Pacatul si Iertarea

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ce e pacatul?
Ce e iertarea?

Uneori (de fapt mult prea des) ni se pare ca viata e nedreapta. Obisnuim sa privim in jur si sa luam ca puncte de referinta anumite jaloane din viata altora. Daca am fi corecti cu noi insine, am realiza ca acei "altii" au neajunsuri mai mari ca ale noastre, dar de care noi nu avem cunostinta sau pur si simplu nici nu vrem sa stim. Si spunem precum psalmistul: "Cum, stie Dumnezeu despre asta?"
Cat de usor este sa gresesti in viata, mai ales in anii tineretii cand totul te amuza si ti se pare normal sa "gusti" din toate cate putin, ca doar o viata ai si merita s-o traiesti "din plin".
Omului i se da posibilitatea sa "faca datorii", nu la o banca, ci la Dumnezeu. El poate abuza de creditul in alb pe care-l are, sau dimpotriva, poate face din el un "depozit la purtator". Dar de obicei, omul se tot imprumuta, se tot imprumuta si uita sa mai dea si inapoi, pana intr-o zi cand vine scadenta si i se aminteste ca vistieria lui Dumnezeu, chiar daca este necuprinsa, are si contabili iscusiti (cred ca diavolii sunt in stare sa contabilizeze si nevinovata "cafea de dimineata"), dar si metode de constrangere.

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

Citind postarea din deschidere, mi-a placut modul cum este formulata si m-am gindit sa postez si eu ceva in cel mai serios spirit ortodox .
Dar imediat mi-am adus aminte de cohorta marturisitorilor falsi, dupa ureche, si mi-am schimbat gindul . Deci am sa postez aproape serios dar alambicind si denaturind usor invatatura si marturisirea ortodoxa . Asadar :

Frate draga, pai orice pacat am fi facut noi , este destul ca sa ne pocaim si gata... suntem iertati . Si daca suntem iertati, pe cale de consecinta , ni se sterge si pacatul . Si daca si pacatul ni s-a sters ne si impartasim cu Sfintele . Si daca suntem si impartasiti ... iete , gata raiul !!! Asta in mod sigur ! Cine indrasneste sa contrazica invatatura crestina, sa intervina !
Pai nu ne spune , nu stiu care sfint parinte, ca nici macar nu suntem noi in stare sa gresim atit de rau si mult cit poate Dumnezeu sa ne ierte ?!?! Si asta nu este minciuna !
Si la urma urmei care mai este rostul lui Dumnezeu decit iubirea nemarginita fata de zidirea sa ? Pina la urma tot ne va ierta si ne va lua la El in rai . Si stim asta sigur , mai ales ca El insusi ne-a invatat sa iertam aproapelui cite 70 de 7 ori (sau invers), si daca noi facem asa care suntem mici pai atunci El, nu este clar ca ne iarta totul .
Degeaba incerci tu frate sa spui ca pacatele ramin precum tatuajele pe om deoarece sfintele canoane si sfintii parinti care le-au intocmit nu au mintit cind au spus ca un pacat marturisit , deslegat si iertat , este gata ... s-a dus la gunoi, nu mai exista, am tras apa si am scapat de el ! Cum sa ramina asa, o umbra a lui pe trupul nostru ?
Nu, nu, eu nu cred asta ! Eu cred in iubirea si puterea de iertare a lui Dumnezeu mai ales ca suntem zidirea Sa si mai ales ca El este culmea Iubirii.
Dupa sfinta spovedanie suntem curati ca lacrima caci atunci ce sens ar mai avea aceasta taina daca ar da rateuri !
Se poate sa gindim asa ?!

Iar apropos de binomul pacat-iertare , putem spune despre iertare ca daca noi iertam gresitilor nostrii (precum in ,,Tatal nostru") cu siguranta si Tatal Ceresc ne va ierta totul . Pai si ce , noi nu iertam totul aproapelui nostru pina la urma ?!?!

Deci chestia cu pacatele ar fi fost grava daca nu ar fi existat Dumnezeu , dar cum El exista atunci automat a intervenit si cea cu iertarea si lucrurile s-au reglat de la sine si putem spune cu siguranta ca Raiul este sigur al nostru !


NB : 1. intr-un registru f.f. serios frate, imi poti spune cite erezii am strecurat eu in postarea mea ??? si ca mai ales asemenea greseli se fac pe forum zilnic cu nemiluita !
2 in functie de evolutia discutiilor pe thread am sa dau insa si un raspuns serios care va viza faptul ca desi iertate si deslegate pacatele, ele lasa totusi o amintire pe sufletul omului asa cum lasa petele de singe pe halatul alb si nespalat bine... pete eterne. Aproape toti sfintii au avut asa ceva(evident , gravitatea depindea de la unul la altul) si pt aceasta si le-au plins toata viata ! De pacate ne vatamam mereu dar de umbra lor nu mai scapam nici o data , lucru hotarit de Dumnezeu spre multa noastra smerenie !