Formalism si fariseism in credinta

[Sara I]

Zaharia2009, cele scrise sunt profunde si bine punctate
Cataline, in privinta asta gandim la fel, desi poate exprimam diferit.

Sunt absolut pentru cunoasterea Adevarului,si ramanere in El..in credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. Exista o singura Evanghelie..reala..data de Dumnezeu, si nu inventata/imaginata de oameni. Si toate epistolele apostolilor,tot soborul sfintilor, avertizeaza impotriva eresurilor,falsilor ingeri de lumina,invaturilor mincinoase, falsi hristosi,antihristi,falsa credinta,modificarea/adaugirea/diluarea..ADEVARULUI. Sunt pentru cunoasterea/cercetarea Scripturilor, scrierilor parintilor..si dreapta lor intelegere..prin lumina Duhului Sfant.Dumnezeu Insusi ne spune ca''poporul Meu piere din lipsa de cunostinta"dumnezeiasca(Osea4:6)
Nu aici e baiul...da Doamne sa le citim...dar cel mai tare, da Doamne sa le traim...

Ordinea normala in raportul Cuvant Dumnezeiesc-om, eu o inteleg cam asa..1.El, Dumnezeu, initiaza.."conversatia"..si..la inima/mintea mea(la a ta, la oricare dintre noi)..prin harul lui Dumnezeu, ajunge un Cuvant Dumnezeiesc. Ca-l citesc, ca-l aud, ca mi-l spune cineva, ca vad vreun om care traieste deosebit de restul lumii(vreo epistola vie)..ca Dumnezeu vorbeste in multe feluri...2.eu primesc acel cuvant...il cred, il accept, il iau drept etalon...sau macar il pun sub semnul intrebarii.."oare...se poate...sa fie adevarat?" 3.odata acceptat/crezut,provoaca o schimbare in fiinta mea...ma determina inspre pocainta...imi trezeste constiinta...ma apropie de Dumnezeu...ma taie in doua...separand in mine...omul launtric,duhovnicesc..de omul firesc,de inclinatiile mele pacatoase...nu-mi mai place ce iubeam inainte...nu ma mai regasesc in multe activitati dinainte...pot avea "crize de identitate"...nu mai stiu cine sunt/ce vreau...etc..4.eu cautand sa traiesc prin credinta/incredere in Hristos..alte vieti in jurul meu sunt afectate...reactiile oamenilor sunt impartite...unii se apropie de mine sa afle despre Dumnezeul meu...altii ma resping, ma batjocoresc...etc.

Pentru ca orice Cuvant Dumnezeiesc e viu..e putere...e lucrator...rodeste in om...schimba minti, inimi, vieti..
Sigur ca vorbim de un proces in timp..si vorbim de mai multe domenii din vietile noastre, care sunt curatate gradual...sunt etape, de aceea e calea pocaintei...si de aceea e o lupta...care se cere dusa pana la capat..

Or, in cazul unui fariseu, lipsesc punctele 2 si 3.Undeva, din cauza unor "scurtcircuite" in constiinta sa..in inima sa..Cuvantul Dumnezeiesc ricoseaza..si nu-I patrunde in fiinta. Ramane la nivelul informativ..se impauneaza cu aceasta colectie de date..da in cap la altii cu ele...esuand in a extrage beneficii duhovnicesti pentru sine. E ca pomul blestemat, cu multe frunze(vorbe, impresii,atitudini exterioare,aparente), dar fara rod(traire adevarata in Duh, de care el insusi si cei din jur sa se poata folosi). Ce sa fie acest scurtcircuit? Daca un cuvant Dumnezeiesc nu poate fi fara rod, odata crezut de om...inseamna ca omul acesta nu il crede.. Pai de ce nu Il crede?Pai nu poate.De ce nu poate?Ne spune Hristos de ce:"Cum puteti voi sa credeti, cand cautati slava unii de la altii si slava care vine de la Singurul Dumnezeu nu o cautati?(Ev.Ioan,5:44)

Asta e lepra interioara a fariseului.Si blocajul lui.Dorinta de slava de la oameni.Slava desarta. Imaginea.Ce cred ei de mine?Cum sunt eu vazut de oameni in societate?Care e impresia pe care o las?Inima fariseului nu-L iubeste pe Dumnezeu. Nu mai incape in el dragostea de Dumnezeu, pentru ca e impatimit. De sine insusi.Va face orice sa dea bine in fata altora, va rastalmaci scripturile ca sa-si scoata dreptatea, si sa-si acopere pacatele.Este el religios? Ba bine ca nu.Dar nu cunoaste,nici traieste religia curata in fata lui Dumnezeu:"Religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume."(Ep.Iacov,1:27)
Ci religia lui e moarta. Poate sa mearga sa dea acatiste, sa se inchine la icoane, sa dea bani la biserici, sa caute compania preotilor,calugarilor,sa mearga la manastiri..sa faca cruci largi, corecte,si cand ajunge acasa sa injure, sa barfeasca, sa blesteme,sa invidieze..sa curveasca, sa preacurveasca,sa urasca..sa otraveasca cu vorbele lui, si daca il calci pe bataturi, din greseala, o sa-si dea "evlavia" pe fata..muscand ca un ..pui de naparca..

Si ce e cu adevarat tragic la fariseu, este ca se crede in ordine si buna randuiala cu Dumnezeu,pentru ca are "fapte".Isi adoarme constiinta cu apartenenta la o religie, mers la biserica,respectare stricta a ritualurilor..posturi, etc.Dar inima lui e moarta.

Ce vrea Dumnezeu de la noi? Ce ne cere El? De la inceput?

UN SINGUR LUCRU : Fiule, da-mi INIMA ta. Si gaseste-ti placerea in Mine, in a Ma cunoaste pe Mine, in realitate si nu in inchipuire, in a cunoaste caile Mele...Cauta-Ma..intreaba-Ma...fa un pas...catre Mine...si restul ii fac Eu.. Ma voi lasa gasit de tine..daca Ma cauti cu toata inima ta...
Doamne-ajuta!

[MariS_]

În prealabil postat de Sara I

Zaharia2009, cele scrise sunt profunde si bine punctate
Cataline, in privinta asta gandim la fel, desi poate exprimam diferit.

Sunt absolut pentru cunoasterea Adevarului,si ramanere in El..in credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. Exista o singura Evanghelie..reala..data de Dumnezeu, si nu inventata/imaginata de oameni. Si toate epistolele apostolilor,tot soborul sfintilor, avertizeaza impotriva eresurilor,falsilor ingeri de lumina,invaturilor mincinoase, falsi hristosi,antihristi,falsa credinta,modificarea/adaugirea/diluarea..ADEVARULUI. Sunt pentru cunoasterea/cercetarea Scripturilor, scrierilor parintilor..si dreapta lor intelegere..prin lumina Duhului Sfant.Dumnezeu Insusi ne spune ca''poporul Meu piere din lipsa de cunostinta"dumnezeiasca(Osea4:6)
Nu aici e baiul...da Doamne sa le citim...dar cel mai tare, da Doamne sa le traim...

Ordinea normala in raportul Cuvant Dumnezeiesc-om, eu o inteleg cam asa..1.El, Dumnezeu, initiaza.."conversatia"..si..la inima/mintea mea(la a ta, la oricare dintre noi)..prin harul lui Dumnezeu, ajunge un Cuvant Dumnezeiesc. Ca-l citesc, ca-l aud, ca mi-l spune cineva, ca vad vreun om care traieste deosebit de restul lumii(vreo epistola vie)..ca Dumnezeu vorbeste in multe feluri...2.eu primesc acel cuvant...il cred, il accept, il iau drept etalon...sau macar il pun sub semnul intrebarii.."oare...se poate...sa fie adevarat?" 3.odata acceptat/crezut,provoaca o schimbare in fiinta mea...ma determina inspre pocainta...imi trezeste constiinta...ma apropie de Dumnezeu...ma taie in doua...separand in mine...omul launtric,duhovnicesc..de omul firesc,de inclinatiile mele pacatoase...nu-mi mai place ce iubeam inainte...nu ma mai regasesc in multe activitati dinainte...pot avea "crize de identitate"...nu mai stiu cine sunt/ce vreau...etc..4.eu cautand sa traiesc prin credinta/incredere in Hristos..alte vieti in jurul meu sunt afectate...reactiile oamenilor sunt impartite...unii se apropie de mine sa afle despre Dumnezeul meu...altii ma resping, ma batjocoresc...etc.

Pentru ca orice Cuvant Dumnezeiesc e viu..e putere...e lucrator...rodeste in om...schimba minti, inimi, vieti..
Sigur ca vorbim de un proces in timp..si vorbim de mai multe domenii din vietile noastre, care sunt curatate gradual...sunt etape, de aceea e calea pocaintei...si de aceea e o lupta...care se cere dusa pana la capat..

Or, in cazul unui fariseu, lipsesc punctele 2 si 3.Undeva, din cauza unor "scurtcircuite" in constiinta sa..in inima sa..Cuvantul Dumnezeiesc ricoseaza..si nu-I patrunde in fiinta. Ramane la nivelul informativ..se impauneaza cu aceasta colectie de date..da in cap la altii cu ele...esuand in a extrage beneficii duhovnicesti pentru sine. E ca pomul blestemat, cu multe frunze(vorbe, impresii,atitudini exterioare,aparente), dar fara rod(traire adevarata in Duh, de care el insusi si cei din jur sa se poata folosi). Ce sa fie acest scurtcircuit? Daca un cuvant Dumnezeiesc nu poate fi fara rod, odata crezut de om...inseamna ca omul acesta nu il crede.. Pai de ce nu Il crede?Pai nu poate.De ce nu poate?Ne spune Hristos de ce:"Cum puteti voi sa credeti, cand cautati slava unii de la altii si slava care vine de la Singurul Dumnezeu nu o cautati?(Ev.Ioan,5:44)

Asta e lepra interioara a fariseului.Si blocajul lui.Dorinta de slava de la oameni.Slava desarta. Imaginea.Ce cred ei de mine?Cum sunt eu vazut de oameni in societate?Care e impresia pe care o las?Inima fariseului nu-L iubeste pe Dumnezeu. Nu mai incape in el dragostea de Dumnezeu, pentru ca e impatimit. De sine insusi.Va face orice sa dea bine in fata altora, va rastalmaci scripturile ca sa-si scoata dreptatea, si sa-si acopere pacatele.Este el religios? Ba bine ca nu.Dar nu cunoaste,nici traieste religia curata in fata lui Dumnezeu:"Religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume."(Ep.Iacov,1:27)
Ci religia lui e moarta. Poate sa mearga sa dea acatiste, sa se inchine la icoane, sa dea bani la biserici, sa caute compania preotilor,calugarilor,sa mearga la manastiri..sa faca cruci largi, corecte,si cand ajunge acasa sa injure, sa barfeasca, sa blesteme,sa invidieze..sa curveasca, sa preacurveasca,sa urasca..sa otraveasca cu vorbele lui, si daca il calci pe bataturi, din greseala, o sa-si dea "evlavia" pe fata..muscand ca un ..pui de naparca..

Si ce e cu adevarat tragic la fariseu, este ca se crede in ordine si buna randuiala cu Dumnezeu,pentru ca are "fapte".Isi adoarme constiinta cu apartenenta la o religie, mers la biserica,respectare stricta a ritualurilor..posturi, etc.Dar inima lui e moarta.

Ce vrea Dumnezeu de la noi? Ce ne cere El? De la inceput?

UN SINGUR LUCRU : Fiule, da-mi INIMA ta. Si gaseste-ti placerea in Mine, in a Ma cunoaste pe Mine, in realitate si nu in inchipuire, in a cunoaste caile Mele...Cauta-Ma..intreaba-Ma...fa un pas...catre Mine...si restul ii fac Eu.. Ma voi lasa gasit de tine..daca Ma cauti cu toata inima ta...
Doamne-ajuta!

Ca de obicei o postare cu mult folos a sorei Sara I. Adaug doar un verset, sper sa nu stric frumusetea postarii, unde vad eu greseala lor cea mai mare si pe care nici Domnul nu o iarta:

Matei, 23,13.
Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.

Inimi moarte se mai gaseau si printre talhari, insa mai aveau sansa sa se trezeasca chiar si inaintea mortii fizice (talharul de-a dreapta), dar sa inchizi Imparatia cerurilor altora e considerat cel mai grav lucru. Sa ne ferim pe cat putem de aceasta uraciune. Dar este drept ca Domnul vrea inima noastra. Ma iertati, sora draga, de adaos.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[catalin2]

În prealabil postat de Sara I

Or, in cazul unui fariseu, lipsesc punctele 2 si 3.Undeva, din cauza unor "scurtcircuite" in constiinta sa..in inima sa..Cuvantul Dumnezeiesc ricoseaza..si nu-I patrunde in fiinta.

Si eu te-am mai intrebat si data trecuta, de unde iti dai seama ca acela e fariseu? Pentru asta trebuie sa stai sa-l urmaresti sa vezi ce face sa-i numeri greselile sau pacatele si sa vezi daca ce arata in exterior nu e la fel cu ce face. Daca vedem ca a mancat putin carne in post ne spunem in gand, uite ce fariseu, eu tin post si el nu tine. Apoi daca are o divergenta cu cineva, spunem, uite el se cearta, nu are dragoste, nu e ca mine de exemplu care trebuie sa-l judec.
Mie mi se pare ca dimpotriva, cel care face asta e fariseu, nu despre cel ce zice. Si judecarea aproapelui nu e cumva pacat mai mare decat ce face un fariseu? Nu e mai bine sa ne urmarim pacatele noastre si mai putin pe ale fariseilor? Acelasi raspuns si pentru MariS.

În prealabil postat de catalin2

Si eu te-am mai intrebat si data trecuta, de unde iti dai seama ca acela e fariseu? Pentru asta trebuie sa stai sa-l urmaresti sa vezi ce face sa-i numeri greselile sau pacatele si sa vezi daca ce arata in exterior nu e la fel cu ce face. Daca vedem ca a mancat putin carne in post ne spunem in gand, uite ce fariseu, eu tin post si el nu tine. Apoi daca are o divergenta cu cineva, spunem, uite el se cearta, nu are dragoste, nu e ca mine de exemplu care trebuie sa-l judec.
Mie mi se pare ca dimpotriva, cel care face asta e fariseu, nu despre cel ce zice. Si judecarea aproapelui nu e cumva pacat mai mare decat ce face un fariseu? Nu e mai bine sa ne urmarim pacatele noastre si mai putin pe ale fariseilor? Acelasi raspuns si pentru MariS.

Frate Catalin, ai dreptate, dar...
Vedem o persoana, care se arata f evlavioasa, se roaga, se inchina, se imbraca f corect, merge la biserica, etc, dar atunci cand se adreseaza semenilor, e plina de superioritate, jigneste in mod repetat, nu tine cont de suferinta aproapelui, etc. Nu trebuie sa contabilizezi prea mult, ca sa-ti dai seama de neconcordanta dintre gesturi si vorbe.
Si daca se manifesta in felul acesta fata de tine, incerci sa ierti, odata, de doua ori, de multe ori; dar cand este nemiloasa cu aproapele tau aflat in suferinta, ierti odata, de doua ori, apoi te faci sabie.
Vom da seama nu numai de cele facute, ci s1 de cele pe care le-am fi putut face, dar nu le-am facut.

[catalin2]

În prealabil postat de Miha-anca

Frate Catalin, ai dreptate, dar...
Vedem o persoana, care se arata f evlavioasa, se roaga, se inchina, se imbraca f corect, merge la biserica, etc, dar atunci cand se adreseaza semenilor, e plina de superioritate, jigneste in mod repetat, nu tine cont de suferinta aproapelui, etc. Nu trebuie sa contabilizezi prea mult, ca sa-ti dai seama de neconcordanta dintre gesturi si vorbe.
Si daca se manifesta in felul acesta fata de tine, incerci sa ierti, odata, de doua ori, de multe ori; dar cand este nemiloasa cu aproapele tau aflat in suferinta, ierti odata, de doua ori, apoi te faci sabie.
Vom da seama nu numai de cele facute, ci s1 de cele pe care le-am fi putut face, dar nu le-am facut.

Ai dreptate intr-o privinta, e bine sa-i spunem cuiva care greseste si are un pacat pentru ca facem un bine. De exemplu daca cineva are patima bauturii, incercam sa-i spunem ca greseste si sa-l ajutam. Pentru ca multi nu au parte de sfaturi, doar sunt certati ca beau.
In schimb nu putem sa judecam, se spune ca judecarea este un pacat mai mare decat pacatul in sine. E si o veste proasta, toti avem pacate, de unde stim ca pacatele noastre sunt mai mici? Ar insemna ca din mandrie ne vedem mai virtuosi decat altii, doar sfintii sau calugarii despatimiti putem spune ca s-au eliberat de majoritatea pacatelor.
Ca sa dau un exemplu din viata Sf. Nifon http://www.sfaturiortodoxe.ro/nifon/cap1.html#ispita
"Alta data, mergand iarasi la acea biserica, a vazut un om pacatuind si l-a osandit in sinea lui si l-a urat. Cand a intrat in biserica si a ridicat privirea la icoana Maicii Domnului, o vede ca-l priveste cu asprime si ca-si intoarce fata de le el. Mare tulburare si mahnire a simtit Nifon din pricina aceasta. Mintea lui nu putea gasi pricina, dar cercetandu-se cu atentie, a inteles: ca osandise cu mintea pe acel om. De aceea Maica Domnului se intorcea acum de la el. Indata a cazut la pamant si si-a marturisit greseala. Plangea cu amar si ruga pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-l ierte. Astfel, rugandu-se multa vreme, vede ca icoana il priveste cu fata vesela si asa a iesit usurat din biserica. "

Acelea pe care le face un om sunt pacatele lui persoanale. Nu stim daca in compensatie nu are virtuti mai mari decat pacatele sau cum il vede Dumnezeu. Dadea un parinte un exemplu de doi cuviosi din Rusia care cand se intalneau se certau intre ei si chiar se luau la bataie, iar cand se bateau mergeau pe apa, asa ca lumea a vazut ca ei de fapt sunt sfinti. Mai e si cazul in care mandria e insotita si de o falsa smerenie, acela va parea altfel decat ce simte.
Nu stiu cum e in alte localitati, la bisericile de aici unde merg eu oamenii mi se par normali si foarte de treaba, as vrea sa fiu si eu macar ca unii dintre ei. E adevarat ca nici nu-i cunosc pe toti ce fac in viata de zi cu zi si cum se comporta.
Dar cred ca era vorba de altceva, de dogme, iar dreapta invatatura nu e ceva de negociat.

[Sara I]

Cataline, asa cum un arbore se cunoaste dupa fructe(ca pana nu da rod, nu stii ce e, mar, par,vezi numa ca are frunze, ca toti ceilalti) asa un om se cunoaste "dupa vorba, dupa port"..:-). Dupa cuvinte, gesturi, atitudini, comportament.(inima unui om, interiorul lui, se revarsa prin vorbire, ne spune Mantuitorul).

Si, ai dreptate, judec.Vad in mine naravul asta prost, drept care l-am spovedit, si am nadejde in mila lui Dumnezeu, pentru indreptare. Si pentru ca, dintre noi toti, doar Hristos este imun la pacat, de orice fel, eu vad in mine, printre altele, si porniri de fariseu.(Milei Tale ma dau, Doamne) Poate ca de asta is atat de inversunata.:-) Asa cum ne invata parintii, osandesc pacatul, in mine..

Acuma, despre judecata..M-a framantat mult si pe mine aspectul asta..Cum sa fac sa nu judec, si totusi, sa nu ma mint pe mine insami..numind raul bine si binele rau...si concluzia pe care o am acum este asta:

Daca eu imi judec fratele, aproapele, pacatuiesc, si ma situez singura sub osanda, deoarece Hristos ne spune sa nu judecam. De ex, daca eu zic de tine ca esti asa, si pe dincolo, si te vorbesc de rau, si ma uit urat la tine...si te cataloghez intr-un fel sau altul, fac pacat...impotriva ta, care esti fratele meu, si impotriva lui Hristos, pentru ca Ii calc porunca.

Dar daca eu nu te judec pe tine in nici un fel, n-am treaba cu tine, ci cu "pacatul " in sine...?
Eu asa vad modelul lasat noua de parinti,de nevoitori...luptau cu pacatele ca si cu fiarele salbatice...n-aveau ei treaba cu alti oameni,ci cu..pacatul din ei...

Eu am inteles ca pacatul in sine este de osandit..oriunde il vedem, dar cel mai bine in noi insine...ca sa evitam judecata aproapelui.

Asadar, o sa zic ca fatarnicia, minciuna, ipocrizia, vrajitoria, idolatria,desfranarile,abuzul, manipularea,tradarea, barfa,invidia,gelozia,hotia,certurile,mania,trufia ,dezbinarile...si restul din categoria lor, sunt rele...sunt pacate. In sine sunt de osandit. De evitat. Sf.ap Pavel ne spune ca nici unul din cei ce practica si continue sa practice pana la sfarsitul vietii lor astfel de lucruri,fara sa se pocaiasca de ele, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Si multe din acestea pot sa fie in mine, in firea mea pacatoasa, si le constientizez prin lumina Duhului Sfant, si tot prin harul Lui,unit cu credinta noastra, ajungem sa le lepadam, Doamne-ajuta..

Acuma, daca noi doi suntem frati, si tu vrei sa implinesti porunca Mantuitorului, sa ma iubesti ca pe tine insuti..dar vezi ca eu fac un pacat, cum te vei comporta cu mine?

Uite, 4 posibile variante:

1.Ma incurajezi sa ma duc tot inainte, daca asa imi cade bine..ca "avem doar o viata"?
Asta ar fi umanism...si daca ai face asta, n-ai numi pacatul pacat, raul rau, si binele bine...deci n-ai fi in Adevar...

2.Te faci ca nu vezi, ca n-ai chef de discutii, si apoi, ce te priveste pe tine ce fac eu? Asta ar fi poate egoism,nepasare, si lasitate...si n-ai fi in Dragoste

Ei bine, tu fiind crestin, n-ai alege nici una din acestea, ci mai degraba, dupa cum te lumineaza Duhul lui Dumnezeu...

3.fie mi-ai atrage atentia cu blandete ca nu fac e bine,deoarece pacatul e pacat, si plata lui e moartea.. si m-ai sfatui de bine, m-ai ajuta sa ma indrept...

4.fie, daca ai sesiza ca am inima atat de impietrita incat in momentul asta n-ar avea rost sa vorbesti cu mine, ca m-as apara, m-as indreptati, as sari sa te atac..da, ce, tu pe tine nu te vezi...etc...deci n-ai avea cu cine vorbi...si atunci te-ai ruga in taina pentru mine...cerand sa ma lumineze si sa ma izbaveasca mila lui Dumnezeu

Asa vad eu acum, nu stiu daca am dreptate, Singurul care are intodeauna dreptate este Dumnezeu, caci a Lui este Dreptatea..dar zic si eu ce cred si ce am inteles, cu nadejdea ca Dumnezeu ma va milui cu dreapta intelegere, si pe mine, si pe toti cei ce cauta in adevar fata Lui.

Doamne-ajuta!

În prealabil postat de catalin2

Ai dreptate intr-o privinta, e bine sa-i spunem cuiva care greseste si are un pacat pentru ca facem un bine. De exemplu daca cineva are patima bauturii, incercam sa-i spunem ca greseste si sa-l ajutam. Pentru ca multi nu au parte de sfaturi, doar sunt certati ca beau.
In schimb nu putem sa judecam, se spune ca judecarea este un pacat mai mare decat pacatul in sine. E si o veste proasta, toti avem pacate, de unde stim ca pacatele noastre sunt mai mici? Ar insemna ca din mandrie ne vedem mai virtuosi decat altii, doar sfintii sau calugarii despatimiti putem spune ca s-au eliberat de majoritatea pacatelor.

Catalin, eu ma refeream strict la atitudinea cuiva vizavi de aproapele, nu fata de mine. E o diferenta.
Daca cineva se poarta urat cu prietenul tau, vei asista impasibil, sau vei lua atitudine?
Ca toti suntem pacatosi, stiu. Si in plus imi stiu si pacatele mele. Dar nu faceam o comparatie intre mine si persoana in discutie, ci luam atitudine la suferinata provocata aproapelui.

[Savonarola]

În prealabil postat de MariS_

Se stie ca Domnul nostru Iisus Hristos la prima Sa venire S-a
luptat cel mai mult cu formalismul fariseic. Arhiereii si carturarii,
cei care trebuiau primii sa-L recunoasca ca Mesia pe Hristos,
au fost, de fapt, cei care L-au rastignit. Cum sa procedam ca
sa nu mai cadem in pacatele formalismului si ale fariseismului
in credinta noastra din zilele de-acum?
Exista formalism si fariseim astazi? Daca da, cum scapam de ele?

Poate nu înţeleg eu, dar nu văd nici cea mai mică legătură dintre tema subliectului pe care l-aţi iniţiat şi domeniul de pe forum unde l-aţi iniţiat, anume "BO în relaţia cu alte confesiuni". Poate nu sunt eu suficient de subtil ca să înţeleg anumite corelaţii.

Nu că aş avea ceva cu subiectul în sine, care este foarte bun, dar când vor învăţa forumiştii noştri mai mult sau mai puţin ortodocşi să posteze în ordine pe acest forum şi să nu mai facă o vraişte, postând ce le trece prin cap pe unde îi apucă ?