni necredincioşi sau sceptici, care-L caută pe Dumnezeu şi fug de El în acelaşi timp. Atunci când unii dintre cei apropiaţi, pe care-i iubeşti, se îndoiesc sau chiar neagă adevărul revelat, realizezi că cea mai gravă tragedie (de fapt, unica tragedie reală) nu este moartea fizică, ci pierderea credinţei în Dumnezeu. În acele momente, ambiţia de a câştiga o polemică prin argumente mai puternice decât ale adversarului îşi pierde importanţa... şi unica dorinţă rămâne aceea de a-l ajuta pe cel de lângă tine să-şi deschidă inima şi să primească minunatul dar al credinţei - cel mai înalt bun spiritual - pentru a putea trăi bucuria sfântă a comuniunii cu Dumnezeu.

Desigur, există şi atei care, având drept unic scop al vieţii denigrarea şi hulirea creştinismului, îşi creează o preocupare dominantă din a-i ironiza pe creştini şi nu ştiu decât să-şi explice necredinţa prin câteva argumente (clişee, mai bine spus) ilogice, pe care le repetă şi le reformulează de zeci de ori, fără a lua în considerare răspunsurile interlocutorilor. În relaţia cu aceşti atei nesinceri în dialog şi vehemenţi în necredinţa lor, cred că ar trebui să fim hotărâţi şi intransigenţi, să le spunem paşnic, dar ferm că există anumite reguli ale dialogului, pe care fiecare dintre noi are datoria de a le cunoaşte şi respecta. Acestora ar trebui, cred, să le atragem atenţia asupra faptului că argumentele lor repetate de mii de ori pe minut (de exemplu: "Religia este contrară ştiinţei", "Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni", "Nu s-a întors nimeni din lumea cealaltă", "Credinţa este opusă raţiunii", "Religia duce la fanatism" etc. etc. etc.) sunt deja anacronice, pentru că au fost analizate şi discutate de foarte multe ori de către filosofi, oameni de ştiinţă şi teologi care au ajuns la concluzia că toate aceste obiecţii rămân lipsite de orice temei. După ce le-am răspuns o singură dată la fiecare dintre aceste obiecţii, dacă ei revin cu variaţiuni pe aceeaşi temă, refuzând să ia în considerare argumentele noastre, le putem spune că vom continua discuţia, atunci când vor analiza răspunsurile pe care le-am oferit, astfel încât să ne poată contrazice sau aproba în cunoştinţă de cauză, înţelegându-ne clar poziţia. Nu suntem datori să răspundem de zeci de ori la aceleaşi câteva obiecţii, repetate de către adepţii ateismului, din generaţie în generaţie, din perioada iluminismului şi până în zilele noastre. :) Se ştie că religia este compatibilă cu ştiinţa, că fanatismul este contrar credinţei în Dumnezeu, că din lumea cealaltă S-a întors Hristos şi că dogmele nu se opun raţiunii, ci o depăşesc. După ce, într-un dialog, aceste idei sunt clar lămurite, este inutil să le mai reluăm, reformulându-le în diverse moduri şi pierzând astfel timpul atât de preţios. :) În aceste situaţii, da, sunt de acord că trebuie să fim şi noi puţin mai duri, dar nu excesiv, ci menţinându-ne atitudinea binevoitoare şi deschisă, arătându-le interlocutorilor noştri că le înţelegem căutările şi încercăm să-i ajutăm să găsească adevărul şi fericirea, care există (nu sunt doar idei utopice) şi pot fi atinse doar în relaţia cu Dumnezeu.

Doamne ajută!

[cocacoc]

În prealabil postat de laurastifter

Aşa gândesc şi eu.
Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, îi iubeşte şi pe cei care-I neagă existenţa...

"Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. " Exod 22:20

"oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie. " 2 Cronici 15:13

[laurastifter]

În prealabil postat de cocacoc

"Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. " Exod 22:20

"oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie. " 2 Cronici 15:13

Da, îmi amintesc perfect că am mai discutat chiar cu dvs. despre aceste citate din Vechiul Testament.
Voi încerca să găsesc mesajul pe care vi l-am scris atunci şi să-l postez aici. Îmi este mai uşor să copiez ceea ce am scris deja, decât să reiau aceleaşi idei. :)

Revin imediat .

[laurastifter]

Da, aceste texte vechi-testamentare trebuie înţelese şi interpretate în funcţie de contextul istoric în care au fost scrise. În acea perioadă, omenirii i-ar fi fost imposibil să înţeleagă şi să pună în practică porunca iubirii vrăjmaşilor, pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea să o propovăduiască în timpul vieţii Sale pământeşti. "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri" - Aceste cuvinte ar fi rămas fără ecou în sufletele israeliţilor de acum câteva milenii, obişnuiţi cu războaie şi crime dificil de imaginat, ducându-şi viaţa între popoare politeiste cu obiceiuri încă primitive.
Să nu uităm că, în acea perioadă, în anumite religii exista practica sacrificării copiilor pe altarele zeilor (înşişi evreii au fost atraşi, uneori, în astfel de practici păgâne primitive). Cum ar fi fost posibil ca Moise şi ceilalţi prooroci ai Vechiului Testament să le fi vorbit unor astfel de persoane, în împrejurările de atunci, despre iertarea duşmanilor sau despre datoria de a-L iubi în mod necondiţionat pe Dumnezeu?
De aceea, în acea perioadă, pentru a-i determina pe fiii lui Israel să păstreze credinţa monoteistă şi să evite obiceiurile păgâne ale vremii (precum sacrificarea propriilor copii pentru zei, condamnarea la moarte a celor nevinovaţi pentru păcatele înaintaşilor lor etc. etc. etc), era absolut necesar ca persoanele însărcinate cu predicarea şi consemnarea în scris a Legii divine să le insufle teama de pedeapsă, întărind astfel în sufletele lor sentimentul responsabilităţii şi preţuirea ideii de dreptate. Principiul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", anacronic şi excesiv de dur pentru noi, creştinii, a constituit, în vremea respectivă, un progres moral deosebit de important. În cartea Facerii sunt consemnate cuvintele lui Lameh, rostite după comiterea unor acte de răzbunare: "Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea". Din acest text, reiese faptul că, înainte de apariţia Legii Talionului, spiritul de răzbunare era atât de adânc înrădăcinat în sufletele oamenilor, încât uciderea unui semen ca urmare a unui conflict neînsemnat era un fapt normal. Unor astfel de persoane Dumnezeu, desigur, nu le-ar fi putut revela legea iubirii şi a iertării, înainte de a fi îndepărtat din inimile lor, treptat, setea de răzbunare şi de violenţă. Înainte de a-i conduce către idealul desăvârşirii morale (Matei 5, 48), era necesar ca Divinitatea să le descopere credincioşilor (celor care, ca urmare a Proniei dumnezeieşti, păstrau încă religia monoteistă) faptul că dreptatea este o virtute, o valoare ce se cuvine a fi preţuită şi căutată de către toţi cei care se tem de Creatorul lor. Înainte de a-i convinge să întoarcă şi celălalt obraz pentru a fi loviţi, acei răzvrătiţi abia eliberaţi din robia egipteană aveau nevoie de o lege clară care să interzică uciderea celor nevinovaţi. "Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, rană pentru rană, arsură pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie." Cu alte cuvinte: nu-i ucideţi pe cei care doar v-au rănit, perpetuând astfel răul la nesfârşit, ci răspundeţi-i adversarului cu măsura pe care o merită, nimic mai mult. După ce israeliţii de atunci au înţeles (în câteva secole) că doar cei vinovaţi merită să fie pedepsiţi, iar cei inocenţi trebuie cruţaţi, Mântuitorul Hristos, în Predica de pe Munte, a desăvârşit Legea lui Moise, arătând că omenirea, ajunsă deja la un nivel superior de maturizare spirituală, poate face pasul hotărâtor de la dreptatea oarbă la iubire: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Eu, însă, vă spun vouă: nu vă împotriviţi celui rău... iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc".
Astfel, regulile aparent dure din Vechiul Testament au constituit o etapă necesară trecerii din starea de fiinţe primitive şi dornice de răzbunare, la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos prin har, persoane capabile de a înţelege valoarea dragostei şi a iertării - virtuţi ce ne aseamănă cu Tatăl Cel ceresc, Care este, potrivit cuvintelor Mântuitorului, "milostiv cu cei nemulţumitori şi răi".
De ce toţi cei care se opuneau voii divine erau condamnaţi la moarte? Pentru că evreii de acum câteva mii de ani, abia ieşiţi din preistorie, ar fi fost incapabili să înţeleagă faptul că uciderea copilaşilor nevinovaţi pentru zeii inexistenţi este o crimă strigătoare la cer! Pentru că un discurs teologico-filosofic ar fi rămas fără efect pentru acei nefericiţi, obişnuiţi doar să tremure de frica pedepselor şi să muncească doar pentru a fi lăsaţi în viaţă de către stăpânii lor. Pentru că, dacă ar fi fost lăsaţi în credinţele politeiste de atunci, credinţa creştină - religia iubirii şi a adevărului - n-ar mai fi putut aduce roade în sufletele oamenilor, nu ar mai fi putut exista.
Dacă am încerca să comparăm moravurile romanilor cu cele ale poporului ales, am putea observa cu uşurinţă faptul că evreii erau, din punct de vedere moral, mult evoluaţi faţă de romanii atât de avansaţi pe plan material. Astfel, în timp ce existenţa sclavilor, torturile fizice, sau luptele de gladiatori erau fapte obişnuite în Imperiul roman, evreii cunoşteau valoarea credinţei în Dumnezeu, a milosteniei, a cinstirii datorate părinţilor, a fidelităţii conjugale etc. Ei ştiau (chiar dacă, influenţaţi de mediul în care trăiau, păcătuiau adesea), că mărturia falsă, uciderea, furtul, adulterul, idolatria şi alte multe fapte practicate de către popoarele politeiste constituie încălcări ale poruncilor lui Iahve.
Toate prescripţiile vetero-testamentare, pe care le-aţi citat, au fost necesare într-o anumită etapă a dezvoltării spirituale a omenirii şi, după ce stadiul copilăriei duhovniceşti a fost depăşit, Hristos Domnul ne-a putut revela, în sfârşit, porunca sfântă şi supremă a iubirii, ce exclude orice formă de răzbunare faţă de semenii noştri.

"Creştinismul reprezintă trecerea de la dreptate, la dragoste." (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

P. S. Citatele biblice ar putea fi inexacte, deoarece le-am scris din memorie, dar m-am străduit să redau corect ideile.

Doamne ajută!

Mesajul de mai sus a fost scris de mine pe 26 iulie, la topic-ul intitulat "Atentate în Oslo", de la rubrica "Generalităţi" .

[ioanna]

În prealabil postat de cocacoc

"Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. " Exod 22:20
"oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie. " 2 Cronici 15:13

Laura v-a explicat foarte bine, eu va spun pe scurt: nu a spus nimeni ca intelegerea realitatilor duhovnicesti de catre oameni era perfecta in VT, nici pomeneala, existau cazuri imperfecte de punere in aplicare a legii morale si justitiei divine, tocmai pentru ca VT are un caracter restrans, adresat unui singur popor si adaptat mentalitatii acestuia, avand un rol pregatitor. Revelatia vetero-testamentara are scopul intelegerii treptate a relatiei cu Dumnezeu, pregatind astfel morala crestina.

Valoarea pedagogica a VT nu este anulata odata cu implinirea profetiilor, ci ea se transforma in confirmare si marturie a operei mantuitoare dupa cum spune Sfantul Chiril: ,,Legea lui Moise nu-i întru totul inutilă şi fără rost: cu toate că ea ne-a dus spre bine într-un mod imperfect, ea rămâne totuşi un pedagog pentru noi spre a ne instrui în purtarea evanghelică; aducându-ne prin enigme şi simboluri, imaginea adevăratei pietăţi, ea imprimă în oarecare chip în minţile noastre umbra despre ceea ce am fost învăţaţi, prin Hristos. Astfel suntem datori de a păstra stimă Legii Vechi, cu condiţia în orice caz de a nu o separa de Hristos care-i conferă sensul ei adânc.”

[cocacoc]

Eu vin cu citate din Biblie, voi cu povesti. Eu vreau citate din Biblie. Ceva in genul

"Si Iisus a spus" Legea XXXX nu mai e valabila" "

Pana una alta aduc eu un citat Ioan 10:35 , Iisus: "Scriptura nu poate fi desfiinţată"

[neica_nimeni_altul]

În prealabil postat de horatiu.miron

Marturisesc ca sunt ateu ... infiltrat pe acest forum cu scopul de a darama sistemul din interior.

Nu era nevoie sa-ti manifesti evidenta lipsa de educatie.