poezie de Zorica Latcu

Toate poeziile ei sunt minunate dar aceasta m-a facut sa meditez mult... la casuta mea de scanduri.... Si la focul dragostei pentru Iisus....

Focul

Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea.
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri...
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis' zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fu apus
In casa mea, de Mana lui Iisus.

În prealabil postat de vintage

Toate poeziile ei sunt minunate dar aceasta m-a facut sa meditez mult... la casuta mea de scanduri.... Si la focul dragostei pentru Iisus....

Focul

Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea.
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri...
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis' zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fu apus
In casa mea, de Mana lui Iisus.

Am corectat titlul de la postarea anterioara...

Si pentru ca am o mare pasiune pentru poezia crestina:

Sonet

Ne-am pomenit in plina primavara:
Din cer lumina picura, ca mierea,
Coboara peste campuri tamaierea
Din ruga cald-a vantului de seara.
Din clopote de floare, Invierea
Rasuna-n zvonuri de mireasma rara
Si pasarile toate se-mbatara
De cantece, mai dulci ca mangaierea.
In leagan alb de ramuri inflorite,
Va creste rodul plin de desfatare,
Ci-n suflet, gheturile nu-s topite
Si tot mai urla vantul de pierzare,
Din patimi, peste duhuri pustiite.
.................................................. .......
In van sta, Doamne, Jertfa pe altare?
Maica fericita
Ai vrea sa-l aibi o clipa pentru Tine,
Si L-ai luat pe fiul sfant la san,
Usor L-ai dus in camp, sa doarma-n fan,
Iar Tu-n genunchi veghezi intre sulfine.
As vrea sa stiu, ce dragoste-i mai tare
In ochii tai de Maica fericita?
Te uiti la Prunc cu fata-nvaluita
De-atata foc de multa inchinare!
Dar buzele, cu floarea lor cereasca,
Par ca soptesc cuvintele de-alint,
Cu sunet de clestar, cu viers de-argint,
Cum numai mame stiu sa le sopteasca.
Asa cum stai plecata peste Dansul,
In veghea ta, uimita de minune,
Lasi mainile sub val sa se-mpreune
Si genele sa ti le ude plansul.
In gandul meu lumina ta rasare
Si preamaresc pe vechiul iconar,
Care-a stiut, primind din ceruri har,
Sa nu dezlege taina ta cea mare.