Se poate tine "post partial?"

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Dar mai e o nelamurire care nu-mi da pace : sa traiesti casatorit (cununat) cu o persoana pe care n-o iubesti, asta nu e pacat?

Nu.

De-a lungul mai multor decenii, iubirea poate să pălească. Se întâmplă adesea ca doi oameni căsătoriţi să nu se mai iubească, sau cel puţin să nu se iubească cu intensitatea de la început. Aceasta nu înseamnă să ne "descununăm", fiindcă angajamentul cununiei este angajament pentru o viaţă şi nu pentru perioada cât avem anumite sentimente.

Oare n-ar trebui sa ne gandim mult si bine daca el/ea e alesul, jumatatea sau acea persoana care Domnul Iisus a zis ca va deveni una cu tine? Daca acea persoana cu care ne unim, il va urma si ea pe Cristos impreuna cu noi, sau din contra, va trage in directia opusa?

Sigur că da. Credinţa este principalul criteriu atunci când, cumpănind bine, ne alegem partenerul de viaţă.

Daca ai ascultat o porunca a Lui si anume faptul ca te-ai cununat, crezi ca e de ajuns ca sa te mantuiesti?

Respectând toate poruncile lui Dumnezeu, suntem absolut siguri că ne vom mântui în baza dreptăţii lui Dumnezeu. Din păcate, din cauza slăbiciunii noastre, adesea nu trăim aşa cum El ar vrea. În cazul acesta, ne rămâne speranţa de a ne mântui în baza îndurării lui Dumnezeu. De aceea, Biserica se roagă pentru orice om, oricât de păcătos. Atâta timp cât omul este viu, se roagă pentru convertirea lui, adică pentru întoarcerea lui la Cristos. Când nu mai este în lumea aceasta, se roagă spre îndurarea lui Dumnezeu.

Si daca totusi ai facut o alegere care s-a dovedit a fi gresita, si anume te-ai cununat cu o persoana care in timp s-a dovedit a nu fi credincioasa, neurmand poruncile Domnului de nici un fel, credeti ca El te va condamna daca te desparti de acea persoana? Nu El a zis ca cine nu-L va urma nu e vrednic de El? (fac aceasta paranteza gandindu-ma la drama acelor persoane de aici care traiesc o casnicie nefericita cu persoane necredincioase)

Fiecăruia, Domnul îi oferă un instrument de mântuire. Acela este crucea noastră. La unii, crucea este o boală. La alţii, o infirmitate sufletească. Cel care s-a căsătorit cu un necredincios are de dus o cruce grea, dar care devine uşoară când este purtată cu ajutorul lui Cristos.

Dimpotrivă, dacă cineva se va despărţi de soţul (soţia) sa, zicând că celălalt nu e destul de credincios este asemenea bolnavului care îl huleşte pe Dumnezeu. El rejectează instrumentul mântuirii sale.

Nu stiu daca la Judecata de Apoi poti sa spui "nu m-a lasat sotul sa fac fapte bune, sa merg la biserica sa ma spovedesc, mi-a cerut el sa fac avorturi, etc" si sa fi iertata, pe cand daca el nu ti-a fost sot, nu vei fi iertata.

Să nu ne amăgim. Un soţ necredincios care face presiuni asupra femeii sale are multă vină. Dacă e vorba de un avort, el împarte vina pentru acest teribil păcat. Aceasta înseamnă că un acelaşi păcat a avut doi autori şi nu că a fost un păcat pe jumătate. Când ne căim, noi trebuie să ne căim de păcatele noastre, nu de păcatele celuilalt. Cât de mult semănăm cu primii noştri părinţi ! A spune "nu m-a lăsat soţul" este asemenea cu ce a făcut Adam, care a dat vina pe Eva şi cu ce a făcut Eva, care a dat vina pe şarpe.

Mai vroiam sa aflu mai multe detalii (Domnul Mihnea parea ca e in tema) despre ce inseamna "harul" si de cate feluri este.

Harul, (la singular şi scris de obicei cu majusculă), este de un singur fel: Harul Sfinţitor. Acesta este o stare a sufletului. Harul este pentru suflet ceea ce este oxigenul pentru trup. Dumnezeu este Acela care dă sufletelor Harul, aşa cum dă trupurilor oxigenul. Se dobândeşte prin Botez. Se pierde prin păcat de moarte (păcat capital). Se poate redobândi prin Spovadă. Odată dobândit, poate creşte prin celelalte Taine şi, în mod deosebit, prin Împărtăşanie, ca uniune mistică cu Cristos.

Sub aceeaşi denumire, dar la plural şi scris de obicei cu literă mică, se înţeleg harurile de alt fel: lucrătoare, sacramentale, etc. De exemplu, prin Spovadă eu nu numai că redobândesc Harul pierdut, dar mai dobândesc ceva: un ajutor supranatural spre a nu mai face acelaşi fel de păcat. O asemenea urmare a Spovezii este ceea ce teologii catolici numesc "harul sacramental sau "graţia sacramentală". Spre exemplu, păstorii noştri au observat cât este de adictiv la tineri obiceiul nenorocit al masturbării. Tânărul ajunge în asemenea stare, încât păcatul, devenit viciu (=împietrire în păcat) îl subjugă. Vrea să scape, dar nu prea poate. Se zbate ca pasărea prinsă în laţ. Dacă tânărul îşi conştientizează păcatul şi este hotărât să termine cu el, precondiţiile unei bune spovezi sunt întrunite. El se spovedeşte. Sufletul lui parcă prinde aripi şi este mai uşor acum. Dar cât îl va ţine ? Până săptămâna viitoare, când va cădea din nou. Până ce, în mod imprudent, va ţine din nou în mână o revistă pe care nu ar trebui să o citească. Atunci va cădea din nou. Atunci va trebui să se spovedească din nou şi să se împărtăşească. Cu timpul, căderile lui vor fi mai rare. Până când nu se va mai masturba de loc, ba nici măcar ispita nu a va mai simţi şi se va mira singur. Ei bine acest efect al spovezii este "harul sacramental".

[anna21]

Cateva observatii:
1. Dumnezeu NU este contabil!
Doar vrasmasul face calcule cu plus si minus.

Dumnezeu nu calculeaza. Ne spovedim pe sfert (cine-si stie TOATE pacatele?), ne caim minuscul, dar suntem iertati.

2. Calculul acoperirea pacatelor cu fapte bune este de o mare mandrie si ipocrizie.
Cu ce fapte "bune" compensezi un avort? Poti aduce alta fiinta la viata? Doar Dumnezeu face asta.
Cu ce fapte bune compensezi desfranarea?
Etc.

3. Negru pe alb scrie in Scripturi: homosexualii ( nepocaiti, spovediti, canonisiti..) NU se mantuiesc.
Indiferent cat de geniali au fost ( talentul nu e un merit personal).

4. Sa crezi ca te mantuiesti prin fapte este erezie.
Crezi ca inainte de Hristos nu se faceau fapte bune, admirabile etc? Si nimeni nu s-a mantuit. Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos.
Sa spui ca te mantuiesti (in necredinta) prin fapte " bune" este hulirea lui Hristos in opinia mea.
Dumnezeu ne mantuieste, nimeni nu e vrednic de asta!

[glykys]

În prealabil postat de anna21

4. Sa crezi ca te mantuiesti prin fapte este erezie.
Crezi ca inainte de Hristos nu se faceau fapte bune, admirabile etc? Si nimeni nu s-a mantuit. Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos.
Sa spui ca te mantuiesti (in necredinta) prin fapte " bune" este hulirea lui Hristos in opinia mea.
Dumnezeu ne mantuieste, nimeni nu e vrednic de asta!

Cu alte cuvinte, Mantuire = credinta + fapte bune + har.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de anna21

Cateva observatii:
1. Dumnezeu NU este contabil!
Doar vrasmasul face calcule cu plus si minus.

Dumnezeu nu calculeaza. Ne spovedim pe sfert (cine-si stie TOATE pacatele?), ne caim minuscul, dar suntem iertati.

2. Calculul acoperirea pacatelor cu fapte bune este de o mare mandrie si ipocrizie.
Cu ce fapte "bune" compensezi un avort? Poti aduce alta fiinta la viata? Doar Dumnezeu face asta.
Cu ce fapte bune compensezi desfranarea?
Etc.

3. Negru pe alb scrie in Scripturi: homosexualii ( nepocaiti, spovediti, canonisiti..) NU se mantuiesc.
Indiferent cat de geniali au fost ( talentul nu e un merit personal).

4. Sa crezi ca te mantuiesti prin fapte este erezie.
Crezi ca inainte de Hristos nu se faceau fapte bune, admirabile etc? Si nimeni nu s-a mantuit. Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos.
Sa spui ca te mantuiesti (in necredinta) prin fapte " bune" este hulirea lui Hristos in opinia mea.
Dumnezeu ne mantuieste, nimeni nu e vrednic de asta!

Te rog sora sa-mi ingadui o mica intrebare si o invitatie la reflectie , referitor la puncrul ,,4" al postarii tale : ,,Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos." :
deci, proorocul Ilie (ca dealtfel si ucenicul sau Enoch) a fost trimis de Dumnezu ca sa fie luat la ceruri in caruta de foc ...pt. a-i harazi iadul ? Sau oare pt. a-l aseza in Raiul sau ? In mod scolastic se spune ca primul intrat in rai a fost tilharul de pe cruce si apoi ceilalti drepti scosi din iad si mutati in rai .
Dar cu Ilie si Enoch , cum a fost ??? Unde au fost ei pina la ,,deschiderea " raiului ?

[anna21]

În prealabil postat de zaharia_2009

Te rog sora sa-mi ingadui o mica intrebare si o invitatie la reflectie , referitor la puncrul ,,4" al postarii tale : ,,Dreptii au fost mutati in rai DUPA jertfa lui Hristos." :
deci, proorocul Ilie (ca dealtfel si ucenicul sau Enoch) a fost trimis de Dumnezu ca sa fie luat la ceruri in caruta de foc ...pt. a-i harazi iadul ? Sau oare pt. a-l aseza in Raiul sau ? In mod scolastic se spune ca primul intrat in rai a fost tilharul de pe cruce si apoi ceilalti drepti scosi din iad si mutati in rai .
Dar cu Ilie si Enoch , cum a fost ??? Unde au fost ei pina la ,,deschiderea " raiului ?

Profetii Ilie si Enoh nu au ajuns in locuinta mortilor/iad pt ca ei nu au cunoscut moartea.
Am citit ca nimeni nu a mers in Rai pana cand Iisus Hristos a mutat dreptii Vechiului Testament, deci nu stiu unde se afla Ilie si Enoh..

[Lavrentiu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Harul, (la singular şi scris de obicei cu majusculă), este de un singur fel: Harul Sfinţitor. Acesta este o stare a sufletului. Harul este pentru suflet ceea ce este oxigenul pentru trup. Dumnezeu este Acela care dă sufletelor Harul, aşa cum dă trupurilor oxigenul. Se dobândeşte prin Botez. Se pierde prin păcat de moarte (păcat capital). Se poate redobândi prin Spovadă. Odată dobândit, poate creşte prin celelalte Taine şi, în mod deosebit, prin Împărtăşanie, ca uniune mistică cu Cristos.

Sub aceeaşi denumire, dar la plural şi scris de obicei cu literă mică, se înţeleg harurile de alt fel: lucrătoare, sacramentale, etc. De exemplu, prin Spovadă eu nu numai că redobândesc Harul pierdut, dar mai dobândesc ceva: un ajutor supranatural spre a nu mai face acelaşi fel de păcat. O asemenea urmare a Spovezii este ceea ce teologii catolici numesc "harul sacramental sau "graţia sacramentală". Spre exemplu, păstorii noştri au observat cât este de adictiv la tineri obiceiul nenorocit al masturbării. Tânărul ajunge în asemenea stare, încât păcatul, devenit viciu (=împietrire în păcat) îl subjugă. Vrea să scape, dar nu prea poate. Se zbate ca pasărea prinsă în laţ. Dacă tânărul îşi conştientizează păcatul şi este hotărât să termine cu el, precondiţiile unei bune spovezi sunt întrunite. El se spovedeşte. Sufletul lui parcă prinde aripi şi este mai uşor acum. Dar cât îl va ţine ? Până săptămâna viitoare, când va cădea din nou. Până ce, în mod imprudent, va ţine din nou în mână o revistă pe care nu ar trebui să o citească. Atunci va cădea din nou. Atunci va trebui să se spovedească din nou şi să se împărtăşească. Cu timpul, căderile lui vor fi mai rare. Până când nu se va mai masturba de loc, ba nici măcar ispita nu a va mai simţi şi se va mira singur. Ei bine acest efect al spovezii este "harul sacramental".

Aici avem nevoie de putina atentie si deosebire, intrucat invatatura ortodoxa despre har difera substantial de cea catolica. Aceasta datorita faptului ca noi, ortodocsii, credem ca harul este o lucrare ("energie") necreata, nefiind asadar o "stare a sufletului". Aceasta invatatura, conform careia harul este necreat este o mare deosebire intre ortodoxie si catolicism.

Nu vreau sa starnesc aici o discutie despre har, doar atrag atentia ca aici sunt cateva diferente foarte importante si concrete de care trebuie tinut seama.

[Soaree]

Am citit intreg threand-ul acesta si m-ati zapacit de tot.

Raman la cuvintele parintelui Gheorghe.

[coralina]

Anna21, ai afirmat de cateva ori pe forum ca nu ai fost credincioasa dintotdeauna. Imagineaza-ti cum ar fi fost ca la tinerete, cand te-ai casatorit cu sotul tau, sa nu fi facut si cununia religioasa pentru ca oricum nu conta asa de mult pe-atunci pentru tine. Daca ar fi fost asa, acum ca ai devenit practicanta a ortodoxiei, ai fi avut o problema pentru ca sotul tau este ateu.
Cum ai fi procedat in aceasta situatie? Ti-ai fi luat copiii si-ai fi plecat de la el, ai fi divortat de el?

[anna21]

În prealabil postat de coralina

Anna21, ai afirmat de cateva ori pe forum ca nu ai fost credincioasa dintotdeauna. Imagineaza-ti cum ar fi fost ca la tinerete, cand te-ai casatorit cu sotul tau, sa nu fi facut si cununia religioasa pentru ca oricum nu conta asa de mult pe-atunci pentru tine. Daca ar fi fost asa, acum ca ai devenit practicanta a ortodoxiei, ai fi avut o problema pentru ca sotul tau este ateu.
Cum ai fi procedat in aceasta situatie? Ti-ai fi luat copiii si-ai fi plecat de la el, ai fi divortat de el?

Poate da, nu am cum stii.
Totusi te mai ajuta si Dumnezeu. Daca vrei exemple personale, din cauza necredintei ar fi putut refuza sa botezam copiii, dar nu a facut-o. Mai mult, a acceptat efortul botezarii copilului in Rom, cand puteam sa o facem in tara in care traim. Ceea ce nu e logic. Dar Dumnezeu te ajuta.
Parintii unei prietene s-au cununat cand ea avea 14 ani. Si nici macar nu sunt f evlaviosi (barbatul e chiar indiferent)... Deci se poate.

[fallen]

În prealabil postat de anna21

Poate da, nu am cum stii.
Totusi te mai ajuta si Dumnezeu. Daca vrei exemple personale, din cauza necredintei ar fi putut refuza sa botezam copiii, dar nu a facut-o. Mai mult, a acceptat efortul botezarii copilului in Rom, cand puteam sa o facem in tara in care traim. Ceea ce nu e logic. Dar Dumnezeu te ajuta.
Parintii unei prietene s-au cununat cand ea avea 14 ani. Si nici macar nu sunt f evlaviosi (barbatul e chiar indiferent)... Deci se poate.

Dar daca nu te-ar fi lasat sa faci mai copii, daca ti-ar fi cerut sa avortezi, ce ai fi facut?