Intrebari despre post

[fallen]

Intr-adevar, aici vroiam sa ajung.
Era de preferat, intr-adevar, decat sa ma cert cu toata familia, sa incerc sa tin macar "post spiritual".
Evident ca e mult mai greu decat pare, si inca cu mult mai greu decat cel alimentar. Ba inca mai greu atunci cand il tii si pe cel alimentar pentru ca ispitele sunt si mai mari. Faptul ca nu maninci de dulce nu te face sa fii mai calm, ci din contra incepi sa "vezi" in jur lucruri care te deranjeaza (asta s-a intamplat in cazul meu, si probabil asta este unul din motivele pentru care n-am fost incurajata sa mai tin post). Nu stiu daca asta trebuia sa se intample sau a fost un 'atac' din partea necuratului, dar eu simteam in sufletul meu ca acum era momentul sa imi fac dreptate, sa imi spun punctul de vedere, sa nu mai accept alte compromisuri, etc.
Din cate vad acum, lucrurile nu sunt deloc asa simple cum par iar ispitele sunt de foarte multe feluri si modalitati de a gresi sau de a ne insela sunt multiple. Nu stiu daca e om care sa nu greseasca intr-un fel sau altul, sincer in acest moment cred ca singurul care a reusit vreodata sa reziste ispitei a fost Isus. (si poate inca cativa - Fecioara Maria, Sf. Ioan Botezatorul, de altcineva fara de pacat nu am auzit).
Acum nu stiu nici daca sa ne imaginam ca am facut pacate pe care nu le-am facut este o atitudine de dorit. Cand vezi in fata ta "indreptarul de spovedanie" ai tendinta sa zici "mama, si pe-asta am comis-o si pe-ailalta" si sa nu acorzi importanta cuvenita pacatelor celor mai grave, care te apasa mai rau. Ca sa nu mai zic ca nici ceea ce credem multi dintre noi, "nepracticanti' sau "novici" cum sunt eu ca este "spovedanie", nu este cu adevarat pentru ca nu ne ducem acolo cu atitudinea potrivita. (adica ne ducem sa ne "usuram" constiinta, si nu sa ne "caim" cu adevarat). Dar probabil ca mai avem si noi de invatat, nu trebuie sa ne descurajam si sa abandonam "calea", cu toate ca nu toti care suntem "chemati" vom fi si "alesi".

[adam000]

În prealabil postat de fallen

Evident ca e mult mai greu decat pare, si inca cu mult mai greu decat cel alimentar.

Da, dar scopul postului este infranarea de la pacate, nu un simplu regim alimentar. Si tocmai pt ca e cu mult mai greu, cu cat nevointa/stradania sincera este mai mare, cu atat mai mare rasplata de la Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat infranarea de la pacate face omul mai bun, mai bland, mai smerit, el devine o mangaiere pentru cei din jur, pentru familia sa si cei cu care intra in contact, implinind astfel intr-un fel dragostea pentru aproapele, macar si numai in masura in care nu ii mai agreseaza pe cei din jur cu pacatele pe care le facea inainte, iar familia ta fii sigura ca s-ar bucura si te-ar incuraja daca te-ai straduii mereu mai mult in sensul asta. Asa ca in loc sa te descurajezi si sa abandonezi ca familia te-a descurajat sa tii post alimentar, mai bine te-ai stradui si mai mult sa vezi ce poti face astfel incat sa placi si Lui Dumnezeu si familiei tale, anume postul de la pacate. Si nu trebuie sa astepti urmatorul post pt asta, ci incepe chiar de pe acum, putin cate putin in fiecare zi sa te stradui mereu mai mult in sensul asta (si astfel in post iti va fi mult mai usor daca in fiecare zi te antrenezi, pina la post, in lupta cu pacatele), pentru ca Dumnezeu nu ne vrea nepacatosi si sfinti numai in post ci vrea sa facem voia Lui tot timpul. Iar Dumnezeu vede in fiecare moment stradania omului si nici o stradanie nu ramane nerasplatita de El.

În prealabil postat de fallen

Ba inca mai greu atunci cand il tii si pe cel alimentar pentru ca ispitele sunt si mai mari. Faptul ca nu maninci de dulce nu te face sa fii mai calm, ci din contra incepi sa "vezi" in jur lucruri care te deranjeaza (asta s-a intamplat in cazul meu, si probabil asta este unul din motivele pentru care n-am fost incurajata sa mai tin post). Nu stiu daca asta trebuia sa se intample sau a fost un 'atac' din partea necuratului, dar eu simteam in sufletul meu ca acum era momentul sa imi fac dreptate, sa imi spun punctul de vedere, sa nu mai accept alte compromisuri, etc.

Ispitele astea sint de fapt patimile noastre care ies la iveala si astfel ni le putem cunoaste mai bine tocmai pt ca ne "sar in ochi" si noua, atunci cand rabufnesc si astfel ne putem cunoaste pe noi mai bine (ne putem cunoaste raul ce zace in noi, sau slabiciunile noastre rele) si sa luam masuri impotriva acestor patimi, in primul rand cerand ajutorul Lui Dumnezeu prin rugaciune (sa ne ajute El sa scapam de patimi, recunoscindu-ne neputiintele in fata Lui Dumnezeu de fiecare data cand cadem in vreun pacat desi ne-am straduit sa nu-l facem, smerindu-ne) si straduindu-ne permanent sa ni le infrinam cultivand virtutile (si de fiecare data cand cadem in vreun pacat sa ne ridicam si sa continuam sa ne straduim sa nu-l mai facem).
Vezi cata intelepciune este in randuiala bisericii de a imbina postul alimentar cu postul de la pacate, ca sa ne cunoastem patimile (care rabufnesc) si sa ne cunoastem pe noi insine si astfel sa stim de ce ar trebui sa scapam (cunoasterea patimilor noastre ferindu-ne astfel de mandrie)?!

Nu ti se pare minunat - si motiv sa multumesti Lui Dumnezeu - numai si pt faptul ca ai constientizat cum anumite tendinte rele au inceput sa scoata capul in post, astfel cunoscandu-te pe tine mai bine si astfel putind de exemplu sa-ti faci o lista cu toate aceste tendinte rele (pe care e bine sa le discuti cu duhovnicul tau la spovedanie pt ca odata manifestate sint pacate) si de acum inainte sa te concentrezi pe infranarea lor si cultivarea virtutilor "contrare" patimilor?
Gandeste-te ce bogatie uriasa e chestia asta! Constientizezi ca vezi in jur lucruri care te deranjeaza la altii - iata o ocazie de a exersa infranarea de a-i judeca pe altii; iata o ocazie de a te gandi ca asa cum altii au chestii care te deranjeaza, asa probabil si tu ai chestii cu care ii deranjezi pe ceilalti, asa ca e o ocazie nemaipomenit de buna de a face dreptate in sens bun si de a-i rabda si tu pe ceilalti cu lucrurile cu care te deranjeaza, asa cum probabil si ei te-au rabdat pe tine cu lucrurile cu care ii deranjezi; iata o ocazie de a rasplati un rau (ceva ce tu percepi ca rau, ceva ce te deranjeaza), cu un bine (ofera-le in schimb dragostea, bunatatea si rabdarea ta; macar o vorba sau un gand bun); iata o ocazie de a ierta (ceva ce tu consideri o nedreptate); iata o ocazie de a-ti exersa capacitatea de a-ti spune punctul de vedere cu toata dragostea sincera, de a exersa sa te exprimi in asa fel incat sa nu-i ranesti tu pe ceilalti prin felul in care te exprimi (iar de obicei asta inseamna sa te exprimi cu bunavointa si dragoste sincera fata de cei din jur); iata o ocazie de a te ruga la Dumnezeu pentru cei ce te-au deranjat; iata o ocazie de a te ruga la Dumnezeu pentru tine, ca El sa-ti dea rabdare, infranare si dragoste, etc.
Si ai sa vezi ca pentru fiecare pas din acesta mic pe care il faci spre Dumnezeu, pentru fiecare stradanie mica pe care tu o faci pentru Dumnezeu cu sinceritate si bunavointa, Dumnezeu face 1000 spre tine, pentru tine!

Dumnezeu cu siguranta cunoaste totul despre noi. Ingaduind insa ispitele Dumnezeu ne da ocazia sa ne cunoastem pe noi, sa ne cunoastem neputiintele si limitele si sa ne smerim cerindu-i in permanenta ajutorul, sa alegem sa mergem spre El straduindu-ne sa implinim voia Lui, sa alegem sa ne indreptam, sa alegem sa ne ridicam de fiecare data cand am cazut.
Priveste-le ca pe niste lectii prin care Dumnezeu te invata despre tine, despre cum te tine El de mana si te ajuta cand te-ai astepta mai putin, despre cum trebuie sa-i ceri tu PERMANENT ajutorul (prin rugaciune), pentru ca realmente toti avem nevoie de El, ca fara El nu putem face singuri nimic.

[korinna]

În prealabil postat de fallen

Intr-adevar, aici vroiam sa ajung.
Era de preferat, intr-adevar, decat sa ma cert cu toata familia, sa incerc sa tin macar "post spiritual".
Evident ca e mult mai greu decat pare, si inca cu mult mai greu decat cel alimentar. Ba inca mai greu atunci cand il tii si pe cel alimentar pentru ca ispitele sunt si mai mari. Faptul ca nu maninci de dulce nu te face sa fii mai calm, ci din contra incepi sa "vezi" in jur lucruri care te deranjeaza (asta s-a intamplat in cazul meu, si probabil asta este unul din motivele pentru care n-am fost incurajata sa mai tin post). Nu stiu daca asta trebuia sa se intample sau a fost un 'atac' din partea necuratului, dar eu simteam in sufletul meu ca acum era momentul sa imi fac dreptate, sa imi spun punctul de vedere, sa nu mai accept alte compromisuri, etc.
Din cate vad acum, lucrurile nu sunt deloc asa simple cum par iar ispitele sunt de foarte multe feluri si modalitati de a gresi sau de a ne insela sunt multiple. Nu stiu daca e om care sa nu greseasca intr-un fel sau altul, sincer in acest moment cred ca singurul care a reusit vreodata sa reziste ispitei a fost Isus. (si poate inca cativa - Fecioara Maria, Sf. Ioan Botezatorul, de altcineva fara de pacat nu am auzit).
Acum nu stiu nici daca sa ne imaginam ca am facut pacate pe care nu le-am facut este o atitudine de dorit. Cand vezi in fata ta "indreptarul de spovedanie" ai tendinta sa zici "mama, si pe-asta am comis-o si pe-ailalta" si sa nu acorzi importanta cuvenita pacatelor celor mai grave, care te apasa mai rau. Ca sa nu mai zic ca nici ceea ce credem multi dintre noi, "nepracticanti' sau "novici" cum sunt eu ca este "spovedanie", nu este cu adevarat pentru ca nu ne ducem acolo cu atitudinea potrivita. (adica ne ducem sa ne "usuram" constiinta, si nu sa ne "caim" cu adevarat). Dar probabil ca mai avem si noi de invatat, nu trebuie sa ne descurajam si sa abandonam "calea", cu toate ca nu toti care suntem "chemati" vom fi si "alesi".

Dumnezeu ne vrea LIBERI Fallen, LIBERI de tot ce ne tine in pacat, daca familia te tine in pacat adu-ti aminte de cuvintele Mantuitorului: "nu am venit sa aduc pace pe pamant ci SABIE"... "că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră de soacra ei".... si iarasi nu uita "Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.
37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. "... uneori crucea poate fi chiar despartirea de cei care ne despart de Hristos, pe care probabil ii iubim, dar se pune problema "PE CINE IUBESC MAI MULT?"... asta ar trebui sa te intrebi tu...

nu uita ca Avraam era in stare sa-si jertfeasca propriul fiu pentru Dumnezeu... insa vazand Dumnezeu credinta lui, i-a crutat fiul... poate asta asteapta si de la tine, sa vada ca renunti la toti pentru El si atunci o sa ti-i dea inapoi, cu duh de pace... Domnul stie, si ale lui sunt toate!

Slava Domnului pentru toate!

[adam000]

Korinna e adevarat ce spui, dar ca sa urci o scara trebuie sa urci treapta cu treapta. Multi au diferite neputiinte, multi nu simt ca pot face alegeri drastice, dar daca se straduie sincer sa faca ce pot, sa reusesca mereu putin cate putin, fiecare stradanie de-a lor e rasplatita de Dumnezeu care ii intareste sa poata mai mult.
Fiecare cat de mic succes in a putea mai mult este o confirmare a faptului ca pot, creste increderea in puterea lor de a alege liberi, creste increderea in capacitatea vointei lor si mai ales in ajutorul Lui Dumnezeu care cu siguranta se va simti si asa creste increderea ca vor reusi sa faca mai mult cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Deci important e ca omul sa se straduie in permanenta sa faca ce poate, cat poate, cu sinceritate fata de sine si fata de Dumnezeu, fara sa-si fure singur caciula si atunci cu fiecare pas va fi mai aproape de libertate, pt ca Dumnezeu ii rasplateste orice stradanie buna face pt El, orice bine face.
Importanta e persistenta si perseverenta continua a stradaniei in bine.

[Adriana3]

Am o intrebare: se stie in ce fel tinea Domnul Iisus postul? Pentru ca din faptul ca la sfarsitul postului i s-a facut foame, rezulta ca tinea post negru. Stiu ca post negru de 40 de zile nu-i la indemana oricui, insa mi-ar placea sa stiu in ce fel postea Mantuitorul nostru.

Referitor la cele discutate aici, si eu am fost suspectata ca as fi vegetariana avand in vedere ca traiesc intr-o tara carnivora, in care se mananca carne in fiecare zi la pranz si de multe ori si seara, si cand am fost intrebata de colegi despre faptul ca evitam la pranz carnea mancand numai legumele, nu am stiut ce atitudine sa iau. La inceput le-am zis ca ei mananca cam prea multa carne iar eu nu sunt obisnuita cu asa ceva (ceea ce era adevarat) si in plus nu este nici sanatos (ceea ce iar este adevarat si mi-au dat dreptate) dar pana la urma le-am spus ca tineam postul ortodox, le-am explicat in ce consta, si nimeni nu mi-a zis nimic. Nu evit insa produsele care contin lactate, gen bomboane de ciocolata sau prajitura atunci cand sunt oferite de ziua cuiva ci consider ca principiul iubirii cere sa ma bucur impreuna cu aproapele si nicidecum sa am atitudinea rigida a Legii tocmai pentru ca crestinismul este mantuire prin credinta si iubire si nu prin Lege. Iar daca sunt invitata si la vreo petrecere in post iar nu refuz, ci merg si incerc pe cat posibil sa imi petrec seara rugandu-ma in gand pentru cei prezenti.

[fallen]

(Scuze, nu stiu sa dau "citat")
Da, si eu vreau acelasi lucru. De-aia am vrut sa tin si postul, ca sa imi demonstrez mie insami ca sunt libera de : pofte, ispite, tentatii "fiziologice". E un exercitiu de vointa. Pot sa traiesc si sa ma simt bine si fara sa fiu "dependenta" de o bucata de ciocolata, de exemplu. Sau de o bucata de carne. Sunt si alte lucruri (sau ar trebui sa fie) care iti aduc bucurie in suflet si liniste, inafara de mancare ( evident , si de bautura, tigari s.a.).
Iar in ce-i priveste pe ceilalti, ar trebui sa avem puterea de a discerne cand am gresit fata de ei si care e atitudinea corecta pe care ar trebui s-o avem in aceasta situatie, si cand gresesc ei fata de noi si ne acuza degeaba si sa avem si atunci atitudinea corecta. Pentru ca e foarte greu atunci cand cineva te acuza de ceva ce tu stii ca n-ai facut (sau ca n-ai facut "rau"), sa ai "atitudinea potrivita", sau atunci cand ai gresit si-ti ceri iertare, sa nu te ierte. Astea sunt adevarate incercari, dupa parerea mea. De multe ori esti in situatia ca nici nu stii de fapt cine are dreptate si cine nu. Unii sunt atat de perversi incat te fac sa crezi si pe tine ca tu ai gresit cand de fapt nu ai gresit.
Si atunci, care e atitudinea potrivita?

[fallen]

Stiu ce-ar trebui facut, sa te rogi pentru ei. Si de multe ori, functioneaza. Mai bine ca orice.

Mai am o dilema in ceea ce priveste momentul in care ar trebui sa te spovedesti. E bine sa o faci "de urgenta" cand stii ca ai facut ceva urat, sau sa ma stai (nu sa "se adune mai multe") ci sa te pregatesti (adica sa le pui cap la cap sa vezi daca nu mai sunt si altele)?

[korinna]

În prealabil postat de fallen

Stiu ce-ar trebui facut, sa te rogi pentru ei. Si de multe ori, functioneaza. Mai bine ca orice.

Mai am o dilema in ceea ce priveste momentul in care ar trebui sa te spovedesti. E bine sa o faci "de urgenta" cand stii ca ai facut ceva urat, sau sa ma stai (nu sa "se adune mai multe") ci sa te pregatesti (adica sa le pui cap la cap sa vezi daca nu mai sunt si altele)?

e bine cat mai des si mai ales cand ai facut ceva mai "urat"... iti faci tu o cercetare a constiintei, scrii pe o hartie ce te apasa si mergi la dezlegare...

[adam000]

În prealabil postat de fallen

Da, si eu vreau acelasi lucru. De-aia am vrut sa tin si postul, ca sa imi demonstrez mie insami ca sunt libera de : pofte, ispite, tentatii "fiziologice". E un exercitiu de vointa. Pot sa traiesc si sa ma simt bine si fara sa fiu "dependenta" de o bucata de ciocolata, de exemplu. Sau de o bucata de carne. Sunt si alte lucruri (sau ar trebui sa fie) care iti aduc bucurie in suflet si liniste, inafara de mancare ( evident , si de bautura, tigari s.a.).

In primul rand ca nu ar trebui sa-ti demonstrezi tie insati nimic. Asta cu demonstratul e mandrie si nu duce la nimic bun (duce doar la alte pacate de genul ca atunci cand constati ca nu reusesti ceva fie deznadajduiesti ceea ce e pacat, fie te manii pe tine ceea ce e alt pacat mania, etc). Nu poti lupta o patima cu alta patima, nu poti sa scapi de o patima folosindu-te de alta patima, ci doar folosindu-te de ajutorul Lui Dumnezeu. De aceea e important ca mereu sa-i ceri Lui ajutorul prin rugaciune pentru a scapa de patimi.
Corect e doar sa te stradui sincer si stradania sa fie pentru Dumnezeu, nu pentru tine insati (raportarea sa fie catre Dumnezeu, nu sa te raportezi la tine)!
Nimeni nu e liber de pofte, ispite, tentatii. Insa ceea ce conteaza este sa nu le cedezi, conteaza lupta si stradania ta de a nu le ceda. Iar antrenamentul asta dureaza toata viata si fiecare reusita e un pas inainte, te face mai liber.
Trebuie sa fii constienta ca singura prin efortul tau personal (daca tu iti pui nadejdea in fortele tale proprii in loc sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu), fara Dumnezeu, nimeni nu poate scapa de patimi. Pune-ti nadejdea in Dumnezeu si cand nu reusesti ceva, recunoaste neputiinta ta in fata Lui Dumnezeu si roaga-L sa te ajute, apoi straduie-te din nou cerandu-i permanent ajutorul lui Dumnezeu prin rugaciune.

În prealabil postat de fallen

Iar in ce-i priveste pe ceilalti, ar trebui sa avem puterea de a discerne cand am gresit fata de ei si care e atitudinea corecta pe care ar trebui s-o avem in aceasta situatie, si cand gresesc ei fata de noi si ne acuza degeaba si sa avem si atunci atitudinea corecta. Pentru ca e foarte greu atunci cand cineva te acuza de ceva ce tu stii ca n-ai facut (sau ca n-ai facut "rau"), sa ai "atitudinea potrivita", sau atunci cand ai gresit si-ti ceri iertare, sa nu te ierte. Astea sunt adevarate incercari, dupa parerea mea. De multe ori esti in situatia ca nici nu stii de fapt cine are dreptate si cine nu. Unii sunt atat de perversi incat te fac sa crezi si pe tine ca tu ai gresit cand de fapt nu ai gresit.
Si atunci, care e atitudinea potrivita?

Nu te mai preocupa despre ce gresesti tu oamenilor sau despre ce gresesc oamenii fata de tine, ci despre ce ii gresesti tu Lui Dumnezeu (adica de pacate)! Atentia ta ar trebui sa fie orientata catre Dumnezeu, sa nu-i gresesti Lui! Nu catre oameni.
Asa capeti in timp discernamantul despre care vorbesti.
Altfel, daca tu incerci sa placi oamenilor mai mult decat Lui Dumnezeu, devii dependenta de oameni (care se pot folosi de tine intr-o maniera egoista din cauza patimilor lor), intorcand spatele singurului tau ajutor real si ne-egoist de pe lumea asta, adica Dumnezeu (pe urma nu te mira daca toate lucrurile merg prost in viata ta ca a fost alegerea ta).
Daca tu gresesti fata de altii, cere-le iertare dar nu astepta si iertarea lor, ca nu trebuie sa te intereseze daca oamenii te-au iertat pentru vreo greseala, ci trebuie sa te intereseze daca Dumnezeu te-a iertat, asa ca mergi la duhovnicul tau si discuta cu el la spovedanie greseala ta si astfel vei invata ce este pacat si ce nu, iar pentru pacate astfel te vei spovedi.

[fallen]

"Adam", vorbesti aproape ca parintele meu duhovnic. Incep sa am banuieli. (era o gluma) Exact asta am facut pana acum, m-am dus si i-am facut "capul mare" parintelui cu toate prostiile: ca sefa m-a acuzat de neglijenta, ca barbatul m-a acuzat ca cheltui prea multi bani, etc si altele, care mai de care, lucruri de care eu nu stiam sigur daca sunt vinovata sau nu. Chiar a zis si d-lui la un moment dat ca nu crede ca eu cheltui prea multi bani (de exemplu); nu stiu cum si-o fi dat seama, probabil arat naspa... (era alta gluma). Si asta e, vreau sa ma concentrez pe lucrurile cu adevarat importante, ca pana la urma si timpul nostru e limitat, si nervii si tot, nu vreau sa ajunga parintele cand il caut sa-mi spuna ca e " plecat din tara" ca sa scape de mine.
(Scuze pentru "glume", am vrut sa mai destind atmosfera; nu sunt facute in scopul de a "denigra " ceva, Doamne fereste. Daca deranjeaza pe cineva, incerc sa ma abtin pe viitor)