Grecia ia atitudine!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Democratia moderna, gandita pentru auto-guvernarea natiunilor, manifesta tot mai evident tendinte suicidale. Ceva esential pare sa fi scapat parintilor sai (re)fondatori din secolul 18. Politicienii alesi prin vot universal pot fi reprezentanti ai intereselor alegatorilor dar pot fi, la fel de bine, si manipulatori fara scrupule ai acestora sau ai sistemului in ansamblu. Buna lor credinta este singura linie, foarte subtire, care desparte cele doua optiuni.Sistemul politic democratic nu este imun la abuz. Democratia reprezentativa, in care traditiile liberale si iluministe de secol 18 contau, a cedat treptat terenul democratiei manipulative, care a eliberat de doua ori in 30 de ani demonii razboiului global, plus cei ai fascismului si comunismului. Occidentul s-a salvat, la limita, in 1945, insa manipularea s-a salvat odata cu el. Dupa un razboi care a distrus 50 de milioane de vieti, politicienii occidentali n-au mai vorbit despre "onoare" si "glorie". Au inceput, in schimb, sa vorbeasca despre "bunastare" si "consum". Bunele intentii au pavat drumul noilor politici. Stanga a devenit tot mai populista, iar "dreapta" tot mai de stanga. Asistenta sociala a devenit sport de masa. Banii publici s-au revarsat peste "categoriile defavorizate", iar deficitele bugetare au devenit din exceptie, regula.

Că tot veni vorba de greci: există pagini cu nemuritoare apologetică împotriva democraţiei. Scrise de un grec, Aristotel, în al său tratat "Politica". Dacă ar fi atenţi la ceea ce a spus concetăţeanul lor din Stagira, grecii s-ar lecui de periculoase iluzii. Şi nu numai ei. Ceea ce e amuzant e că am citit o ediţie în română, în care ceea ce Filozoful numeşte "Democraţia" este tradus ca...."Demagogia", cu o notă a editorului care susţine că acesta e sensul avut în vedere de autor, care, chipurile, nu ar fi putut fi atât de critic la adresa celei mai luminoase dintre orânduiri.

Ceea ce însuşi Filozoful pare a fi scăpat din vedere este conceptul atât de filozofic de "comision", expresie a popularului termen "şpagă". El găseşte numeroase hibe filozofice democraţiei, dar nicio vorbă despre aceasta. Or, în ziua de azi, nu mai e posibilă o analiză critică a acestui sistem nenorocit fără a menţiona comisionul. Principalul motor al trecerii de la statul normal la statul social, iar de la acesta la statul socialist, este comisionul. Ca să ai un comision zdravăn, trebuie să ai pe ce. Şi nu poţi să primeşti comision zdravăn decât pe comenzi publice zdravene. Ca să manevrezi comenzi publice zdravene, atunci când banii s-au terminat, ce soluţie mai bună există decât împrumutul ? Gândiţi-vă la un stat care nu şi-ar propune să-i fericească pe oameni administrând şcolile, spitalele, pensiile, parcările, autostrăzile, imaginea lui în lume, etc etc. Aşa-i că ar dispărea atâtea surse de comision ? Din ce să trăiască atunci politicienii ? Cumva din indemnizaţia de şedinţă de 70 de RON cât primeşte un consilier local ? Dar el a dat peste 20 000 de RON ca să ajungă consilier local, fiind propus de vreun partid pe poziţie eligibilă. Asta e investiţie serioasă, nu glumă. Iar un investitor cu glagorie nu investeşte fără să-şi scoată banii şi să mai şi câştige, că de asta a făcut investiţia. V-aţi gândit, împărţind 20 000 la 70, cam în câte şedinţe de Consiliu Local şi-ar scoate banii investiţi un consilier, dacă ar fi să încaseze numai această sursă licită ? Deci, motivul adevărat pentru care statele moderne sunt state sociale nu este acela că pe politicianul democrat l-ar fi lovit brusc grija de semeni, ci acela al comisionului. Pentru ca să fie un comision şi mai mare, trebuie mers pe deficite tot mai mari, "finanţate" de la bănci. Adică, de la viitor.

Deci, părerea mea este că democraţia este o eroare de sistem, mai bine spus un sistem complet ilogic şi monstruos. Oamenii pun toată vina pe câte un Băsescu, pe câte un Sarkozy, pe câte un Berlusconi. Ei nu sunt decât (sub)produse ale sistemului. Mâine vor veni alţii. Cu aceleaşi rezultate.