![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
E intunecata lumina daca trece prin mai multe ferestre? Dar tu ai primit-o...implineste-o, caci si duhovnicul o implineste in felul lui. Dar tu, implinesteo in felul tau curat. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
"Noi facem așa cum stă scris în pravilă, iar pravila este luată de la greci. Adică, dacă a fost „lucrare de mâini omenești”, cum spun ei, atunci ea trebuie căutată înainte de secolul al IX-lea. Mergeți mai departe și întrebați-i pe greci: de unde ați luat aceste rânduieli bisericești? Răspunsul e unul singur: tot de la predecesori. Uitați-vă la sinoade, cum își rezolvau problemele? Urmând pe Sfinții Părinți, cei care au trăit înaintea noastră... Și aceasta, începând cu al șaptelea Sinod și până la primul, toți spun „urmând pe Sfinții Părinți”. Așadar, nici un sinod nu a născocit nimic, ci a întemeiat ca lege și a promulgat ca lege ceea ce fusese conținut dintotdeauna în toate sinoadele. Trebuie să presupunem, de aceea, că nici ierarhia grecească din timpul sinoadelor nu a întreprins nimic de la sine, ci doar a preluat și a păstrat... Mergeți înapoi, de la primul Sinod până la apostoli. Atunci, vreme de două veacuri, Biserica a fost prigonită și persecutată cu cruzime. Era, oare, vreme de născociri proprii? Da' de unde! Măcar să se păstreze cele încrediințate! Judecând astfel cu mintea liniștită, trebuie să presupunem că nici ierarhia noastră, și nici cea grecească nu a inventat nici o rânduială proprie. În orice epocă, ierarhiile existente au preluat ce li s-a transmis și au păstrat aceasta ca pe lumina ochilor, temându-se să schimbe cât de puțin din aceste porunci. Toate ierarhiile sunt robi supuși ai rânduielii statornicite. Astfel, urmărind tot lanțul evenimentelor, veți vedea mai clar că izvorul tuturor pravilelor bisericești se află la Sfinții Apostoli... Căci ei nu au scris tot ce i-au învățat pe alții și ce au introdus în Biserică. Foarte multe au rămas nescrise, dar au fost puse în practică. Acestea s-au păstrat în practica vie și astfel au ajuns și la noi. Va să zică, cine se laudă cu supunerea față de apostoli, acela trebuie să primească toate cele cuprinse în Sfânta Biserică." Sfantul Teofan Zavoratul - Invataturi si scrisori despre viata crestina
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cum / cand citim un acatist? | coralina | Rugaciuni | 42 | 29.11.2014 19:25:31 |
Cum citim Biblia? | Templier Knight | Despre Sfanta Scriptura | 28 | 31.08.2012 18:52:36 |
Sa ii aducem slava Lui Dumnezeu. Sa citim Psaltirea | Lucian008 | Rugaciuni | 30 | 29.12.2011 19:59:14 |
ce mai citim pe internet ? | preot_gabriel | Generalitati | 2 | 21.02.2010 23:01:59 |
ce avem in biblioteca, ce ne place sa citim? | primus | Generalitati | 63 | 25.07.2009 06:40:26 |
|